Ladislau Dobka (în ) a fost un nobil român transilvănean din secolul al XIV-lea, atestat documentar în anul 1372. El este cunoscut pentru faptul că a primit în donație din partea voievodului Vladislav I, cunoscut și sub numele de Vlaicu Vodă, în calitatea sa de rudenie de sânge (consanguineus]), mai multe domenii din Țara Făgărașului, printre care și satul Veneția de Jos.

Deși prima atestare documentară cunoscută a localității Veneția de Jos datează din anul 1235, documentul de donație redactat la Curtea de Argeș în iulie 1372 constitue una dintre cele mai vechi mențiuni scrise păstrate care confirmă statutul așezării ca moșie nemeșească încă din Evul Mediu.

Ulterior, familia Dobka s-a contopit cu mica nobilime românească locală, iar Veneția de Jos a continuat să fie locuită de nobili români (boieri) până în epoca habsburgică.

Biografie Origini și context familial Ladislau Dobka provenea dintr-un neam nobiliar transilvănean originar din comitatul Dăbâca, fiind fiul magistrului Ioan de Doboka și, potrivit tradiției genealogice, descendent al banului Mikud. Unele surse îl consideră înrudit cu familia domnitoare a Țării Românești, posibil prin doamna Clara de Doboka, soția lui Nicolae Alexandru Basarab, ceea ce l-ar fi făcut văr al lui Vladislav I Vlaicu.Ioan Cav. de Pușcariu, Fragmente istorice despre boerii din Țara Făgărașului, vol. IV, Sibiu, 1907, pp. 281–284. Internet ArchiveB.P. Hasdeu, Istoria critică a Românilor, vol. II, București, 1875, pp. 144–145.

Ladislau a fost căsătorit cu Dorothea din Cluj, fiica unui orășean pe nume David. Nu sunt cunoscuți moștenitori direcți. Este posibil ca ramuri colaterale ale familiei să fi continuat, dar fără documente clare. Tradiții genealogice din secolele următoare leagă familia Dobka de familia boierească Văcărescu, însă această ipoteză rămâne controversată.Soția lui Ladislau Dobka, Dorothea din Cluj, este menționată într-un document din 2 februarie 1375, ca fiică a orășeanului David din Cluj (cf. Ioan Cav. de Pușcariu, Fragmente istorice despre boerii din Țara Făgărașului, vol. IV, 1907, p. 284, Internet Archive). Nu sunt cunoscuți urmași direcți, iar sursele medievale tac după această dată. Ipoteza că familia Văcărescu ar descinde dintr-o ramură a Dobka este propusă de B.P. Hasdeu, dar rămâne controversată (Istoria critică a Românilor, vol. II, 1875, pp. 144–145).

Activitate militară și relația cu Țara Românească În contextul alianțelor și conflictelor din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Ladislau Dobka s-a remarcat prin sprijinul acordat voievodului Vladislav I în luptele împotriva turcilor și împotriva rămășițelor țaratului bulgar de la Târnovo. Pentru serviciile sale militare, a fost răsplătit printr-un hrisov emis la 15 iulie 1372 de către Vladislav I, care îi dăruia un domeniu semnificativ în Țara Făgărașului.Ioan Cav. de Pușcariu, Fragmente istorice despre boerii din Țara Făgărașului, vol. IV, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1907, pp. 281–284. Disponibil online: Internet ArchiveConstantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor Țării Românești și a Moldovei, vol. I (1324–1504), Editura Enciclopedică, București, 2001, pp. 140–145.

Consolidarea în Țara Făgărașului și finalul vieții După 1372, Ladislau a cumpărat noi terenuri și a întărit controlul asupra moșiilor sale. Un document din 1374 confirmă achiziția unor pământuri în hotarul „Apelor Calde” (probabil Hoghiz). La 2 februarie 1375, un act emis la mănăstirea Cluj-Mănăștur îl menționează ca fiind decedat. Văduva sa, Dorothea, era originară din Cluj.Conform documentului reprodus de Ioan Cav. de Pușcariu, în anul 1374 Ladislau Dobka a cumpărat trei pământuri în hotarul numit „Apele Calde” de la Petru din Veneția, care îl numește „frate” (Fragmente istorice despre boerii din Țara Făgărașului, vol. IV, Sibiu, 1907, p. 283, Internet Archive). Într-un act emis de mănăstirea Cluj-Mănăștur la 2 februarie 1375, este menționată Dorothea, văduva sa (p. 284). Toponimul „Apele Calde” este identificat cu actualul Hoghiz, cf. Gheorghe Moldovan, Harta istorică a Țării Făgărașului, Institutul de Geografie, 1972.

