Propaganda în al Doilea Război Mondial

Propaganda în al Doilea Război Mondial a avut ca obiective influențarea moralului, îndoctrinarea soldaților și a personalului militar și influențarea civililor din țările inamice.

Contextul istoric În anii 1930, propaganda a fost folosită de majoritatea națiunilor care aveau să se implice în luptele celui de-al Doilea Război Mondial. Propaganda s-a angajat în diverse forme de retorică și metodologii pentru denigrarea inamicului și pentru justificarea și încurajarea efortul intern de război. O temă comună a fost ideea că războiul a fost purtat pentru apărarea patriei împotriva invaziei străine.

Propagandistul partidului nazist Joseph Goebbels a scris odată în jurnalul său:

„Esența propagandei constă în a cuceri oamenii cu o idee atât de sinceră, atât de vitală, încât, în cele din urmă, ei îi cedează total și nu mai pot scăpa niciodată de ea”.

Regatul Unit

Winston Churchill a creat în 1941 Direcția Războiului Politic (Political Warfare Executive) (PWE) pentru distribuirea de propagandă dăunătoare moralului inamicului. Emisiunile în limbi străine ale BBC World Service au fost esențiale pentru a câștiga influență asupra poporului german. Goebbels, înainte de a se sinucide, a remarcat: „Propaganda inamicului începe să aibă un efect inconfortabil de vizibil asupra poporului german.... Emisiunile britanice au o audiență recunoscută”. Britanicii au folosit tehnici de propagandă neagră pentru transmiterea de mesaje subversive direct poporului german prin parașutarea de pliante și cărți poștale.

Filmul hollywoodian D-na Miniver (1942) de William Wyler a povestit saga frontului intern britanic și s-a încheiat cu o predică ținută într-o biserică distrusă de bombele Aliaților: „Acesta este războiul poporului. Este războiul nostru. Noi suntem luptătorii. Luptați, atunci. Luptați cu tot ceea ce este în noi, și fie ca Dumnezeu să apere dreptatea”.

Germania

În 1933 a fost înființat Ministerul de Stat pentru Iluminarea Publică și Propagandă. Joseph Goebbels, care a fost numit de Adolf Hitler la conducerea ministerului, a folosit radioul, presa, cărțile, filmele și toate celelalte forme de comunicare pentru a promova ideologia nazistă. Înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial prin pretinsa „înjunghiere pe la spate” a fost subliniată pentru a provoca sentimente germane de furie și mânie. Realizările culturale și realizările militare ale Germaniei au construit mândria națională. Armatele aliate au fost prezentate drept măcelari, iar sovieticii au fost catalogați ca bestii subumane. Ministerul a cenzurat toate punctele de vedere care nu corespundeau liniei oficiale.

Războiul Germaniei împotriva Uniunii Sovietice a fost descris de oficialii partidului nazist drept „război al ideologiilor” (Weltanschauungskrieg).

Soldații de pe front aveau un acces limitat la informații. Adesea, materialele scrise erau cele mai directe mijloace de propagandă disponibile. Până în noiembrie 1939, Divizia a 12-a de infanterie a Wehrmachtului primea zilnic ziare, o practică care a continuat și în timpul ocupării departamentului Vendée, primind și ziarul de campanie al Armatei a 4-a, precum și „Raportul forțelor armate” (Wehrmachtbericht).

Partidul Nazist a recunoscut de timpuriu valoarea radiourilor pentru transmiterea propagandei politice. Trupele germane au primit astfel de receptoare, care au fost folosite pentru divertisment și îndoctrinare. În timpul Operațiunii Barbarossa, Divizia a 12-a de infanterie a Wehrmachtui a fost deservită de o „dubă radio” ambulantă, care se deplasa pe front cu un receptor foarte puternic. Divizia Panzergrenadier Großdeutschland și Divizia a 18-a au primit, de asemenea, aparate de radio.

