Val d'Anniviers este o vale din Elveția, situată în districtul Sierre, în cantonul Valais.
Situat pe malul stâng al Rhône, val d'Anniviers se întinde pe 35 km, de la Chippis, aflat la 550 m altitudine, până la vârful Weisshorn, la 4.500 m. Aceasta este parcursă de Navizence, care este alimentată în special de ghețarul Zinal și de Gougra.
Valea s-a format în principal prin eroziune glaciară în cursul glaciațiunilor succesive din Cuaternar. Aceasta este săpată prin trei pânze tectonice distincte: cea de Dent Blanche, cea de Tsaté și cea de Siviez-Mischabel. Prezența pietrelor cu incizii circulare atestă o activitate umană în Anniviers încă din Epoca Fierului. Începând cu secolul al XII-lea, valea aparține capitulului din Sion. În secolul al XIII-lea, aceasta este administrată de familia d'Anniviers, apoi de familia de Rarogne, înainte ca această sarcină să revină episcopului de Sion în secolul următor. În această perioadă satele din vale se organizează în cartiere, care vor sfârși prin a deveni treptat comune. Acestea din urmă erau în număr de șase la începutul secolului al XXI-lea: Ayer, Chandolin, Grimentz, Saint-Jean, Saint-Luc și Vissoie. Ele au fuzionat în 2009 pentru a forma noua comună Anniviers.
Turismul s-a dezvoltat în val d'Anniviers începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, perioadă în care numeroase hoteluri au fost construite în diversele sate. Activitățile turistice au rămas totuși limitate la sezonul de vară până la dezvoltarea stațiunilor de sporturi de iarnă din Chandolin, Grimentz, Saint-Luc și Zinal în anii 1960 și 1970. Aceste stațiuni au fuzionat de atunci pentru a forma stațiunile Saint-Luc/Chandolin și Grimentz/Zinal.
Mai multe situri naturale din val d'Anniviers sunt protejate prin inventare federale, precum inventarul federal al peisajelor, siturilor și monumentelor naturale de importanță națională. În cele din urmă, valea a inspirat mai multe opere sau le-a servit drept decor. Acesta este cazul, printre altele, al filmului Visages d'enfants de Jacques Feyder.
Geografie Localizare Val d'Anniviers se situează în cantonul Valais și constituie una dintre cele șapte mari văi laterale ale văii Ronului elvețian. Aceasta se află pe malul stâng al Rhône-ului, între valea de Réchy și Illgraben, în fața localității Sierre. Valea începe la Chippis, la 550 m altitudine, în cheiuri înguste, iar punctul său cel mai înalt se află pe vârful Weisshorn, la 4.500 m altitudine.
Topografie
Val d'Anniviers este orientată spre sud-sud-est pe o lungime de 35 km și o lățime de aproximativ 10 km. Altitudinea medie este de 1.250 m. Partea sa superioară este separată în două de Corne de Sorebois și Garde de Bordon; val de Moiry continuă spre sud, iar val de Zinal spre sud-est.
Val de Zinal începe la satul Ayer și se termină la incinta glaciară a Grande Couronne, compusă din mai multe vârfuri, printre care Besso, , , Pointe de Zinal, Mont Durand, și . Acolo, Weisshorn separă val d'Anniviers de vallée de Zermatt, iar lanțul care se desprinde de acesta spre nord-nord-vest — compus din creasta Millon, les Diablons, Frilihorn, Roc de Budri, le Toûno, Meidenhorn, Bella Tola și Illhorn — o separă de val de Tourtemagne. În acest același lanț se află mai multe trecători: pasurile Diablons sau Tracuit, la Forclettaz, Meidenpass, pas du Bœuf și Illpass. Val de Moiry posedă de asemenea două trecători, accesibile de pe pășunea alpină Torrent: col de Torrent, care permite accesul la Evolène, și col de Sorebois, care duce la Zinal.
Geologie Val d'Anniviers a fost cel mai probabil formată prin eroziune glaciară. Acum 20.000 de ani, în fundul val de Zinal, limita superioară a ghețarului Zinal se situa între 2.400 și 2.700 de metri altitudine. Retrăgându-se, acesta a lăsat loc unor reliefuri stâncoase rotunjite și parțial acoperite în cea mai mare parte de material morenic, atribuibil în principal glaciațiunii Würm; în fundul văii, părțile care se aflau sub limita ghețarului în 1850 sunt acoperite de morene din mica eră glaciară. Vârfurile precum Besso au fost, la rândul lor, formate prin gelifracțiune.
