Acest articol se referă la istoria aromânilor. Pentru istoria vlahilor nordici (românii), vezi Istoria românilor. Astăzi aromânii pot fi întâlniți în Grecia, Bulgaria, Albania, Macedonia, Muntenegru, Kosovo și România, iar daco-românii în România, Moldova, Ucraina, Slovacia, Cehia, Polonia, Serbia și Ungaria. Aproximativ o sută de mii de aromâni trăiesc în România, unde sunt considerați români. Cea mai mare parte dintre ei locuiesc în Dobrogea.
Origini thumb|350px|Hartă a Balcanilor în anul 1912 alcătuită de sârbi. Munții Pindului apar ca o arie locuită compact de Românii "cuțovlahi".
Conform mărturiei lui Cassius Dio (Istoria romană, LI, 22,6) printre Traci, pe ambele maluri ale Dunării, se aflau Geții, numiți și Daci. Pe malul drept trăiau Moesii, cunoscuți și sub numele de Mysi, printre care trăiau și Tribalii, situați în zona Plevnei. Toate aceste popoare au fost romanizate timpuriu, începând cu secolul I, și au stat neîntrerupt sub stăpânirea romană până în secolul al VI-lea. Istoricul Konstantin Jireček notează puternica și durabila lor romanizare dar a greșit demarcarea spațiilor ocupate de latinofoni. O parte din tracii situați la sudul munților Haemus (azi Balcani) au fost elenizați dar o altă parte, tot la sud de Balcani, au rămas latinofoni: meglenoromânii, aromânii, macedoromânii, maurovlahii etc.
Majoritatea istoricilor socotesc că romanizarea popoarelor tracice de pe ambele maluri ale Dunării a dat naștere Traco-Romanilor vorbind limba traco-romană sau proto-română. Ulterior, în secolele IV-VI, odată cu stabilirea Slavilor în zonă, o parte dintre Traco-Romani au fost asimilați de aceștia, iar grupurile rămase romanofone s-au diferențiat în Români la nord de Dunăre și în Dobrogea, și în Aromâni, Megleno-Români și Istro-Români la sud de Dunăre. Diferențieri etnice analoge s-au produs și în celelalte populații romanice, de exemplu între Italienii de nord și de sud, sau între francofonii de nord (Francienii cu limba de Oïl) și de sud (Occitanii cu limba de Oc). În cazul Românilor și Aromânilor, "vatra străromână" se întindea la nordul liniei Jireček pe ambele maluri ale Dunării, iar diferențierea Românilor de Aromâni (și de Megleno-Români) s-a produs fără ca unii să descindă din ceilalți, prin instalarea Slavilor între ei, și prin evoluția separată (în nord și în sud) din Proto-Română în Română și în Aromână. Lexicologia arată că limba română prezintă o puternică influență slavă, maghiară și timpuriu germană, - așadar limba proto-germanică - iar majoritatea elenismelor au tranzitat prin intermediarul bulgar, pe când limbile din sudul Dunării prezintă o influență slavă mai slabă și o influență directă traco-iliră și grecească antică târzieNeagu Djuvara: Aromânii: istorie, limbă, destin, ed. Fundației Culturale Române, 1996; O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie, Humanitas, 1999; Cum s-a născut poporul român, seria Humanitas Junior, 2001.
Singurele Românii populare care se datorează unor migrațiuni atestate sunt grupul Istro-Românilor și Vlahia moravă. Ceilalți, fie ei Români sau Aromâni, sunt atestați de cel puțin un mileniu acolo unde trăiesc și azi. Unii lingviști aromâni din România, cum ar fi Matilda Caragiu-Marioțeanu susțin totuși că aromânii se află într-o criză de identitateVezi comunicarea de la Academia Română din 28 Ianurie 2005 pe Acad. Matilda Caragiu Marioteanu - Aromânii - criza de identitate întreținută de interferențele politice în domeniul cercetărilor filologice, istorice, etnologice și lingvistice. Aceste interferențe se manifestă prin teorii contradictorii și dispute între istoriografiile moderne ale diferitelor țări, impregnate de naționalismeVezi O istorie sinceră a poporului român, de Florin Constantiniu. Acestea tind a demonstra o origine cât mai monoetnică și o întâietate cât mai timpurie a fiecărui popor în teritoriul acoperit astăzi de statul care îl reprezintă. Astfel, "vatra străromână" este în România limitată la teritoriul nord-dunărean, vechii slavi de sud evoluează singuri în Balcani după istoricii din Serbia și Bulgaria, iar strămoșii Aromânilor din Grecia sunt "greci latinizați" conform acestei tendințe, denumită "protocronism".
