Liliana Iaconi () o economistă din Republica Moldova, deputat în legislatura 2025-2029 a Parlamentului Republicii Moldova, reprezentantă a .

Biografie Studii Liliana Iaconi a făcut studii de licență în economie la Academia de Studii Economice din București în perioada 1990-1995, la specialitatea economie generală.

Activitate profesională În 1995, Iaconi a fost angajată la Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova. În 1995-2005 a fost economist principal în Departamentul buget, secția generalizarea politicilor bugetare și macroeconomie. În 2005-2008 a fost consultantă în cadrul aceleiași secții. În 2008-2019 și 2021-2023 a avut funcția de șef al Direcției analiză, monitorizare și evaluare a politicilor. Din iulie 2023 până în octombrie 2025, a fost șefa Direcției coordonare politici publice.

Activitate politică În cadrul Guvernului Chicu, Liliana Iaconi a fost secretară generală a Guvernului, demisionând la ultima ședință a cabinetului respectiv (decembrie 2020), dar revenind în aceeași funcție pe perioada interimatului lui Aureliu Ciocoi. A demisionat din nou în iulie 2021. În perioada stării de urgență provocate de pandemia de COVID-19, Iaconi a făcut parte din Comisia pentru Situații Excepționale.

În iunie 2023, Iaconi a devenit secretară generală a , condus de Ion Chicu. La alegerile prezidențiale din 2024, ea a condus grupul de inițiativă al candidatului la prezidențiale Ion Chicu.

La alegerile parlamentare din 2025, Liliana Iaconi a candidat cu numărul 6 pe lista Blocului electoral „Alternativa”, reprezentând , și a acces în parlament. Este președinta Comisiei (parlamentare) pentru administrație publică și dezvoltare regională.

Recunoaștere Ordinul Gloria Muncii (2018)

Note

Legături externe

Fișa deputatului

Categorie:Nașteri în 1972 Categorie:Economiști moldoveni Categorie:Politiciene din Republica Moldova Categorie:Deputați moldoveni Categorie:Moldoveni în viață