miniatura|Exemplu de propagandă neagră: Document antisemit care se poziționează ca un pamflet dintr-o conspirație internațională. Propaganda neagră este o formă de propagandă menită să creeze impresia că a fost creată de cei pe care se presupune că îi discreditează. Propaganda neagră contrastează cu propaganda gri, care nu-și identifică sursa, precum și cu propaganda albă, care nu-și disimulează deloc originile. Este folosită de obicei pentru a defăima sau stânjeni inamicul prin prezentarea deformată a faptelor

Caracteristica majoră a propagandei negre este că publicul nu este conștient că cineva îl influențează și nu simte că este împins într-o anumită direcție . Propaganda neagră susține că provine de la o altă sursă decât cea adevărată. Acest tip de propagandă este asociat cu operațiuni psihologice sub acoperire . Uneori, sursa este ascunsă sau atribuită unei false autorități și răspândește minciuni, falsuri și înșelătorii. Propaganda neagră este „marea minciună”, incluzând toate tipurile de înșelătorie creativă . Propaganda neagră se bazează pe dorința destinatarului de a accepta credibilitatea sursei. În cazul în care creatorii sau expeditorii mesajului de propagandă neagră nu înțeleg în mod adecvat publicul vizat, mesajul poate fi înțeles greșit, poate părea suspect sau poate eșua cu totul.

Guvernele realizează propagandă neagră din câteva motive. Prin mascarea implicării lor directe, un guvern poate avea mai multe șanse să reușească să convingă un public țintă care, altfel, nu ar fi convins. Există, de asemenea, motive diplomatice în spatele utilizării propagandei negre. Propaganda neagră este necesară pentru a ascunde implicarea unui guvern în activități care pot fi în detrimentul politicilor sale externe .

În Revoluția Americană Benjamin Franklin a creat și pus în circulație un supliment fals la un ziar din Boston care includea scrisori despre atrocitățile comise împotriva indienilor și tratamentul prizonierilor americani

În al Doilea Război Mondial

Britanicii

În Regatul Unit, Direcțiunea Războiului Politic a condus o serie de posturi de radio de propagandă neagră. (GS1) a fost una dintre primele astfel de stații – care se pretindea a fi o stație germană clandestină. Vorbitorul, „Der Chef”, pretindea că este un extremist nazist, acuzându-i pe Adolf Hitler și pe acoliții săi că s-au moleșit. Postul se concentra pe presupusele fapte de corupție și comportamentele sexuale deviante ale membrilor Partidului Nazist.

Un alt exemplu a fost postul de radio britanic Soldatensender Calais, care pretindea a fi un post de radio pentru Wehrmacht. Sub conducerea lui Sefton Delmer, un jurnalist britanic care vorbea perfect germana berlineză, Soldatensender Calais și postul de unde scurte asociat acestuia, Deutscher Kurzwellensender Atlantik, transmiteau muzică, rezultate sportive actualizate, discursuri ale lui Adolf Hitler (pentru „acoperire”) și propagandă subtilă.

a fost un alt post de radio folosit de britanici în timpul războiului, menit să submineze moralul germanilor și să creeze tensiuni care, în cele din urmă, ar fi perturbat efortul de război german. Postul a fost difuzat pe o frecvență apropiată pe cadranul radio de un post german real. În timpul războiului, cei mai mulți germani au crezut că acest post de radio era de fapt un post de radio german și chiar a fost acceptat de șeful propagandei germane, Joseph Goebbels .

Existau posturi de radio britanice de propagandă neagră în majoritatea limbilor din Europa ocupată, cât și în germană și italiană . Cele mai multe dintre acestea își aveau sediul în zona din jurul Bletchley Park și din Buckinghamshire și, respectiv, Bedfordshire.

Un alt exemplu a fost zvonul conform căruia ar fi existat o tentativă germană de debarcare pe țărmurile britanice la , dar care ar fi fost respinsă cu pierderi germane mari. Acest lucru a fost relatat în presa americană și în al lui , dar a fost negat oficial. Documentele britanice, declasificate în 1993, au sugerat că acesta a fost un exemplu reușit de propagandă neagră britanică pentru ridicarea moralului în Marea Britanie, SUA și în Europa ocupată.

