Dampremy

Dampremy (în ) este o secțiune a orașului belgian Charleroi, situată în Regiunea Valonă, în provincia Hainaut.

A fost o comună de sine stătătoare înainte de fuziunea comunelor din 1977. La acea dată avea 8.500 de locuitori.

Localitatea a avut un important trecut industrial în perioada exploatării minelor de cărbune. A găzduit numeroase mari industrii care au contribuit la prosperitatea bazinului industrial din Charleroi: fabricile de sticlă din Dampremy, concesiunile Charbonnages de Sacré-Madame etc.

Geografie Limite Localitatea este înconjurată de Lodelinsart, Charleroi, Marcinelle și Marchienne-au-Pont.

Hidrografie Râul Sambre, un afluent al Meuse, mărginește teritoriul localității la sud. Pârâul Piéton și canalul Charleroi-Bruxelles, săpat în valea acestuia, se varsă aici în Sambre. La est, pârâul Lodelinsart, afluent al Sambre, constituie aproape întreaga frontieră cu Charleroi. La nord, pârâul Warchat, afluent al pârâului Lodelinsart, delimitează zona față de Lodelinsart.

Etimologie Villa domni Remigii : parohie dedicată sfântului Remi. Ortografia numelui „Dampremy” a evoluat de-a lungul secolelor: în 868 apare forma „Danremi” în polipticul abației din Lobbes și „Dantremi” într-un manuscris ulterior; în 980 apare „Dansremi” în mandamentul lui Notger; în 1113, „Denremey”, iar în 1275, „Danremis”. În secolul al XIII-lea se regăsește „Danremei”.

Între 1538 și 1669, unii călugări erau desemnați cu prefixul „damp” în loc de „dom”, așa cum au făcut mai mulți abați ai mănăstirii din Liessies, seniori de Dampremy. Pronunția franceză, sau etimologic mai corectă, ar fi deci „Domremy”. În ceea ce privește formele „Danremei” sau „Danremey” din secolul al XIII-lea, acestea au dat naștere formei fonetice wallone „Dârmé”, încă folosită astăzi.

Istorie Numele Dampremy apare pentru prima dată într-un document scris datând din anii 868–869, Polyptyque d’Imiron, un inventar al villas abației de la Lobbes, redactat în al paisprezecelea an al domniei lui , rege al francilor și nepot al lui Carol cel Mare. Acest poliptic, un registru pliat în mai multe părți, era folosit de mănăstiri și abații pentru a consemna dările vasalilor, precum și proprietățile și veniturile patrimoniului lor. Termenul Darmiensis este utilizat ca adjectiv pentru a desemna Dampremy, cu mențiunea: « in pago Darmiensis ».

În 868, abația de la Lobbes a construit o capelă sau o biserică; locuitorii și preotul lor participau la Bancroix, dar numărul lor rămâne necunoscut.

În secolul al XVI-lea, războaiele religioase au cufundat regiunea în haos. În 1554, Henric al II-lea s-a aliat cu protestanții germani, declanșând războiul. Trupele franceze, respinse de Carol Quint după ce au devastat și incendiat toate satele – inclusiv Dampremy –, au invadat Hainaut și au dat foc orașelor Binche și Mariemont.

Războiul de Treizeci de Ani, numit și război „religios”, s-a încheiat în 1648 prin pacea Westfalică. Cu toate acestea, ostilitățile dintre Franța și Spania au continuat.

Spaniolii, lipsiți de trupe pentru a respinge francezii, au obligat populația locală să le vină în ajutor. Ei au organizat locuitorii în companii conduse de căpitani. Printre aceștia, Lambot și Close îi menționează pentru anii 1638–1639 pe Étienne André, primar al Dampremy.

În 1666, locuitorii din Darmin au asistat la pregătirea unor importante lucrări de terasament în micuțul sat vecin Charnoy, care la acea vreme era mult mai puțin populat decât Dampremy. În jurul unei mici biserici așezate pe stânca ce domina râul Sambre se aliniau câteva căsuțe modeste ale țăranilor.

În mai 1667, înainte de finalizarea lucrărilor, locuitorii din Darmin au văzut instalându-se la ei trupe franceze conduse de mareșalul de Turenne, venite să asedieze noua fortăreață.

