Herzog & de Meuron Basel Ltd. este o firmă internațională de arhitectură cu sediul în Basel, Elveția, având birouri suplimentare în Barcelona, Berlin, Hong Kong, Londra, München, New York, Paris și San Francisco. Fondată în 1978 de și , portofoliul practicii include peste 600 de proiecte în 40 de țări. Compania este condusă de partenerii fondatori împreună cu partenerii seniori Christine Binswanger, Ascan Mergenthaler, Stefan Marbach, Jason Frantzen, Andreas Fries, Wim Walschap și directorul executiv Adrian Keller, care supraveghează colectiv direcția și managementul firmei. Personalul său cuprinde peste 500 de angajați reprezentând mai mult de 50 de naționalități.

Istorie și recunoaștere internațională

Herzog & de Meuron Basel Ltd. a fost fondată în 1978 la Basel, Elveția, de către Jacques Herzog și Pierre de Meuron, absolvenți ai Institutului Federal Elvețian de Tehnologie (ETH Zürich) în 1977. Firma a câștigat inițial recunoașterea pentru designul minimalist și utilizarea inovatoare a materialelor, cum ar fi Blue House din Oberwil (1980) și clădirea de depozitare Ricola din Laufen (1987). Reputația lor internațională a crescut în anii 1990 cu proiecte precum Colecția Goetz din München (1992), care a prezentat placaje din sticlă pentru a difuza lumina naturală, și vinăria Dominus din Napa Valley (1997), remarcabilă pentru pereții săi din gabioane de piatră locală care integrează structura în mediul înconjurător.

Transformarea stației electrice Bankside din Londra în Tate Modern (2000) a marcat un punct de cotitură, îmbinând istoria industrială cu designul contemporan. The New York Times a lăudat proiectul ca fiind „un exemplu de modul în care arhitectura poate respira viață nouă în structuri vechi”. În 2001, Herzog & de Meuron au primit prestigiosul premiu Pritzker pentru arhitectură, fiind lăudați pentru designul lor rafinat și inovator.

Proiectele de mare profil din anii 2000 au inclus Stadionul Național din Beijing (2008), cunoscut sub numele de „Cuibul de Pasăre”, creat în colaborare cu artistul Ai Weiwei pentru Jocurile Olimpice de vară. Alte lucrări notabile au inclus clinica REHAB Basel (2002), care pune accent pe lumină și deschidere pentru recuperarea terapeutică, și Allianz Arena din München (2005), cunoscută pentru fațada sa dinamică din ETFE. Magazinul Prada Aoyama din Tokyo (2003) a prezentat o arhitectură experimentală din sticlă.

În anii 2010, Herzog & de Meuron au continuat să livreze proiecte emblematice, precum Vitra-Haus din Weil am Rhein (2010) și Elbphilharmonie din Hamburg (2017), îmbinând o structură din sticlă în formă de val cu un depozit istoric din cărămidă. În New York, strada Leonard nr. 56 (2017) a prezentat un design tip „Jenga”, în timp ce clădirea Powerhouse Arts din Brooklyn (2023) a evidențiat expertiza lor în reutilizarea adaptivă.

În anii 2020, activitatea Herzog & de Meuron a reflectat un accent continuu pe inovație, sustenabilitate și context cultural. Muzeul M+ din Hong Kong (2021) a integrat iluminarea LED într-o fațadă minimalistă, iar centrul de inovație Roche pRED din Basel (2023) a prezentat principii de design modular și sustenabil pentru colaborarea interdisciplinară. Proiectele lor din domeniul sănătății includ Kinderspital din Zürich (2024), care prioritizează materialele naturale, lumina și mediile de vindecare, precum și facilități în curs de desfășurare, cum ar fi spitalul Hillerød din Danemarca și spitalul UCSF Health Helen Diller din San Francisco.

Herzog & de Meuron au fost recunoscuți la nivel global, primind Medalia Regală de Aur de la Institutul Regal al Arhitecților Britanici (RIBA) în 2015 pentru „contribuțiile lor profunde aduse arhitecturii”. Criticul Jonathan Glancey a rezumat impactul lor: „Lucrarea lor combină fizicul și poeticul, robustul și rafinatul”.