În astfel de teorii, Linia Jireček, Țaratul Vlaho-Bulgar, Iașii sau ponderea Cumanilor la Dunărea de Jos și în Balcani, nu sunt negate de nimeni, dar sunt trecute sub tăcere, iar în dezbaterea istorică, rolul strămoșilor minorităților de azi este minimizat, sau chiar ocultat. În acest context, Românii sud-dunăreni apar ba ca imigranți de origine nord-dunăreană în țările balcanice (unde sunt totuși menționati încă din secolul VII, în episodul Torna fratre din Teofan Mărturisitorul și din Theofilact din Simocatta), ba ca rămășițe răzlețe a unei latinități sud-dunărene strămutată tardiv în nordul Dunării (teoria istoriografiei mahiare, expusă inițial de Eduard Robert Rösler), ba ca greci latinizați fără nici-o legătură cu Românii (teoria istoriografiei elene, care nu ține nici-un cont de realitatea unui ansamblu lingvistic roman oriental). Astfel disputați, cum n-ar avea probleme identitare ? Acestea se conturează în principal prin opoziția între "integraționiști" (sau "româniști", care se socotesc Români sud-dunăreni și nu cer, în România, statutul de minoritate) și "machedoniști" (care se socotesc Macedoneni antici latinizați, revendică statutul de minoritate și se identifică prin "Soarele de la Vergina").
Vestigiile aromânilor din Balcanii de Vest sunt totuși evidente. În urma lor au rămas necropolele medievale (secolele XI-XVI) cu petroglife din Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Croația și Kosovo. Originea vlahă este atestată de numeroși cercetători.Marian Wenzel, Bosnian and Herzegovinian Tombstobes-Who Made Them and Why?" Sudost-Forschungen 21(1962): 102-143John V. A. Fine,, The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century, University of Michigan Press, 1994, p.19Lovrenovic, Dubravko (2013). Stecci: Bosansko i humsko mramorje srednjeg vijeka [Stecci: Bosnian and Hum marbles from Middle Age] (in Croatian). Ljevak. ISBN 9789533035468. pages 52, 72, 176, 307.Cebotarev, Andrej (1996). "Review of Stecci and Vlachs: Stecci and Vlach migrations in the 14th and 15th century in Dalmatia and Southwestern Bosnia". Povijesni prilozi [Historical Contributions] (in Croatian). Zagreb: Croatian Institute of History. 14 (14) page 322Miloševic, Ante (1991). Stecci i Vlasi: Stecci i vlaške migracije 14. i 15. stoljeca u Dalmaciji i jugozapadnoj Bosni [Stecci and Vlachs: Stecci and Vlach migrations in the 14th and 15th century in Dalmatia and Southwestern Bosnia] (in Croatian). Split: Regionalni zavod za zaštitu spomenika kulture. p. 8Kurtovic, Esad (2013). "Vlasi i stecci" [Vlachs and stecci]. Radovi (in Bosnian). Sarajevo: Filozofski fakultet.Kurtovic, Esad (2015). "Vlasi Drobnjaci i stecci (Crtica o Nikoli Raškovicu i njegovim nasljednicima)" [Drobnjaci Vlachs and stecci (A remark about Nikola Raškovic and his heiress)]. Godišnjak (in Bosnian). Sarajevo: ANUBiH (44): 303–316.Benac, Alojz (1967). Stecci. Mala istoria umetnosti Jugoslavija (Serbian), Paperback Unele petroglife înfățișează aromâni cu tradiționala fustanelă. UNESCO a acceptat ca unele necropole să fie protejate dar nu a menționat contribuția vlahilor la ridicarea acestor monumente.
Majoritatea lingviștilor, etnologilor și istoricilor nu susțin niciuna dintre "taberele" potrivnice, socotind Aromânii ca un popor de sine stătător, ce nu provine nici din Românii nord-dunăreni, nici din Macedonenii antici (care erau elenizați, nu romanizați), ci direct din Traco-Romani precum toți vorbitorii limbilor est-romanice.
