Bătălia de la Verbia a fost episodul decisiv al invaziei Moldovei de către despotul Iacob Heraclid, care a avut loc în data 18 noiembrie 1561. Armata lui Heraclid și Olbracht Łaski a fost susținută de Sfântul Imperiu Roman și posibil și de Cavalerii Ospitalieri; cuprindea mercenari străini, inclusiv spanioli înarmați cu archebuze, făcând din aceasta prima bătălie din istoria Moldovei câștigată cu puterea superioară a armelor de foc. Forțele militare moldovenești sub conducerea lui Alexandru Lăpușneanu au fost susținute de ieniceri, dar au pierdut sprijinul crucial din partea cavaleriei atunci când comandantul Ion Moțoc a dezertat din fața inamicului. După bătălie, trupele maghiare ale lui Heraclid au năvălit în Botoșani, măcelărindu-i pe ienicerii supraviețuitori.
Bătălia a fost precedată de vreo doi ani de încercări ale lui Heraclid și asociaților săi de a-l ucide sau alunga pe Lăpușneanu. Din ce în ce mai nepopular printre supușii săi, acesta din urmă își pierduse în final încrederea boierimii. Bătălia de la Verbia i-a permis în cele din urmă lui Heraclid să-și inaugureze domnia ca conducător protestant într-o țară ortodoxă, cimentat de edictul său de toleranță din 2 decembrie 1561. Propria sa popularitate atât printre oamenii simpli, cât și printre boierești a scăzut rapid, în special când a devenit clar că urmărea în mod activ o transformare religioasă a țării. El s-a concentrat, de asemenea, pe planurile de a crea un tărâm „dacic”, aducându-l în conflict cu Regatul Ungariei Răsăritene și pierzându-i sprijinul militar.
Până în 1563, atât Łaski, cât și Moțoc s-au răzvrătit împotriva lui Heraclid, lăsând calea deschisă calea pentru uzurparea de către Ștefan Tomșa. Asediat la Suceava, unde și-a înstrăinat mulți dintre susținătorii săi rămași, Heraclid a fost în cele din urmă ucis de mâna lui Tomșa însuși. O pictură murală cu victoria sa din 1561 a existat pe pereții palatului său, dar a fost în cele din urmă distrusă. Verbia a fost martora unei a doua bătălii în 1600, când Mihai Viteazul a reușit să-l înlăture pe domnul Moldovei, Ieremia Movilă.
Context
Heraclid, un aventurier și falsificator de origine greacă malteză,Pippidi (2000), pp. 177, 182 s-a pretins, printre altele a fi un nepot al lui Ștefan cel Mare.Theodorescu, p. 2. See also Crăciun, p. 120; Diaconescu, pp. 175, 176, 177; Kesterska Sergescu, p. 261; Teculescu, p. 13 Diversele sale legături cu Moldova au inclus relatări despre tatăl său, Ioan Heraclides. Potrivit relatării lui Iacob, Ioan fusese ucis pe teritoriul Moldovei, posibil la Hârlău. El a dat vina pentru această execuție fie pe otomani, fie pe domnitorul Ștefăniță (a domnit între 1517–1527). Pippidi (2000), p. 182 Pretendentul și-a construit cariera în calitate mercenar începând cu anul 1553, când a devenit expert militar pentru Reichsarmatur (Armata Imperială Germană),Crăciun, p. 101 asistând la lupte în timpul războiului din Flandra. La sfârșitul anului 1555, a devenit Conte Palatin Imperial.Denize, p. 53. See also Xenopol, pp. 61–64 Cariera paralelă a lui Heraclid a fost de polemist religios și predicator. Implicarea lui în Reformă a început în 1554, când l-a cunoscut pe Philipp Melanchthon; unde a fost îndemnat să ia în considerare planurile pentru o unificare între credința protestantă și cea ortodoxă și a ajuns să vadă Moldova ca o piatră de temelie spre acest scop.Crăciun, pp. 101, 119–120 În timp ce a răspândit credința sa în Polonia, el s-a îndepărtat de luteranismul principal, îmbrățișând calvinismul și, în cele din urmă, nontrinitarismul, deși a rămas discret cu privire la religia sa personală.Crăciun, pp. 105–118, 124–126