Soldaților germani le erau prezentate filme divertisment și îndoctrinare. Ele erau foarte populare printre soldați, care erau însoțiți de o „dubă de film” în timpul ocupațiilor din Franța și Olanda. Era cea mai populară activitate în afara serviciului în rândul soldaților. Divizia 18 Panzer a transformat școlile din Praga în cinematografe, o practică pe care au învățat-o de la sovieticipentru divertisment și îndoctrinare. Ele erau foarte populare printre soldați, care erau însoțiți de o "dubă de film" în timpul perioadei în care au staționat în Franța și Olanda ocupate. Era cea mai populară activitate în afara serviciului în rândul soldaților. Divizia 18 Panzer a transformat școlile din Praga în cinematografe, o practică pe care au învățat-o de la sovietici.

Eficacitatea propagandei lui Goebbels a fost diminuată de înfrângerea Germaniei în Bătălia de la Stalingrad din februarie 1943. Forțat să recunoască înfrângerea militară, el a făcut o pledoarie pentru „războiul total”, care a prelungit conflictul fără a-i modifica rezultatul final.

Statele Unite ale Americii

Puțini americani, după Primul Război Mondial și Marea criză economică, susțineau un război purtat în străinătate. Cu toate acestea, după atacul de la Pearl Harbor, președintele Franklin Roosevelt a creat în 1942 Oficiul de Informații de Război (Office of War Information) ca principala sursă de propagandă. Fotografii au documentat diverse aspecte ale frontului intern american pentru a submina moralul inamicului. O parte din propagandă a fost criticată ca având un conținut cu încărcătură rasială, cum ar fi seria de șapte filme ale lui Frank Capra De ce luptăm, care arătau națiunile inamice ca fiind inumane. Office of War Information a fost implicat în producerea la Hollywood a unor filme de propagandă patriotică, precum Yankee Doodle Dandy, Pin-Up Girl și Anchors Aweigh'''. Afișele, filmele și desenele animate au ajutat la recrutarea americanilor pentru a servi în război.

Producția a fost prezentată ca fiind factorul critic pentru câștigarea războiului. Un afiș arăta un monstru cu două capete, cu un cap nazist și unul japonez, care strângea în pumn Statuia Libertății, cu sloganul „Opriți acest monstru care nu se oprește în fața a nimic. PRODUCEȚI până la limită! Acesta este războiul vostru”.

Popeye și Bugs Bunny au fost prezentați luptând împotriva japonezilor, iar Walt Disney a lansat un film scurt în care Donald Duck îl atacă pe Hitler cu o roșie. Astfel de eforturi vizau să combine divertismentul cu conștientizarea efortului de război.

Propagandă internă

În țară, propaganda de război din timpul mandatului lui Roosevelt a sprijinit războiul, reușind să ducă la recrutarea a mai mulți soldați, să mențină moralul și să mențină forța de muncă civilă și producția. „Armata secretă” necesară pentru producția de armament și producția agricolă a fost o țintă importantă a propagandei americane în timpul războiului.După atacul de la Pearl Harbor, a fost declanșată o campanie de propagandă axată pe agricultură și care a avut ca țintă tinerii de sex masculin cu intenția de a reduce numărul de un milion de bărbați americani care au părăsit munca agricolă în timpul războiului. Filmele produse de guvern între 1941 și 1943 au prezentat povești despre producția agricolă în timpul războiului. În filmul de propagandă It's Everybody's War, actorul Henry Fonda explică contribuția fundamentală a fermierilor în efortul de război și rolul lor în susținerea „fraților lor de peste mări”. Tema masculinității americane din propaganda internă pe timp de război a idealizat bărbații și patriotismul, iar afișele prezentau bărbați extrem de musculoși care purtau cu încredere baionetele în război sau multe roșii în coșuri în drumul spre acasă.

În plus, benzile desenate populare cu Căpitanul America și Femeia Fantastică au reflectat războiul pentru publicul lor. Împotriva puterilor Axei, personajele de benzi desenate au luptat pentru a proteja Statele Unite și au insuflat teme patriotice pentru a promova și mai mult războiul în rândul americanilor.

