Slănic-Moldova (în trecut, Băile Slănic și Slănic, în maghiară Szlanikfürdő) este un oraș în județul Bacău, Moldova, România, format din localitățile componente Cerdac, Cireșoaia și Slănic-Moldova (reședința).

Geografie

Orașul se află în partea de sud-vest a județului, la limita cu județul Covasna, în bazinul râului Slănic (un afluent al Trotușului), la poalele Munților Nemira cu vârful Șandru, formațiunile de unde izvorăște și râulVăcărașu, 1980, p. 145 din Carpații Orientali, la o altitudine de circa , într-o vale îngustă înconjurată de păduri de fagi și brazi. Râul are o lungime de 28 km și o poziție transversală față de principalele unități structurale, de traversare de la vest la est, rezultând o vale cu o succesiune de muncei, dar și defilee și bazinete mici depresionare pe care se află așezări temporare sau permanente. Aceste forme se datorează faptului că localitatea se află în totalitate în zona flișului marginal. Structura petrografică a acestei zone este complexă și se caracterizează prin alternanța pe orizontală a gresiilor dure cu roci mai moi și friabile.

Aproape de izvorul râului Slănic, în bazinetele mici în suprafață, există case de vânătoare, cabane forestiere, puncte de refugiu, cabane turistice și altele. În aval, la aproximativ 7 km de izvor, se află Poiana Căprioarei (sau Poiana Kecskés, provenit din limba maghiară), unde există zona de camping. În aval cu câțiva kilometri, în valea este destul de strâmtă, există izvoarele minerale și stațiunea balneoclimaterică propriu-zisă Slănic-Moldova. În cele două bazinete mai mari din aval s-au dezvoltat satele Cerdac și Cireșoaia (sau Biserica).Văcărașu, 1980, p. 146

Orașul este deservit de șoseaua națională DN12B, care duce spre nord-est la Târgu Ocna, unde se termină în DN12A.

Pe teritoriul orașului se află două zone protejate: calcarele cu Litothamnius din localitatea Cireșoaia, și tuful de la Falcău.

Geologie Compoziția și structura solului constă în terenuri terțiare vechi. În mod special, două formațiuni răspândite în Carpații Orientali alternează de la gura râului până dincolo de izvoarele din stațiune, acestea fiind gresia de Kliwa sau Tisești și șisturile disodilice cu schelete de pești, ambele aparținând perioadei oligocenice, iar spre partea muntoasă mai sus de izvoare, alcătuind mai ales masivul Șandorului se remarcă o altă formațiune mai veche: gresia de Uz sau de Tarcău, ca vârstă aparținând perioadei eocenice. Toate aceste formațiuni dețin proprietăți deosebite, în special gresia de Tisești. Aceasta este formată din straturi puternice de gresie fină, silicioasă, fiind foarte dură. Se presupune a fi formată din cimentarea nisipurilor unei plaje marine în continuă retragere în timpurile terțiare vechi.Tăutu, 1934, pag. 12

Șisturile disodilice și menelitice stau la baza gresiei de Tisești, aparținând unui oligocen mediu. Straturile sunt subțiri, de culoare brună, mai rar cenușie, având o bază puternică argiloasă cu straturile de menelită și de alte substanțe silicioase impregnate cu substanțe organice (săruri și alți corpi cum ar fi pești fosilizați, în special schelete și solzi, remarcate în straturile deschise de lângă hotelul Racoviță). Straturile fiind bogate în substanțe bituminoase, se presupune a proveni din maluri sapropelice de natură lagunară ori de țărm de mare, transformate radical de-a lungul timpului prin căldura și presiunea la care au fost supuse.

Băile Slănic sunt așezate în totalitate în cuprinsul șisturilor disodelice, acest fapt explică atât deschiderea relativ largă și posibilitatea așezării prielnice unei așezări cât și proveniența conținutului șisturilor în săruri, acestea la rândul lor captate de apele izvoarelor, ducând la fenomenul de disoluție.Tăutu, 1934, pag. 13

Între culmea Dobrului și coama Cheșcheșului, valea Slănicului creează o mare despicătură în formațiunea gresiei de Uz, care dă o impresie vizuală de masivitate, între punctul „Cascadă” spre fundul văii și pe văile afluenților. Gresia de Uz fiind poroasă, de culoare gălbui-cenușie, conținând mult calcar, aceasta poate sustrage circulația apelor superficiale, rezultând pante neobișnuit de mari ce se pot observa pe dealurile Dobrului, Cheșcheșului, Pufului etc.

