miniatura|Kazimir Malevici, Compoziție suprematistă: Alb pe alb, 1918, Muzeul de Artă Modernă din New York City Pictura monocromă sau monocromatică a avut un impact semnificativ asupra artelor vizuale moderne și contemporane din Occident, apărând inițial în cadrul avangardei europene de la începutul secolului al XX-lea. Artiștii care realizează astfel de lucrări folosesc o singură culoare pentru a explora posibilități non-reprezentative, concentrându-se pe variațiile de intensitate, complexitatea texturilor și subtilitățile formale. Această abordare a fost utilizată atât pentru exprimarea emoțiilor, cât și pentru a analiza calitățile esențiale ale picturii, servind uneori ca bază pentru lucrări conceptuale. De la abstracțiile geometrice realizate în diverse tehnici până la pictura gestuală fără elemente figurative, lucrările monocromatice continuă să fie o sursă majoră de inspirație în arta contemporană.

Origini miniatura|Paul Bilhaud, Combat de nègres pendant la nuit, 1882 Pictura monocromatică și-a făcut debutul în 1882, în cadrul primei expoziții Incoherents din Paris, cu un tablou complet negru realizat de poetul Paul Bilhaud, intitulat Combat de Nègres pendant la nuit („Luptă între negri în timpul nopții”). Această operă, pierdută timp de peste un secol, a fost redescoperită într-o colecție privată în 2017-2018, fiind apoi declarată „comoară națională” de către statul francez.

Cu toate acestea, Bilhaud nu a fost pionierul absolut al lucrărilor monocromatice în negru. În 1617, a inclus în scrierile sale despre originea și structura cosmosului o imagine simbolică intitulată Darkness. De asemenea, în 1843, Bertall a creat Vue de La Hogue (effet de nuit), o reprezentare monocromă neagră.

În anii următori, alte expoziții din cadrul mișcării artistice a „incoerenților” au prezentat lucrări similare, iar scriitorul Alphonse Allais a venit cu propriile sale picturi monocrome pline de umor, precum Première communion de jeunes filles chlorotiques par un temps de neige („Prima comuniune a unor tinere clorotice pe timp de zăpadă”, o lucrare albă) și Récolte de la tomate par des cardinaux apoplectiques au bord de la Mer Rouge („Recoltarea roșiilor de către cardinali apoplectici pe malul Mării Roșii”, o lucrare roșie). În 1897, Allais și-a publicat colecția în Album primo-avrilesque care cuprindea șapte astfel de opere monocrome.

Totuși, aceste creații au mai multe în comun cu mișcările Dada sau Neo-Dada din secolul XX, în special cu lucrările grupului Fluxus din anii 1960, decât cu tradiția picturii monocrome dezvoltate ulterior de Malevici.

După controversa și succesul generat de expoziția cubistă de la Salon des Indépendants din 1911, Jean Metzinger i-a oferit un interviu lui Cyril Berger, publicat în Paris-Journal pe 29 mai 1911, în care a declarat:„Noi, cubiștii, ne-am făcut doar datoria, oferind umanității un nou ritm. Vor veni alții după noi care vor continua această misiune. Ce vor descoperi ei? Aceasta este marea taină a viitorului. Poate că, într-o zi, un mare artist, respingând cu dispreț jocul adesea brutal al așa-numiților coloriști, va readuce cele șapte culori la unitatea primordială a albului, care le înglobează pe toate, și va expune pânze complet albe, lipsite de orice altceva.” – Jean Metzinger, 29 mai 1911.Previziunea curajoasă a lui Metzinger, potrivit căreia artiștii vor duce abstractizarea la limită, eliminând complet subiectele reprezentative și revenind la ceea ce el numea „unitatea primordială a albului” – o „pânză complet albă” – avea să devină realitate doar două ani mai târziu. Autorul unui manifest satiric intitulat Manifeste de l'école amorphiste, publicat în Les Hommes du Jour pe 3 mai 1913, ar fi putut să fie influențat de viziunea lui Metzinger atunci când a justificat pânzele albe ale amorfismului, susținând că „lumina este suficientă pentru noi”.

