miniatura|Daigokuden, clădirea principală a Palatului Heijo, care a fost un palat imperial modelat după palatele Tang din China. Legislația japoneză se referă la sistemul juridic din Japonia, care se bazează în principal pe coduri și statute legale. Japonia are un sistem juridic de drept civil cu șase coduri legale, care au fost puternic influențate de Germania, într-o măsură mai mică și de Franța și, de asemenea, adaptate circumstanțelor japoneze. Constituția Japoniei a fost adoptată după cel de-al Doilea Război Mondial și este legea fundamentală a Japoniei. Există și un sistem judiciar independent ce are puterea de a revizui legile și actele guvernamentale pentru constituționalitate.
Evoluții istorice
Japonia timpurie Primele legi ale Japoniei au fost puternic influențate de legislația chineză. Malcolm D. Evans. International Law. p. 49. Oxford, 2003. . Se cunosc puține lucruri despre legislația japoneză dinaintea secolului al VII-lea, când a fost dezvoltat și codificat sistemul împrumutat din China, numit de ei Ritsuryō. Înainte ca caracterele chinezești să fie adoptate și adaptate de japonezi, japonezii nu aveau un sistem de scriere cunoscut cu care să-și înregistreze istoria. Caracterele chinezești erau cunoscute japonezilor în secolele anterioare, dar procesul de asimilare a acestor caractere în sistemul lor lingvistic indigen a avut loc în secolul al III-lea. Acest lucru s-a datorat voinței japonezilor de a împrumuta aspecte ale culturii civilizațiilor continentale, ceea ce s-a realizat în principal prin intermediul țărilor învecinate, cum ar fi regatele coreene, mai degrabă decât direct de la imperiile chinezești continentale.Această situație poate fi demonstrată prin referirea la unele evenimente de importanță istorică din relațiile Japoniei cu trei state coreene în această perioadă, anume cu Silla în anul 205 d.Hr., cu Paekche și cu Koguryo, care se învecina cu nordul Chinei, în anul 297 d.Hr., conform celor citate de Masaji Chiba în secțiunea despre Japonia din lucrarea Asian Legal Systems, editată de Poh-Ling Tan, Butterworths, Londra, 1997, la paginile 89-90.
De-a lungul secolelor III-VI, două dintre cele mai influente religii și sisteme filosofice și de valori, anume Confucianismul (China) și Budismul (India) și-au lăsat amprenta asupra gândirii și valorilor morale ale japonezilor.Masaji Chiba, Japan Poh-Ling Tan, (ed), Asian Legal Systems, Butterworths, London, 1997 at 90. Se presupune că gândirile și doctrinele chinezești ce puneau binele comunității de-asupra interesului individual au fost foarte influente în formarea societății japoniei, cu consecința faptului că japonezii tind mai mult să evită procesele juridice în favoarea compromisului și căderii de comun acord.K Zweigert and H Kotz, Introduction to Comparative Law (2nd ed, Vol 1, Oxford, Clarendon press, 1987), pp. 361, 370–371; R. David and J. E. C. Brierley, Major Legal Systems in the World Today, An Introduction to the Comparative Study of Law (2nd ed, London, Stevens and Sons, 1978), pp. 479, 500.
Unii susțin teoria că fluxul de imigranți a fost accelerat atât de circumstanțe interne, cât și externe. Factorii externi au fost instabilitatea politică continuă și tulburările din Coreea, precum și lupta pentru hegemonia centrală între dinastiile, regatele, liderii militari chinezi, invaziile și alte certuri. Aceste tulburări au produs un număr mare de refugiați care au fost exilați sau forțați să fugă din țările lor natale. Printre imigranții în Japonia s-ar fi putut număra clase privilegiate, cum ar fi funcționari experimentați și tehnicieni excelenți care au fost angajați la curtea japoneză și au fost incluși în sistemul de ranguri oficiale care fusese introdus chiar de imigranți. Este posibil (însă necunoscut) că au fost introduse și alte instituții juridice, deși parțial, mai degrabă decât sistematic, iar acesta a fost probabil primul transplant de drept străin în Japonia. Cu toate acestea, istoricii de drept și cei generaliști din Japonia nu au confirmat și nici nu au negat în mod deschis acest aspect din două motive: în primul rând deoarece nu s-au păstrat documente scrise, iar în al doilea rând pentru că istoriografia oficială japoneză a avut tendința de a diminua sau chiar de a nega influența coreeană, aspect menționat de Masaji Chiba în secțiunea dedicată Japoniei din volumul Asian Legal Systems, editat de Poh-Ling Tan, Butterworths, Londra, 1997, la pagina 90.
