Ulf Hjalmar Kristersson () un politician suedez care ocupă funcția de prim-ministru al Suediei din 2022 și pe cea de lider al Partidului Moderat din 2017. Acesta este membru al Riksdag pentru comitatul Södermanland din 2014, deținând anterior un mandat pentru comitatul Stockholm din 1991 până în 2000. De asemenea, a servit ca ministru al securității sociale din 2010 până în 2014 și ca președinte al Ligii Tineretului Moderat din 1988 până în 1992.
La 11 decembrie 2014, a fost numit ministru de finanțe din umbră al Partidului Moderat și purtător de cuvânt pentru politica economică. La 1 octombrie 2017, Kristersson a fost ales lider al partidului după ce Anna Kinberg Batra a demisionat. Sub conducerea sa, Partidul Moderat s-a deschis către Democrații Suedezi (SD) și, până la sfârșitul anului 2021, a format o coaliție informală de dreapta cu aceștia, alături de alte două partide de centru-dreapta și foști membri ai Alianței dizolvate. În cadrul alegerilor generale suedeze din 2022, acest bloc, organizat ulterior sub Acordul Tidö, a obținut majoritatea în Riksdag, ducând la alegerea lui Kristersson în funcția de prim-ministru la 17 octombrie.
În calitate de prim-ministru, Kristersson a supravegheat aderarea Suediei la NATO și a anunțat cea mai mare rearmare a Forțelor Armate Suedeze de la sfârșitul Războiului Rece. Administrația sa a luat, de asemenea, măsuri privind migrația în Suedia.
Biografie Ulf Kristersson s-a născut la Lund, în comitatul Skåne, fiind cel mai mare dintre cei trei copii ai lui Lars Kristersson (1937–2015), economist, și ai profesoarei Karin Kristersson (născută Axelsson; 1939–2020). Cinci ani mai târziu, familia s-a mutat la Torshälla, lângă Eskilstuna. În tinerețe, Kristersson a fost gimnast de trupă. Kristersson a absolvit liceul la gimnaziul S:t Eskils din Eskilstuna. După absolvire, a efectuat serviciul militar ca comandant de pluton în cadrul Regimentului Uppland între anii 1983 și 1984 și a obținut o diplomă în economie la Universitatea Uppsala.
Cariera politică timpurie În contextul alegerilor generale suedeze din 1985, a fost angajat ca agent electoral pentru Liga Tineretului Moderat (MUF) din Södermanland. La 26 noiembrie 1988, a devenit noul președinte al MUF, succedând-o pe . În 1991, cabinetul Bildt, de centru-dreapta, a preluat puterea, iar Kristersson a devenit membru al parlamentului. A activat în cadrul Comisiei pentru securitate socială și a devenit rapid un critic vocal al acordului de criză încheiat de guvern cu social-democrații. În acea perioadă, Kristersson a dezvoltat o prietenie cu fostul lider al partidului, Gösta Bohman, care, în anumite privințe, i-a susținut criticile la adresa cabinetului Bildt.
În 1992, Kristersson a fost provocat la șefia MUF de către . Congresul a fost precedat de diviziuni ideologice considerabile între liberali și conservatori. Toate acestea au culminat la congresul din Lycksele, care a rămas cunoscut sub numele de „Bătălia de la Lycksele”. Kristersson, reprezentând alternativa liberală, a pierdut la o diferență mică. Se spune că înfrângerea sa a dus la retragerea din prima linie a politicii, fiind ulterior cunoscut ca făcând parte din „generația pierdută” a Partidului Moderat. La acea vreme, a fost criticat pentru amatorismul său și pentru preferința pentru comunicare în detrimentul gândirii politice.
Din 1995 până în 1998, Kristersson a fost director de marketing la Timbro, un grup de reflecție pentru piața liberă, lucrând în paralel și în parlament. În 1994, a publicat cartea Non-working generation (Generația care nu muncește) la editura Timbro. În această lucrare, Kristersson argumentează împotriva instituțiilor de asistență socială din Suedia și le compară cu apartheidul, considerând că aceste instituții forțează oamenii spre pasivitate.