Domenii și posesiuni În anul 1372, voievodul Vladislav I Vlaicu i-a dăruit lui Ladislau Dobka, drept răsplată pentru serviciile militare aduse, un domeniu întins situat pe valea Oltului. Donația includea târgul Șercaia și satele Veneția de Jos, Cuciulata, Hoghiz (menționat și ca Apele Calde) și Dobca. Toate aceste posesiuni i-au fost acordate cu drept de stăpânire ereditară, iar actul de donație subliniază statutul nemeșesc al domeniului.Donația către Ladislau Dobka a fost făcută de voievodul Vladislav I Vlaicu în 1372, printr-un hrisov emis la Curtea de Argeș, ce menționează Veneția de Jos, Șercaia, Hoghiz și Cuciulata. Transcrierea integrală și comentariile se găsesc în: Ioan Cav. de Pușcariu, Fragmente istorice despre boerii din Țara Făgărașului, vol. IV, Sibiu, 1907, pp. 281–284 (Internet Archive); vezi și Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. II, partea II, București, 1890, p. 198. Actul de vânzare din 1374 este reprodus tot de Pușcariu, p. 283, iar contextul juridic al nobilimii române din zonă este analizat de Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor Țării Românești și a Moldovei, vol. I, București, 2001, pp. 140–145.

Ulterior, în anul 1374, Ladislau a achiziționat și alte domenii în apropierea Hoghizului, de la Petru din Veneția, un boier local care îl numea „frate” — probabil în sens de cumnat sau rudenie prin alianță. Această tranzacție întărește ideea că Ladislau Dobka era integrat în rețeaua nobilimii române din Țara Făgărașului, nu doar prin donații domnești, ci și prin alianțe și legături de familie.Ioan Cav. de Pușcariu, Fragmente istorice despre boerii din Țara Făgărașului, vol. IV, Sibiu, 1907, p. 283. Disponibil online: Internet Archive

Reprezentare heraldică Nu s-a păstrat blazonul (stemă heraldică) originar al familiei Dobka. Fiind cavaler, Ladislau a avut probabil un sigiliu propriu, însă nici o descriere a acestuia nu s-a păstrat. Numele Dobka/Doboka sugerează posibilitatea afilierii la clanul nobil Kökényes-Radnót, dar dovezile lipsesc. Orice reconstrucție grafică ar fi ipotetică. Ipoteza că Văcăreștii au preluat elemente dintr-un blazon Dobka nu este confirmată de dovezi directe.Nu s-a păstrat un blazon cunoscut al familiei Dobka. Ioan Cav. de Pușcariu nu menționează niciun sigiliu în documentele transcrise (Fragmente istorice despre boerii din Țara Făgărașului, vol. IV, Sibiu, 1907, pp. 281–284, Internet Archive). Pál Engel consideră că familia Doboka ar putea fi o ramură a clanului Kökényes-Radnót (The Realm of St. Stephen, 2001, p. 170), iar B.P. Hasdeu presupune o descendență ipotetică spre familia Văcărescu (Istoria critică a Românilor, vol. II, 1875, pp. 144–145). până în epoca habsburgică.

Vezi și Veneția de Jos Țara Făgărașului Boieri din Țara Făgărașului Conradum de Venetiis

Legături externe Traducerea scrisorii papale din 1235 – referire la Conradum de Venetiis (PDF)

Surse Gregorius IX, *Epistola CCXLV*, 13 noiembrie 1235, în: Augustin Theiner (ed.), Vetera Monumenta Historica Hungariae Sacra Illustrantia, Tomus I, Roma, 1859, p. 274. Ioan Cav. de Pușcariu, *Fragmente istorie despre boerii din Țara Făgărașului*, vol. IV, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1907, p. 35. Disponibil online: (https://archive.org/details/fragmenteistoric04pucs/page/35) Ioan Aurel Pop, *Regatul Ungar între Apus și Răsărit. Catolicii și noncatolicii în secolele XIII–XIV*, în „Revista Transilvania”, nr. 1, 1997, pp. 7–10.

Note