Vașcău (până în secolul XIX - Craiva, după 1850 - Vaskohó, din vas „fier” și kohó „furnal” în maghiară și Eisenstein în germană ) este un oraș în județul Bihor, Crișana, România, format din localitățile componente Câmp, Câmp-Moți, Colești, Vașcău (reședința), Vărzarii de Jos și Vărzarii de Sus. Se află la o distanță de circa 7 km de orașul Ștei.
Geografie Așezare Din punct de vedere al unităților teritoriale de planificare din județul Bihor, localitatea Vașcău, împreună cu localitățile aparținătoare, face parte din Zona de Sud-Est Ștei – Nucet – Vașcău.
Așezat în partea de sud-est a județului Bihor, pe DN79, pe cursul superior al râului Crișul Negru, fiind limitat de Munții Bihorului la răsărit și Munții Codru – Moma spre apus, orașul Vașcău și localitățile din jurul său formează una dintre cele mai pitorești zone ale județului, fiind în același timp parte componentă a „Țării Beiușului”.
Așezat în culoarul Depresiunii Beiușului, la nivelul căruia se realizează întrepătrunderea dintre Munții Apuseni și Câmpia de Vest, Vașcăul este poziționat la intersecția paralelei de 46° 28′ latitudine N cu meridianul de 22° 28′ longitudine E.
Localitatea este limitată în Est de satele Vărzarii de Jos și Vărzarii de Sus, în Sud de satele Cărpinet și Izbuc, la Vest se învecinează cu satele Câmp și Colești, în Nord cu satul Șuștiu (localitate componentă a comunei Lunca), iar în imediata vecinătatea se găsesc alte două orașe ale județului: orașul Nucet – în Est, iar la 7 kilometri spre Nord, se află orașul Ștei.
Vașcăul, luat împreună cu satele componente, prezintă următoarele limite: Nord – satul Șuștiu, Nord-Est – satul Sîrbești (comuna Lunca), satul Cîmpani (comuna Cîmpani), Sud – satele Leheceni, Cărpinet, Izbuc (comuna Cărpinet), Sud-Vest – comunele Dezna și Moneasa (județul Arad), Sud-Est – satele Poiana, Săliște de Vașcău (comuna Criștiorul de Jos), Est – Fînațe (comuna Cîmpani) și orașul Nucet. Vașcău în Harta Iozefină a Comitatului Bihor, 1782-85|300px|thumb|right
În componența orașului Vașcău intră satele: Cîmp Cîmp-Moți Colești Vărzarii de Jos Vărzarii de Sus
Suprafața totală a teritoriului orașului Vașcău împreună cu localitățile componente este de 66,135 km², ceea ce reprezintă 0,88% din teritoriul județului Bihor.
Relief Se disting în cadrul reliefului următoarele unități: Munții Biharia, Munții Codru-Moma, Dealurile Crișene, Depresiunea Beiușului.
Relieful muntos al orașului Vașcău scoate în evidență altitudinea de 295 m.
Cel mai reprezentativ este relieful dezvoltat pe roci carbonatice, care se suprapune peste Platoul Vașcău, ce se înfățișează ca o cunună de depresiuni închise, lipsite de cursuri de apă. La marginea platoului se remarcă prezența rocilor impermeabile, care formează o cunună montană, cu Vf. Momuța (930 m) ca cel mai înalt punct altimetric.
Platoul Vașcău este sărac în ape permanente, ele pierzându-se în ponoare. Printre aceste văi se remarcă: valea Cohuri-Ponor, valea Ponoraș și valea Recea. Cea mai semnificativă, ca debit și lungime, este valea Pampăr, care vine de la Călugări, trece prin Izbuc, apoi se pierde într-o uriașă gură de peșteră numită Cîmpeneasca (avenul are 35 m adâncime). După aproximativ 3 km de la gura peșterii, drum străbătut subteran de Pampăr, apa iese la suprafață la Vașcău, într-un punct numit izvorul din Boiu.
Pe marginea Platoului Vașcău sunt 2 izbucuri deosebite: unul în valea Brihenilor și altul în hotarul localității Călugări. Izbucul de la Călugări, care în trecut avea dublă intermitență, în prezent are o singură intermitență, fiind declarat rezervație geologică naturală.
De-a lungul munților se întind Dealurile Crișene ca o treaptă prelungă a Munților Apuseni, având în interiorul Depresiunii Beiușului o dispoziție în amfiteatru, rețeaua hidrografică fiind convergentă. Ele sunt rezultatul unui proces de eroziune asupra piemontului de acumulare de la baza Munților Apuseni, precum și asupra unui strat de marne, argile, pietrișuri și nisipuri.
