Petre Lupan () este un fost alergător român.

Carieră Sportivul s-a născut în 1950 la București. S-a remarcat pentru prima dată în 1968 când a cucerit medalia de argint la Jocurile Europene de Juniori de la Leipzig la 1500 de metri. În anul 1970 a devenit pentru prima oară campion național la seniori la 1500 m. În anii următori a obținut titluri și la 5000 m, cros 10 km și pe echipe.Petre Lupan, Athletics Podium, 2020

De asemenea este multiplu medaliat la Jocurile Balcanice. La ediția din 1972 a câștigat medalia de aur cu timpul de 3:40,4 ce este recordul competiției înca. În același an a participat la Jocurile Olimpice de la München dar nur a reușit să se califice în fazele superioare. La Campionatul European de Atletism în sală din 1974 a ocupat locul 4 și la Campionatul European în sală din 1975 s-a clasat pe locul 9.

După retragere sa din activitate el a fost antrenor și a practicat până în 1994 la Steaua. În 2018 a fost decorat cu Medalia Meritul Sportiv clasa a III-a.DECRET nr. 72 din 23 ianuarie 2018 privind conferirea Medaliei Meritul Sportiv, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 25 ianuarie 2018

Palmares 1968Jocurile Europene de JunioriLeipzig, R.D. Germană21500 m4:05,01972Jocurile Olimpice München, R.F. Germania411500 m3:44,81974Campionatul European în salăGöteborg, Suedia41500 m3:44,671975Campionatul European în salăKatowice, Polonia91500 m3:46,9

Note

Legături externe

Petre Lupan la athleticspodium.com

Categorie:Nașteri în 1950 Categorie:Nașteri pe 12 iunie Categorie:Alergători români Categorie:Atleți olimpici români Categorie:Atleți la Jocurile Olimpice de vară din 1972 Categorie:Campioni naționali de atletism ai României Categorie:Decorați cu Medalia „Meritul Sportiv” Categorie:Sportivi români în viață Categorie:Sportivi din București