Marea evadare este denumirea pe care a primit-o ulterior o evadare în masă a 76 de piloți și alți membri de echipaj de pe avioane din țările Aliate în Al Doilea Război Mondial (în afara Uniunii Sovietice). Evenimentul s-a petrecut în lagărul de prizonieri de război al Germaniei numit , din apropierea orașului Żagań (în germană Sagan) din Polonia, în noaptea din 24 spre 25 martie 1944. Pregătirea, efectuarea și urmările evadării au fost descrise în cartea The Geat Escape (Marea evadare), apărută în 1950, a scriitorului australian , el însuși fost prizonier și participant la pregătirile evadării. Cartea a fost folosită ca bază a scenariului filmului Marea evadare, din 1963, al regizorul american .

Lagărul Luft III a fost înființat în martie 1942 pentru ofițeri și subofițeri de pe avioane făcuți prizonieri, care porneau în misiune din Marea Britanie. Cei mai mulți erau din Commonwealthul Britanic (Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud), dar erau și americani, precum și unii în exil în Marea Britanie, originari din țări ocupate de Germania: Polonia, Cehoslovacia, Norvegia, Lituania, Franța, Belgia, Țările de Jos, Grecia. Lagărul a fost conceput să prevină evadările, deoarece avuseseră loc multe tentative de evadare ale piloților din alte lagăre. Au fost aduși aici și prizonieri care evadaseră deja, unii de mai multe ori, dar fuseseră prinși, de exemplu comandantul de escadron , care evadase de două ori, fiind prins a doua oară la Praga, unde se ascunsese timp de opt luniSquadron Leader Roger Joyce Bushell, pegasusarchive.org (accesat la 31 august 2024).Walters 2013, p. 35.. thumb|250px|Macheta sublagărului de nord din lagărul Luft III.

Pregătirea evadării Condițiile pregătirilor Pregătirile au fost ușurate de aceea că germanii respectau în linii mari în cazul Aliaților, în afara sovieticilor, Convenția de la Geneva din 1929 privitoare la prizonierii de război. Astfel, prizonierii din Luft III nu erau obligați să muncească, nu erau înfometați, primeau pachete prin intermediul Crucii RoșiiBrickhill 1996, p. 54., își purtau propriile uniforme, aveau libertate de mișcare în interiorul lagărului, puteau coresponda, aveau la dispoziție o bibliotecă, puteau organiza spectacole într-o baracă teatru, puteau practica sporturi. Prizonierii respectau ierarhia din armatele lor și autoritatea prizonierului ofițer cu gradul cel mai înalt, care îi reprezenta față de comandamentul german al lagărului. Cei care încercau să evadeze fără să reușească, sau care evadau și erau prinși sufereau, conform Convenției de la Geneva, doar o pedeapsă disciplinară, în Luft III două săptămâni de izolare în închisoarea lagăruluiBrickhill 1996, p. 56..

Situația prizonierilor din Luft III era chiar mai bună decât în alte lagăre, pentru că personalul era din Luftwaffe, iar între colonelul comandant al lagărului și colonelul , ofițerul cel mai înalt în grad dintre prizonieri exista respect reciproc și chiar o relație de prietenie, în limitele condițiilor de războiBrickhill 1996, p. 101.. După scriitorul britanic , comandantul lagărului era antinazist și veghea la respectarea Convenției de la GenevaWalters 2013, p. 51..

Un fost prizonier în lagăr, citat de Tim Carroll, jurnalist și producător de televiziune britanic, afirma după război că comandantul era corect cu prizonierii și le crea condiții bune de petrecere a timpului pentru ca aceștia să nu fie tentați să evadezeCarroll 2004, p. 62.. Până și filme britanice și americane li se aduceauCarroll 2004, p. 140.Walters 2013, p. 113.. Adjunctul comandantului, profesor în viața civilă, organiza cursuri de limba germană și examene, ale căror rezultate erau trimise la universități din Anglia, ca să fie ținută evidența lorWalters 2013, p. 47..

