Mimi Podeanu () a fost o artistă decoratoare, textilistă și ceramistă, pionieră în arta tapiseriei românești.

Biografie Maria (Mimi) Podeanu a urmat studii de filologie și a frecventat în paralel Academia de Arte Frumoase din București (1947-1950), avându-i ca îndrumători pe Nicolae Dărăscu și Alexandru Ciucurencu. A frecventat și Școala de frescă de pe lângă Patriarhie.

Carieră În România, Mimi Podeanu a fost printre primi artiști de după 1960 care au adus la un loc artele textile contemporane și arta populară, cu succes recunoscut la nivel internațional. O principală sursă de inspirație în creația ei artisitică au reprezentat-o scoarțele populare, așa cum reiese din primele ei lucrări, Mirii din Oaș și Ștefan cel Mare. Stilul ei s-a caracterizat prin originalitate și autenticitate specific românești, aducând valoare creației artizanale populare. A realizat creații artistice în pictură, desen, ceramică și mai ales tapiserie, toate reprezentate prin îmbinarea tradiționalului cu inovația, de la țesături și forme de poterie la forme moderne.

Printre cele mai apreciate lucrări ale artistei, se află tapiseriile Măștile de priveghi din Vrancea, Arheologia și compoziția 1907, expuse în 1954 la Salonul Artelor Decorative din București, lucrări caracterizate de îmbinarea elementelor din țesătura populară cu ornamente moderne atent stilizate, astfel încât să nu altereze moștenirea folclorică. Artista a păstrat specificul românesc în fiecare tapiserie și lucrare ceramică realizată: Tezaurul de la Pietroasele, Copii cu sorcova, Grădină părăginită, Orga verii, Vis împlinit, Oltence la sfat, Pagina de album, Imagine din Deltă, Ciulini de munte, Caprifoi, Păsări întorcându-se la cuiburi, Cor de copii, Păunul, Cuptor ceramic.

În 1954, împreună cu Florin Niculiu și Paul Gherasim, a pictat biserica din Valea Viei. Operele sale au fost prezente (încă din 1954) în expoziții personale la București (1962, 1970), Haga (1969), Diablerets-Elveția (1974). De asemenea, lucrările sale au fost expuse în selecții de artă românească peste hotare: Mexico City, Paris, Sao Paulo, Sofia, Budapesta, Moscova, Washington, Chicago, New York, Nashville, Londra, Milano.

A participat la expoziții internaționale: 1957 - Trienala de arte decorative, Milano; 1962 - Bienala de ceramică Praga; 1964 - Concursul internațional de ceramică Faenza; 1965 - Geneva; 1968 - Trienala de la Milano; 1970 - Expoziția „Creația ceramică în arta contemporană”, Sopot, Polonia.

În 1977 la Sala Dalles din București a fost organizată o expoziție retrospectivă în onoarea artistei Mimi Podeanu.

Expoziții (Selecție)

Expoziții de artă românească

1960 - Mexico City

1961 - Paris 1961 - Sao Paolo 1962 - Praga 1964 - Sofia 1965 - Budapesta, Moscova, Washington, Chicago 1966 - Londra, Stuttgart, Milano, 1967 - Atena, Koln 1968 - Berlin, Leipzig 1969 - Goteborg, Havana 1970 - Varșovia, Viena, Moscova 1971 - Dusseldorf 1972 - Haga, Varșovia, Budapesta, Leningrad, Praga, Brno, Philadelphia

Expoziții internaționale

1957 - Trienala de Arte Decorative, Milano 1962 - Praga 1964 - Faenza 1965 - Geneva, Lausanne, Istanbul 1966 - Munchen 1967 - Lausanne, Istanbul 1968 - Trienala de Arte Decorative, Milano 1970 - Sopot

Premii și distincții Premii Premiu la trienala de la Milano - 1957 Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru artă decorativă - 1964 și 1968 Premiu și medalie de aur la Sopot - 1970 Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă - 1971 Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române - 1974

Distincții Ordinul „Meritul Cultural” clasa a III-a (1968) „pentru activitate deosebită în domeniul artelor plastice”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 640 din 1968 privind conferirea de ordine și medalii unor membri ai Uniunii artiștilor plastici din Republica Socialistă România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IV, nr. 140, Partea I, luni 4 noiembrie 1968, p. 1265.

Note

Bibliografie

Categorie:Nașteri în 1927 Categorie:Nașteri pe 4 septembrie Categorie:Decese în 1975 Categorie:Decese pe 22 iunie Categorie:Ceramiști români