Valea este săpată în suprapunerea mai multor pânze tectonice care variază în grosime. Aceste pânze s-au desprins de substratul lor, s-au suprapus și s-au cutat din cauza orogenezei alpine în cursul Cenozoicului, acum 24 - 45 milioane de ani. Ele corespund unor vechi blocuri paleoambientale care s-au separat în momentul dislocării Pangeei și al deschiderii bazinelor oceanice ale Tethysului alpin, acum 120 - 250 milioane de ani. Pânza Dent Blanche este cea care este compusă din elementele cele mai vechi și este, de asemenea, cea mai înaltă, deoarece formează vârfurile de peste 4 000 m. Aceasta este formată din gnaisuri cuarțoase și verzui din ciclul hercinic, care au aparținut plăcii africane. Pânza Tsaté se află sub cea de la Dent Blanche. Formațiunea sa geologică, mai tânără, este un martor direct al Tethysului alpin, deoarece este de origine sedimentară și vulcanică. Această pânză este recunoscută în special prin barele sale stâncoase negre de bazalt de pe versantul de la Garde de Bordon. De asemenea, este formată din șisturi la nivelul platformelor ierboase. În cele din urmă, pânza Siviez-Mischabel, care se găsește în aval de Zinal, s-a constituit dintr-o zonă puțin adâncă a mării alpine și provine din marginea continentală europeană. Ea este alcătuită dintr-o mare diversitate de gnaisuri și micașisturi, roci cristaline stratificate.
Hidrografie
Val d'Anniviers și val de Zinal sunt străbătute de Navizence. Aceasta ia naștere din ghețarul Zinal, colectează apa venind de la ghețarul Moming și din diverse alte mici torente și se varsă în Rhône la Chippis, după ce a parcurs 22 km. Val de Moiry este, la rândul său, străbătută de Gougra, care este alimentată de ghețarul Moiry, precum și de zăpezile de pe , Bouquetin și Pigne de la Lé. Gougra servește mai întâi ca sursă pentru barrage de Moiry înainte de a se vărsa în Navizence la Mission. Bazinul hidrografic al Navizence are în total 257,3 km².
Valea a cunoscut două inundații notabile. În august 1834, după o vară foarte secetoasă, ploi torențiale și un vânt puternic din sud au făcut ca ghețarul Zinal să se retragă, creând un lac care, cedând din cauza vântului cald, a provocat o revărsare a Navizence. Aceasta din urmă a măturat astfel mai multe poduri, grânare și grajduri, precum și morile din Ayer. În iulie 2018, Navizence a debordat din nou, de data aceasta în urma unei furtuni violente și a topirii unor cantități importante de zăpadă. Râul a cauzat atunci numeroase pagube în tot val d'Anniviers și la Chippis, înghițind în special terenul de fotbal al FC Anniviers.
Seismicitate, prăbușiri de teren și avalanșe Val d'Anniviers se situează într-o zonă de risc seismic 3b, adică în categoria regiunilor celor mai expuse. Valea se află, de asemenea, într-o zonă cu risc ridicat de avalanșe.
Val d'Anniviers a cunoscut un anumit număr de catastrofe naturale. Cea mai veche cunoscută datează din secolul al VI-lea când, după căderi masive de zăpadă în timpul iernii urmate de furtuni lungi și ploi torențiale primăvara, un versant al muntelui Tsirouc s-a prăbușit peste satul Morasses. În 1817, satul Mayoux a fost de asemenea distrus, de data aceasta de o avalanșă: trei ierni foarte reci consecutive au creat atunci o cuvă de zăpadă la 2 500 m, sub Roc d'Orzival. Eliberându-se din cauza încălzirii de primăvară și a furtunilor, cuva a lăsat drum liber unei a doua avalanșe, două zile mai târziu, venind de pe versantul Roc d'Orzival și terminându-se în sat.
