Maimuțele-păianjen sunt maimuțe din Lumea Nouă aparținând genului Ateles, parte a subfamiliei Atelinae, familia Atelidae. La fel ca alte ateline, ele se găsesc în pădurile tropicale din America Centrală și de Sud, de la sudul Mexicului până în Brazilia. Genul cuprinde șapte specii, toate fiind amenințate cu dispariția. Ele sunt, totodată, recunoscute pentru capacitatea lor de a se reproduce cu ușurință în captivitate.

Membrele disproporționat de lungi și cozile prehensile le fac să fie una dintre cele mai mari maimuțe din Lumea Nouă. Maimuțele-păianjen trăiesc în etajele superioare ale pădurii tropicale, și se aprovizionează în coronamentul înalt, la 25-30 m. Se hrănesc în principal cu fructe, dar ocazional consumă și frunze, flori și insecte. Datorită dimensiunilor lor, maimuțele-păianjen au nevoie de întinderi mari de păduri umede, veșnic verzi, și neperturbate. Sunt animale sociale, și trăiesc în grupuri de până la 35 de indivizi, dar se separă pentru a se hrăni în timpul zilei.

Meta-analize recente privind studiile asupra cogniției au indicat că maimuțele-păianjen sunt cele mai inteligente primate ale Americilor. Ele pot produce o gamă largă de sunete, și „latră” când sunt amenințate; alte vocalizări includ un nechezat similar cu cel al calului, și țipete îndelungate.

Maimuțele-păianjen constituie o sursă importantă de hrană, fiind vânate pe scară largă de populațiile umane locale; sunt, de asemenea, amenințate de distrugerea habitatului din cauza exploatării forestiere și a defrișărilor. Sunt susceptibile la malarie, și sunt utilizate în studiile de laborator privind această boală. Tendința populației de maimuțe-păianjen este în scădere; Lista Roșie a IUCN enumeră o specie ca fiind vulnerabilă, cinci specii pe cale de dispariție, și o specie în pericol critic de dispariție.

Taxonomie Numele genului Ateles provine din cuvântul grecesc antic ἀτέλεια (atéleia), care înseamnă „incomplet, imperfect”, referindu-se la degetele mari absente ale maimuțelor-păianjen.

Genul cuprinde șapte specii și șapte subspecii. Nume comun Nume științific Imagine Harta arealului de răspândireMaimuța-păianjen cu cap negruAteles fuscicepsMaimuța-păianjen cu fața albăAteles belzebuthMaimuța-păianjen cu fața roșieAteles paniscusMaimuța-păianjen cu obraji albiAteles marginatusMaimuța-păianjen a lui GeoffroyAteles geoffroyiMaimuța-păianjen maroAteles hybridusMaimuța-păianjen peruvianăAteles chamek

Descriere

Maimuțele-păianjen sunt printre cele mai mari maimuțe din Lumea Nouă; maimuțele-păianjen cu cap negru, cele mai mari maimuțe-păianjen, au o greutate medie de 11 kilograme pentru masculi, și 9,66 kg pentru femele. Membrele disproporționat de lungi și subțiri au inspirat numele comun al maimuței-păianjen. Cozile lor abil prehensile, care pot avea o lungime de până la 89 cm, au vârfuri foarte flexibile, fără păr, și încrețituri ale pielii similare cu amprentele. Această adaptare la stilul lor de viață strict arboricol servește ca o a cincea mână. Spre deosebire de multe maimuțe, acestea nu își folosesc brațele pentru a-și menține echilibrul atunci când merg, ci se bazează pe cozi. Mâinile sunt lungi, înguste și în formă de cârlig, și au degete mari reduse sau inexistente. Celelalte degete sunt alungite și curbate.

Blana lor este aspră, având culori care variază de la auriu-roșcat la maro și negru, sau alb în cazul unor exemplare rare. Mâinile și picioarele sunt de obicei negre. Capul este mic, iar fața fără păr. Nările sunt foarte depărtate, ceea ce reprezintă o trăsătură distinctivă a maimuțelor-păianjen.

Maimuțele-păianjen sunt foarte agile, fiind considerate pe locul al doilea după giboni în această privință. Sunt văzute în sălbăticie sărind dintr-un copac în altul.