Reprezentarea rasei

La fel ca în majoritatea actelor de propagandă, Biroul de Informații de Război și-a însușit în mod obișnuit „simbolurile și valorile” inamicilor ca mijloc de dezumanizare a acestora. Nancy Brcak și John Pravia susțin că, în timpul războiului, când legile Jim Crow erau încă active în America, acceptarea „inferiorității” minorităților a devenit „în mod clar o parte a propagandei americane” și a fost folosită în special în luptelor din Pacific împotriva Japoniei. Pentru americanii implicați în luptele din Pacific, reprezentările soldaților japonezi prezentau trăsături stereotipice exagerate. În unele dintre ele, soldații japonezi erau prezentați ca fiind depravați sexual și, adesea, ca fiind angajați în acte inumane și diabolice. De exemplu împăratul Hirohito a fost înfățișat pe sub forma unui liliac cu colți, cu trăsături exagerate, îmbrăcat în haine naziste cu svastici, pentru a dezumaniza și mai mult inamicul japonez în fața poporului american.

În țară, afro-americanii au fost încurajați să se angajeze în război și să apere America. Sondajele efectuate de Biroul de Informații de Război au indicat că afro-americanii aveau rețineri să lupte pentru rasa lor atât acasă, cât și în război. Aceștia considerau războiul mai puțin important decât problemele rasiale curente cu care se confruntau în America, spre deosebire de americanii albi. Biroul de Informații de Război a continuat să se angajeze într-o campanie de propagandă menită să genereze un sentiment de apartenență și loialitate față de America a afro-americanilor. O primă piesă de propagandă din 1942, 2,5 milioane de broșuri „Negrii și războiul (Negros and the War)”, a fost distribuită pe scară largă și susținea că, fără America, afro-americanii nu puteau lupta pentru libertățile lor. Biroul de Informații de Război a cooperat, de asemenea, cu producătorii de filme de la Hollywood în încercarea să-i prezinte pe afro-americani ca fiind integrați și naturali în filme, cum a fost cazul muzicalelor Stormy Weather și Cabin in the Sky. În filmul Bataan, un soldat afro-american moare în mod eroic după ce, într-o scenă anterioară, este implicat în discuții despre patriotismul său american și strategie cu camarazii săi albi din pluton.

În ciuda acestor prezențe, personajele afro-americane au fost adesea niște stereotipuri și au rămas inferioare altor personaje, atât în ceea ce privește timpul petrecut pe ecran, cât și importanța lor în filme. Clayton R. Koppes și Gregory D. Black au constatat că „într-un studiu realizat de Universitatea Columbia în 1945”, din „o sută de apariții ale negrilor în filmele din timpul războiului, șaptezeci și cinci au perpetuat vechile stereotipuri, treisprezece au fost neutre și doar douăsprezece au fost pozitive”.

Foile volante și broșurile de propagandă Biroul de Informații de Război a coordonat cea mai mare parte a propagandei din Războiul din Pacific, inclusiv fluturașii care urmăreau să submineze moralul trupelor japoneze. În ultimele luni ale războiului, Aliații au aruncat două miliarde de fluturași deasupra Japoniei. Broșurile și foile volante traduse din engleză în japoneză, în care au fost încorporate simboluri ale culturi japoneze și care au folosit prizonieri de război japonezi pentru crearea de propagandă mai directă și mai eficientă, au fost răspândite în regiunea Pacificului. Aproape de sfârșitul războiului, în 1945, textele în engleză și japoneză erau „Încetez rezistența” și încurajau capitularea soldaților japonezi. Acestea includeau, de asemenea, promisiuni de tratament uman al prizonierilor, de protejare a culturii japoneze după capitularea armatei și de sprijin pentru tineri și bolnavi. Este posibil ca aceste broșuri să fi contribuit la capitularea a 10.000 de soldați în Okinawa și, de asemenea, au sprijinit și mai mult utilizarea campaniei de broșuri aliate a Oficiului de Informații de Război. De asemenea, foile volante au ajuns să semnaleze raidurile de bombardament, să avertizeze cetățenii din orașele vizate și să amenințe cu folosirea armei atomice după bombardamentul de la Nagasaki, dacă nu avea loc capitularea. Utilizarea foilor volante și a broșurilor a continuat până la sfârșitul războiului.

Japonia