Din Dealul Curmăturii Criștiorului, prin culmea principală care trece din Dealul Mare prin Dealul Murgului, Dealurile Izbucului până la Dealurile Vașcăului se prezintă sub forma unui lanț de culmi deluroase, între care amintim: Ronțaru (910 m – Colești), Cicera Ursului (900 m – Câmp), Merișor sau Porceasa (900 m – Câmp-Moți), Vf. Runcului (860 m – Briheni), Măgura Osoiului (620 m – Vașcău).
Depresiunea Beiușului este un rezultat al afundării formațiunilor de tip carpatic din partea de vest a Munților Apuseni. Văile sunt largi și puțin adânci, favorizând așezările umane. Așa sunt: Valea lui Tieșu, Valea Rudăreasa, Valea Bălineasa.
În partea sudică a orașului Vașcăului, caracterizată prin prezența dealurilor piemontane ca o prelungire a Munților Codru-Moma, amintim câteva dintre aceste culmi deluroase: Vârful Ronțarul (910 m – Colești) Cicera Ursului (900 m – Câmp) Vărful Merișor/Porceasa (900 m) Cornet (650 m – Câmp) Vârful Osoiu (620 m – Pleș).
Munții Bihorului
Reprezintă unitatea cea mai înaltă și mai masivă din cadrul Apusenilor. Sunt alcătuiți din șisturi cristaline și calcare mezozoice, ceea ce a impus o mare diversitate morfologică: relief de nivelare policiclică, relief glaciar și crionival. La poalele vârfului Cucurbăta Mare (1849 m) au fost identificate 2 circuri glaciare incipiente. Culmile acestor munți coboară domol și prelung spre Depresiunea Beiușului.
Munții Codru-Moma
Care închid Țara Beiușului la vest, sunt formați din 2 grupe muntoase (Munții Codru în partea de nord și sud-vest și Munții Moma în partea de sud-est) despărțite de valea Briheni în est și valea Moneasa în vest. Sunt alcătuiți din șisturi cristaline și intruziuni granitice, calcare, gresii și roci vulcanice. Sunt munți din categoria celor mici (vf. Pleșu – 1112 m, altitudinea maximă), în care calcarele au generat un carst dintre cele mai interesante, unde apare întregul complex de forme endocarstice și exocarstice.
Vegetație thumb|right|Pădure de brazi Se remarcă etajarea vegetației pe verticală. Pădurile de conifere ocupă regiunile muntoase situate între 1000–1650 m, des întâlnite fiind: molidul (Picea excelsa) și bradul (Abies alba). Etajul fagului, cuprins între 600-1000, are specific fagul (Fagus silvatica), frasinul (Fraxinus excelsior), carpenul (Carpinus betulus). Etajului stejarului (până la 500 m altitudine) îi sunt specifice: gorunul (Quercus petraea), sângerul (Cornus sanguinea).
Vegetația de silvostepă, care avea o mare răspândire în trecut a cedat locul culturilor agricole.
Faună Pădurile de conifere și de foioase includ elemente faunistice cum sunt: cerbul (Cervus elephus), ursul (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), jderul de pădure (Martens martens), mistrețul (Sus scrofa), iepurele (Lepus europaeus).
Se remarcă numărul mare de păsăsri: privighetoarea (Luscinia megarhynchos), turturica (Streptopelia turtur), mierla neagră (Turdus merula) și elemente ale faunei ihtiologice: păstrăvul (Salmo trutta fario), mreana (Barbus barbus), cleanul (Leuciscus cephalus).
În pârâul Boiul se găsește păstrăvul și slăvoca, în pârâul Criștiorel mreana vânătă și păstrăvul, în Tăul lui Ghib, Tăul de la Colești și Tăul Dâmbu Șoimului specii de caras și pile.
Soluri Specifice pădurilor de fag și în amestec de fag cu rășinoase sunt solurile brune de pădure, în arealul pădurilor de molid se identifică păduri brun-acide, iar în Munții Codru-Moma se identifică rendzinele.
Modul de utilizare a terenului
Vașcău Suprafața agricolă Suprafața arabilă Pășuni Fânețe Vii Livezi 1992 6504 2005 2695 1689 18 97
Climă Regiunea Vașcău are un climat temperat continental moderat, care rezultă din poziționarea în vestul Munților Apuseni, care se opun pătrunderii maselor de aer polar din direcție E, regiunea fiind sub influența aerului oceanic, umed și rece, determinând ca verile să fie călduroase și iernile nu foarte aspre, în văile dealurilor creându-se acumulări de aer rece, iar pe creștetul dealurilor acumulări de aer mai cald.