La 2 iunie 1667, spaniolii își aruncă fortăreața în aer înainte de a capitula, permițând francezilor să intre ca învingători. Ludovic al XIV-lea, devenit stăpân al Charleroi, ordonă construirea unei adevărate fortărețe sub conducerea lui Vauban, iar contele de Montal este numit guvernator al orașului. În 1672, locuitorii din Darmin văd sosind trupele spaniole și olandeze, comandate de prințul de Orania, care asediază Charleroi apărat de Montal. În cele din urmă, asediatorii abandonează și ridică asediul la 22 decembrie 1672. În 1674, prințul de Orania revine cu trupele sale în fața Charleroi, tot apărat de Montal, dar Condé îi forțează să se retragă și să dea bătălia de la Seneffe.

În august 1677, locuitorii din Darmin suferă o nouă invazie a soldaților olandezi, încă o dată conduși de prințul de Orania, veniți să asedieze fortăreața apărată de Montal. Sosirea mareșalului de Luxembourg îi obligă rapid pe olandezi să abandoneze asediul la 14 august 1677. În 1678, prin pacea de la Nijmegen, fortăreața Charleroi revine Spaniei.

În 1692, francezii, sub comanda lui Boufflers, asediază încă o dată Charleroi și ocupă toate satele din jur. Între 14 și 22 octombrie, fortăreața este supusă unui bombardament teribil. Piesele de artilerie sunt instalate la Dampremy, acolo unde astăzi se află drumul spre Bruxelles. O armată de ajutor reușește să ridice asediul, iar Charleroi rămâne spaniolă.

La doar un an după asediul din 1692, în 1693, francezii conduși de mareșalul de Villeroy amenință din nou Charleroi. Atacul principal are loc dinspre Dampremy. Trupele franceze îl aduc în regiune pe d’Artagnan, celebrul muschetar făcut legendar de Alexandre Dumas. Aceste trupe, cantonate la Charleroi, trebuiau întreținute de comunele Dampremy, Ransart și Châtelineau.

La 11 octombrie 1693, după o lună de asediu, spaniolii conduși de marchizul de Castillo se predau. Bombardamentele asupra Dampremy distruseseră deja o parte din fortificații, permițând Charleroi să redevină franceză. Totuși, prin tratatul de la Ryswick din 1697, fortăreața este restituită Spaniei.

În 1709, o nouă calamitate lovește regiunea: un frig cumplit, însoțit de ninsori abundente, provoacă o foamete severă. Lupii, care încă populau împrejurimile înghețate, se aventurează până în inima satelor. Se oferea o recompensă de 5 patards pentru fiecare lup ucis. În 1713, Charleroi este cedat împăratului Austriei, Carol al VI-lea, și integrat în Țările de Jos austriece.

În 1794, austriecii întăresc fortificațiile Charleroi. La 28 mai, francezii, sub ordinele generalului Charbonnier (supranumit aici „generalul Gayette”), încep bombardarea orașului. În ciuda întăririlor, Charleroi rezistă până la 3 iunie. Francezii revin sub comanda generalului Jourdan, iar la 24 iunie fortăreața capitulează, aproape toate casele fiind incendiate. Charleroi revine astfel sub control francez, care încearcă să refacă fortăreața. Totuși, la sfârșitul anului, lucrările sunt abandonate, iar structurile sunt aruncate în aer și locul este complet demantelat.

În 1796, francezii impun o contribuție extraordinară, iar Dampremy trebuie să plătească 51 de florini. Comunele se îndatorează. Napoleon încearcă să restabilească un oarecare echilibru, dar prăbușirea survine rapid. La 18 iunie 1815 are loc retragerea soldaților săi după înfrângerea de la Waterloo, în urma revenirii din insula Elba. Trupele prusace ocupă satele până la sfârșitul anului 1815.

În același an, Belgia este unită cu Olanda pentru a forma Regatul Țărilor de Jos. Timp de o sută cincizeci de ani, proximitatea fortăreței Charleroi a tulburat viața pașnică a locuitorilor Dampremy. Această fortăreață a fost constant disputată de marile puteri – Franța, Spania, Austria –, iar trupele care au asediat-o de atâtea ori au ocupat Dampremy, trăind pe seama locuitorilor săi.

