Coborârea lui Noe de pe Muntele Ararat (în ), cunoscută și ca Noe coborând de pe Muntele Ararat (în , în ), este o pictură în ulei realizată în anul 1887 de pictorul rus de origine armeană Ivan Aivazovski (specializat, în principal, în picturi marine). Aivazovski a pictat peste 6.000 de tablouri, mai multe de jumătate dintre ele (aproximativ 4.000) fiind peisaje marine ce prezintă în principal furtuni, valuri puternice și naufragii.
Această pictură înfățișează o scenă din Vechiul Testament în care patriarhul biblic Noe coboară de pe Muntele Ararat după Marele Potop. Odată cu el, debarcă pe uscat soția sa, fiii săi, soțiile fiilor săi și numeroase animale care au fost salvate datorită îmbarcării lor pe arca construită de Noe. Criticii de artă au susținut că, prin reprezentarea aici a Araratului (muntele sacru al armenilor), Aivazovski a încercat să-și redescopere propriile sale origini armenești. Acest tablou, care combină romantismul trecutului atemporal cu un orientalism vag, se află expus în prezent la din Erevan (Armenia). (nr. de inventar Ж-9074/25133).
Descriere Subiectul picturii este inspirat dintr-o poveste biblică. Noe era singurul om drept și temător de Dumnezeu din vremea sa. Prin urmare, atunci când Dumnezeu a decis să-i pedepsească pe oameni printr-un potop, i-a poruncit lui Noe să construiască o arcă și, luându-și familia, precum și tot soiul de animale, să intre în ea pentru a fi salvat de dezastrul ce urma să distrugă lumea. Când apele au început să se retragă încet, corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat. După ce potopul s-a potolit, Noe a pregătit un altar pe Muntele Ararat și a oferit o jertfă de mulțumire – o ardere de tot – lui Dumnezeu, apoi a coborât de pe Ararat, împreună cu familia sa și cu animalele sale. Acest moment al coborârii a fost descris de Ivan Aivazovski.
Artistul a pictat un peisaj pustiu și sumbru după Marele Potop, cu Muntele Ararat (ambele vârfuri: Araratul Mare și Araratul Mic) înfățișându-se maiestuos în fundal. O mare suprafață a pânzei este ocupată de cerul înnorat și de pantele muntelui Ararat. Cerul, pictat într-un amestec intens de albastru și gri, este acoperit cu nori denși, prin care străbate cu greutate lumina difuză a unor raze de soare. Muntele Ararat, cu vârfurile sale abrupte și înzăpezite, este reprezentat în fundal. Personajul central al mitului potopului, Noe, este îmbrăcat în haine simple și, ca urmare a misiunii grele pe care a îndeplinit-o, pare obosit și confuz atunci când privește vastitatea spațiului terestru care i se întinde în față. Noe este urmat de familia sa și de o caravană mare de animale, al cărei capăt se pierde în direcția orizontului. Spațiul întins și pustiu înfățișat în pictură subliniază proporțiile imense ale Potopului, în timp ce vastitatea cerului, măreția Araratului și micile siluete ale oamenilor supraviețuitori care coboară disciplinat muntele sugerează lipsă de însemnătate a omului în fața voinței divine și transmit ideea inevitabilității evenimentului biblic. Caravana de oameni și animale se deplasează în șir indian către stânga, în timp ce grupul patriarhal, separat de ei, se întoarce spre dreapta. Conform schiței inițiale, caravana urma o cale dreaptă, dar Aivazovski a decis să curbeze traseul urmat de supraviețuitori într-o mișcare semicirculară în sens invers acelor de ceasornic, creând imaginea grupului patriarhal care-i călăuzește pe supraviețuitorii dezorientați în coborârea lor de pe munte.
