Maria Dorobanțu () un medic român, membru corespondent al Academiei Române din anul 2021. A absolvit Liceul „Zinca Golescu” din Pitești în anul 1970, iar în 1976 a finalizat studiile la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, ca șefă de promoție. În anul 1990 a obținut titlul de doctor în științe medicale, cu specializarea cardiologie.

În anul 1991 a fost bursieră a guvernului francez, perioadă în care a urmat stagii de specializare în explorări neinvazive în cardiologie la Universitatea „Paul Sabatier” Toulouse III (1991–1993).

Carieră profesională și academică Din 1990 este medic primar în medicină internă, iar din 1996 medic primar în cardiologie. Începând cu anul 1998 ocupă funcția de profesor universitar de cardiologie și medicină internă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Din 2005 este director al Centrului de Excelență – Centrul de cercetare pentru diagnosticul și tratamentul urgențelor cardiovasculare, precum și al Centrului de Excelență de Hipertensiune al Societății Europene de Hipertensiune. De asemenea, este șef de departament în cadrul Centrului de cercetare pentru diagnosticul și tratamentul urgențelor cardiovasculare, parte a Platformei de cercetare „George Emil Palade” .

Activitate științifică Activitatea sa de cercetare s-a concentrat asupra metodelor moderne de explorare în patologia cardiovasculară, cu accent pe boala cardiacă ischemică, hipertensiunea arterială și insuficiența cardiacă. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în numeroase lucrări de specialitate, atât în țară, cât și în străinătate .

Volume publicate (selecție)

Hipertensiunea arterială – ghid practic pentru clinicieni (1996, în colaborare) Compendiu de boli cardiovasculare (coord., 2000, 2004, 2010) Actualități în infarctul miocardic acut (coord., 2003) Tratamentul hipertensiunii arteriale – principii și practică (2004, în colaborare) Rolul ecocardiografiei în infarctul miocardic acut (coord., 2007) Lecțiuni clinice de cardiologie pentru rezidenți. Boala cardiacă ischemică (2010) Insuficiența cardiacă – vechea și noua paradigmă (2015) Urgențe medicale (2017) Cardiologia în urgență – de la prezent la viitor (2019)

A fost coeditor al unor volume publicate la editura Springer, între care:

Current Approach to Heart Failure (2016) Hypertension and Heart Failure (2019) Microcirculation – From Bench to Bedside (2019)

A publicat articole în reviste de specialitate naționale (Revista română de cardiologie, Revista de medicină internă, Infomedica) și internaționale (Circulation, New England Journal of Medicine, American Journal of Hypertension, Pharmacology). Din 2015 este fondatoare și redactor-șef al revistei Journal of Hypertension Research .

Apartenență la organizații profesionale

Membru corespondent al Societății Franceze de Cardiologie (din 1993) Membru al Societății Române de Cardiologie (din 1998) și vicepreședintă (2000–2002) Membru al Comitetului de conducere al Societății Române de Medicină Internă (din 1998) Vicepreședintă a Colegiului Medicilor din București (1999) Membru al Comisiei naționale de cardiologie din cadrul Ministerului Sănătății (din 2000) Președintă a Filialei București a Societății Române de Cardiologie (2002–2005) Președintă a Grupului de lucru de hipertensiune arterială al Societății Române de Cardiologie Fellow al American College of Cardiology (2005) Membru al Comitetului european de acreditare a titlurilor de fellow al Societății Europene de Cardiologie (2007–2010) Fondatoare și președintă a Societății Române de Hipertensiune (2011–2017) Membru al Academiei de Științe Medicale (din 2012) Membru fondator al Societății Române/Internaționale de Medicină și Chirurgie Regenerativă (2013) Membru al Comitetului de politică științifică al Federației Europene a Academiilor Medicale (din 2014) Membru corespondent al Academiei Române (din 2021) Membru asociat al Academiei Naționale de Medicină din Franța (din 2022)

Disctincții și alte premii

Premiul I al Societății Franceze de Cardiologie (Zilele Europene, sesiunea a VI-a, 1996) Premiul de excelență „Medic.ro” pentru cea mai bună apariție editorială medicală (2004) Premiul „Iuliu Hațieganu” al Academiei Române (2005) Premiul „Nanu Muscel” al Societății Române de Medicină Internă (2009) Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Comandor (2004)

Titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad

Note

Vezi și Lista membrilor Academiei Române

Categorie:Nașteri în 1951 Categorie:Nașteri pe 12 martie Categorie:Absolvenți ai Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București Categorie:Medici români în viață Categorie:Membri corespondenți ai Academiei Române Categorie:Profesori ai Facultății de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” Categorie:Articole despre academicieni create automat