Scriitorul James Hayward a susținut că zvonurile, care au fost relatate pe scară largă în presa americană, au fost un exemplu de propagandă neagră care a fost desfășurată cu succes pentru asigurarea cooperării americane și a resurselor pentru programul „ lend lease”, arătând că Marea Britanie era capabilă să reziste cu succes în fața puterii forțelor armate neziste.

Piesa de teatru a scriitorului David Hare oferă o relatare fictivă bazată pe eforturile de propagandă neagră ale britanicilor în cel de-al Doilea Război Mondial.

Germania Propaganda nazistă a profitat de obicei de rasismul european și de anticomunism. De exemplu, în noaptea de 27 aprilie 1944, avioanele germane, la adăpostul întunericului (și probabil purtând marcaje false ale Royal Air Force), au lansat pliante de propagandă asupra Danemarcei ocupate. Aceste pliante foloseau titlul Frihedsposten, un ziar clandestin danez autentic, și susțineau că se apropia „ora eliberării”. Acestea îi instruiau pe danezi să accepte „ocuparea de către soldați ruși sau negri americani special antrenați” până când primele tulburări rezultate din operațiunile militare se vor fi încheiat.

Organizația germană a operat mai multe posturi de radio de propagandă neagră (multe dintre ele pretinzând că emit ilegal din țările pe care le vizau). Unul dintre aceste posturi era Workers' Challenge, care pretindea a fi un post de radio comunist britanic, încuraja muncitorii britanici să intre în grevă împotriva patronilor lor capitaliști.

Teatrul de război din Oceanul Pacific Memoriul Tanaka a fost un document care descria planul japonez de cucerire a lumii, începând cu cucerirea Chinei. Acesta a fost menționat pe scară largă în propaganda oficială americană antijaponeză (cum au fost filmele și ), dar majoritatea istoricilor consideră în prezent că a fost un fals.

Următorul mesaj a fost distribuit în pliantele de propagandă neagră lansate de japonezi deasupra Filipinelor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta a fost conceput pentru a-i întoarce pe filipinezi împotriva Statelor Unite ale Americii:Linebarger, Paul Myron Anthony. 1954. Psychological Warfare, page 123, Combat Forces Press, Washington

Propaganda neagră din timpul Războiului Rece Uniunea Sovietică Înainte și în timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică a folosit dezinformarea în mai multe rânduri, folosind Serviciul A al Direcția Generală I a Comitetului pentru Securitatea Statului din cadrul Consiliului de Miniștri al URSS al KGB pentru a-și desfășura prin „măsuri active” sau „negre”.. Serviciul A era responsabil de campaniile clandestine care vizau guvernele străine și opinia publică, precum și de influențarea persoanelor și grupurilor specifice care erau ostile guvernului sovietic și politicilor sale. Majoritatea operațiunilor lor erau, de fapt, desfășurate de alte elemente și direcții ale KGB-ului

Regatul Unit Documente declasificate au dezvăluit că guvernul britanic a desfășurat o campanie secretă de „propagandă neagră” timp de zeci de ani, vizând Africa, Orientul Mijlociu și unele părți ale Asiei cu broșuri și rapoarte din surse false, cu scopul de a destabiliza inamicii din timpul Războiului Rece prin încurajarea tensiunilor rasiale, semănând haos, incitând la violență și consolidând ideile anticomuniste

Statele Unite În urma atacurilor din 11 septembrie împotriva Statelor Unite, Deptamentul Apărării al SUA a organizat și a pus în funcțiune Biroul de Influență Strategică (Office of Strategic Influence) într-un efort de a îmbunătăți sprijinul public în străinătate, în principal în țările musulmane. Șeful OSI a fost generalul USAF , care a susținut o misiune descrisă de The New York Times'] ca fiind aceea de a „face să circule propuneri clasificate care să solicite campanii agresive care să folosească nu numai mass-media străine și internetul, ci și operațiuni sub acoperire”. Worden și secretarul de atunci al apărării, Donald Rumsfeld, au planificat ceea ce oficialii Pentagonului au declarat că era „o misiune amplă, de la campanii negre, care folosesc dezinformarea și alte activități secrete, la afaceri publice albe, care se bazează pe comunicate de presă veridice”. Prin urmare, operațiunile OSI ar fi putut include activități „negre”.