Paleta de culori este restrânsă, fiind formată în principal din gri, albastru și ocru, care au rolul de a transmite măreția și austeritatea mediului natural și, în același timp, de a accentua încărcătura emoțională a evenimentului biblic. Culorile deschise și palide folosite de artist evidențiază abordarea realistă a temei de către artist și abandonarea abordării romantice, caracterizate prin scene dramatice ample. În această reprezentare a mitului biblic, Aivazovski surprinde aspectul sărăcăcios al pământului pustiit de potop și transmite senzația de dezolare care îl cuprinde pe Noe. Terenul montan este acoperit din loc în loc cu apă, ceea ce conferă peisajului un aspect dinamic. Cu toate că această pictură nu este una dintre cele mai cunoscute creații ale lui Aivazovski, ea reprezintă un apogeu al evoluției tematice și tehnice a artistului prin reprezentarea lirică a relației omului cu natura semeață și imuabilă. Semnătura artistului () se află în partea dreapta jos a picturii. Coborârea lui Noe de pe Muntele Ararat are dimensiunile de 128 x 218 cm (sau, după altă sursă, de 130 x 215 cm).
Unii critici de artă au comparat această pictură cu Edecarii de pe Volga (1870–1873) a mai tânărului Ilia Repin, dezvăluind diferențele temperamentale dintre cei doi artiști și evidențiind conservatorismul romantic al lui Aivazovski în contrast cu conștiința socială și realismul artistic ale lui Repin. Spre deosebire de Repin, care înfățișa realitățile sociale în schimbare din Rusia acelor vremuri, Aivazovski realiza sute de picturi, care evitau acele realități și îi determinau pe privitori să se refugieze într-o lume mitică imaginară. Prin intermediul figurilor biblice pe care le-a zugrăvit aici, Aivazovski încerca să-și redescopere propriile sale origini armenești, combinând romantismul unui trecut atemporal cu un orientalism vag asociat cu imaginea vechii splendori a Constantinopolului cu scopul regăsirii unor adevăruri umane profunde.
Istoric Originar din orașul Feodosia din Crimeea, Ivan Aivazovski (1817–1900) a iubit mult regiunea sa de origine, aflată pe țărmul Mării Negre, și a creat numeroase picturi în care a înfățișat diverse peisaje ale peninsulei și măreția mării (pe care a surprins-o într-o varietate de stări: de la calmul liniștitor ce oglindea răsăritul și apusul soarelui până la uragane devastatoare). Reprezentarea frumuseții și forței mării, care era o temă recurentă a operei lui Aivazovski, reflecta caracterul romantic al din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
thumb|left|Potopul (1864) Aivazovski a fost interesat în mare măsură de evenimentele biblice și le-a folosit de mai multe ori ca subiecte ale picturilor sale de-a lungul anilor. Astfel, spre sfârșitul anului 1861, el a realizat picturile Potopul () și Noe coboară cu animalele de pe vârful Ararat (), care nu s-au păstrat. Atașamentul lui Aivazovski pentru tema Potopului se datora faptului că acest eveniment biblic era legat de teritoriul istoric al Armeniei, aici aflându-se Muntele Ararat (5.137 m), care aparține astăzi Turciei. Armenia avea o dimensiune mitică ca urmare a faptului că aici se afla, potrivit mitului Edenului, locul în care Dumnezeu crease paradisul pământesc, aici curgând cele patru râuri care străbăteau Grădina Edenului: Gihon, Eufrat, Tigru și Pison, ea fiind astfel atât locul apariției vieții, cât și locul renașterii vieții după distrugere, iar Muntele Ararat (locul unde s-a oprit arca lui Noe), cel mai înalt munte din Anatolia, dobândind un caracter sacru pentru armeni. Aivazovski era atașat puternic de Armenia și de tradițiile istorice, culturale și religioase armene, iar reprezentarea Potopului îi permitea să înfățișeze locurile sacre ale poporului său, făcându-l să devină ulterior primul artist armean care a reprezentat Muntele Ararat, valea acestuia și Lacul Sevan. „Opera sa exprimă... caracterul național și cultura străveche a poporului armean, al cărui fiu credincios a rămas artistul până la sfârșitul zilelor sale”, consemna istoricul de artă .
