Băhrinești este un sat din raionul Florești, Republica Moldova.

Etimologie Denumirea satului este un oiconim antroponimic, la bază având numele de grup băhrineștii - „oameni trăitori pe moșia (în satul) lui Bahrin”.Eremia, Anatol. Orașele și satele Moldovei. Dicționar Toponimic, geografic și istoric (2). In: Studii și cercetări de onomastică și lexicologie, 2022,pp. 46-92. În spațiul românesc mai există o localitate cu nume asemănător - Bahrinești, amplasată în ținutul Sucevei și atestată în 1547 (în prezent în regiunea Cernăuți, Ucraina). Din această cauză, la analiza documentelor istorice pot apărea confuzii la identificarea corectă a localității.Documente privind istoria României. A, Moldova. Veacurile XIV-XVII (1384 - 1625). Indicele numelor de locuri. București: Editura Academiei Române. 1990, pp. 21.

Istorie

În anul 1985, fost descoperit un depozit de monede medievale pe terenul gospodăriei agricole lângă satul Băhrinești. Cea mai târzie monedă data din 1627.Niculița, Ana. Cu privire la două tezaure monetare medievale din raionul Floresti, Republica Moldova. In: Tyragetia. Serie nouă, 2008, nr. 2(17), pp. 89-98. ISSN 1857-0240

Satul Băhrinești pe Răut din ținutul Sorocii apare în hrisovul de împărțeală a satelor lui Balica hatmanul între rudele sale moștenitoare, pe timpul lui Vasile Vodă, din anul 7150 de la facerea lumii <1 septembrie 1641-31 august 1642>. Data și luna nu sunt indicate în documente.Documenta Romaniae Historica. A, Moldova. Volumul XXVI (1641-1642). București: Editura Academiei Române, 2003, pp. 191, 192.

În anul 1787, în satul Băhrinești a fost ridicată o biserică din lemn, cu pereți din nuiele unde cu lut, și acoperită cu stuf, bogată în ustensile bisericești și cărți religioase, fiind în componența Episcopiei Hușilor.Халиппа, И. Н. Сведения о церквях Бессарабии в 1812-1813 гг. . Кишинёв: Лито-Типография, 1907, стр. 274.

În Condica liuzilor din 1803, satul Bahrinești din ținutul Soroca, ocolul Peste Răut, este înregistrat cu 60 birnici (gospodării țărănești), moșia aparținea logofătului Ghica.Codrescu, Th. Uricarul sau Colecțiune de diferite acte care pot servi la Istoria românilor. Volumenul VIII. Iași: Tipo-litografia Buciumului român, 1881, p. 291.

La 8 ianuarie 1812, dascălul Dumitru este numit în calitate de preot de către Meletie Lefter-Brandaburul, episcopul Hușilor, alături de pretul Nichita.Documente privitoare la istoria Episcopiei Hușilor (1763 - 1813). Extras din Episcopia Hușilor și Basarabia (1598-1949), Ed. PIM, 2009, p. 265.

Perioada țaristă

O parte din locuitori, după anexarea din 1812, s-au retras peste Prut.

La recensământul din 1817, în satul Bahrinești au fost înregistrați 1 preot, 2 dascăli, 1 pălămar, 2 mazili, 61 de gospodării țărănești, 11 holtei, în total 79 de bărbați. Moșia aparținea logofătului Costache Ghica, în total: satul ocupa o suprafață de 50 fălci, 150 fălci de fânețe, 300 fălci de teren arabil, 400 fălci de pășuni.И. Н. Халиппа. Роспись землевладения и сословного строя населения Бессарабии по данным переписи 1817 года// Труды Бессарабской губернской ученой архивной комиссии. — Кишинёв: Типо-литография Э. Шлиомовича, 1907. — Т. 3. C. 68.

Un document din 30 iunie 1835 confirmă că 33 de bărbați și 27 de femei din satul Băhrinești s-au stabilit ținutul Akkerman (Bugeac), de unde autoritățile rusești alungau acasă.

Conform înregistrării făcute în aprilie 1835, Băhrinești întruneau 104 gospodării: 2 familii de mazili, 2 familii de ruptași și 100 de familii de țărani. Cea mai în vârstă locuitoare era Parascovia Patrașcu, de 110 ani, urmată de Vasile Cojocaru de 80 ani.

