Ion Haidu () este un fost fotbalist român care a jucat pe postul de atacant.
Carieră Ion Haidu s-a născut la 1 ianuarie 1942 în Sfântu Gheorghe. S-a apucat de fotbal în 1956 la Flamura Roșie Sfântu Gheorghe. Din 1959 până în 1962 a jucat pentru CS Târgu Mureș și Mureșul Târgu Mureș în Divizia B. În 1962 s-a transferat la Viitorul București în Divizia A. În a doua jumătate a sezonului a jucat pentru Steagul Roșu Brașov.
În 1963, Haidu s-a transferat la campioana en-titre Dinamo București. A contribuit cu șase, respectiv zece goluri la câștigarea titlurilor din 1964 și 1965. De asemenea, a câștigat cu Dinamo Cupa României din 1964 și Cupa României din 1968, iar în 1971 a câștigat al treilea său titlu național cu Dinamo.
În 1972, Haidu a părăsit Dinamo și a trecut în Divizia B la Chimia Râmnicu Vâlcea unde a făcut parte de cele mai mari succese ale clubului: câștigarea Cupei României în 1973 și promovarea în Divizia A un an mai târziu. După ce Râmnicu Vâlcea a retrogradat la finalul sezonului 1974/75, Haidu și-a încheiat cariera.
Ion Haidu a făcut parte din echipa națională de juniori care a câștigat Turneul UEFA din 1962, actualul Euro U19.
El a jucat patru meciuri la nivel internațional pentru echipa națională a României. De asemenea, a jucat patru meciuri pentru echipa olimpică a României.
Palmares Dinamo București Divizia A: 1963-1964, 1964-1965, 1970-1971 Cupa României: 1963-1964, 1967-1968 Chimia Râmnicu Vâlcea Divizia B: 1973-1974 Cupa României: 1972-1973
România U18 Campionatul European U18: 1962
Distincții Ordinul Muncii clasa a III-a (30 aprilie 1962) „pentru cucerirea primului loc în Turneul European de Fotbal Juniori (U.E.F.A.)”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 322 din 30 aprilie 1962 pentru conferirea de ordine și medalii unor sportivi, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XI, nr. 10, 12 mai 1962, p. 72.
Note
Legături externe
Ion Haidu pe site-ul Labtof.ro
Categorie:Nașteri în 1942 Categorie:Nașteri pe 1 ianuarie Categorie:Fotbaliști ai FC Brașov Categorie:Fotbaliști ai FC Dinamo București Categorie:Sportivi români în viață Categorie:Oameni din Sfântu Gheorghe Categorie:Sportivi din județul Covasna Categorie:Fotbaliști ai echipei naționale a României