Unii militari germani îi ajutau pe prizonieri să evadeze. Câțiva dintre ei erau antinaziști. Unul din aceștia era caporalul Eberhard Hesse. Acesta a inițiat el însuși relații cu prizonierii care se pregăteau de evadare, i-a convins de antinazismul său și i-a ajutat mult, neacceptând nicio recompensă. Le-a împrumutat actul de identitate ca să-l copieze, le-a adus haine civile, documente, piese de radioreceptor, bani, cartele de alimentație, hărți și chiar informații militare de transmis Aliaților. Avea relații cu civili germani antinaziști, pe care i-a cooptat în ajutarea prizonierilorWalters 2013, p. 97-99.. Hesse mai avea patru camarazi antinaziști care contribuiau la aceastaWalters 2013, p. 100-101.. thumb|upright|Colonelul , comandantul lagărului.

Chiar dacă nu erau antinaziști, unii militari germani erau conștienți că războiul era pierdut pentru Germania și căutau să aibă relații bune cu prizonierii, ca aceștia să-i ajute eventual după războiCarroll 2004, p. 10..

Altă metodă de procurare a celor necesare evadării era coruperea unor militari cu biscuiți, zahăr, cacao, ciocolată, cafea, ceai, conserve de carne, stafide, săpun și țigări primite prin Crucea Roșie o dată la zece-paisprezece zile, lucruri dintre care la unele germanii nu mai aveau acces în mod normal în condițiile de penurie ce caracterizau Germania pe atunciCarroll 2004, p. 103.Walters 2013, p. 104.. O echipă a prizonierilor se ocupa cu depistarea unor asemenea militari. Intrau în relații amicale cu ei și îi convingeau să-i ajute pe prizonieriBrickhill 1996, p. 90-93..

Pe unii dintre militarii germani, contactul lor prizonier îi șantaja. De exemplu, contactul unui caporal l-a convins pe acesta să-i procure un clește, l-a plătit cu destul de multă ciocolată și l-a pus să-i semneze o chitanță pentru ea, spunând că trebuie să deconteze ciocolata pentru baraca lui, apoi l-a șantajat cu chitanța. Astfel a obținut de la caporal formulare de permise, bani, scule, hărți, nasturi și însemne de uniforme germaneBrickhill 1996, p. 99., și chiar un aparat de fotografiat cu materialele necesareBrickhill 1996, p. 166..

Cu piesele primite, prizonierii au realizat un radioreceptor la care ascultau emisiunile BBC.

Motivații ale evadării În momentul evadării, în lagăr erau peste 12.000 de prizonieriWalters 2013, p. 52.. Marea majoritate nu voiau să evadeze, din cauza traumei provocate de doborârea lor și a dorinței de a nu suferi din nou asemenea traume, sau pentru că aveau conștiința lipsei aptitudinilor necesare, ori pentru că nu credeau în posibilitatea de a ajunge acasă. Toți știau că există pregătiri de evadare și unii contribuiau la ele fără voința de a evada, iar ceilalți aveau grijă în general ca pregătirile să nu fie aflate de germaniWalters 2013, p. 68-70..

Cei care voiau să evadeze aveau una sau mai multe motivații. Unii nu mai suportau lipsa de libertate, voiau pur și simplu să fie afară, mai ales cei care erau prizonieri de mai mulți ani. Nu voiau să vegeteze în lagăr, ci să aibă un obiectiv. Moralul lor era foarte scăzut dacă nu aveau un obiectiv. Priveau evadarea ca un scop în sine, și confruntarea cu germanii care căutau să le împiedice încercările, ca o competiție sportivă, deși aproape toți erau conștienți de faptul că nu vor reuși să ajungă în Anglia. Mulți credeau că era o datorie să evadeze, înscrisă chiar în regulamentele militare și în Convenția de la Geneva, deși nu exista nicăieri o asemenea prevedere. În orice caz, vedeau evadarea cel puțin ca o datorie morală de a fi alături de cei care luptau. Mai credeau și că evadarea, mai ales dacă era în masă, constituia o formă de luptă prin faptul că ar lua un număr mare de militari germani de la participarea la efortul de război. Această din urmă motivație se va dovedi nefondatăWalters 2013, p. 71-74.. Pentru căutarea și prinderea evadaților, germanii nu aduceau trupe de pe front, având în țară suficiente forțe pentru aceasta. Pentru ei, o căutare generală prezenta chiar avantajul că prindeau cu o asemenea ocazie mai mulți oameni care erau în neregulă din punctul lor de vedere, decât evadații pe care îi căutauWalters 2013, p. 85-86..

