Windows Update este un serviciu Microsoft destinat familiilor de sisteme de operare Windows 9x și Windows NT ale Microsoft Windows, care automatizează descărcarea și instalarea prin Internet. Serviciul furnizează actualizări pentru Windows, precum și pentru diverse produse Microsoft, inclusiv componente de securitate precum Windows Defender și Microsoft Security Essentials. De la lansarea sa, Microsoft a introdus două extensii ale serviciului: Microsoft Update și Windows Update for Business. Prima extinde funcționalitatea de bază pentru a include și alte produse Microsoft, precum Microsoft Office și Microsoft Expression Studio, iar cea de-a doua este destinată edițiilor business ale Windows 10 și permite amânarea instalării actualizărilor sau distribuirea acestora după testare prealabilă.
Pe măsură ce serviciul a evoluat, a evoluat și software-ul client asociat. Timp de aproximativ un deceniu, componenta principală a fost aplicația web Windows Update, care putea fi utilizată exclusiv în Internet Explorer. Începând cu Windows Vista, componenta client principală a devenit Windows Update Agent, integrată în sistemul de operare.
Serviciul oferă mai multe tipuri de actualizări. Actualizările de securitate (sau actualizările critice) remediează vulnerabilitățile și exploatările de securitate din Microsoft Windows. Actualizările cumulative reunesc mai multe actualizări într-un singur pachet, incluzând atât remedieri noi, cât și actualizări lansate anterior. Acest model a fost introdus odată cu Windows 10, iar ulterior unele actualizări cumulative au fost retroportate pentru Windows 7 și Windows 8.1. Versiunea Windows 11 24H2 a introdus, de asemenea, actualizări cumulative cu punct de control și actualizări compatibile cu tehnologia Hotpatch, dintre care unele nu mai necesită repornirea sistemului.
Microsoft publică în mod obișnuit actualizări în a doua zi de marți a fiecărei luni (cunoscute sub numele de actualizări ), dar poate lansa și actualizări în afara ciclului obișnuit (out-of-band) atunci când este necesară remedierea urgentă a unor vulnerabilități nou descoperite sau intens exploatate. Administratorii de sistem pot configura Windows Update pentru instalarea automată a actualizărilor critice, atât timp cât calculatorul este conectat la internet.
În Windows 10 și Windows 11, utilizarea Windows Update este în mare parte obligatorie; totuși, termenii licenței software prevăd că actualizările nu mai sunt primite dacă dispozitivul este deconectat de la internet.
Există, de asemenea, actualizări de tip C și D, care sunt oferite opțional utilizatorilor ce inițiază manual verificarea actualizărilor.
Clienți
Aplicația web Windows Update Windows Update a fost introdus inițial ca aplicație web odată cu lansarea Windows 98 și oferea teme suplimentare pentru desktop, jocuri, actualizări de drivere și componente opționale, precum . Windows 95 și Windows NT 4.0 au primit ulterior posibilitatea de a accesa site-ul Windows Update și de a descărca actualizări dedicate acestor sisteme, începând cu lansarea . Scopul inițial al serviciului era distribuirea de componente suplimentare gratuite și tehnologii noi pentru Windows. Ulterior au fost incluse și corecții de securitate pentru programe precum Outlook Express și Internet Explorer, precum și acces la versiuni beta ale unor produse Microsoft, de exemplu . În decembrie 1998, Windows 98 a fost distribuit prin intermediul Windows Update pentru a remedia problema anului 2000, iar Microsoft a atribuit parțial succesul comercial al sistemului acestui serviciu.
Aplicația web Windows Update necesita Internet Explorer sau un alt navigator web compatibil cu tehnologia . Versiunea timpurie (v3) nu transmitea informații de identificare personală către Microsoft; în schimb, descărca lista completă a actualizărilor disponibile și selecta apoi actualizările necesare pentru instalare. Pe măsură ce lista a crescut, impactul asupra performanței a devenit semnificativ. În martie 2003, Arie Slob a observat că dimensiunea listei depășise , ceea ce provoca întârzieri de peste un minut pentru utilizatorii cu conexiuni dial-up. Versiunea 4 a Windows Update, lansată în 2001 odată cu Windows XP, a schimbat această abordare, realizând un inventar al hardware-ului și software-ului Microsoft instalat și transferând sarcina de procesare către serverele Microsoft.
Critical Update Notification Utility Critical Update Notification Utility (inițial Critical Update Notification Tool) este un care verifică periodic site-ul Windows Update pentru actualizări marcate ca „critice”. A fost introdus la scurt timp după lansarea Windows 98.
În mod implicit, utilitarul efectua verificări la fiecare cinci minute, precum și la pornirea Internet Explorer; utilizatorii puteau însă configura intervale specifice de verificare. Instrumentul solicita serverului Microsoft un fișier numit „cucif.cab”, care conținea lista actualizărilor critice disponibile, pe care o compara apoi cu lista actualizărilor instalate pe sistem, afișând o notificare dacă erau disponibile actualizări noi. Microsoft a susținut că acest mecanism asigura notificarea rapidă a utilizatorilor în privința actualizărilor esențiale.
O analiză realizată de cercetătorul în domeniul securității la începutul anului 1999 a criticat această abordare, descriind-o drept „teribil de ineficientă” și vulnerabilă la atacuri. Într-o postare pe , el a explicat că „fiecare computer cu Windows 98 care dorește să primească o actualizare trebuie să se bazeze pe o singură gazdă pentru securitate. Dacă acel server ar fi compromis sau dacă un atacator ar deturna din nou serverul DNS [Microsoft], milioane de utilizatori ar putea instala troieni în fiecare oră. Amploarea unui astfel de atac este suficient de mare pentru a atrage atacatori experimentați.”