Frații Boldescu păstrau un document de la Domnia Moldovei din 8 iunie 1800, care confirma privilegiile lor de mazili. Frații Ion și Nichita Manea aveau familii numeroase, primul crescând 6 și celălalt 7 copii, iar un alt Manea, Andrei, era dascăl la biserică și, se prea poate, și învăța în sat. Preot era Ioan Ieremița. Moșia satului aparținea boierului Ștefan Casso. După reforma țărănească din Imperiul Rus, băhrineștenii primesc de la Aristid Casso 1.288 des. pentru o răsplată de 36.064 ruble. Alte 162 desetine, boierul le-a dăruit celor 54 de familii, care nu erau în stare să le cumpere.

În anul 1859 în satul erau 171 de curți, 474 bărbați, 416 femei și o biserică ortodoxă.Бессарабская область. Список населённых мест по сведениям 1859 года. Центральный статистический комитет Министерства внутренних дел Российской империи. Санкт-Петербург: Типография Карла Вульфа, 1861. стр. 49

Școala parohială a fost înregistrată în 1864, fiind obligată să funcționeze în limba rusă. Dar a avut parte și de învățători care cunoșteau româna: Ion Caimacan, Elena Popovici, Victor Marinescu. Primul preot la biserica construită în 1854 a fost Dumitru Certan.

În 1902, satul Băgrănești, județul Soroca, volostea Florești, așezat în valea Răutului, între colonia Mărculești și satul Lunga. Numărul ca­selor fiind de 248, populațiunea numărând 1017 suflete; biserică; vitele satului 498 capete; prisăci; grădini; 3 mori de vânt.

Perioada Regatului României

În urma reformei agrare, înfăptuită după Unirea din 1918 de instituția română „Casa noastră” sătenii intră în posesia a 1.407 ha de pământ.

Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului din 1922, denotă în Bagrinești 430 de gospodării de țărani români, în calitate de preot la biserica Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil (zidită la 1854) slujea Ioan Caimacan, de 44 ani; absolvent al seminarului teologic; în serviciu sacru din 1901 pe loc și cântăreț a fost Ioan Capbătut, de 30 ani; absolvent al școlii de cântăreți, în serviciu din 1918, pe loc.Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului (Basarabia) . Chișinău: Tipografie Eparhială, 1922, pp. 200.

În 1923, în satul Băgrănești, sunt menționate următoarele repere geografice geografice: dealurile Bagrin, Bârsani, Hârtop și Albești; cursurile de apă: Răut și Bârsan. Au fost înregistrare 163 de clădiri, 1215 bărbați și 1399 femei. Datele statistice din 1923 consemnează o bancă populară, carieră de piatră, biserică ortodoxă, poștă rurală, primărie, 1 cârciumă.Dicționarul statistic al Basarabiei. Chișinău: Tipografia societății anonime „Glasul Poporului”, 1923, pp. 516, 517.

Anuarul SOCEC publicat în 1924, indică în Bagrinești 2614 locuitori. Notar în sat a fost Sterenberg David, învățători: Untul Vasile și Grosu Ludmila. În mediul financiar își desfășura activitatea Cooperativa de Credit, cu capital de 2000 lei, în calitate de președinte fiind Bejinar Mihail. Activitatea economică era reprezentată de 1 băcănie (Mihail Olar), 3 măcelarii (Teodor Cenușă, Nicolai Manea, Vasile Tcaci) și 1 tâmplar (Alexei Ciocan).Anuarul „Socec” al României-Mari = "Socec" Annuary of the Great-Roumania. Volume II, (Provincia). București: Editura „Socec & Co.” Soc. Anon, pp. 210.

În cadrul reformei de unificare administrativă din 1925 satul Bagrinești este amplasat în comuna Mărculești (cu reședința la Mărculești-Târg, care mai includea satele Lunga și Mărculești-Sat), plasa Florești, județul Soroca.Monitorul Oficial al României nr. 220 din 7 octombrie 1925, p. 11095 (175)Monitorul Oficial al României nr. 223 din 10 octombrie 1925, p. 11337 (73)

În 1928 în satul Bagrinești activau 3 băcănii (Draganețchi Moișe, Podlesnic Ștefan, Steinberg D), Banca Populară Băgrinești și 2 măcelari (Leon Cenușă, Vasile Tcaci).Anuarul României pentru comerț, industrie, meserii și agricultură. București: Rudolf Mosse S.A. 1928, pp. 652.

În 1930 satul Bagrinești din județul Soroca, plasa Florești, avea o populație totală de 2015 oameni, inclusiv 1966 români, 34 evrei, 9 ruși, 2 bulgari și 4 țigani. Din punct de vedere lingvistic, în calitate de limba maternă 1969 persoane au declarat limba română, 34 - limba idiș și 12 - limba rusă.