Pe valea Slănicului se remarcă raportul celor două zone principale ale Carpaților Orientali: zona internă și cea marginală a flișului. Totodată se poate observa că păturile vechi terțiare au fost supuse unor frământări violente, în unele locuri în arhitectura scoarței există o linie tectonică de contact anormal a formațiunilor flișului, în preajma deschiderii izvoarelor minerale ale băilor, ceea ce le face compoziția chimică unică atât în țară cât și în Europa. Apele carbonate cu degajare de dioxid de carbon cât și tufurile calcaroase din proximitatea izvorului nr. 1 prezintă în cantități mici dioxid de cărbune (cândva în proporții mai mari), ce ajung în apele minerale din preajma stațiunii. Originea lor, luând în calcul linia tectonică din apropiere, poate fi rezultată în urma unor fenomene post-vulcanice, fiind un fenomen izolat de mofetele din lanțul eruptiv din Transilvania.Tăutu, 1934, pag. 14

O parte din apele izvoarelor minerale aveau o temperatură mai crescută în trecut. Pe parcursul ieșirii la suprafață apele preiau dioxid de carbon. S-a remarcat și o anumită radioactivitate (dovedită de doctorii Dragomir Hurmuzescu și N. Patriciu), fiind pusă pe seama emanațiilor din profunzimi, ușurate în ascensiunea lor de linia de dislocație. miniatura|stanga|Depuneri de sulf și oxid de fier în stâncăria de lângă păstrăvărie

Relieful regiunii prezintă un contrast izbitor de forme. Pantele de peste 200 m sunt anevoioase și uneori imposibil de urcat. De la altitudinea de 600 m în zona izvoarelor principale ale râului și la 700 m în zona băilor orizonturile se deschid, iar pantele abrupte devin mai domoale până spre creste.

Culmea de sud, de pe partea dreaptă râului Slănic, este mai unitară și e cuprinsă între vârful Coșna (cu formă conică) și golul Păltiniș, de la sud de stațiune, asemănându-se cu un plai slab ondulat, cu podișuri largi (Saroșa) și cu piscuri mai înălțate. Între cele două vârfuri (Coșna – 772 m și Panțirul – 772 m) plaiul se menține la altitudinea de 700 m. Se mai remarcă vârfurile Ungureanu (779 m), Bolohan (764 m), Vrânceanul (781 m).Tăutu, 1934, pag. 15

Culmea de nord, care începe de la Târgu Ocna de pe vârfurile Măgura Ocnei și Rogojinoaia, are o identitate perfectă de formă și înălțime precum și culmea sudică. Prezintă vârfurile: Cireșoaia (772 m) și Panțirul (720 m). O curmătură a culmii se vede la Cerdac, făcută de pârâul Bâtca. O înălțare bruscă de aproximativ 150–200 m se observă pentru ambele culmi, cu vârfurile Pravila la nord și Păltiniș la sud cât și pentru culmile din jurul stațiunii.

Numeroși afluenți ai râului Slănic despart creste netede cu podișuri relativ largi, ce se mențin între 850–1000 m altitudine. La N-V de stațiune se ridică pantele abrupte ale Pufului (930 m), lăsând în împrejurul său un larg podiș (850 m) de la care pleacă o culme slab ondulată, lăsându-se spre râul Dofteana cu culmea Cheșcheșului iar la nord-vest o altă culme de aceeași înălțime ce se îndreaptă către vârfurile Șandor și Nemira. De la vârful Puf, coama Cheșcheșului este îndreptată în două trepte tot către vârful Șandor. Pe partea dreaptă se remarcă culmi scurte ca Șivie cu vârful Cerbului, Păltinișul cu Cernica și mai sus plaiul neted al Dobrului.

