Cuviosul Gherontie de la Tismana

Cuviosul Gherontie (n. 1934- d. 2018) a fost un monah nebun pentru Hristos, înmormântat la Mănăstirea Tismana.

Viața

Origini și copilărie Gherontie s-a născut la 4 noiembrie 1934 în satul Viscri. A fost al doilea din cei trei copii al familiei Ioan și Elena Aldea, care-și câștigau existența din cultivarea pământului. La botez a primit numele George dar i se spunea Gheorghe sau Gheorghiță.

Încă din copilărie, a avut o viață religioasă foarte intensă, marcată de interiorizare, post și rugăciune, motiv pentru care preocupările sale religioase au început să fie considerate exagerate și tot mai puțin înțelese, inclusiv în familie. La școala primară, era adesea surprins rugându-se, fapt pentru care era certat sau chiar pedepsit de învățător. Felul său diferit de a se comporta, lipsa unor reacții pe măsura răutăților celor din jur au atras ironiile copiilor din satul natal și a colegilor de școală, care au ajuns până la a-l umili.

Tinerețea și începuturile vieții monahale Mărturiile celor care l-au cunoscut în anii adolescenței vorbesc despre nevoințe duhovnicești, rugăciuni îndelungate și postiri aspre sau ajunări de câteva zile, chiar în perioade ale anului în care mergea alături de familie la lucrul câmpului. Viața sa religioasă era deja apropiată celei pe care o duc pustnicii, chiar dacă trăia în lume. Tot atunci, cei din jur au început să vadă în diferite situații și puterea rugăciunilor sale. În acei ani, a început să-l viziteze tot mai frecvent pe protosinghelul Modest Aldea, fratele tatălui său, stareț al Mănăstirii Ciolanu și apoi eclesiarh al Catedralei din Buzău, căruia i-a devenit o bună perioadă ucenic de chilie și de la care a învățat multe din tainele vieți monahale.

Perioada de persecuție și scoaterea din monahism Iubitor cu toată ființa sa al vieții călugărești Cuviosul Gherontie a refuzat în toamna anului 1959 să părăsească Mănăstirea Ciolanu, așa cum puterea comunistă din România le cerea călugărilor tineri. Este momentul în care încep marile sale suferințe pentru credință. A fost închis o perioadă la penitenciarul Jilava, unde și-a continuat nevoințele ascetice, în pofida presiunilor care se făceau asupra sa de a renunța la viața monahală.

După câteva zile în care a fost ținut la carceră în condiții de exterminare, aflat la limita puterilor, i s-a arătat Maica Domnului, care i-a spus să ia nebunia pentru Hristos, promițându-i totodată că îl va ajuta să ducă această cruce.

La puțin timp, autoritățile au considerat că suferințele prin care a trecut l-au dezechilibrat mintal iremediabil, motiv pentru care au hotărât să-l interneze la psihiatrie, de unde mai apoi a fost eliberat. Începând cu această perioadă, Cuviosul și-a ascuns întreaga nevoință personală și lucrarea duhovnicească în lume sub haina nebuniei pentru Hristos. Alternează vizitele la mănăstiri cu cele făcute acasă, iar mai apoi la familii care îl găzduiau pentru diferite perioade de timp. Oriunde mergea, îndemna la o viață religioasă înaltă, la rugăciune și asceză, pe care le susținea în primul rând prin exemplul personal, dar și prin scurte cuvinte de învățătură, adesea puternic personalizate. Se ruga ore în șir în genunchi, priveghea de multe ori toată noaptea, ținea posturi foarte aspre, cu multe zile întregi de ajun. Vorbea despre rai și despre bunătățile veșnice, despre câteva dintre momentele în care a văzut-o pe Maica Domnului sau în care vrășmașul diavol a încercat să-l sperie și să-l oprească din urcușul duhovnicesc.

Pentru că social era un proscris, se afla mereu în atenția autorităților, care l-au mai internat de câteva ori la psihiatrie. Despre toate persecuțiile prin care a fost nevoit să treacă accepta să vorbească doar pentru a-L preamări pe Dumnezeu, pentru că l-a ținut în viață, dar și cu mintea întreagă, în pofida tratamentelor primite.

Un alt moment crucial din viața sa a fost cel în care i-a strigat conducătorului comunist al României de dinainte de 1989 faptul că, dacă nu va crede în Dumnezeu, cei din jurul său îl vor împușca. A urmat pentru Cuviosul Gherontie un nou calvar, din care a fost izbăvit de Maica Domnului.

După 1990, și-a continuat nevoințele duhovnicești, dar și drumurile mărturisirii credinței, întărind în credință sau vindecând prin nevoințele sale îndelungate foarte mulți oameni aflați în mari suferințe, adesea cu boli grave. Era, de asemenea, foarte sensibil față de săracii pe care-i întâlnea și cărora, dacă nu mai avea niciun ban, le dădea haina cu care era îmbrăcat. Despre hainele sau centurile sale călugărești, pe care le dăruia cu generozitate, avea conștiința că sunt purtătoare de har dumnezeiesc și, nu o dată, prin acestea, cei care le-au primit au dobândit vindecare de diferite boli.

