Protocolul de la Sèvres (în engleză:The Protocol of Sèvres, în franceză:Protocole de Sèvres) a fost un acord secret dintre guvernele Israelului, Franței și Regatului Unit, încheiat în timpul unor discuții avute la 22-24 octombrie 1956 la Sèvres, în Franța. Protocolul s-a referit la o înțelegere politică și militară în scopul răsturnării președintelui egiptean colonelul Gamal Abdel Nasser prin invadarea și ocuparea Canalului de Suez ca reacție la naționalizarea canalului la 26 iulie 1956 de o parte, și atacuri în Israel ale fedainilor palestinieni patronați de Egipt și agravarea în septembrie 1955 a blocării de către Egipt a Strâmtorii Tiran pentru navele israeliene. Planul și acordurile conținute în protocol au declanșat Războiul din Sinai la 29 octombrie 1956, sau așa numita Criza Suezului. 250px|dreapta|Harta războiului din Sinai
Context Egiptul care a stăpânit Fâșia Gaza în anii 1948-1967 a patronat incursiuni ucigașe ale fedainilor palestinieni pe teritoriul Israelului. În urma unor represalii israeliene, în septembrie Egiptul a înăsprit blocada circulației navelor israeliene prin Strâmtoarea Tiran în Golful Eilat sau Akaba. În același timp, încă din 1949, Egiptul nu permitea accesul navelor israeliene prin Canalul de Suez. Sprijinul dat de Gamal Abdel Nasser Frontului de Eliberare Națională din Algeria aflat în război cu puterea colonială franceză, a dus la o importantă apropiere între Franța și Israel.
La 22 iulie 1956 in regiunea pariziană o întâlnire secretă cu participarea lui Moshe Dayan, seful Statului Major al armatei israeliene și Shimon Peres, directorul general al Ministerului apararii al Israelului, l-a definit pe Nasser ca dușman comun. Franța a promis să livreze Israelului o cantitate mare de arme, și a consimțit asupra unor operațiuni conjuncte de sabotaj în Egipt. În august 1956 s-au ținut la Londra două conferințe ale utilizatorilor Canalului de Suez. Regatul Unit a apelat apoi la Consiliul de Securitate al ONU pentru redactarea unei rezoluții asupra liberei circulații prin Canalul de Suez, dar U.R.S.S. a opus veto. Demersurile nu au avut niciun rezultat.
Când Nasser a interzis circulația navelor israeliene in Canalul de Suez și în Marea Roșie, premierul francez Guy Mollet a hotărât să asocieze Israelul la o inițiativă anglo-franceză. Statele Unite, deși membră în NATO, nu a luat parte la aceste inițiative. Președintele american Dwight Eisenhower, care era ocupat in campania sa de realegere, nu arăta interes în aceasta, deoarece aprovizionarea americană cu petrol nu era dependentă decât foarte puțin de Canalul de Suez.
La scurt timp înainte de acord, serviciile franceze de informații SDECE au dovedit că Nasser îi înarma pe răsculații algerieni din FLN: o navă militară franceză a silit un dragor de mine, încărcat până la refuz cu arme încărcate la Alexandria și destinate FLN-ului. La bordul vaporului au fost arestați militari egipteni.SDECE a revelat ca proprietarul vaporului, un armator sudanez, nu era decât o acoperire, și ca adevăratul proprietar era statul egiptean.
Între timp mai mulți șefi rebeli algerieni (Ahmed Ben Bella, Mohammed Boudiaf, Hocine Aït Ahmed, Mohammed Khider și Mustafa Lacheraf) au fost arestați, în vreme ce se deplasau din Maroc spre Tunis. Avionul civil la bordul căruia se aflau a fost deturnat în plin spațiu aerian internațional de catre militari sub comanda generalilor francezi de la Alger și a fost adus pe aeroportul Alger. Lui Guy Mollet nu i-a rămas nicio marjă de manevră.
