Mircea Eliade ()În Memorii, Humanitas, 1991, Mircea Eliade scrie: „M-am născut la București, la 9 martie 1907 (25 februarie stil vechi)”. O notă de subsol a editurii menționează că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907, conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în „Revista de istorie și teorie literară” în 1983 a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și, din 1957, profesor la Universitatea din Chicago, iar din 1962, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery; naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor, autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. În afară de jurnalele sale intime și manuscrisele inedite, opera completă a lui Eliade cuprinde aproximativ peste 80 de volume. Din 1990 este membru post-mortem al Academiei Române.
Copilăria și adolescența Născut în București, ca fiul lui Gheorghe (Ieremia) EliadeBiografie, in HandocaSilviu Mihai, "A doua viață a lui Mircea Eliade", în Cotidianul, 6 februarie 2006; accesat 31 iulie 2007 și al Jeanei.Călinescu, p.956 Familia se trăgea dintr-un neam de răzeși moldoveni din Ținutul Covurlui - „Eliade” nu este un nume de răzeși moldoveni.Vezi Memorii A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.Nostalgia după România - interviu cu Sorin Alexandrescu, 24 iunie 2006, Simona Chițan, Evenimentul zilei, accesat la 8 iulie 2012
Familia s-a mutat între Tecuci și București, stabilindu-se în capitală în 1914 unde și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian) nr. 1, unde Eliade a locuit până târziu în adolescență. Sergio Vila-Sanjuán, "Paseo por el Bucarest de Mircea Eliade" ("Prin Bucureștiul lui Mircea Eliade"), în La Vanguardia, 30 mai 2007; accesat 16 ianuarie 2008
După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa, Eliade a fost elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu. A publicat la Revista Vlăstarul. S-a interesat de științele naturii, de chimie și, de ocultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice.Ion Hadârcă, "Mircea Eliade la începuturi" , În Revista Sud-Est, 1/2007; accesat 21 ianuarie 2008 Ignorând insistențele tatălui, care era îngrijorat de faptul că-și pereclitează vederea slabă, Eliade citește cu pasiune Honoré de Balzac, nuvelele lui Giovanni Papini și studiile social-antropologice ale lui James George Frazer, pentru care a învățat italiana și engleza și, în particular persana și ebraica. A fost interesat de filosofie și a studiat lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie, în special pe Nicolae Iorga și B.P Hasdeu. Prima sa publicație a fost un articol publicat în 1921 „Dușmanul viermelui de mătase”, în „Ziarul științelor populare și al călătoriilor” nr. 21Biografie, la Handoca urmată de „Cum am găsit piatra filosofală”. Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său autobiografic de debut, „Romanul adolescentului miop”.
Din octombrie 1925, Mircea Eliade s-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București, unde profesori erau Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Gusti și Tudor Vianu.
Viața studențească a fost povestită în romanul „Gaudeamus”, scris în 1928, dar rămas inedit până după moartea autorului.
Eliade, gânditorul Mircea Eliade avea o serioasă formație filosofică încă din România. După o pubertate dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925, adolescentul este aproape unanim recunoscut ca „șef al generației” sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginație, iar ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informații autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul și cunoștințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziarului Cuvântul. Deși părerile posterității sunt împărțite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian. A devenit asistent onorific al lui Nae Ionescu în 1933. 250px|right|thumb|Casa în care a trăit Mircea Eliade între anii 1934-1940, Bulevardul Dacia, București
Influența italiană
Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal pe Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro, care aveau publicații în domeniul istoriei religiilor. O indiscreție a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro, menționând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-a provocat acestuia neplăceri . În 1929 își ia licența la Universitatea București cu o teză intitulată „Contribuții la filosofia Renașterii”.
India secretă
După cultura italiană, filosofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Cu o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București (locuiește între 1934-1940 în imobilul aflat pe Bd. Dacia la nr. 141), își dă doctoratul în filosofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă o mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.
Despre romanul său Maitreyi
Puține opere din literatura universală tratează aceleași fapte în viziunea, inerent diferită și chiar contradictorie, a doi scriitori care au fost, în același timp, protagoniștii lor.A se vedea, de exemplu, romanele Elle et lui, de George Sand, și Lui et elle, de Alfred de Musset. Pentru români, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o adevărată încântare. Demn de menționat este faptul că prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof indian, și se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, la Calcutta, în 1972, a „declanșat” scrierea unei noi cărți: Dragostea nu moare.
Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la însăși eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns, It Does Not Die (Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu autenticitate și cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.
Mircea și Amrita (din Dragostea nu moare), ca și Allan și Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alături de nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta. Dragostea nu moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă și română, nu are încă notorietatea planetară a romanului „Maitreyi” (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeași cale a consacrării universale.
Eliade și extrema dreaptă românească
De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținând de grupa din jurul lui Nae Ionescu, a aderat la Mișcarea Legionară, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în articolele pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care și ziarul oficial al Mișcării, „Buna Vestire”, dar și prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937. Eliade a candidat pe lista Partidului Totul Pentru Țară (expresia politică a Mișcării Legionare) în 1937.
Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938 în timpul unei campanii împotriva Gărzii de Fier, campanie autorizată de regele Carol II. La vremea arestării tocmai publicase Provincia și legionarismul în Vremea, ministrul de interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi autor de propagandă legionară.Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995, p. 208-209
Eliade a fost ținut timp de trei săptămâni în arest la sediul Siguranței Statului de la Malmaison, unde s-a încercat a-l convinge să semneze o declarație de disociere de Garda de Fier, dar el a refuzat să o facă.Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995, p. 209 În prima săptămână a lunii august a fost transferat la un lagăr provizoriu din Miercurea-Ciuc. În urma unui atac de hemoptizie, în octombrie 1938 a fost dus la un sanatoriu din Moroeni. A fost eliberat pe 12 noiembrie 1938.Jeni Acterian, Jurnalul unei ființe greu de mulțumit, Humanitas, 1991, p. 248
Eliade și-a estompat ulterior activitatea legionară. În timp ce scria articole antisemite, a luat poziție față de expatrierea unor mari intelectuali evrei și și-a menținut amiciția cu evrei ca Mihail Sebastian. Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura Țurcanu Florin, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, traducere din limba franceză de Monica Anghel și Dragoș Dodu, București, Humanitas, 2003,Laignel-Lavastine, Alexandra "Eliade, Cioran, Ionesco.Uitarea Fascismului", Bucuresti:Editura EST, 2004. Și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale științifice,. În ceea ce privește opera literară, drama Iphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morții lui Corneliu Zelea Codreanu Oișteanu.
Conform Deutsche Welle, el a fost „rinocerizat de legionarism și pronazism”.
Anii de maturitate Între 1941 și 1944 a locuit în Portugalia, unde a fost atașat cultural al Ambasadei României la Lisabona.
În toamna anului 1945 se mută în Franța, la Paris, alături de Adalgiza (Giza) Tătărăscu, fiica din prima căsătorie a Ninei Mareș.
Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea Loyola.Ecaterina Tzaralunga, Enciclopedia identității românești. Personalități. Articolul Mircea Eliade. Editura Litera, Chișinău, 2011, p. 291 Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută primește mai multe doctorate honoris causa.