Pierre Lévêque () a fost un istoric francez, specializat în istoria Greciei antice și elenistice.
Biografie
Anii de formare Pierre Lévêque și-a petrecut copilăria în portul Bordeaux. După cum spunea el mai târziu, lectura cărții Orașul grecesc, de Gustave Glotz, l-a împins spre studiile literare. Astfel, în 1940 a fost admis la École normale supérieure, obținând în 1944 „”.
Membru al din 1947 până în 1952, a studiat sculpturile antice grecești de la Delos și a efectuat excavații arheologice în siturile din Insula Thasos. În 1955, sub conducerea științifică a lui , și-a susținut teza de doctorat cu subiectul Pyrrhus, regele Epirului.
Cariera universitară A obținut un post de asistent la Sorbona și apoi la Lyon (1951). A devenit lector la Universitatea din Montpellier (1955), iar în 1957 a fost numit profesor la Universitatea din Besançon, unde a rămas pe tot parcursul carierei sale. Acolo a fost poreclit „decanul roșu”, din cauza activismului său comunist.
În 1968 a creat la Universitatea din Besançon un Centru de Istorie Antică, care ulterior a devenit o unitate a Centrului Național Francez de Cercetări Științifice (CNRS) cu denumirea „Analize ale formațiunilor sociale antice”. Tot la Universitatea din Besançon a creat „Institutul de Științe ale Antichității”, iar în 1970 „Grupul Internațional de Cercetare privind Sclavia Antică”.
În februarie 1979, a fost unul dintre cei 34 de semnatari ai declarației inițiate de Léon Poliakov și pentru a demonta retorica negativă a lui Robert Faurisson.
Viața particulară A fost căsătorit cu Monique Clavel-Lévêque.
Lucrări publicate În limba franceză: Nous partons pour... La Grèce, 1961 L'aventure grecque, 1964 (traducere în limba română, în 1987: ) Clisthène l'Athénien, 1964 (cu ) Nous partons pour... La Sicile, 1966
Empires et barbaries, 1968 Bêtes, dieux et hommes, 1985 Le Japon des mythes anciens, 1988
Les Grenouilles dans l'Antiquité, 1994 Dans les pas des dieux grecs, 2003
Note
Categorie:Nașteri în 1921 Categorie:Nașteri pe 11 august Categorie:Decese în 2004 Categorie:Decese pe 5 martie Categorie:Absolvenți ai École Normale Supérieure Categorie:Eleniști Categorie:Istorici francezi din secolul al XX-lea Categorie:Istorici francezi din secolul al XXI-lea Categorie:Decese în Paris Categorie:Oameni din Chambéry