Heraclid a văzut pentru prima dată o oportunitate de a uzurpa puterea în Moldova la un moment dat înainte de 1558, când s-a întâlnit cu boierii care fugeau de persecuțiile lui Alexandru Lăpușneanu.Crăciun, p. 120; Xenopol, p. 64 Înfățișându-se ca rudă cu soția lui Lăpușneanu, Ruxandra Rareș, el a fost probabil susținut de calviniștii polonezi și de arhiducele Maximilian, care la vremea aceea făceau o alianță între ei.Crăciun, pp. 74, 76, 81–83, 118–122. See also Diaconescu, pp. 175, 176, 177; Xenopol, pp. 64–65 După ce a petrecut timp la curtea lui Lăpușneanu din Suceava, a cooptat alți conspiratori, printre care pe medicul Giorgio Biandrata și pe patriarhul ortodox Ioasaf al II-lea. Încercarea lor de a-l otrăvi pe principe a eșuat, forțându-l pe Heraclid să fugă din țară.Crăciun, pp. 82–83. See also Diaconescu, p. 177; Teculescu, p. 13; Xenopol, pp. 64–65
În timp ce vizita Regatul Ungariei de Est se întâlnește cu regina văduvă Isabella Jagiellon și încheind o alianță cu Olbracht Łaski.Kesterska Sergescu, p. 261 Ulterior, la Kesmark cei doi au primit o delegație de boieri moldoveni, care includea și reprezentanți ai Mitropoliei. Aceste figuri au cerut Sfântului Imperiu Roman, și în special lui Maximilian, să-l detroneze pe Lăpușneanu, declarându-și sprijinul pentru încoronarea lui Heraclid ca domnitor.Crăciun, pp. 83, 86, 88, 120. See also Xenopol, p. 67 La sfârșitul anului 1560, după ce au primit sprijinul tacit al lui Maximilian, Heraclid și Łaski au început să planifice invazia Moldovei.Constantinov, p. 100; Crăciun, pp. 73–74, 118–119; Iorga, pp. 6, 29–30; Kesterska Sergescu, pp. 261–264; Teculescu, p. 14; Xenopol, pp. 66–68, 75 Trupele lor erau comandate de Anton Székely și numărau până la 2.000 de ostași;Teculescu, p. 14 printre care aprox. 500 de protestanți polonezi, precum și o garnizoană de archebuzieri din Spania habsburgică, sub comanda căpitanului Pierre Roussel (sau Rossillio),Kesterska Sergescu, pp. 262–263 el însuși provenind din Țările de Jos habsburgice.Xenopol, p. 65
Deși populară în rândul disidenților religioși polonezi, expediția a fost privită cu scepticism de către protestanții occidentali: a scris că Heraclid și Łaski erau „frați în nebunie”.Xenopol, pp. 65–66 De asemenea, a fost privit cu teamă de moldovenii obișnuiți: Cronica lui Azarie îi descrie pe acești „oameni din toate limbile” ca având „cruzimea leilor”, în timp ce conducătorul lor era un „șarpe”.Székely, pp. 65, 67 Forța lui Heraclid a pregătit invazia prin Rutenia, dar Łaski nu a reușit să obțină aprobarea regelui polonez Sigismund al II-lea August. Preferând să-l păstreze pe Lăpușneanu ca vasal, Sigismund i-a ordonat lui să-l aresteze pe Łaski și pe Heraclid; acesta din urmă a scăpat de arest înscenând propria moarte.Kesterska Sergescu, pp. 262–263. See also Diaconescu, p. 176; Teculescu, pp. 14–15; Xenopol, pp. 66, 67
Bătălia thumb|Unul dintre cavalerii cazaci ai lui Łaski (desen dintr-un manuscris din 1587). În 1561, Heraclid și-a modificat strategia, căutând sprijin de la Poarta otomană. Întrucât sultanul Suleiman Magnificul nu a respins în mod explicit posibilitatea de a-l recunoaște pe Heraclid drept domn, regele polonez nu mai avea un motiv strategic pentru a se opune conspirației lui Łaski.Kesterska Sergescu, pp. 266–267 Mai mult, Heraclid a obținut un sprijin crucial de la Iosif Nasi, un evreu de la curtea otomană, care era atunci „una dintre cele mai influente figuri de la Poartă”.Constantin Rezachievici, "Evreii din țările române în evul mediu", in Magazin Istoric, September 1995, p. 61 Este posibil, dar nu dovedit definitiv, că el a luat și directive de la Cavalerii Ospitalieri, și în special de la Marele Maestru .Pippidi (2000), pp. 178–180 Cu noi sponsorizări, a reușit să angajeze mai mulți cazaci zaporojeni, care își făceau una dintre primele lor apariții în Moldova la acel moment.Iorga, pp. 11–12 Pe lângă Székely și Roussel, armata rebelă includea acum un francez, căpitanul Vilelle, și 100 de silezieni, sub conducerea lui Peter Soldicki.Xenopol, pp. 66–67
