Papa Grigore al VII-lea () a fost papă al Romei între anii 1073-1085. Reformele gregoriene, puse în practică de papa Gregor al VII-lea, au fost sintetizate în dictatus papae.
Biografie thumb|Papa Grigore al VII-lea Numele său laic a fost Hildebrand. Ca tânăr cleric l-a însoțit pe papa Grigore al VI-lea în exil, după ce încercările respectivului papă de a combate simonia și celelalte forme de corupție eșuaseră. Ca papă a continuat reformele inițiate de Grigore al VI-lea și a acționat în spiritul centralizării și disciplinării Bisericii Catolice. A tranșat controversa pentru învestitură (întrebarea dacă papa sau împăratul are dreptul de a numi episcopii) în favoarea sa. Împărații, care ajungeau la Roma doar ocazional, nu voiau să renunțe la privilegiul numirii episcopilor și căutau deci să păstreze această prerogativă. Papa Grigore al VII-lea a intrat în conflict cu împăratul Henric al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman. Pricina concretă a conflictului a fost ocuparea funcției de arhiepiscop de Milano.
În data de 24 ianuarie 1076, în urma unei diete întrunite la Worms, împăratul i-a adresat papei o scrisoare în care i-a cerut demisia, cu cuvintele descende, descende („dă-te jos, dă-te jos”). Drept răspuns, papa Grigore al VII-lea l-a oprit pe împărat de la primirea Sfintelor Taine, ceea ce a tulburat ordinea Sfântului Imperiu Roman.
În anul următor, 1077, împăratul l-a rugat pe papă să-l ierte. Episodul s-a petrecut la Canossa. După ce papa l-a lăsat pe împărat să aștepte timp de trei zile în afara cetății, l-a primit pe 28 ianuarie 1077 și l-a iertat.
Papa Grigore al VII-lea a asigurat ordinea spirituală în evul mediu clasic. A fost declarat sfânt.
Note
Legături externe Scrieri
Vezi și Canossa Sfântul Imperiu Roman
Categorie:Nașteri în secolul al XI-lea Categorie:Decese în 1085 Categorie:Papi din secolul al XI-lea Categorie:Sfinți în Biserica Catolică Categorie:Istoria Europei