Pentru a-și putea duce pe mai departe lucrarea, dar și pentru a nu fi lăudat de cei care vedeau minuni săvârșite de el sau care primeau prin rugăciunile sale ajutorul neîntârziat al lui Dumnezeu în mari încercări ale vieții, se smerea în modul propriu nebunilor pentru Hristos, de la osândirea de sine în public, la impresia de vorbire fără noimă pe care o lăsa, la purtarea de haine uzate, la aparenta sa dependență față de alcool la un comportament atipic în timpul slujbelor bisericești.

În parcursul său duhovnicesc, i-a căutat pe marii duhovnici ai românilor, pe care i-a prețuit și cu care a rămas în comuniune de credință și rugăciune toată viața.

Prezența și lucrarea în viața sa a harului Duhului Sfânt se puteau însă simți permanent. Imaginea cea mai comună pe care o aveau cei din jur despre Cuviosul Gherontie era aceea de mare nevoitor, în măsură să facă, până la sfârșitul vieții nenumărate metanii și să rămână în genunchi la rugăciune ore în șir, inclusiv în biserică, aproape permanent cu mâinile ridicate înspre Dumnezeu sau înspre sfintele icoane.

Căi prin care a transmis puterea dumnezeiască pe care o primea ca urmare a nevoințelor sale au fost și au rămas deopotrivă ,,picturile" sale, care aveau ca temă principală Biserica Ierusalimului Ceresc, dar și "cântările sfinte", înregistrate audio de-a lungul anilor. Toate îl descoperă ca pe un trăitor întru Lumina neînserată, mijlocitor și sprijin pe calea mântuirii pentru mii și mii de semeni.

Alături de nevoința personală, a căutat permanent iubirea și comuniunea de credință cu semenii, îndemnându-i pe toți să cultive armonia în familie, să trăiască în pace cu toți cei din jur, să fie model de trăire a credinței, să prețuiască Biserica strămoșească, preoții și ierarhii. Adesea, vorbea despre iubirea de țară și de multe ori îi îndemna pe cei plecați din țară să se întoarcă la familiile lor. A rămas în memoria celor care l-au cunoscut, ca un iubitor al purității copilăriei, un susținător al vieții curate și un luptător împotriva păcatului, pe care uneori nu ezita să-l vădească spre îndreptare întotdeauna într-un mod în care cel căruia i se adresa se folosea duhovnicește.

Pentru că și-a făcut din pașii prin viață un drum al ascultării de poruncile dumnezeiești, al jertfei de sine pentru numele și lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu în lume, a primit mari daruri de la Dumnezeu, între care darul facerii de minuni, al înainte-vederii, al descoperirii înspre vindecare a umbrelor din sufletele oamenilor.

Trecerea la cele veșnice și înmormântarea Dumnezeu i-a împlinit rugăciunea și dorința de a muri în Țara Sfântă. Sufletul său a plecat spre Cer, ca o nouă naștere, din chiar orașul Nașterii Celui pe care L-a iubit și L-a slăvit. În noaptea dinspre 12 spre 13 octombrie 2018, L-a așteptat pe Domnul în genunchi, la rugăciune, și a trecut în veșnicie văzând slava Lui, care i-a rămas până la mormânt pe chip și în ochii rămași deschiși.

A fost adus din Betleem în țară și a fost înmormântat lângă altarul Mănăstirii Tismana.

De sfințenia Cuviosului Gherontie s-au încredințat toți cei care au văzut că, după opt zile, semnele firești ale morții nu i-au atins trupul.

Cinstire și moștenire spirituală Șirul de minuni făcute de Cuviosul Gherontie în timpul vieții a continuat și după moarte. Bolnavii care primesc tămăduire prin atingerea de obiecte purtate de el, de fotografia lui, de crucea de pe mormântul său, prin rugăciunea făcută cu credință, dau mărturie.Pr. Dorin Opriș, Monica Opriș, Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos, Vol. I - VII, Editura Episcopia Devei și Hunedoarei

Lucrările Cuviosului Gherontie au făcut obiectul unei expoziții, „Văzduhurile iconice și alte isprăvi iconice”, eveniment inedit, găzduit de Galeria Romană în a doua parte a lunii mai 2021.

“Devenit cunoscut din ce în ce mai mult după plecarea sa, prin mărturisirile adunate în deja trei cărți, Cuviosul Gherontie se lasă descoperit acum și într-un alt mod, prin intermediul lucrărilor sale. Considerate uneori desene, alteori picturi, ele au fost realizate pentru a fi dăruite, ca semn al iubirii și purtării de grijă pentru semenii ce-i erau cunoscuți direct sau în mod tainic. (...) Lucrările sale conțin un mesaj unic, general valabil. «Ce-i mai principal, dragă? Sufletul!»” Octaviana Marincaș, specialist patrimoniu cultural

Note

Categorie:Nașteri în 1934 Categorie:Decese în 2018 Categorie:Călugări români Categorie:Români din secolul al XX-lea Categorie:Români din secolul al XXI-lea Categorie:Oameni din județul Brașov