Istoricul de artă Jeffery S. Weiss notează că, deși Vers Amorphisme ar putea părea un nonsens, acest manifest a fost totuși un limbaj suficient de fundamental pentru a anticipa implicațiile extrem de reductive ale artei non-obiective.Jeffrey S. Weiss, The Popular Culture of Modern Art: Picasso, Duchamp, and Avant-gardism, Yale University Press, 1994,

Într-o manieră generală, rădăcinile minimalismului european se pot regăsi în abstracțiile geometrice ale artiștilor asociați cu Bauhaus, în lucrările lui Kazimir Malevici, Piet Mondrian și alți membri ai mișcării De Stijl, precum și în mișcarea Constructivistă rusă, dar și în lucrările sculptorului român Constantin Brâncuși. Arta minimală este de asemenea influențată în parte de picturile lui Barnett Newman, Ad Reinhardt, Josef Albers și de operele unor artiști precum Pablo Picasso, Marcel Duchamp, Giorgio Morandi și alții. Minimalismul a apărut și ca o reacție împotriva subiectivității picturale ale Expresionismului Abstract, ce a fost predominant în Școala din New York în anii 1940 și 1950.

Varietatea largă de interpretări posibile (inclusiv imposibile) ale picturilor monocrome este, probabil, ceea ce face ca monocromul să fie atât de atrăgător pentru mulți artiști, critici și scriitori. Deși nu a devenit niciodată o tendință majoritară și puțini artiști s-au dedicat în totalitate acestui stil, el nu a dispărut niciodată. Se reapare periodic, ca un spectru ce bântuie modernismul înalt sau ca simbol al acestuia, mai ales în perioadele de schimbări estetice și sociopolitice.

Suprematism și constructivism miniatura| Kazimir Malevici, Pătrat negru, 1915, ulei pe pânză, Galeria Tretiakov, Moscova Pictura monocromatică, așa cum o cunoaștem în prezent, a debutat la Moscova cu Suprematist Composition: White on White din 1918, realizată de artistul suprematist Kazimir Malevici. Aceasta a fost o variantă sau o continuare a lucrării Black Square on a White Field (1915), care a jucat un rol esențial în dezvoltarea abstracției geometrice din secolul al XX-lea.

În 1921, artistul constructivist Alexander Rodchenko a prezentat lucrările Pure Red Color, Pure Blue Color și Pure Yellow Color: trei picturi monocrome, fiecare reprezentând o culoare primară. El a dorit ca această lucrare să simbolizeze „moartea picturii”. În timp ce Rodchenko a văzut monocromul său ca o distrugere a ideilor tradiționale despre pictură, Malevici a considerat lucrarea sa o concentrare asupra acestora, o meditație asupra esenței artei („sentiment pur”).

Aceste două perspective, exprimate încă din primele momente ale istoriei sale, subliniază dinamica aproape paradoxală a lucrărilor monocrome: acestea pot fi interpretate fie ca o suprafață plată (entitate materială sau „pictură ca obiect”) care nu reprezintă nimic altceva decât propria existență, semnificând astfel un punct final în evoluția iluzionismului în pictură (așa cum susține Rodchenko); fie ca o ilustrare a unui spațiu multidimensional (infinita), o realizare a picturii iluzioniste, semnificând o nouă direcție – un nou început – în istoria picturii occidentale (așa cum susține Malevici). În plus, mulți au observat că poate fi greu să înțelegem intențiile artistului doar din lucrare, fără a consulta comentariile acestuia.