Deportările sovietice din 1940 - 1941

În 1940 sovieticii au găsit la Băhrinești mulți gospodari nu numai cu avuție, ci și cu demnitate, cu mândrie de neam și de țară, cu dragoste de limbă și de datini. Bineînțeles, aceasta nu le-a venit pe plac autorităților de ocupație. Pe 13 iunie 1941 ele au deportat în Siberia primele cinci familii: Leon Popovici cu soția Elizaveta și 5 copii, Chirii Machizon cu soția Eufrosinia și 4 copii, Dumitru Manea cu soția Ana. De asemenea, în acea noapte de coșmar a fost ridicat din somn, pe la ora 3.00 de noapte și Ion Vescu, soția Nadejda, micuța Tamara și Gheorghieș. Cea de-a treia fiică, Ecaterina, căsătorită cu Eustafie Popescu, neavând încă locuința lor, locuiau provizoriu și ei în casa părinților. Tânărul Eustafie a declarat că el și soția sa, însărcinată de 6 luni, nu pot fi deportați, deoarece ei sunt altă familie, Popescu și nu Veșcu.

Anii celui de-Al Doilea Război Mondial

În malaxorul celui de-al doilea război mondial și-au găsit sfârșitul tragic 52 de bărbați din localitate.

Perioada Sovietică

Deportările din 1949 În 1949 au mai fost deportate încă treisprezece familii: Simion Doboș cu soția Agripina și fiul Gheorghe, Ilie Doboș cu soția Ana și feciorul Constantin, Damian Cibanu cu soția Ana și copiii Maria, Alexei, Petru, Procopie Revencu cu soția Eufrosinia, Ștefan Baranu cu soția Stepanida, Stepanida Josanu cu copiii Gheorghe, Vasile, Ion, Nicolae, Vasile Vescu cu copiii Nicolae, Mihail, Eufrosinia, Mihail Vesu cu soția Ana și copiii Chirii și Simion, Serghei Olaru cu soția Vera și copiii Parascovia și Teodor, Vasile Șaban cu soția Eudochia și copiii Teodor, Nicolae și Parascovia, Procopie Nagrineac cu soția Anastasia și copiii Vera, Petru, Nina, Ștefan Barbascumpa cu soția Daria și fiica Maria, Parascovia Josanu (Burduja). Parascovia Josanu se căsătorise cu un an și ceva în urmă cu Filip Burduja care la momentul deportării își satisfăcea serviciul militar în armata sovietică. Deși soția acestuia era în a noua lună de sarcină, oamenii legii n-au cruțat-o și femeia a născut în zăpușeală vagonului, în a doua sau a treia zi de drum. Soțul, după ce a fost lăsat la vatră, a plecat benevol în Siberia, la soție și fecior, revenind la baștină odată cu toată lumea nedreptățită.

Starea social-economică În anul 1949, în sat s-a organizat kolhozul. De frica deportării, nimeni nu se mai împotrivea. În perioada sovietică în comuna Băhrinești activa colhozul „Calea spre comunism” (Put k komunizmu), care includea o brigadă de cultivare a tutunului, o brigadă specializată în pomi-legumicultură și o brigadă de constructori. Populația era deservită de magazine, centru de telecomunicații, punct medical, casă de cultură cu instalație pentru cinematograf, biblioteci, grădiniță-creșă, școală medie.Енчиклопедия Советикэ Молдовеняскэ. Волумул 2 (Ватутин-Заре). Кишинэу: АШ РССМ, 1971. 564 п.

La ultimul recensământ sovietic, din 1989, în satul Băhrinești au fost numărați 2308 oameni, inclusiv 2298 români moldoveni, 5 ucraineni, 2 ruși și 3 găgăuzi.

În războiul din Afganistan a decedat Anatol Plugaru.

Geografie Relieful comunei Teritoriul comunei este situat la limita nordică a Podișului Ciuluc-Soloneț marcată de albia Răutului. Podișul ocupă 5,0% din suprafața țării și este reprezentat de un sistem de dealuri, dominate în substrat a argilelor sarmațiene, cu altitudini până la 330-350 m intens fragmentate de ravene, văi, vâlcele largi și adânci cu versanți mai înclinați și chiar abrupți și asimetric tăiați numeroase râpi, hârtoape și alte forme de relief. Suprafețele relativ plane (0-2°) constituie 30%, moderat înclinat (2-6°) – 45%. Pe versanți este accentuată activitatea proceselor de eroziune și a alunecărilor de teren răspândite pe 10% din suprafața podișului. Adâncimea fracturilor erozive constituie 100-250 m. Luncile râurilor sunt slab evidențiate iar gurile intră în rocile calcaroase ale orizontului inferior.