miniatura|upright|Geniu de bronz înfățișat ca pater familias (secolul I d.Hr.) Pater familias, scris și paterfamilias era șeful unei familii romane. Pater familias era cel mai vârstnic bărbat viu dintr-o gospodărie și putea exercita legal autoritate autocratică asupra familiei extinse. Termenul provine din latină și înseamnă „tată al familiei” sau „proprietar al moșiei familiei”. Forma este arhaică în latină, păstrând vechiul genitiv cu terminația -ās, în timp ce în latina clasică genitivul singular al primei declinări se termina în -ae. Pater familias trebuia să fie întotdeauna cetățean roman.Frier, B.W., McGinn, T.A., A Casebook on Roman Family Law, Oxford University Press, 2004, p486
Legea și tradiția romană (mos maiorum) stabileau puterea pater familias în cadrul comunității propriei sale familia extinse. În dreptul familiei romane, termenul patria potestas („puterea tatălui”) se referă la acest concept. El deținea privilegii legale asupra proprietății familiei și diferite niveluri de autoritate persoanelor aflate în întreținerea sa: acestea includeau soția și copiii săi, anumiți alți rude prin sânge sau adopție, clienți, sclavi și oameni eliberați. Același mos maiorum modera autoritatea sa și îi determina responsabilitățile față de propria familie și față de comunitatea mai largă. El avea datoria de a naște și crește copii sănătoși ca viitori cetățeni ai Romei, de a menține moralitatea și bunăstarea gospodăriei, de a onora clanul și zeii ancestrali și de a participa, și dacă era posibil, de a servi în viața politică, religioasă și socială a Romei. În esență, se aștepta ca pater familias să fie un bun cetățean. Cel puțin în teorie, el deținea puteri de viață și de moarte asupra fiecărui membru al familiei sale extinse prin intermediul unui drept antic.
În tradiția romană, termenul apare mai ales în textele legale și, într-o măsură mai mică, în textele literare. În ambele tipuri de discurs, termenul a fost folosit cel mai frecvent pentru a desemna „proprietarul moșiei”, un titlu considerat conceptual separat de relațiile familiale.
Copiii Legile celor Doisprezece Table cereau ca pater familias să se asigure că nou-născuții „evident deformați” erau omorâți. Totuși, supraviețuirea adulților cu dizabilități congenitale, evidentă în rândul elitei de împăratul Claudius, demonstrează că în această chestiune se exercita o alegere personală.
Pater familias avea puterea de a-și vinde copiii ca sclavi. Legea romană prevedea însă că, dacă un copil fusese vândut de trei ori ca sclav, nu mai era supus patria potestas. Pater familias putea aproba sau refuza căsătoriile fiilor și fiicelor sale. Copiii familiei () puteau include copiii biologici și adoptați ai pater familias și ai fraților săi.
Datorită drepturilor extinse (numite longa manus, literal „mână lungă”), patres familias aveau și o serie de obligații suplimentare: obligații față de filii și sclavi, unele recunoscute nu de dreptul civil original, ci doar de dreptul internațional (jus gentium), destinat în special străinilor, sau de ius honorarium, legea magistraților, în special a pretorului, care a apărut într-o perioadă mai târzie a dreptului roman.
Note
Bibliografie
Beard, M., Price, S., North, J., Religiile Romei: Volumul 1, o istorie ilustrată, Cambridge University Press, 1998. Beard, M., Price, S., North, J., Religiile Romei: Volumul 2, o carte de referință, ilustrată, Cambridge University Press, 1998. ISBN 0-521-45646-0 Frier, Bruce W., McGinn, Thomas AJ și Lidov, Joel, „Cauzele juridice privind dreptul familiei romane”, Oxford University Press (Asociația Filologică Americană), 2004. ISBN 978-0-19-516186-1 Huebner, S. R., Ratzan, DM, eds. Crescând fără tată în antichitate, Cambridge University Press, 2009. Parkin, Tim și Pomeroy, Arthur, Istoria socială romană: o carte de surse, Routledge, 2007. ISBN 978-0-415-42675-6 Severy, Beth, Augustus și familia la nașterea Imperiului Roman, Routledge, 2003. ISBN 0-415-30959-X
Categorie:Cuvinte și expresii în limba latină Categorie:Legi familiare în Roma Antică Categorie:Titluri în Roma antică