Climă Clima din val d'Anniviers este influențată de relief: satele de pe fundul văii cunosc o rată de precipitații cu 25% mai mare decât Sierre, în timp ce Chandolin are o climă relativ uscată. Altitudinea are, de asemenea, un impact asupra temperaturilor, trebuind calculată în general o scădere de 0,5 °C la fiecare 100 m; între hotelul Weisshorn și Vissoie, situate la 2 330 și, respectiv, 1 200 m altitudine, diferența de temperatură este astfel de 6 °C. În cele din urmă, durata de strălucire a soarelui este afectată de geografia văii: satele de pe flancul estic, precum Saint-Luc și Chandolin, beneficiază de o însorire mult mai lungă decât satele din adâncul văii, cum ar fi Vissoie și Zinal.
Faună și floră
Val d'Anniviers posedă o floră foarte bogată. Solurile pădurilor de zâmbri (Pinus cembra), de zade (Larix decidua) și de pini (Pinus) sunt constituite în principal din mușchi (Bryophyta) — pe care cresc perișori (Moneses uniflora) — și din rododendroni (Rhododendron). Numeroase flori cresc, de asemenea, pe înălțimile văii, de exemplu la Chandolin sau în val de Moiry, printre altele: clopoței (Campanula), gențiane alpine (Gentiana alpina), ochiul boului de munte (Aster alpinus), răscoage (Epilobium angustifolium), sângele voinicului (Nigritella rhellicani), saxifrage (Saxifraga), nu-mă-uita pitic (Eritrichium nanum), anemone (Anemone), androsace (Androsace helvetica), urechelnițe (Sempervivum), căldărușe (Aquilegia), omag (Aconitum) și linnee boreale (Linnaea borealis). De asemenea, flori de colț (Leontopodium alpinum) cresc pe Toûno și pe contraforturile stâncoase din apropiere de Zinal și de Corne de Sorebois, iar sclipeți de zăpadă (Potentilla nivalis) se găsesc pe crestele de la Illhorn. În cele din urmă, bulbuci de munte (Trollius europaeus), piciorul cocoșului (Ranunculus), bumbăcari de munte (Eriophorum scheuchzeri), in (Linum usitatissimum) și poronici giganți (Himantoglossum robertianum) mărginesc torentele și micile lacuri ale văii.
Fauna din val d'Anniviers este tipică celei din Alpes. Speciile cele mai comune sunt capra neagră (Rupicapra rupicapra), capra alpină (Capra ibex), cerbul (Cervus elaphus), căpriorul (Capreolus capreolus), marmota (Marmota marmota), acvila de munte (Aquila chrysaetos), vulpea roșie (Vulpes vulpes), iepurele alb (Lepus timidus), viezurele (Meles meles), stăncuța de munte (Pyrrhocorax graculus) și veverița roșcată (Sciurus vulgaris). Speciile cele mai dificil de observat sunt cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tetrix), potârnichea de zăpadă (Lagopus muta), potârnichea de stâncă (Alectoris graeca), râsul (Lynx) și zăganul (Gypaetus barbatus). Deși lupul (Canis lupus) este considerat dispărut din Anniviers încă din secolul al XIX-lea, a fost observat în mai multe locuri, în special în timpul episodului monstrului din Valais în 1946, dar și în secolul al XXI-lea. În cele din urmă, 201 specii de coleoptere (Coleoptera) saproxilofage au fost recenzate în pădurile de pini din val d'Anniviers, printre care 83 fac parte din lista speciilor emblematice ale Elveției.
Toponimie Numele văii a variat puțin de-a lungul istoriei sale: vallis Annivesii înainte de 1052, apoi de Anivesio în 1193, Annivies în 1215, Anives în 1243 și Annevié în 1253.
Originea și semnificația numelui „Anniviers” sunt incerte și au fost interpretate în moduri diferite pornind de la limba latină. Conform sociologului Bernard Crettaz, acesta și-ar găsi originea în migrația sezonieră a locuitorilor săi între munte și câmpie: etimologia ar trimite la semnificațiile „anul pe drumuri”, „drumurile anului” sau „lucrările anului”, respectiv „Anni viae”. Celelalte interpretări posibile sunt, printre altele, „Ad nives” (în ) sau „Anni visio” (în , cu referire la vizita anuală a episcopului).
În varianta locală a limbii arpitane, Anniviers se spune „Anivyè”. Forma germană „Eifischtal”, încă utilizată în anumite publicații, ar avea origini similare cu cea din franceză; aceasta nu are totuși nicio legătură cu peștii (în ).
Istorie