Arsenie Stadnițki

Arsenie Stadnițki (la naștere Avksentie Gheorghievici Stadnițki, în ; ) a fost ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, mitropolit de Novgorod și Staraia Russa (1910–1933) și mitropolit de Tașkent și Turkestan (1933–1936). Membru al Sfântului Sinod (1906–1917) și, în 1907, membru al Consiliului de Stat al Imperiului Rus.

Biografie S-a născut într-o familie de clerici: tatăl, protoiereul Gheorghi G. Stadnițki (1824–1901), provenea dintr-o veche familie poloneză Stadnițki; mama se numea Maria Avksentievna Gepetskaia. A avut frați și surori implicați în viața bisericească și culturală; din ramura fratelui său medic, Mihail G. Stadnițki (†1918), descinde pedagoga muzicală Antonina M. Stadnițkaia (1887–1943) și matematicianul basarabean V. A. Andrunachievici.

A absolvit Școala duhovnicească din Edineț (1874) și Seminarul Teologic din Chișinău (1880). Între septembrie 1880 și iunie 1881 a fost profesor la școala duhovnicească din Edineț (geografie, cântare bisericească și caligrafie). A urmat apoi Academia Duhovnicească din Kiev, pe care a terminat-o în 1885 cu titlul de candidat în teologie. În același an a făcut un pelerinaj la Muntele Athos; jurnalul său „Diario unui student-pelerin pe Athos” a primit peste un deceniu Premiul Macarie.

În 1895 a devenit magistru în teologie cu disertația Gavriil Bănulescu-Bodoni, exarh al Moldo-Valahiei (1808–1812) și mitropolit al Chișinăului (1813–1821), pentru care a făcut documentare în Austro-Ungaria (1888) și România (1890).

Activitate didactică și administrativă (1885–1899) Din 1885 a predat greaca veche, apoi cântarea bisericească (1886–1892) și teologie dogmatică (din 1892) la Seminarul din Chișinău; în 1895 a fost inspector al seminarului. A redactat Foaia eparhială a Chișinăului, semnând ~100 de articole de istorie bisericească și pastorale. A participat la congrese misionare la Moscova (1887, 1891) și a fost membru în comitetul eparhial de supraveghere a misiunii (1892).

La 12 decembrie 1895 a fost numit inspector al Seminarului din Novgorod, iar pe 30 decembrie a fost tuns în monahism cu numele Arsenie; a primit diaconia la 31 decembrie și preoția la 1 ianuarie 1896. În octombrie 1896 a devenit rector al Seminarului din Novgorod și stareț al Mănăstirii Sf. Antonie Romanul, cu ridicare la rangul de arhimandrit. Din 10 ianuarie 1897 a fost inspector la Academia Duhovnicească din Moscova și profesor la catedra de istorie biblică, iar din 13 martie 1898 rector al Academiei.

La 28 februarie 1899 a fost hirotonit episcop de Volokolamsk (vicar al Mitropoliei Moscovei) în Catedrala Hristos Mântuitorul, de către mitropolitul Vladimir al Moscovei.

Episcop de Pskov și Porhov (1903–1910) Din 5 decembrie 1903 a fost episcop de Pskov și Porhov. A organizat o școală de psalți și un muzeu bisericesc cu manuscrise, obiecte de cult și monede. A prezidat filiala din Pskov a Societății Imperiale Ortodoxe a Palestinei.

În 1904 i s-a conferit titlul de doctor în istorie bisericească pentru lucrarea Cercetări și monografie privind istoria Bisericii Moldovei (Partea I: Istoria eparhiilor Moldovei și ierarhii lor). Regele României l-a decorat cu medalia Bene Merente, clasa I, iar Academia Rusă de Științe i-a acordat Premiul Uvarov.

Din 1905 a fost membru al Comitetului de Învățământ al Sfântului Sinod; la 14 ianuarie 1906 a devenit membre présent în Sfântul Sinod și președinte al Comitetului școlar (până în 1907), rămânând totodată chiriarh la Pskov. În 1907 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop și numit membru al Consiliului de Stat din partea monahilor.

Arhiepiscop/Mitropolit de Novgorod (1910–1933) La 5 noiembrie 1910 a fost numit arhiepiscop de Novgorod și Staraia Russa (din 29 noiembrie 1917 – mitropolit). A susținut restaurarea cântării tradiționale și a inițiat lucrări de conservare a patrimoniului: restaurarea ansamblului Ferapontov, a „corpului Lihudov” și deschiderea (1911) a unei școli de psalți; în 1912 a inaugurat Casa eparhială Arsenie (sediu pentru consistoriu, consilii, bibliotecă, muzeu, librărie și redacția Foaia eparhială novgorodeană). În 1913 a întemeiat Societatea bisericească de arheologie din Novgorod.