Cariera în afara politicii Kristersson a părăsit mandatul de parlamentar în aprilie 2000, considerând că noul lider al partidului, Bo Lundgren, îi refuzase serviciile. Kristersson a lucrat timp de doi ani în sectorul privat, în principal ca director de comunicare și vicepreședinte pentru firma de consultanță în domeniul internetului Adcore, o victimă a prăbușirii bulei dotcom.
Kristersson a fost președinte al Centrului Suedez de Adopții. În timpul mandatului său de președinte, au apărut informații conform cărora centrul gestiona adopții de copii traficați din China.
Politica municipală S-a întors în politica activă în anul 2002 în calitate de comisar pentru finanțe în Strängnäs, funcție pe care a ocupat-o până în 2006. În 2006, a fost numit viceprimar în Stockholm, fiind responsabil pentru divizia de asistență socială și muncă.
În această perioadă, Kristersson a obținut un contract de închiriere pentru un apartament cu cinci camere în centrul orașului Stockholm de la Ersta Diakoni. Ersta Diakoni își descrie scopul fundamental ca fiind acela de „a reprezenta un sprijin pentru persoanele aflate în situații vulnerabile, de a-și asuma responsabilitatea socială și de a oferi îngrijire”. Din acest motiv, primăria Stockholm încheia contracte și oferea ajutor economic organizației Ersta Diakoni, care, printre altele, asigura locuințe pentru cei aflați în nevoie socială. O investigație a fost demarată, iar Kristersson și o altă persoană din conducerea asociației au fost suspectați de luare de mită. Conform unui document de politică internă, apartamentele din clădire erau rezervate noilor angajați ai asociației și studenților de la Marie Cederschiöld högskola. Investigația a fost închisă cu motivarea că Kristersson nu avea influență directă asupra ajutorului pe care asociația îl putea acorda.
Fredrik Reinfeldt i-a cerut, de asemenea, lui Kristersson să conducă comisia responsabilă cu dezvoltarea unei noi politici familiale pentru partid. Acesta a provocat imediat controverse sugerând că tații trebuie să își ia o lună de concediu de paternitate pentru ca familia să primească toate beneficiile. Această propunere intra în conflict clar cu politica tradițională a Partidului Moderat, care se concentra pe alegerea individuală.
Revenirea în politica națională La 5 octombrie 2010, l-a numit pe Kristersson ministru al securității sociale, poziție pe care a deținut-o timp de patru ani. După alegerile generale suedeze din 2014, cabinetul Reinfeldt a demisionat, dar Kristersson a fost ales din nou membru al parlamentului, de data aceasta pentru comitatul Södermanland. În urma demisiei lui Reinfeldt din funcția de lider al partidului, Anna Kinberg Batra l-a numit pe acesta ministru de finanțe din umbră.
Lider al Partidului Moderat
Anna Kinberg Batra a demisionat din funcția de lider al moderaților la 25 august 2017, în urma unor critici interne. Kristersson a decis public să candideze pentru conducerea partidului la 1 septembrie și a fost ales la 1 octombrie. Partidul a înregistrat o creștere bruscă a sprijinului în sondaje, comparativ cu cifrele minim istorice înregistrate sub predecesoarea sa. Acesta are o poziție mai dură împotriva imigrației față de predecesorii săi.
Formarea guvernului din 2018–2019 În septembrie 2018, prim-ministrul în funcție, Stefan Löfven, a fost înlăturat Kristersson și-a exprimat speranța de a deveni următorul prim-ministru. La 2 octombrie, a fost desemnat de președintele Riksdag, Andreas Norlén, să formeze un nou guvern. Inițial, a încercat să formeze o coaliție guvernamentală care să includă partidele Alianței (Partidul Moderat, Partidul de Centru, Creștin-Democrații și Liberalii) cu sprijinul Partidului Social-Democrat Suedez (S). La 9 octombrie, acesta a declarat că S a respins orice discuții ulterioare privind acordurile și că va căuta acum alte modalități de a forma un nou guvern. La 14 octombrie, a afirmat că nu a reușit să formeze un nou guvern.
