Élie Ducommun () a fost un jurnalist și politician elvețian, francmason și pacifist, unul dintre fondatorii, în 1867, ai . A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1902, împreună cu .

Biografie

Om politic thumb|left|upright|Elie Ducommun, purtând decorațiile de mare maestru al Marii Loje Alpina a Elveției În 1855, la vârsta de 22 de ani, a preluat conducerea ziarului radical , la cererea lui , funcție pe care a deținut-o până în 1862. A făcut parte din ca , din 1858 până în 1862 și din nou din 1864 până în 1866. A fost numit în 1862. A demisionat în 1865 și a plecat din Geneva la Delémont, unde a lucrat ca jurnalist pentru ziarul ..

În 1868 s-a stabilit la Berna și a devenit director al departamentului de traduceri de la . A făcut parte din Marele Consiliu al orașului Berna din 1868 până în 1878. În 1869 s-a numărat printre membrii fondatori ai , din al cărui Consiliu de Administrație a făcut parte până în 1892. În 1871 a fondat ziarul , în care a apărat o propunere de revizuire a , care a fost respinsă prin vot în 1872.

În același an, a devenit secretar general al Căilor Ferate Berneze. A deținut această funcție până în 1903, când compania a fost cumpărată de Confederația Elvețiană. A făcut parte din Marele Consiliu al orașului Biel din 1874 până în 1877.

Francmason Inițiat în francmasonerie la Geneva pe , la vârsta de 24 de ani, în loja „”, aparținând , a devenit orator al acestei loje, apoi venerabil maestru la „”. Mai târziu, s-a alăturat lojei „” din Berna, unde a fost venerabilul maestru între 1882 și 1884. Apoi a fost mare maestru al Marii Loje Alpina între 1890 și 1895.

Activist pacifist thumb|upright|Bustul lui Elie Ducommun în Parcul Saint-Jean, Geneva miniatura|Locul nașterii lui Elie Ducommun, pe . Élie Ducommun s-a angajat de timpuriu, prin acțiunile și scrierile sale. L'auteur y cite un poème d'Élie Ducommun appelant les peuples européens à ne plus se faire la guerre. Tiré des : Chansons politiques, Genève, 1860. în favoarea unei păci întemeiate pe democrație și libertate, precum și în soluționarea conflictelor prin lege și arbitraj. După ce s-a alăturat unui comitet pentru pace de la Geneva în 1862, a organizat la Geneva în 1867, alături de Giuseppe Garibaldi, și . În 1868, a participat la fondarea asociației pacifiste , care a rezultat din Congres, și al cărei vicepreședinte a fost timp de 25 de ani. A fost redactorul buletinului acesteia, (Statele Unite ale Europei), între 1868 și 1870. În 1891, al Treilea Congres pentru Pace de la Roma a decis să înființeze la Berna un ,. a cărui misiune era de a coordona activitățile tuturor organizațiilor afiliate. De la începutul secolului al XIX-lea, și mai ales după 1870, au apărut numeroase asociații locale și naționale cu scopuri pacifiste și internaționale, și devenise necesar un organism de comunicare între aceste organizații, care să le permită să își coordoneze mai bine acțiunile. Élie Ducommun a preluat voluntar conducerea sediului Biroului Internațional din Berna din 1891. în calitate de secretar general, până la moartea sa. În această calitate, a publicat numeroase contribuții pentru societăți de pace și congrese internaționale, de exemplu: a militat în sprijinul Conferinței de la Haga din 1899, a redactat declarații privind persecuția armenilor în Turcia și petiții adresate Consiliului Federal Elvețian și președintelui Statelor Unite pentru mediere în Războiul Burilor..

Angajamentul său față de mișcarea pacifistă în calitate de șef al Biroului Internațional pentru Pace i-a adus Premiul Nobel pentru Pace în 1902, împărțit cu .

Principalele publicații

Apocalipsa lui Moise: Studii raționale asupra Exodului, 134 p. 1863 Calvin și genevezii sau Adevărul despre Calvin, de un cetățean din Geneva, 55 pp., 1864, republicat în 1907 Femeile de-a lungul veacurilor, Alsatian Review, Berger-Levrault, 13 p., 1883 Primele lacrimi ale lui Mathias Schlitt, [Nuvela alsaciană], Revue Alsacienne, Berger-Levrault, 24 p., 1884 Zâmbete: Poezii, W. Gassmann, 143 p., 1887 Programul practic al Prietenilor Păcii, Steiger, 16 pp., 1897 O prezentare generală istorică a mișcării pentru pace, 31 pp., 1899 (retipărire recentă) (Reeditări Kessinger Legacy) Ultimele zâmbete: Poezii, precedate de o notă biografică, Büchler, 92 pp., 1908

Note

Bibliografie

Victor Monnier, « Notes et documents pour servir à la biographie d'Elie Ducommun », Revue européenne des sciences sociales, vol. XXII, no 67,‎ 1984, p. 139-164. . Ruedi Brassel-Moser, « Elie Ducommun, médiateur radical », Intervalles: revue culturelle du Jura bernois et de Bienne, no 64 « Pacifisme(s). Prix Nobel de la Paix 1902: Albert Gobat et Élie Ducommun »,‎ 2002, p. 75-97 (ISSN 1015-7611).

Pierre-Yves Moeschler, « Albert Gobat et Elie Ducommun, bâtisseurs de paix », Passé simple. Mensuel romand d’histoire et d’archéologie, vol. 64,‎ avril 2021, p. 3-15.

Categorie:Laureați ai Premiului Nobel pentru Pace Categorie:Laureați elvețieni ai Premiului Nobel Categorie:Jurnaliști elvețieni