Operațiunile OSI trebuiau să facă mai mult decât muncă de relații publice, ci includeau contactarea și trimiterea de e-mailuri către mass-media, jurnaliști și lideri ai comunităților străine, cărora le-ar fi transmis informații care să combată acțiunile guvernelor și organizațiilor străine ostile Statelor Unite. În acest scop, e-mailurile erau mascate prin utilizarea unor adrese domeniul .com, spre deosebire de adresa standard a Pentagonului .mil, și ascundeau orice implicare a guvernului SUA și a Pentagonului. Pentagonului îi este interzis să desfășoare operațiuni de propagandă neagră în cadrul mass-media americane, dar nu îi este interzis să desfășoare astfel de operațiuni împotriva instituțiilor media străine. Ideea de a efectua operațiuni de propagandă neagră și de a utiliza dezinformarea a dus la critici dure la adresa programului, care au dus la închiderea acestuia în 2002 .

În politica internă

Mass-media australiană În perioada premergătoare alegerilor federale australiene din 2007, au circulat foi volante prin Sydney în numele unei organizații false numită „Federația Islamică din Australia”. Pliantele mulțumeau Partidul Laburist (Australia)Partidului Laburist pentru că susținea terorismul, fundamentaliștii islamici și suspecții atentatul din Bali. Un grup de membri ai Partidului Liberal din Sydney au fost implicați în incident

Mass-media britanică În noiembrie 1995, un articol din ziarul Sunday Telegraph susținea că Saif al-Islam Gaddafi (fiul lui Muammar al-Gaddafi) ar fi avut legătură cu contrafacerea de monedă. Autorul poveștii, , a atribuit în mod fals afirmația unui „oficial bancar britanic”, dar informațiile sale au provenit de fapt de la agenți Secret Intelligence Service (MI6). Acest fapt, precum și faptul că Coughlin nu a avut alte surse pentru această poveste, a ieșit la iveală doar când Saif Gaddafi a dat în judecată ulterior ziarul pentru calomnie.

Scrisoarea lui Zinoviev a fost o scrisoare falsă publicată în 1924 în ziarul britanic Daily Mail. Aceasta pretindea că este o scrisoare din partea președintelui Comintern Grigori Zinoviev către Partidul Comunist (Regatul Unit). În scrisoare se cerea comuniștilor să mobilizeze „forțele simpatizante” în Partidul Laburist și vorbea despre crearea de disensiuni în Forțele Armate Britanice. Scrisoarea lui Zinoviev a fost esențială pentru victoria conservatorilor în alegerile generale din 1924. Scrisoarea părea autentică la vremea respectivă, dar istoricii cred acum că a fost un fals. Istoricii sunt acum de acord că scrisoarea a avut un impact redus asupra votului susținătorilor laburiștilor. Cu toate acestea, a ajutat Partidul Conservator să grăbească prăbușirea Partidului Liberal, care a dus la victoria zdrobitoare a conservatorilor.

Mass-media americană În „falsul Roorback” din 1844, ziarul Chronicle din Ithaca, New York a publicat o poveste a unui presupus turist german pe nume Baron von Roorback, potrivit căreia James K. Polk, care candida pentru realegerea pe listele Partidului Democrat în Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, și-a însemnat sclavii înainte de a-i vinde la licitație pentru a-i deosebi de ceilalți sclavi scoși la vânzare. Polk a beneficiat de fapt de pe urma acestei stratageme, deoarece aceasta s-a reflectat negativ asupra adversarilor săi atunci când minciuna a fost descoperită. Ulterior, termenul „roorback” a fost introdus pentru a desemna trucurile politice murdare.