Organizarea evadării Prizonierii care au pregătit evadarea erau foarte bine organizați. În lagăr exista un comitet de evadare numit organizația XBrickhill 1996, p. 31., și înainte de Marea evadare au fost mai multe tentative organizate de aceasta, nereușite sau reușite, cele din urmă în sensul că evadații au ieșit din lagăr, dar au fost prinși ulterior. thumb|, șeful organizației X care a condus pregătirile pentru evadare.

Încă din martie 1943, Bushell, devenind șeful organizației XBrickhill 1996, p. 42., a propus un planPilot Officer Bertram A. "Jimmy" James, pegasusarchive.org (accesat la 31 august 2024)., aprobat de colonelul Massey. Era prevăzută săparea a trei tuneluri în același timp, cu speranța că cel puțin unul nu va fi descoperit de germani, și evadarea a 200 de prizonieriBrickhill 1996, p. 46.. Plănuia ca aceasta să fie o primă evadare, și tunelul să fie apoi închis și folosit ulterior pentru evadarea a încă 400 de prizonieriWalters 2013, p. 66.. Au folosit nume de cod pentru toată operația: Bushell era Marele X, iar tunelurile se numeau Tom, Dick și Harry, fiind interzis să se pronunțe vreodată cuvântul „tunel”Brickhill 1996, p. 58.. În pregătiri au fost implicați circa 600 de prizonieriCarroll 2004, p. 147..

Organizarea a început când prizonierii erau încă în sublagărul de est al Luft III, aproape de locul unde se construia sublagărul de nord, în care urmau să fie mutați, și de unde urmau să evadeze. La cererea colonelului Massey, germanii au aprobat ca și prizonieri să participe la lucrări. Astfel au cunoscut locurile, au făcut schițe despre lagăr și au stabilit traseul și lungimea viitoarelor tuneluriBrickhill 1996, p. 47.. Au putut și să fure materiale și unelte pentru pregătiriCarroll 2004, p. 88.. Știau că lucrul va fi greu, pentru că lagărul fusese construit dinadins pe un teren foarte nisiposBrickhill 1996, p. 30.Carroll 2004, p. 66-67..

Prizonierii aveau mai multe echipe coordonate de organizația X, fiecare condusă de un șef. De tuneluri se ocupa o echipă de săpători și una de risipitori ai nisipului extras. Altă echipă făcea din lemn și metal diverse lucruri necesare pentru săparea tunelurilor: unelte, șine, vagonete, pompe de aer, țevi, toate de realizat cu materiale procurabile în lagăr. O echipă de croitori improvizați confecționa haine civile, una numită „de artiști” falsifica și multiplica documente, iar alta multiplica hărți. O echipă importantă era cea de santinele, care avertizau lucrătorii când se apropiau germani de locuri unde ar fi făcut o descoperire ce ar fi compromis evadareaBrickhill 1996, p. 46-48 și 64-65..

Săparea tunelurilor Prizonierii au început lucrul la tuneluri în aprilie 1943, deși tot atunci înaltul comandament german a comunicat un ordin conform căruia evadații în haine civile sau în uniformă germană nu vor primi pedepse disciplinare, ci vor fi judecați de curtea marțială cu acuzația de spionaj, putând fi condamnați la moarteCarroll 2004, p. 90..

Una din problemele spinoase a fost confecționarea trapelor pentru coborârea în tunele, mascate astfel, încât să nu fie descoperite. Ele au fost făcute în barăci în care locuiau prizonieri, relativ confortabile. Puteau fi făcute numai în părțile de pardoseală unde erau sobele de fontă și chiuvetele pe postament de cărămidă până la pământ, pentru că în rest, sub dușumeaua din scânduri era loc gol sub barăci, controlat sistematic de germaniBrickhill 1963, p. 59-63..