O primă reprezentare a temei Potopului biblic – care fusese tratată, între alții, de pictorul romantic englez J. M. W. Turner (pe care Aivazovski îl cunoscuse la Roma la începutul anilor 1840 și care-i dedicase o poezie în limba italiană) în compoziția din 1805 –, cu excepția celor două picturi pierdute, a fost realizată de Aivazovski în pictura Potopul din 1864, care se află acum în Muzeul Rus de Stat din Sankt Petersburg. Acea pictură înfățișează înecarea uscatului (cu oameni și animale) într-o viziune statică, în care oamenii (înecați sau vii) pot fi asemănați cu bucăți mari de pământ sau cu stânci masive dizlocate de apele uriașe care cuprind întreg pământul. Compoziția lui Aivazovski transmite imaginea unei lupte înghețate vizual, ca și cum timpul s-ar fi oprit în loc, într-un cadru colorat în galben și negru. Cele două culori distincte împart pictura/lumea pe verticală și creează un contrast violent între lumină și întuneric, sugerând încercarea fiecăreia de a o supune pe cealaltă. Unii critici au comparat această pictură cu (1830–1833) a lui prin prezența unei lumini reci, care accentuează teroarea trăită de personaje. Aivazovski îl cunoscuse pe Briullov în perioada studiilor sale la Academia Imperială de Artă din Sankt Petersburg, unde Briullov a predat un curs combinat de peisagistică, portretistică și pictură istorică, după ce tocmai se întorsese din Italia. Cu toate că Aivazovski nu i-a fost student, Briullov a discutat adesea cu tânărul student, l-a încurajat și chiar a propus consiliului de conducere al Academiei să-l trimită la studii în străinătate, exercitând astfel o influență puternică asupra dezvoltării sale artistice.
Câțiva ani mai târziu, în 1868, Aivazovski a călătorit în Munții Caucaz și a pictat pentru prima dată Muntele Ararat (simbolul peren al Armeniei) în compoziția Ararat, devenind astfel primul pictor armean care a reprezentat acest munte sacru. Contrar afirmațiilor pictorului și criticului de artă conform căreia Aivazovski „a pictat scenele din Ararat pe pământ armean” (vezi Շիշմանյան Ռ., Բնանկարն ու հայ նկարիչները [„Peisaje și pictori armeni”], Ե [Erevan], 1958, p. 50), artistul crimeean nu a ajuns niciodată în Armenia și a pictat toate reprezentările muntelui Ararat după fotografii. În timpul acelei călătorii în Caucaz, Aivazovski plănuia să viziteze Armenia în primăvara anului 1869 și îi mărturisea catolicosului (1866–1882) într-o scrisoare din 18 decembrie 1868 că „...ar fi trebuit să vin de mult timp în patria mea neuitată, ca să mă bucur din nou la vederea ei”, dar a trebuit să renunțe din cauza primirii unei oferte urgente pentru a participa la ceremonia de deschidere a Canalului Suez. În ciuda faptului că nu a mai ajuns în Armenia, artistul a reprezentat de mai multe ori, din imaginație, unele peisaje arhicunoscute ale patriei sale: Muntele Ararat și Lacul Sevan. Araratul a fost pictat ulterior de Aivazovski de încă trei ori: o dată în 1882 în Valea Muntelui Ararat (care înfățișează o caravană de bărbați călătorind pe un drum mărginit de cruci de piatră, sub un răsărit de soare pe Muntele Ararat), a doua oară în 1885 în Muntele Ararat, și a treia oară în 1887 în Ararat la amiază, adăugând în primele două cazuri pe lângă semnătura sa rusească „Aivazovski”, în colțul din dreapta jos, și semnătura armenească „Aivazian” (în primul caz în colțul din stânga jos și în al doilea caz în colțul din dreapta jos). Ivan Aivazovski a reluat tema biblică a Potopului în anul 1887 (sau, după alte surse, în 1889) în pictura în ulei Coborârea lui Noe de pe Muntele Ararat, pe care a realizat-o după mai mult de douăzeci de ani și în care a redat o imagine liniștită și senină a lumii după încetarea Potopului.