La 5 noiembrie 2018, președintele Norlén l-a propus pe Kristersson ca prim-ministru, în urma eșecului tuturor celorlalte negocieri guvernamentale. La 14 noiembrie 2018, Riksdag a respins candidatura lui Kristersson pentru funcția de prim-ministru cu un vot de 195 la 154. A fost pentru prima dată când propunerea unui președinte de parlament pentru funcția de prim-ministru a pierdut un astfel de vot și prima dată în 40 de ani când partidele de centru-dreapta (Partidul de Centru și Liberalii) s-au opus prin veto unui candidat de centru-dreapta pentru funcția de prim-ministru.
2019–prezent Kristersson a avut o întâlnire în decembrie 2019 cu Jimmie Åkesson, liderul Democraților Suedezi, și a declarat că va coopera cu aceștia în parlament. Partidul anti-imigrație fusese anterior subiectul unui cordon sanitar din partea tuturor celorlalte partide, Kristersson însuși excluzând dialogul cu aceștia înaintea alegerilor din 2018. Conform lui Ann-Cathrine Jungar de la Universitatea Södertörn, acest lucru a aliniat Suedia cu alte câteva țări europene în care partidele de centru-dreapta și cele de dreapta radicală cooperează. În august 2020, el a criticat guvernul pentru ceea ce a considerat a fi un eșec în gestionarea criminalității în creștere, inclusiv a violenței cu arme de foc, pe care a numit-o o „a doua pandemie”.
Criza guvernamentală din 2021 La 29 iunie 2021, după ce prim-ministrul Stefan Löfven a fost înlăturat, președintele Riksdag, Andreas Norlén, l-a însărcinat oficial pe Kristersson cu formarea unui guvern. Kristersson a avut termen până la 3 iulie să prezinte potențialul său guvern lui Norlén. Kristersson plănuia să conducă o coaliție formată din propriul partid, alături de Creștin-Democrați, Liberali și Democrații Suedezi. La 1 iulie, Kristersson l-a informat pe președintele parlamentului că nu are suficient sprijin pentru a forma un guvern și și-a depus mandatul.
Formarea guvernului din 2022
Kristersson a condus Partidul Moderat (M) în timpul campaniei din 2022, în care partidul său a pierdut locuri în parlament, precum și poziția a doua (pentru prima dată de la alegerile generale suedeze din 1976); cu toate acestea, blocul de dreapta a obținut majoritatea absolută, ceea ce a dus la demisia Magdalenei Andersson și la nominalizarea lui Kristersson pentru funcția de prim-ministru de către președintele parlamentului, Andreas Norlén. Kristersson și-a exprimat preferința pentru un guvern de coaliție între M, Creștin-Democrați (KD) și Liberali (L), cu sprijin extern din partea Democraților Suedezi (SD).
La 14 octombrie, Kristersson a prezentat Acordul Tidö (Tidöavtalet), documentat complet, încheiat între M, KD, L și SD. Acest lucru a permis primelor trei partide să solicite un mandat pentru o nouă administrație națională care să fie aleasă de Riksdag, SD primind o influență puternică, echivalentă cu un acord de susținere parlamentară fără participare la guvernare. La 17 octombrie, Kristersson a fost ales prim-ministru cu 176 de voturi pentru și 173 împotrivă, fără absențe sau abțineri. Este pentru prima dată când SD exercită o influență guvernamentală directă. Membrii Parlamentului European au criticat centrul-dreapta și în special Partidul Moderat, în calitate de membru al Partidului Popular European, pentru alianța cu extrema dreaptă, la fel ca și liderii opoziției.
Programul comun pune un accent deosebit pe combaterea criminalității, reducerea imigrației și relansarea energiei nucleare. Cota de refugiați acceptați în fiecare an ar urma să fie redusă drastic, de la 6.400 la 900. Noile autorități plănuiesc, de asemenea, deportări pentru „comportament necorespunzător”. În ceea ce privește politica de securitate, se discută despre autorizarea perchezițiilor în absența unui comportament suspect în anumite cartiere considerate sensibile, creșterea pedepselor și deschiderea posibilității mărturiilor anonime în instanță. Un interdicție națională privind cerșetoria va fi testată. Acordul prevede, de asemenea, o revizuire în scădere a obiectivelor Suediei privind emisiile de gaze cu efect de seră, o reducere a ajutorului pentru dezvoltare și o posibilă privatizare.