Structura și guvernanța firmei și au înființat biroul Herzog & de Meuron la Basel, în 1978. Pe parcursul deceniilor, firma s-a extins prin includerea de noi parteneri și roluri de conducere. Primul partener, Harry Gugger, s-a alăturat echipei în 1991 (și s-a retras din cadrul firmei în 2009), fiind urmat de Christine Binswanger în 1994. De atunci, în structura de conducere au intrat și alți parteneri: Robert Hösl și Ascan Mergenthaler în 2004, Stefan Marbach în 2006, Andreas Fries în 2011, Jason Frantzen și Wim Walschap în 2014, Simon Demeuse în 2019, Santiago Espitia Berndt în 2020 și Martin Knüsel în 2021.

Firma a introdus, de asemenea, funcția de parteneri asociați, Christoph Röttinger, Olga Bolshanina și Steffen Riegas preluând acest rol în 2020, urmați de Tobias Winkelmann în 2021.

În 2017, Adrian Keller s-a alăturat Herzog & de Meuron în calitate de CEO, contribuind la dezvoltarea organizațională și operațională continuă a biroului.

Mediul academic Herzog & de Meuron s-au implicat activ în mediul academic, contribuind la educația arhitecturală la nivel internațional. Jacques Herzog și Pierre de Meuron au fost profesori la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie (ETH Zürich) din 1999 până în 2018, unde au co-fondat ETH Studio Basel: Contemporary City Institute, un institut în prezent desființat, care s-a concentrat pe studii și cercetări urbane. Aceștia au deținut, de asemenea, roluri de profesori invitați la Harvard University Graduate School of Design, iar Jacques Herzog a activat ca tutore invitat la Cornell University College of Architecture, Art, and Planning. Deși nu mai predau cu normă întreagă, aceștia continuă să susțină prelegeri la diverse instituții.

Firma a produs mai multe publicații care contribuie la discursul arhitectural. „Herzog & de Meuron: Natural History” (2002), co-autorat cu Philip Ursprung, explorează interacțiunea dintre arhitectură și artă prin eseuri și analize detaliate de proiect. „Herzog & de Meuron 1978–2007” (2008) este o monografie cuprinzătoare care documentează proiectele biroului pe parcursul a aproape trei decenii, oferind perspective asupra proceselor și filosofiilor lor de design. O altă lucrare notabilă este seria „The Complete Works”, care oferă examinări aprofundate ale proiectelor lor, punând accent pe abordările conceptuale și inovațiile materiale.

Partenerii și asociații Herzog & de Meuron se angajează activ în educația și discursul arhitectural prin participarea la evaluări de proiecte și prelegeri la diverse instituții academice. De exemplu, partenerul senior Ascan Mergenthaler a fost implicat în analize critice de studio și a conferențiat la Royal College of Art din Londra, împărtășind perspective despre practica arhitecturală contemporană. Partenerul senior Christine Binswanger a susținut prezentări la Massachusetts Institute of Technology (MIT), discutând despre abordarea firmei în integrarea considerentelor de mediu și sociale în design. Aceste activități permit firmei să contribuie la formarea arhitecților debutanți și să se implice în dialogurile academice actuale din domeniu.

Herzog & de Meuron au contribuit la discursul arhitectural prin mai multe publicații. „The Inevitable Specificity of Cities” (2015), co-autorat, printre alții, de și , prezintă cercetări urbane desfășurate la ETH Studio Basel. Cartea explorează caracteristicile unice ale orașelor din întreaga lume, subliniind importanța specificului local în planificarea și dezvoltarea urbană. În „MetroBasel. Ein Modell einer europäischen Metropolitan-Region” (2009), Jacques Herzog, Pierre de Meuron și Manuel Herz examinează zona metropolitană Basel ca prototip pentru regiunile metropolitane europene, discutând strategii pentru dezvoltarea urbană sustenabilă și colaborarea transfrontalieră.

Colaborarea cu artiștii Herzog & de Meuron au menținut o colaborare îndelungată și profundă cu artiștii pe parcursul activității lor, fapt care a influențat semnificativ abordarea lor arhitecturală.