Valea Slănicului se învecinează dincolo de crestele cele mai mari cu valea Pârâului Negru, afluent al râului Olt. Înălțimea mare a culmilor de unde pornesc izvoarele râului Slănic (Cheșcheș, Zsiros, Heveder, Pescarului) și din defileele formate în gresia de Uz, compun un peisaj sălbatic. Toate aceste culmi sunt picioarele masivului Șandor (1639 m) sau ale crestei principale despărțitoare de ape ale Muntelui Lung (Czengo-Ponk – 1398 m) care are o direcție aproape N-S, ducând spre vârful Moghioroș de lângă Brețcu.Tăutu, 1934, pag. 16

Climă Slănic-Moldova beneficiază de un climat de tranziție între climatul de deal și cel subalpin, determinat de amplasarea sa într-o depresiune adâncă situată pe versantul estic al Carpaților Orientali. Această poziționare geografică diferențiază localitatea de așezările din zona colinară învecinată, conferindu-i veri răcoroase și ierni relativ blânde.

Orientarea văii Slănicului pe direcția sud-vest – nord-est și deschiderea bazinului depresionar în zona stațiunii favorizează o expunere îndelungată la radiația solară. Fundul văii, în special versantul estic al muntelui Pufu, care atinge aproximativ 650 m altitudine, beneficiază de un număr ridicat de ore de însorire.

Temperatura medie anuală este de aproximativ 10,2 °C. Luna iulie este cea mai caldă, cu o temperatură medie de 20,8 °C, însă verile sunt, în general, moderate, iar nopțile rămân răcoroase. Temperatura maximă absolută este de 36,5 °C, înregistrată pe 10 august 1945. Trecerea de la vară la toamnă este graduală, luna octombrie fiind caracterizată frecvent prin vreme stabilă și însorită. Spre sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie, temperaturile scad, iar precipitațiile reci și perioadele de ceață devin mai frecvente. Iernile sunt relativ blânde, cea mai scăzută temperatură medie lunară fiind înregistrată în luna ianuarie.

Aerul este puternic ionizat, bogat în aerosoli rășinoși și aromați.Angheluș, 1989, pag. 4

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația orașului Slănic-Moldova se ridică la 4.011 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 4.198 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (85,79%), iar pentru 14,11% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt romano-catolici (52,75%), cu o minoritate de ortodocși (32,34%), iar pentru 14,36% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație Orașul Slănic-Moldova este administrat de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Istoric Fondare

Orașul face parte din generația localităților moderne ce își are originea în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Începutul organizării nucleului actualului oraș este datorită descoperirii în anul 1800, de către serdarul Mihăilucă, a două izvoare minerale (nr. 1 și nr. 2). Organizarea unei stațiuni balneare a durat mai multe decenii, datorită condițiilor social-economice. Teritoriul ocupat de izvoarele minerale, împreună cu fondul forestier învecinat, a fost luat în posesie de mai mulți proprietari, care n-au manifestat interes pentru punerea în valoare a apelor minerale. Așa se explică faptul că localitatea Slănic nu este înscrisă în hărțile Moldovei (F. W. von Bawr, 1781; F. X. Hora von Otzellowitz, 1890). Textul face referință la două hărți: 1) Friedrich Wilhelm von Bawr (1731–1783), [http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b53058728k "Carte de la Moldavie pour servir à l'histoire militaire de la guerre entre les Russes et les Turcs / Levée par l'Etat Major sous la direction de F. G. de Bawr"], Amsterdam, 1769–1771. Reaccesat: 11.2.2025. Și 2) Frantz Xaver Hora von Otzellowitz, "Brouillon oder Original Aufnahme der fünf Moldauischen Districten, nämlich des Sutschawaer, Roman, Niamtz, Bakeu und Puttnaer Bezirkes, welche im Jahre 1788 von der Kayserlich Königlichen Armée occupirt und im Jahr 1790 unter der Direction des Teutsch Bannatischen Gränitz-Regiments Hauptmanns Hora von Otzellowitz durch Civil-Ingénieurs aufgenommen worden", 1790.