Perioada bizantină
În 579, doi cronicari bizantini, Teofan Spovednicul și Teofilact din Simocatta, atestează că autohtonii din Haemos vorbeau o limbă romanică (episodul cu Torna fratre) denumită azi Proto-Româna. În secolele VIII și IX sunt frecvent menționați la Dunărea de jos și în toată peninsula balcanică până în Tesalia, Vlahii, cum li s-a zis de atunci încoace, după un cuvânt gotic (Walh). Cuvântul Βλάχοι (Vlahi) este notat de bizantini în anul 976 în cronica autorului bizantin Kedrenos ; mai înainte nu este menționat deoarece cronicarii bizantini denumeau indistinct Ῥωμαῖοι (Romei) toți băștinașii peninsulei balcanice supuși ai împărăției bizantine, indiferent de limbile lor greacă, proto-albaneză sau proto-română. Filologul Ilie Gherghel, într-un studiu despre cuvântul „Vlahi” arată că denumirea cartierului Blachernae (Vlaherne) din Constantinopol vine de la vlahi și datează aproximativ din secolul al VI-lea; vlahii ar fi avut o colonie lângă capitalăIlie Gherghel, Câteva considerațiuni la cuprinsul noțiunii cuvântului "Vlach", București: Convorbiri Literare, 1920, p. 4-8.
În secolul al VIII-lea sunt menționați "vlahorinchinii" în BalcaniStelian Brezeanu, O istorie a Bizanțului, Editura Meronia București,2005, p.126
În secolul al X-lea, cronicarul arab Mutahhar al-Maqdisi, a menționat printre vecinii popoarelor turcice pe slavi, Waladj(vlahi), alani, greci și alte popoare.A. Decei, V. Ciocîltan, “La mention des Roumains (Walah) chez Al-Maqdisi,”in Romano-arabica I, Bucharest, 1974, pp. 49–54
În anul 938 Ibn al-Nadīm a publicat lucrarea Kitāb al-Fihrist (Indexul cărților arabe) în care a menționat „turcii, bulgarii, vlahii" (folosind termenul Blagha’ pentru vlahi) și alte popoare. Identificarea Blagha’cu vlahii/românii a fost făcută de DodgeIbn al Nadim, al-Fihrist. English translation: The Fihrist of al-Nadim. Editor și traducător: B. Dodge, New York, Columbia Unicersity Press, 1970, p. 37 with n.82 și SpineiSpinei, Victor, The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth Century. Brill. 2009, p.83
Împăratul bizantin Vasile al II-lea făcea referire la vlahi într-un act pe care l-a emis. Acest act este considerat prima atestare a vlahilor din grupul aromân.Alexandru Madgearu, Expansiunea maghiară din Transilvania, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2019, p. 21
În secolul al XI-lea, conform "Analelor de la Bari", (apărute cu "Anales Lupi Protospatharii"), în anul 1025, împăratul Vasile al II-lea a trimis în Italia o mare armată formată din vandali, turci, varegi (vikingi), bulgari, vlahi (probabil aromâni), macedonieni și alte neamuri ca să atace și să ocupe Sicilia (anul 1027 in Anale)
Războiul crunt dintre Primul imperiu bulgar și împăratul bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul adică „ucigașul de bulgari” provoacă deplasări de populații relatate de cronicarul Ioannis Skylitzes, prin care legătura dintre Vlahii nord- și sud-Dunăreni este definitiv întreruptă, o mare parte dintre cei sud-Dunăreni, strămoșii direcți ai Aromânilor, trecând la sud de linia Jireček și refugiindu-se în teritoriile muntoase azi situate în Grecia de nord, în Albania centrală sau la frontiera între Republica Macedonia și GreciaToponimia Greciei arată sporadic denumiri precum Petralonga, Vlahata, Vlahodasos, Vlahokerasia ș.a. până în Insulele Ioniene (Cefalonia) și în Peloponez : atlasul austro-ungar Andrees și atlasul german Stielers, hărțile "Balkan-Halbinsel", în Siielers este harta 53, ed. anilor 1890-1910..
Tot în secolul al XI-lea, vlahii sunt menționați de Ana Comnena în Alexiada ca locuitori ai imperiului. Sunt menționați și ca participanți în bătălia de la Lebunion dintre Imperiul condus de Alexius și pecenegiJohn W. Birkenmeier, The Development of the Komnenian Army, Brill, 2002, p.30