Două influențe timpurii majore asupra lui Herzog și de Meuron au fost artistul și arhitectul Aldo Rossi, acesta din urmă fiindu-le profesor în timpul studiilor la ETH Zürich. Apropierea lor de scena artistică și prieteniile cu diverși artiști au avut un impact asupra filosofiei lor arhitecturale, favorizând o abordare bazată pe concept în locul uneia stilistice. Aceștia au inițiat implicarea lui Joseph Beuys în Carnavalul de la Basel (Fasnacht) prin crearea unor costume din pânză de pâslă și reproducerea altor elemente ale faimoasei instalații a lui Beuys, „Feuerstätte”. Resturile fizice ale acelui eveniment de carnaval din 1978 au fost ulterior stivuite, reasamblate și transformate – pe baza unei schițe de Beuys – în „Feuerstätte II”, o piesă de instalație de mari dimensiuni care face parte, de atunci, din colecția permanentă a Kunstmuseum din Basel. Acest proiect exemplifică tipul de angajament artistic care a influențat lucrările lor de arhitectură.

Biroul a colaborat cu o gamă diversă de artiști, printre care Remy Zaugg, Ai Weiwei, Michael Craig-Martin, Thomas Ruff și Andreas Gursky. Aceste colaborări se caracterizează printr-o deschidere spre integrarea unei alte sensibilități creative în conceptul arhitectural la un nivel fundamental, îmbogățind proiectele și introducând o complexitate mai mare și idei radicale. Conform Christinei Binswanger, partener senior la Herzog & de Meuron, implicarea artiștilor în proiectele de arhitectură aduce un mod de gândire mai liber, care nu este constrâns de responsabilitatea de a mulțumi clienții sau de a respecta reglementările de construcție.

Colaborarea lor cu artistul chinez Ai Weiwei este deosebit de semnificativă, rezultând în proiecte precum Stadionul Național din Beijing (Cuibul de Pasăre) pentru Jocurile Olimpice din 2008 și Pavilionul Serpentine din Londra. Herzog a descris munca lor cu Ai Weiwei ca pe o creare a unei noi identități printr-o abordare conceptuală comună, unde arta și arhitectura sunt inseparabile. Ai Weiwei a rezonat cu acest sentiment, subliniind absența egoului și crearea colaborativă de idei inedite.

Colaborările firmei cu artiștii s-au extins și la proiecte precum Tate Modern din Londra, Muzeul de Young din San Francisco și Muzeul M+ din Hong Kong, reflectând angajamentul lor față de spațiile dedicate percepției, prezentării și producției de artă. Aceste proiecte demonstrează modul în care parteneriatul lor cu artiștii îmbunătățește experiența arhitecturală, făcând-o mai bogată și mai atractivă pentru public.

Integrarea colaborării artistice în practica lor arhitecturală subliniază convingerea lor în inseparabilitatea artei de arhitectură. Adoptând strategiile conceptuale ale artiștilor și permițând acestor perspective să le influențeze designul în mod fundamental, aceștia continuă să extindă limitele practicii arhitecturale tradiționale.

Jacques Herzog und Pierre de Meuron Kabinett Kabinett este o fundație caritabilă înființată la Basel în anul 2015. Aceasta conservă și gestionează archivele extinse ale lucrărilor arhitecților, incluzând desene de arhitectură, schițe, machete și colecții personale. Kabinett este structurat în trei domenii: arhitectură, artă și fotografie, cuprinzând o gamă largă de materiale și colecții, precum vasta colecție Ruth și Peter Herzog de fotografie istorică, ce datează de la începutul secolului al XIX-lea. Deși Kabinett nu este deschis publicului larg, acesta oferă acces cercetătorilor și specialiștilor pe bază de programare.

Premii Printre altele, Jacques Herzog și Pierre de Meuron au fost distinși cu următoarele premii: Premiul Pritzker pentru arhitectură, acordat de Fundația în 2001 Medalia Regală de Aur, acordată de Institutul Regal al Arhitecților Britanici în 2007 , acordat de Asociația de Artă din Japonia în 2007, pentru întreaga activitate în domeniul artelor Mies Crown Hall Americas Prize în 2014, acordat pentru lucrări de arhitectură construite în America de Nord și de Sud

Jacques Herzog și Pierre de Meuron au primit multiple titluri de Doctor Honoris Causa de la: Universitatea din Basel (2000) Royal College of Art (2016) Universitatea Tehnică din München (2018)

Galerie de imagini proiecte

Note