Microsoft a continuat să promoveze utilitarul pe parcursul anului 1999 și în prima jumătate a anului 2000. Versiunile inițiale ale Windows 2000 au fost livrate împreună cu acesta. Instrumentul nu era compatibil cu Windows 95 și Windows NT 4.0.
Actualizări automate Actualizări automate (Automatic Updates) reprezintă succesorul utilitarului de notificare a actualizărilor critice. A fost lansat în 2000, odată cu Windows Me, și este compatibil și cu Windows 2000 SP3.
Spre deosebire de predecesorul său, Automatic Updates poate descărca și instala actualizări în mod automat. În locul verificărilor la fiecare cinci minute utilizate anterior, clientul verifică serverele Windows Update o dată pe zi. După instalarea Windows Me, un balon de notificare solicită utilizatorului configurarea clientului Automatic Updates. Utilizatorul poate alege între trei opțiuni: notificare înainte de descărcarea actualizărilor, notificare înainte de instalarea acestora sau ambele. Dacă actualizările sunt pregătite pentru instalare, acestea pot fi instalate înainte de oprirea computerului. În acest interval, pe butonul este afișată o pictogramă de protecție.
Windows XP și Windows 2000 SP3 includ (BITS), un serviciu Windows care permite transferul de fișiere în fundal fără interacțiunea utilizatorului. Ca serviciu de sistem, acesta poate monitoriza utilizarea conexiunii la internet și își poate limita consumul de lățime de bandă pentru a prioritiza activitățile inițiate de utilizator. Clientul Automatic Updates pentru aceste sisteme de operare a fost actualizat pentru a utiliza BITS.
Actualizările automate din Windows XP au devenit cunoscute pentru faptul că întrerupeau frecvent utilizatorul în timpul utilizării computerului. De fiecare dată când era instalată o actualizare care necesita repornirea sistemului, Automatic Updates afișa o casetă de dialog care permitea repornirea imediată sau amânarea acesteia; în cazul amânării, notificarea reapărea după zece minute, comportament descris de drept „probabil cea mai enervantă casetă de dialog”.
În 2013 s-a observat că, la scurt timp după , procesele Automatic Updates (wuauclt.exe) și Service Host () din Windows XP puteau utiliza 100% din CPU pentru perioade îndelungate (între zece minute și două ore), făcând sistemele afectate aproape inutilizabile. Potrivit lui Woody Leonhard de la , primele rapoarte despre această problemă au apărut pe la sfârșitul lunii mai 2013, deși Microsoft a primit un număr mare de reclamații abia în septembrie 2013. Cauza a fost un algoritm exponențial utilizat la evaluarea actualizărilor înlocuite, a cărui complexitate a crescut semnificativ în deceniul care a urmat lansării Windows XP. Încercările Microsoft de a remedia problema în octombrie, noiembrie și decembrie s-au dovedit inițial ineficiente, ceea ce a determinat tratarea acesteia ca prioritate ridicată.
Windows Update Agent Începând cu Windows Vista și Windows Server 2008, Windows Update Agent a înlocuit atât aplicația web Windows Update, cât și clientul Automatic Updates. Acesta este responsabil de descărcarea și instalarea actualizărilor software de la Windows Update, precum și de la servere locale precum (WSUS) sau .
Windows Update Agent (Agentul Windows Update) poate fi administrat printr-un applet din Panoul de control, precum și prin , și Windows PowerShell. De asemenea, poate fi configurat pentru descărcarea și instalarea automată a actualizărilor importante și recomandate. În versiunile mai vechi de Windows, aceste actualizări erau disponibile exclusiv prin intermediul site-ului web Windows Update. În plus, Windows Update din Windows Vista permite descărcarea , pachete software opționale pentru ediția Windows Vista Ultimate.
Spre deosebire de Automatic Updates din Windows XP, Windows Update Agent din Windows Vista și Windows 7 permite amânarea repornirii obligatorii (necesare finalizării actualizărilor) cu până la patru ore. Caseta de dialog pentru repornire apare sub celelalte ferestre, nu deasupra acestora. Totuși, conturile standard de utilizator au la dispoziție doar 15 minute pentru a răspunde. Acest comportament a fost modificat în Windows 8, unde utilizatorii au la dispoziție 72 de ore înainte ca sistemul să repornească automat după instalarea actualizărilor care necesită repornire. De asemenea, Windows 8 consolidează solicitările de repornire pentru actualizările necritice într-o singură repornire lunară și afișează notificări privind repornirea pe ecranul de autentificare.
Windows Update Agent utilizează caracteristica , introdusă în Windows Vista, pentru a aplica actualizări fișierelor de sistem Windows. Această funcționalitate permite recuperarea sistemului în cazul unor defecțiuni neașteptate, deoarece modificările fișierelor sunt efectuate atomic.
Windows 10 introduce modificări majore în modul de funcționare al Windows Update Agent, eliminând instalarea manuală selectivă a actualizărilor. Toate actualizările, inclusiv driverele hardware, sunt descărcate și instalate automat, iar utilizatorii pot doar să stabilească dacă sistemul repornește automat în perioadele de inactivitate sau dacă repornirea este programată manual. Microsoft oferă și un instrument de diagnosticare care permite ascunderea driverelor problematice pentru a preveni reinstalarea automată a acestora după dezinstalare.
Windows Update Agent din Windows 10 suportă distribuirea actualizărilor prin peer-to-peer; în mod implicit, lățimea de bandă a sistemului poate fi utilizată pentru a partaja actualizările deja descărcate cu alți utilizatori, în combinație cu serverele Microsoft. Această funcționalitate poate fi configurată astfel încât distribuirea peer-to-peer să se realizeze doar în cadrul rețelei locale.