Artiști

New York

Expresioniștii abstracti

Milton Resnick a avut o carieră îndelungată ca pictor expresionist abstract. La începutul anilor 1940, a experimentat cu stilul de pictură de acțiune, specific acelei perioade. Lucrările sale din anii 1950 până în anii 1970 sunt adesea considerate impresioniste abstracte, deoarece își crea compozițiile prin aplicarea de tușe repetate, aproape de aceeași valoare, asemănător cu tehnica lui Claude Monet din seria sa celebră Waterlilies. În ultimele două decenii și jumătate ale carierei sale, lucrările lui Resnick au devenit monocrome, dar cu suprafețe groase și stratificate. Ad Reinhardt a fost un artist expresionist abstract remarcabil pentru crearea de picturi aproape „pure” monocrome pe o perioadă îndelungată (aproape între 1952 și moartea sa în 1967), folosind culori precum roșu, albastru și, cel mai celebru și controversat, negru. La fel ca lucrările lui Johns menționate anterior, picturile negre ale lui Reinhardt includeau indicii vagi de forme geometrice, dar contururile nu devin vizibile decât după ce privitorul petrece mai mult timp în fața lucrării. Acest lucru favorizează o stare de meditație și creează incertitudine în privința percepției; astfel, în conformitate cu celebrul citat al lui Frank Stella, te poți întreba dacă „ceea ce vezi” este într-adevăr ceea ce vezi. a creat mai multe serii remarcabile de picturi de-a lungul carierei sale ca pictor expresionist abstract, iar seria sa monocromă, intitulată Presences, care s-a desfășurat din sfârșitul anilor 1950 până la începutul anilor 1990, a fost una dintre cele mai impresionante lucrări ale sale.

Câmp de culoare

Începând cu anii 1950 și 1960, mai mulți artiști expresioniști abstracti și de câmp de culoare (precum Barnett Newman, Mark Rothko, Robert Motherwell, Adolph Gottlieb, Theodoros Stamos, Sam Francis, Ludwig Sander, Clyfford Still, Jules Olitski și alții) au investigat teme ce păreau a implica monocromul, utilizând câmpuri largi și uniforme de culoare în picturi de mari dimensiuni, care au avut o influență semnificativă asupra unor stiluri noi, cum ar fi abstracția post-picturală, abstracția lirică și minimalismul.

Una dintre picturile aproape monocrome ale lui Barnett Newman a provocat indignare și ridiculizare pe scară largă (și discuții) în Canada, când Galeria Națională a achiziționat în anii 1980 lucrarea sa din 1967 Voice of Fire pentru 1,8 milioane de dolari. De asemenea, o altă lucrare geometrică simplă a lui Barnett Newman (deși nu monocromă din punct de vedere tehnic) a fost tăiată cu un cuțit de un vizitator furios în anii 1980 la Muzeul Stedelijk din Amsterdam.

Abstracția lirică Pictorii de abstracție lirică, precum Ronald Davis, Larry Poons, Walter Darby Bannard, Dan Christensen, Larry Zox, Ronnie Landfield, Ralph Humphrey, David Budd, David R. Prentice, Brice Marden, David Diao, David Novros, Jake Berthot și alții, au lucrat la serii de pânze de forme diverse și rectangulare, care se apropiau de monocrom, cu diverse variații, în special în anii 1960 și 1970.

Pânză în "formă" Începând cu anii 1960, artiști precum Frank Stella, Ellsworth Kelly, Ronald Davis, David Novros, Paul Mogensen, Patricia Johanson și alții au creat picturi monocrome pe pânze cu forme neobișnuite. Chiar dacă unele dintre lucrările lor aveau legături cu minimalismul, niciunul dintre aceștia nu poate fi considerat un artist minimalist.

Neo-Dada

Robert Rauschenberg a spus: „O pânză nu este niciodată goală.” La începutul anilor 1950, a devenit cunoscut pentru lucrările sale monocrome, începând cu alb, apoi cu negru și, în cele din urmă, cu roșu. În seria White Paintings (1951), Rauschenberg a folosit vopsea de casă aplicată cu role pentru a crea suprafețe netede „goale”. Panourile albe au fost expuse fie individual, fie în grupuri modulare. Black Paintings (1951–1953) adăugau textură sub suprafața vopsită prin colaje de ziare, care uneori sugerau o structură asemănătoare unui grid. Red Paintings (1953–54) includeau și alte materiale, precum lemn și țesătură, sub o suprafață vopsită elaborată, prefigurând dezvoltarea lui Rauschenberg în crearea lucrărilor de tip "assemblage" și scopul său declarat de a acționa în „spațiul” dintre „Artă” și „Viață”.