În timpul Zilelor de Septembrie din 1830, numeroși locuitori ai Dampremy s-au alăturat companiilor din Charleroi. Printre ei: Leloup François, născut la Charleroi la 12 decembrie 1806, tâmplar domiciliat la Dampremy, căsătorit și tată a cinci copii. Motte Louis-Joseph, primul care a arborat drapelul național pe piața centrală din Dampremy. Sunt citați de asemenea: Aubly Dieudonné și Leloup Chrisostome.

La 23 iulie 1838, se fondează Société du charbonnage de Sacré-Madame.

În 1850, Dampremy era încă în principal un sat agricol. Fermierii și cultivatorii aveau obiceiul de a-și denumi pământurile cu apelative adesea aluzive sau improvizate. O simplă consultare a actelor notariale de vânzare a terenurilor din aceste sate rurale arată permanența acestei tradiții.

La 7 mai 1946, o catastrofă minieră survine la puțul Sacré-Français, cauzată de o explozie de gaz metan. Ea provoacă moartea a 16 mineri, dintre care 7 prizonieri germani.

În 1966, astronautul american John Glenn a vizitat localitatea, însoțit de un avion adus în piața Albert I (astăzi piața De Crawhez), în cadrul manifestării Vil’ Vacances.

Ca urmare a legii privind fuziunea comunelor, Dampremy a fost integrată în orașul Charleroi la 1 ianuarie 1977.

În 2018, Dampremy și-a sărbătorit 1150 de ani de existență.

Demografie

INS - 1831 până în 1970 = recensăminte, 1976 = numărul de locuitori la 31 decembrie.

Patrimoniu Clădiri dispărute Prima biserică „Sfântul Remi” a fost construită în jurul anului 1600. Astăzi este demolată din cauza surpărilor miniere, însă corul său a fost salvat și transformat în capela „Sfântul Ghislain”. A doua biserică „Sfântul Remi” se afla în piața comunală (astăzi piața De Crawhez). Proiectată de arhitectul Justin Bruyenne, aceasta era în stil neoromanic. Piatra de temelie a fost pusă la 8 mai 1870. Din cauza surpărilor miniere, au apărut fisuri mari în zidăria corului, iar biserica a fost închisă din motive de siguranță în anul 1890. În 1916, edificiul a fost redat cultului, dar s-a degradat rapid. Biserica a fost demolată în anii 1981 și 1982. Astăzi, locul unde se afla clădirea a devenit o piață unde are loc „ducassa Sfântului Remi”. Castelul De Crawhez aparținea familiei Dumont. Acesta se afla în stânga celei de-a doua biserici și a fost demolat în același timp cu aceasta pentru construcția tunelului de metrou. În stânga capelei „Sfântul Ghislain” se afla o casă parohială (astăzi dispărută). În noaptea de 27 spre 28 februarie 1911, preotul De Jong a fost asasinat.

Clădiri actuale Castelul Passelecq a fost ridicat în 1860 în parcul instalațiilor „Charbonnages de Sacré-Madame”. Philippe Passelecq, director-administrator al exploatării miniere Sacré-Madame, a beneficiat de această locuință de serviciu la începutul secolului al XX-lea. Reședința a devenit ulterior Castelul Roisin, după numele succesorului său la conducerea exploatării, Louis Roisin. În cele din urmă, castelul a intrat în proprietatea comunei și a fost reconvertit în primăria localității Dampremy. Biblioteca „Émile Fourcault”. Noua biserică „Sfântul Remi”: construită în 1979, aceasta a înlocuit vechea biserică din piața De Crawhez; în stil modern și prevăzută cu o clopotniță de 9 metri înălțime, biserica a fost ridicată lângă parc. Un templu protestant construit în 1938 de arhitectul P. Calame, situat pe strada Jean Jaurès, în apropierea Pieței „Haut du Village”. Castel de apă. Construit în 1906.

Note

Referințe

Bibliografie

Legături externe

Categorie:Sectoare ale orașului Charleroi Categorie:Localități din Hainaut Categorie:Foste comune din provincia Hainaut