În aceste perioade, legea japoneză era nescrisă și imatură, fiind departe de a cuprinde vreun sistem juridic oficial. Cu toate acestea, societatea japoneză nu ar fi putut funcționa fără un fel de lege, oricât de neoficială. Fragmente ale legii care reglementează viața socială a oamenilor pot fi deduse luând în considerare puținele descrieri generale contemporane din cărțile istorice chineze. Cea mai notabilă dintre acestea este Înregistrarea oamenilor din Wa, care a fost găsită în Istoria Wei, descriind statul japonez numit Yamatai (sau Yamato) condus de regina Himiko în secolele al II-lea și al III-lea. Conform acestei relatări, legea indigenă japoneză se baza pe sistemul clanurilor, fiecare clan formând o unitate colectivă a societății japoneze. Un clan era format din familii extinse și era controlat de șeful său, care proteja drepturile membrilor și le impunea îndatoririle cu pedepse ocazionale pentru infracțiuni. Legea curții organiza șefii clanurilor într-o structură de putere eficientă, pentru a controla întreaga societate prin intermediul sistemului clanurilor. Forma acestor legi nu este clar cunoscută, dar pot fi caracterizate ca fiind indigene și neoficiale, deoarece puterea oficială poate fi rareori identificată. Masaji Chiba, Japan Poh-Ling Tan, (ed), Asian Legal Systems, Butterworths, London, 1997 p. 91
În această perioadă, o organizație politică mai puternică și un sistem juridic mai dezvoltat decât legea neoficială a clanurilor, impuse de șefii de clan în dificultate, erau necesare pentru a guverna eficient societatea. Yamatai a fost primul guvern central care a reușit să obțină puterea necesară prin conducerea reginei Himiko, care era o preoteasă. Acest lucru duce la afirmația că Yamatai avea propriul sistem primitiv de drept, poate chiar dreptul instanțelor, care îi permitea să mențină guvernarea în fața legilor clanurilor concurente. Drept urmare, întregul sistem juridic a format un pluralism juridic primitiv al dreptului instanțelor și al dreptului clanurilor. De asemenea, se poate afirma că întregul sistem juridic a fost fondat ideologic pe postulatul indigen care a aderat la credința religioasă-politică șamanistă în zeii politeiști și care a fost numit kamiTermenul Kami desemnează zeii din șintoism, care nu sunt doar consacrați în Jinja (sanctuare ale zeilor șintoiști venerați de grupuri restrânse de fraternități locale, comunități locale sau credincioși asociați din diverse localități), ci sunt și divinizați ca entități ce guvernează activitățile umane și fenomenele naturale, aspect menționat de Masaji Chiba în capitolul dedicat Japoniei din lucrarea Asian Legal Systems, editată de Poh-Ling Tan, Butterworths, Londra, 1997, la pagina 118. și ulterior s-a dezvoltat în șintoism.Masaji Chiba, "Japan" Poh-Ling Tan, (ed), Asian Legal Systems, Butterworths, London, 1997 p. 91.
Două calificări pot fi adăugate la aceste afirmații. În primul rând, o parte din legislația coreeană trebuie să fi fost transplantată, deși nesistematic; acest lucru poate fi observat din sistemul de ierarhizări din dreptul instanțelor și din obiceiurile locale ale imigranților stabiliți. În al doilea rând, legislația oficială nu se distingea clar de legislația neoficială; acest lucru se datora lipsei formalităților scrise, deși legislația instanțelor se transforma treptat într-o lege formală de stat în ceea ce privește guvernul central. Din aceste motive, nu se poate nega faptul că s-a dezvoltat un pluralism juridic primitiv pe baza dreptului instanțelor și a clanurilor, parțial odată cu legislația coreeană și în mod covârșitor cu legislația indigenă. Aceste trăsături ale pluralismului juridic, oricât de primitive ar fi fost, au fost prototipul sistemului juridic japonez, care s-a dezvoltat în perioadele ulterioare în pluralisme juridice mai organizate.