În contextul revoluției din 1917, Arsenie a susținut convocarea Sinodului Local și a prezidat organul pregătitor. La 15 aprilie 1917 membrii Sinodului au fost demisionați prin decretul Guvernului Provizoriu; Arsenie a rămas o figură-cheie a Sinodului Local (1917–1918), unde a prezidat numeroase ședințe după alegerea patriarhului. A fost unul dintre cei trei candidați la patriarhat (alături de Antonie (Hrapovițki) și Tihon); potrivit mărturiilor contemporane, a privit candidatura cu teamă și smerenie. La 29 noiembrie 1917 a fost ridicat la rangul de mitropolit și ales membru al Sfântului Sinod și al Consiliului Bisericesc Superior.

După Decretul privind separarea Bisericii de stat și a școlii de Biserică (februarie 1918), a renunțat la salariu, trecând „pe întreținere frățească la masă”. A fost arestat de mai multe ori (1919, 1920) și judecat; a primit o condamnare cu suspendare, cu trimitere administrativă în gubernia Arhanghelsk (ulterior revocată).

În 1922, în timpul foametei din Povoljie, a îndemnat clerul să doneze podoabe nefolosite în cult pentru ajutorarea flămânzilor și a cerut ca eventuala ridicare a obiectelor să se facă fără violență și fără instrumentalizare politică; în eparhia Novgorodului măsura s-a derulat pașnic. Totuși, a fost chemat la Moscova, anchetat împreună cu patriarhul Tihon și întemnițat în repetate rânduri; a refuzat aderarea la obnovlenchestvo (mișcarea „înnoitoare”) în pofida presiunilor.

Exilul în Asia Centrală. Tașkent (1925–1936) Între 1925–1926 s-a aflat în exil la Poltoratsk (Așgabat), apoi la Tașkent (1926–1936). Din 1927 a figurat ca membru permanent al Sfântului Sinod Patriarhal provizoriu pe lângă locțiitorul patriarhal Serghie, dar în fapt nu a putut participa la lucrări din cauza exilului; nu a semnat nici Declarația din 1927.

La 11 august 1933 a fost numit mitropolit de Tașkent și Turkestan. Închiderea bisericilor din oraș l-a constrâns să slujească sub cerul liber, lângă capela cimitirului cu icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”; la aceste slujbe veneau până la 20.000 de credincioși din oraș și din satele din jur. A fost povățuitorul duhovnicesc al arhiepiscopului-medic Luca (Voino-Iasenețki), pe a cărui brațe a și murit, la 10 februarie 1936, în spitalul din Tașkent. A fost înmormântat la cimitirul Botkin din Tașkent, aproape de mormântul mitropolitului Nikandr.

Este reprezentat în tabloul Rusia care piere al lui Pavel Korin.

Călătorii, corespondență și mărturii Arsenie a întreținut o amplă corespondență; între scrisori se păstrează și relatarea ucenicului său din Basarabia, monahul Gurie (viitorul mitropolit al Basarabiei), despre vizita în România din 1904–1905, document util pentru înțelegerea raporturilor româno-ruse și a vieții bisericești din Vechiul Regat la începutul secolului XX. Publicarea acestei scrisori și contextualizarea ei întăresc profilul lui Arsenie drept reper al dialogului cultural și eclezial dintre spațiul românesc și cel rus.

Lucrări selectate În țara amintirilor sfinte – jurnalul pelerinajului în Țara Sfântă (1900; cu 60 de fotografii realizate în mare parte de Arsenie). Cercetări și monografie privind istoria Bisericii Moldovei (Partea I: Istoria eparhiilor Moldovei și ierarhii lor, 1904). Studii și articole în periodicele eparhiale din Chișinău și Novgorod; Îndrumătorul psaltului (manual practic de tipic).

Distincții Medalia românească Bene Merente, clasa I (pentru merite științifice). Premiul Uvarov al Academiei Ruse de Științe. Ordine imperiale ruse (Sf. Alexandru Nevski; Sf. Vladimir cl. II și III; Sf. Ana cl. I; Sf. Stanislav cl. III); decorații externe: Ordinul Sfântul Sava (cl. II), Ordinul Coroana României (cl. III).

Moștenire Prin activitatea istoriografică (despre Moldova, Novgorod și tradiția bizantino-slavă), prin eforturile de conservare a patrimoniului și prin atitudinile sale pastorale în anii 1917–1922, Arsenie (Stadnițki) rămâne o figură centrală a ierarhiei ruse din prima treime a secolului al XX-lea, cu legături strânse cu spațiul românesc. Documentele epistolare și notele sale, inclusiv cele privitoare la România anilor 1904–1905, oferă mărturii directe despre epocă și despre relațiile româno-ruse în plan bisericesc și cultural.

Note

Categorie:Nașteri în 1862 Categorie:Decese în 1936 Categorie:Mitropoliți ruși Categorie:Decese în Tașkent Categorie:Oameni din ținutul Hotin Categorie:Victime ale represiunii sovietice