Temperatura medie anuală este de 9,8 °C în vatra depresiunii, de 7-8 °C în Munții Codru-Moma și de 2-7 °C în Munții Biharia. Temperatura medie lunară cea mai scăzută se înregistrează în luna ianuarie (-1,3 °C), iar cea mai ridicată este caracteristică lunii iulie (19,4 °C).
Clima și microclima regiunii este influențată de particularitățile locale: orientarea culmilor muntoase și a povârnișurilor, adâncimea văilor, gradul de acoperire cu păduri, etc. Un rol deosebit îl constituie ascensiunea maselor de aer vestice pe pantele Munților Apuseni, care provoacă o mare varietate în valoarea și regimul factorilor climatici.
Media anuală a cantității de precipitații este de 700 mm în depresiune și 1000–1200 mm în regiunile munților joși. Nebulozitatea cea mai accentuată este în lunile de iarnă, aceasta scăzând spre lunile de vară (în august gradul de acoperire cu nori a cerului este de 4,2).
Vânturile cele mai frecvente sunt cele de sud, urmate de cele vestice și de cele din sector nordic.
Hidrografie thumb|left|Râul Crișul Negru Principalul curs de apă curgătoare este râul Crișul Negru ce izvorăște din masivul Munții Apuseni (localitatea Poiana de Vașcău), străbate localitățile Săliște, Leheceni și Cărpinet, pentru a trece apoi prin Vașcău, de unde își continuă cursul spre localitățile Șuștiu, Lunca și Ștei.
De pe teritoriul Vașcăului și al localităților învecinate râul Crișul Negru primește numeroși afluenți: Zarea, Beleoancea, Criștiorul, Boiul, apele celui din urmă au o temperatură aproape constantă, indiferent de anotimp. Afluenții care coboară din Munții Biharia au ape mai bogate decât cei care vin din Munții Codru-Moma. De la izvorul său din Biharia, Crișul Negru curge printr-o vale îngustă pe direcția E-V până la Săliște, având o pantă de scurgere accentuată, apoi urmează o direcție de scurgere SE-NV, cursul fiind meandrat, având o lungime de 4 km pe teritoriul orașului Vașcău.
Debitul său variază în funcție de cantitatea de precipitații, vara nivelul fiind mai scăzut, precipitațiile fiind mai puține.
thumb|right|Pârâul Boiu|145pxDin afluenții râului Crișul Negru de pe teritoriul orașului Vașcău se amintește: pârâul Boiu iruga Morii pârâul Băltuța valea Boncii
În Platoul Vașcăului apele permanente sunt destul de reprezentative, aproape toate pierzându-se în ponoare. Numeroase sunt ochiurile de apă din doline, numite tăuri, formate datorită impermeabilității versanților cu argilă de calcifiere. Cele mai însemnate lacuri sunt: Tăul lui Barna; Tăul Iezer și lacul Ursului Tăul Lupului Tăul Dîmbu Șoimului Lacul Ponor de la Cîmp-Moți Tăul lui Ghib (între Cîmp și Izbuc) Tăul de la Colești Tăul Țapului Lacul antropic de la Marmură - cel mai mare lac din regiunea Vașcăului
Istoric Începuturile vieții omenești în zona orașului Vașcău sunt atestate arheologic încă din paleolitic. Bogăția bazinului hidrografic, climatul destul de blând și formele de relief, cu întinse zone muntoase acoperite de păduri, au creat condiții pentru formarea de așezări omenești aproape una lângă alta, deci cu însemnate concentrări de populație.
Cea mai veche mențiune documentară care indică o atestare certă a localității Vașcău este cea din Conscrierea porților „Liber regius”, întocmită în anul 1552 de fiscul regal, unde Vașcăul apare menționat sub denumirea de Nagykoh(ó) („Cuptorul Mare”); în același timp apar menționate și localitățile Vărzarii de Sus și Vărzarii de Jos, împreună cu alte două localități, acestea dispărute ulterior. Începând cu sec. al XVIII-lea, respectiv anul 1851, denumirea orașului va ilustra principala bogăție și ocupația de bază a locuitorilor, aceea de lucrători la fierărie: Vaskoh – nume provenit din limba maghiară și format din două cuvinte: vas „fier” și kohó „cuptor de topit, furnal”.