Sistemul Ritsuryō miniatura|Daigokuden, clădirea principală a Palatului Heijo, care a fost un palat imperial modelat după palatele Tang din China din perioada Nara În 604, prințul Shotoku a stabilit „Constituția de șaptesprezece articole”, care diferea de constituțiile moderne prin faptul că era și un cod moral pentru birocrație și aristocrație. Deși era influențată de budism, ea arăta și dorința de a stabili un sistem politic centrat pe împărat, cu ajutorul unei coaliții de familii nobile. Cu toate acestea, există îndoieli că documentul a fost fabricat ulterior.
Japonia a început să trimită emisari în dinastia Sui din China în 607. Mai târziu, în 630, a fost trimis primul emisar japonez în dinastia Tang. Emisarii au aflat despre legile dinastiei Tang, ca mecanism de susținere a statului centralizat al Chinei. Pe baza codului Tang, în Japonia au fost adoptate diverse sisteme de drept, cunoscute sub numele de Ritsuryō (律令), în special în timpul Reformelor Taika.Hane, Mikiso; Perez, Louis G. (2014). Premodern Japan: a Historical Survey. (Second edition ed.). Boulder, CO. . Ritsu (律) este echivalentul dreptului penal de astăzi, în timp ce ryō (令) prevede organizarea administrativă, impozitarea și corvoadele (obligațiile de muncă ale oamenilor), similar cu dreptul administrativ de astăzi. Alte prevederi corespund dreptului familiei modern și dreptului procedural. Ritsuryō a fost puternic influențat de etica confucianistă. Spre deosebire de dreptul roman, nu exista conceptul de drept privat și nu exista nicio mențiune directă a contractelor și a altor concepte de drept privat.
O reformă majoră a legii a fost Codul Taihō („Marea Lege”), promulgat în 702.Hane, Mikiso; Perez, Louis G. (2014). Premodern Japan: a Historical Survey. (Second edition ed.). Boulder, CO. ISBN 978-0-8133-4970-1. În cadrul guvernului central, codurile de legi au stabilit funcțiile de Daijō daijin (cancelar), care prezida Dajōkan (Marele Consiliu de Stat), care includea Ministrul Stângii, Ministrul Dreptei, opt ministere ale guvernului central și un prestigios Minister al Zeităților. Aceste poziții de ritsuryō aveau să fie păstrate în mare parte până la Restaurația Meiji, deși puterea substanțială avea să revină mult timp bakufu (shogunatului) înființat de samurai. La nivel local, Japonia a fost reorganizată în 66 de provincii imperiale și 592 de districte, cu guvernatori numiți.
Legile sub shogunate Începând cu secolul al IX-lea, sistemul Ritsuryo a început să intre în declin. Pe măsură ce puterea stăpânilor de domenii (荘園領主 Shōen ryōshu) a devenit mai puternică, au început să se dezvolte legile stăpânilor de domenii (本所法 honjohō). Mai mult, pe măsură ce puterea samurailor a crescut, au fost stabilite legile samurailor (武家法 bukehō). La începutul perioadei Kamakura, puterea curții imperiale din Kyoto a rămas puternică și a existat o ordine juridică dublă cu legi samurai și legi pentru Kuge (aristorcrați) (公家法 kugehō), acestea din urmă dezvoltate pe baza vechilor legi Ritsuryo.
În 1232, Hojo Yasutoki din shogunatul Kamakura a stabilit Goseibai Shikimoku, un corp de legi samurai constând din precedente, motive și obiceiuri din societatea samurai din vremea lui Minamoto no Yoritomo și care a clarificat standardele pentru judecarea soluționării disputelor dintre gokenin și stăpânii moșilor. A fost primul cod sistematic pentru clasa samurai. Mai târziu, shogunatul Ashikaga a adoptat, mai mult sau mai puțin, și Goseibai Shikimoku . miniatura|Castelul Edo cu palate rezidențiale și șanțuri de apărare înconjurătoare, dintr-o pictură paravan din secolul al XVII-lea