Întâlnirea de la Sèvres La 22 octombrie 1956 primul ministru și ministrul apărării al Israelului, David Ben Gurion, însoțit de șeful cancelariei sale, Mordehai Bar-On, directorul general al Ministerului israelian al apărării, Shimon Peres, șeful Marelui Stat Major al armatei israeliene, generalul Moshe Dayan și generalul Meir Amit, comandantul serviciului de operațiuni al armatei israeliene, au plecat, în secret, din Israel în Franța, unde într-o clădire izolată din Sèvres, au întâlnit pe ministrul apărării al Franței, Maurice Bourgès-Maunoury, pe ministrul de externe al Franței, Christian Pineau, pe generalul Maurice Challe, șeful Marelui Stat Major al armatei franceze, precum și pe Selwyn Lloyd, ministrul de externe britanic și asistentul său, Sir Patrick Dean, subsecretar de stat însărcinat cu serviciile secrete Affaire de Suez, Le Pacte Secret, Peter Hercombe and Arnaud Hamelin, France 5/Sunset Presse/Transparence, 2006
S-a planificat o intervenție militară în două etape în Egipt. Israelul urma să atace Egiptul în Sinai, iar Regatul Unit și Franța urmau să atace Egiptul sub pretextul separării părților beligerante și protejării Canalului de Suez, în conformitate cu acordul anglo-egiptean din 1954 care prevedea condițiile retragerii tuturor trupelor britanice din Egipt. Negocierile s-au lovit de mai multe obstacole: Britanicii și francezii au cerut ca Israelul să declanșeze un război în timp ce trupele lor vor interveni abia după o zi. Ben-Gurion a refuzat ferm și chiar a amenințat că va părăsi conferința din această cauză. Se pare că se temea de posibilitatea ca puterile să nu-și îndeplinească partea, iar Israelul să fie lăsat singur în campanie și în arena diplomatică internațională. Părțile au convenit, atunci, asupra unei propuneri de compromis a șefului Statului Major francez, conform căreia Israelul va lansa o operațiune limitată care ar fi văzută ca un act de represalii (față de atacurile fedainilor palestinieni de pe teritoriul controlat de Egipt), iar în urma acesteia puterile vor prezenta un ultimatum ambelor părți, a cărui încălcare le-ar oferi, se presupune, un pretext pentru a ataca Egiptul. O alte chestiune a fost cererea lui Ben-Gurion ca amândouă puterile să ofere Israelului o acoperire aeriană și ca aviația militară britanică să distrugă la sol aviația militară egipteană. Primul ministru israelian se temea de un atac aerian asupra orașelor israeliene, în timp ce armata israeliană ataca Canalul Suez. În consecință, el a cerut un angajament scris din partea prim-ministrului britanic Anthony Eden că Forțele Aeriene Regale vor acționa cu scopul de a distruge complet forțele aeriene egiptene. Britanicii nu au vrut să semneze niciun document care i-ar fi legat de o „conspirație” împotriva altei țări. În special, au cerut să nu acționeze împotriva Iordaniei dacă aceasta s-ar alătura războiului, din cauza acordului de apărare dintre Regatul Unit și monarhia iordaniană. Dar, în cele din urmă, s-au înduplecat.
Unul din aspectele cele mai dificile era formularea unui plan care să fie acceptat atât de Regatul Unit cât și de Israel. Israelienii nu aveau încredere în britanici, iar francezii nu erau dispuși să acționeze fără aliații lor britanici, astfel încât Israelul s-a văzut nevoit de ajungă la o înțelegere cu Regatul Unit. Britanicii care aveau strânse legături cu un număr de state arabe nu doreau ca implicarea Israelului să dăuneze acestor relații. După 48 ore de negocieri părțile au ajuns la un compromis și Ben Gurion, Pineau și Dean au semnat un acord cu șapte paragrafe. La insistența diplomaților israelieni, care voiau sa se asigure că Israelul nu va fi abandonat în mijlocul operațiunii militare, fiecare delegație obținut o copie semnată a acordului, scrisă în limba franceză.
Se spune că, cu ocazia întâlnirii Israelul ar fi cerut Franței livrarea de avioane cu reacție Mystère II, Mystère V și Vautour, precum și de care blindate ușoare AMX-13. De asemenea, că ar fi obținut din partea Franței promisiuni în legătură cu construirea unui reactor nuclear în Deșertul Neghev și cu furnizarea de uraniu natural.
Lecturi suplimentare [https://kotar.cet.ac.il/KotarApp/Viewer.aspx?nBookID=99521744#5.8848.6.default Mordehai Bar-On Le'an neelam haotek? Ghilgulav shel mismakh beinleumi sodi beyoter] (Unde a dispărut copia? Avatarurile unui document internațional strict secret) în Pinhas Ginossar (red) - Iyunim bitkumat Israel - Meassef libeayot hatzionut, haishuv uMedinat Israel'' revista Iyunim bitekumat Israel (Studii despre renașterea Israelului) vol.7 pagina 86 (în ebraică) Institutul Ben Gurion de cercetări israeliene și sioniste, Universitatea Ben Gurion 1997
Note
Categorie:Tratate din secolul al XX-lea Categorie:Conflictele militare arabo-israeliene
Categorie:Canalul Suez Categorie:Relațiile externe ale Israelului Categorie:Marea Roșie Categorie:Relațiile dintre Franța și Regatul Unit Categorie:Războaiele Egiptului Categorie:Tratate ale Regatului Unit Categorie:Tratate ale Franței Categorie:1956 în politică