O scrisoare a negustorului florentin Antonio Pandolfi notează că Lăpușneanu le-a cerut boierilor săi să întindă o capcană lui Heraclid. Ei și-au reînnoit apelurile pentru ca Heraclid să invadeze Moldova, știind că trupele lui Lăpușneanu erau cu mult superioare ca număr. Pandolfi sugerează că forța de invadare avea „1.200 de călăreți și 600 de trupe pe jos”, inclusiv 860 de mercenari „în mare parte maghiari”; moldovenii aveau între timp 19.000 de călăreți (5.000 dintre ei boieri și urmașii lor) și 700 de archebuzieri, însă, marea majoritate a armatei era formată din țărani.Pippidi (2005), p. 161 Archebuzierii erau probabil toți de origine otomană: deși Despotul obținuse aprobarea otomană, sursele sugerează că Lăpușneanu mai păstra un batalion de ieniceri, înarmați cu „arme persane”.Eugenia Greceanu, Ansamblul urban medieval Botoșani. Botoșanii care s-au dus, p. 32. Iași: Casa Editorială Demiurg, 2009. Pandolfi mai scrie că de partea moldovenească mai existau și alți mercenari, inclusiv 800 de călăreți de origine turcă ori tătară. Totalul este estimat de istoricul militar Nicolae Bălcescu la „25.000 de militari”.Bălcescu, p. 140
Noua expediție a fost justificată de Łaski cu un discurs pe care l-a ținut (sau a pretins că l-a ținut) în fața trupelor sale; în ea, l-a echivalat pe Heraclid cu Heracle și pe Lăpușneanu cu Diomede.Kesterska Sergescu, pp. 263–266 În această perioadă Lăpușneanu se plânge lui Suleiman, că Sfântul Imperiu Roman manevrează împotriva influenței otomane prin uneltirile lui Heraclid.Xenopol, p. 66 Încercarea domnitorului de a rezista a fost coerentă, dar slăbită sever de eșecurile sistemului său de taxe, deoarece multe miliții au refuzat să se ralieze cu forțele militare moldovenești; Lăpușneanu spera să compenseze acest lucru prin obținerea sprijinului din Țara Românească, condusă atunci de Petru cel Tânăr.Xenopol, p. 67 Pandolfi relatează că trupele țărănești, în general, au renunțat la domnul lor, protestând: combatta il Re con li suoi Baroni, che hanno fatto tante ingiustizi („Lasă-l pe Rege și pe boierii săi să lupte cu acesta, cu toate nedreptățile ce le-a comis").
Łaski și Székely au condus invazia: înfrângând unitățile avangarde de cavalerie ale lui Lăpușneanu, conduse de Moțoc, oprindu-se în fața Siretului.Xenopol, p. 67 Loialiștii lui Lăpușneanu, pe de altă parte, s-au întărit pe malul vestic al râului, așteptând întăririle muntene. Se pare că Székely a neutralizat această amenințare corupându-l pe Moțoc, care a acceptat să-și trădeze domnitorul.Xenopol, pp. 67, 69 Bătălia decisivă a fost purtată lângă Verbia, aceasta era o locație strategică pe drumul dintre cetatea Hotinului și Suceava, situată pe malul stâng al râului Jijia.Carvatiuc, pp. 119–120 Armata lui Lăpușneanu a fost lăsată dezvăluită de Moțoc și cavaleria sa, care a trecut de partea lui Heraclid în timpul luptei propriu-zise.Diaconescu, pp. 170, 177; Xenopol, pp. 67, 69 Biograful contemporan, Johannes Sommer, a sugerat că puterea de foc a archebuzelor a avut o contribuție decisivă în luptă, deoarece „majoritatea [moldovenilor] nu văzuseră niciodată acele bombarde portabile, așa că ei și caii lor au fost surprinși de zgomotul puternic al acestor noi arme”.Horst Fassel, Sorin Chițanu, "Botoșanii în jurnalele de călătorie germane", in Hierasus, Vol. I, 1979, p. 338 În timp ce loialiștii aveau tunuri proprii, acestea erau cu rază foarte scurtă de acțiune și toate aveau ca scop oprirea infanteriei în trecerea podului peste Jijia.Rosetti, p. 390
Consecințe Istoricul Bălcescu analizează Verbia ca dovadă că poporul moldovenesc a încetat să mai lupte „pentru națiunea și libertatea sa” сătre această perioadă, adică „progresul său în arta militară” a intrat în impas. După cum notează, Lăpușneanu, „cu toată superioritatea numerică a armatei sale, cu tot curajul personal de care a dat dovadă, a pierdut [la Verbia], fiind needucat în ceea ce privește folosirea corectă a artileriei, nedorind să intre în ofensivă la momentul potrivit și oferind o apărare slabă odată ce a fost atacat”.Bălcescu, p. 146 Victoria de la Verbia i-a dat despotului controlul asupra majorității Moldovei,Carvatiuc, p. 119; Constantinov, p. 100; Teculescu, p. 15' Xenopol, p. 67 deși ciocnirile au continuat.