Cu o greutate de 107 grame, creierul maimuței-păianjen este de două ori mai mare decât creierul unei maimuțe urlătoare de dimensiuni asemănătoare; se crede că acest lucru este rezultatul sistemului social complex al maimuțelor-păianjen și al dietei lor, care constă în principal din fructe coapte provenite dintr-o mare varietate (peste 150 de specii) de plante. Acest lucru necesită ca maimuțele să-și amintească când și unde pot fi găsite fructele. Dezvoltarea lentă poate juca, de asemenea, un rol important: maimuțele pot trăi între 20 și 27 de ani sau mai mult, iar femelele nasc o dată la 17-45 de luni.

Comportament Structura socială

Maimuțele-păianjen formează grupuri fragmentate, de obicei cu 15-25 de indivizi, dar uneori cu până la 30 sau 40. În timpul zilei, grupurile se împart în subgrupuri. Mărimea subgrupurilor și gradul în care se evită reciproc în timpul zilei depinde de concurența pentru hrană și de riscul de prădare. Dimensiunea medie a subgrupurilor este între 2 și 8, dar uneori poate ajunge până la 17 exemplare. De asemenea, mai puțin obișnuit la primate, femelele, mai degrabă decât masculii, se dispersează la pubertate pentru a se alătura unor grupuri noi. Masculii tind să rămână împreună toată viața. Prin urmare, masculii dintr-un grup sunt mai susceptibili să fie înrudiți și să aibă legături mai strânse decât femelele. Masculii consolidează legăturile și prin „trânte”: îmbrățișări prelungite, salutări prin atingerea feței, împletirea cozilor și pipăirea organelor genitale. Cu toate acestea, cele mai puternice legături sociale sunt între femele și puii lor.

Dietă Maimuțele-păianjen se hrănesc cu fructe cărnoase în 71-83% din timp. Ele pot trăi perioade lungi de timp consumând doar unul sau două tipuri de fructe și nuci. Se hrănesc cu roadele multor copaci mari din pădure, și, deoarece înghit fructele întregi, semințele sunt în cele din urmă eliminate și fertilizate de fecale. Studiile arată că dieta maimuțelor-păianjen le modifică comportamentul reproductiv, social și fizic. Hrănirea are loc în principal între răsărit și ora 10 dimineața. După aceea, adulții se odihnesc, în timp ce puii se joacă. În restul zilei, se pot hrăni ocazional până în jurul orei 22. Dacă hrana este insuficientă, pot mânca insecte, frunze, ouă de păsări, scoarță de copac și miere.

Reproducere

Femela alege un mascul din grupul său pentru împerechere. Atât masculii, cât și femelele se folosesc de mirosirea organelor genitale pentru a verifica dacă partenerii lor sunt pregătiți pentru copulație. Clitorisul femelei este deosebit de dezvoltat; numit și pseudo-penis, are un pasaj interior, sau uretră, care îl face aproape identic cu penisul masculului. Perioada de gestație variază între 226 și 232 de zile. Fiecare femelă naște în medie un singur pui, la fiecare trei-patru ani.

Până la vârsta de șase-zece luni, puii depind complet de mamele lor. Acestea își poartă puiul în jurul abdomenului în prima lună după naștere. Mai târziu, îl poartă pe partea inferioară a spatelui. Puiul își înfășoară coada în jurul cozii mamei, și se agață strâns de mijlocul acesteia. Mamele sunt foarte protectoare cu puii lor și, în general, atente.

Masculii nu sunt implicați în creșterea puilor. Aceștia sunt printre puținele primate care nu prezintă osul penisului.

Referințe culturale Maimuțele-păianjen sunt prezente în multe aspecte ale culturilor mesoamericane. În calendarul aztec de 260 de zile, maimuța-păianjen (Nahua Ozomatli) este numele zilei a 11-a. În calendarul mayaș echivalent, maimuța urlătoare (Batz) o înlocuiește pe maimuța-păianjen. În sărbătorile religioase maya actuale, imitatorii maimuței-păianjen servesc drept un fel de clovni demonici. În arta maya clasică, acestea sunt omniprezente, fiind adesea reprezentate purtând păstăi de cacao.

Notă explicativă

Note

Legături externe

Categorie:Primate Categorie:Fauna Boliviei Categorie:Fauna Braziliei