Vidra americană (Lontra canadensis) este un mamifer care trăiește numai pe continentul nord-american, de-a lungul coastelor și căilor navigabile ale sale. O vidră americană adultă poate cântări între 5 și 14 kg. Vidra americană este protejată și izolată de un strat de blană des și impenetrabil apei.
Vidra americană, un membru al subfamiliei Lutrinae din familia nevăstuicilor (Mustelidae), este la fel de pricepută în apă ca și pe uscat. Își stabilește o vizuină în apropierea margini apei în ecosisteme de estuare, , țărmuri costale, mlaștini, lacuri sau râuri. Vizuina are de obicei mai multe deschizături dinspre tuneluri, dintre care în general una care îi permite vidrei să intre în și să iasă din apă. Vidrele americane femele nasc în aceste vizuini, iar constă în unul până la șase pui.
Vidrele americane, precum majoritatea prădătorilor, vânează specia pradă cea mai ușor accesibilă. Peștii reprezintă un aliment preferat pentru vidre, dar consumă de asemenea diverși amfibieni (precum salamandre și broaște),"otter". Encyclopædia Britannica Online. diverse bivalve, melci, țestoase mici și diverse crustacee. Peștii consumați cel mai adesea sunt cei din genul Perca, cei din familia și cei din ordinul Siluriformes. Comunicări ocazionale raportează vidra americană mâncând și alte animale mici, precum șoareci, veverițe și păsări, și chiar și câini pe care i-au atacat și înecat.
Arealul vidrei americane a fost redus semnificativ de pierderea de habitat, începând de la colonizarea europeană a Americii. Totuși, în unele regiuni, populația lor este controlată pentru a permite ca vidrele să fie prinse în capcană și exploatate pentru blana lor. Vidrele americane sunt foarte predispuse la efectele poluării mediului, care este un factor probabil al numărului în continuă scădere al lor. Au fost inițiate câteva proiecte de reintroducere pentru a ajuta la încetarea reducerii populației totale.
Taxonomie și evoluție Vidra americană a fost descrisă științific pentru prima oară de către naturalistul german în 1777. Mamiferul a fost identificat drept o specie de vidră și a fost clasificat mai întâi în genul Lutra. Lutra era denumirea europeană timpurie (din latină), iar denumirea specifică canadensis înseamnă „de Canada”. În prezent, specia este numită Lontra canadensis, fiind plasată în genul Lontra.
S-au folosit pentru a determina când s-au despărțit vidra americană și vidra uriașă (Pteronura brasiliensis) din America de Sud. Aceste analize sugerează că s-au despărțit în epoca Miocenului în urmă cu 23,03 până la 5,33 milioane de ani, ceea ce este „mult mai devreme” decât indică fosilele înregistrate. În Vestul Mijlociu al SUA au fost descoperite fosile ale unei vidre uriașe ce datează de acum 3,5 milioane de ani (de pe vremea Pliocenului); cu toate acestea, fosile de-ale vidrei americane moderne nu au început să apară în America de Nord decât acum în jur de 1,9 milioane de ani. Vidrele de râu din Lumea Nouă au descins din vidrele de râu din Lumea Veche în urma unei migrații de-a lungul podului terestru Beringia, care a existat când și când între acum 1,8 milioane și 10.000 de ani. Vidrele au migrat în America de Nord și mai departe către sud de-a lungul podului terestru panamez, care s-a format acum 3 milioane de ani.
Subspecii Mammal Species of the World listează următoarele subspecii pentru vidra americană: L. c. canadensis L. c. kodiacensis L. c. lataxina L. c. mira L. c. pacifica L. c. periclyzomae L. c. sonora
Descriere
Vidra americană are mustăți lungi pe care le folosește pentru a detecta prada în ape întunecate. Greutatea variază de la 5 până la 14 kg, în medie fiind de în jur de 11,3 kg la masculi, respectiv 8,6 kg la femele. Pe baza măsurătorilor efectuate pe trei masculi și trei femele din Louisiana, lungimea medie fără coadă este la mascul de 68,5 cm, iar la femelă de 62 cm. Coada sa lungă, ce se îngustează dinspre bază, reprezintă în jur de o treime din lungimea totală a corpului. Lungimea cozii variază de la 30 până la 50 cm. Masculii mari pot depăși o greutate de 15 kg.Hill, Edward P. River Otters . Internet Center for Wildlife Damage Management Se deosebește de vidra de râu (Lutra lutra) prin faptul că are gâtul mai lung, chipul mai îngust, mai puțin spațiu între urechi și coada mai scurtă.Godman, John Davidson (1836) American Natural History, Hogan & Thompson.
Mustățile (vibrisele) sale sunt lungi și groase, ceea ce îi îmbunătățește simțurile.
Specia prezintă dimorfism sexual, masculii fiind de obicei mai mari.
Vidrele americane pot trăi 21–25 de ani în captivitate, iar în sălbăticie 8–13.
Formă și funcție
Vidrele americane obișnuiesc să se apropie la o lungime de câteva picioare de o persoană sau o barcă de pe țărm deoarece sunt mioape, o consecință a vederii adaptate la a fi folosită sub apă. Vidrele americane au o pleoapă interioară transparentă (numită ) pentru a le proteja ochii în timp înotului.
Majoritatea mustelidelor, incluzând vidrele, au 36 de dinți specializați, incluzând și canini ascuțiți care aplică mușcături letale prăzilor. De asemenea, vidrele americane au molari mari folosiți pentru a zdrobi obiecte tari, precum cochiliile moluștelor. Pot exista premolari adiționali. este .
Comportament
Vidrele americane se stabilesc numai în zone care le pot ascunde suficient de bine și care constă din vegetație și grămezi de stânci.
Joacă Vidrele americane sunt renumite pentru firea lor jucăușă. Joaca vidrelor constă în principal în luatul la trântă cu congeneri. Mersul după altă vidră este și el un joc comun. Vidrele americane se bizuie pe joacă pentru a deprinde abilități de supraviețuire precum lupta și vânătoarea.
Vânarea prăzii
Vânător foarte activ, vidra americană s-a adaptat la vânătoarea în apă și se hrănește cu animale acvatice și semiacvatice. Vulnerabilitatea și disponibilitatea sezonieră a animalelor prăzi influențează în mare parte ce prăzi alege vidra și obiceiurile alimentare ale acesteia. Această disponibilitate este influențată de următorii factori: detectibilitatea și mobilitatea prăzilor, disponibilitatea habitatului pentru diversele specii prăzi, factori ai mediului înconjurător, precum adâncimea și temperatura apei, și schimbări sezoniere asupra răspândirii și efectivelor prăzilor în corespondență cu habitatul din care își procură vidra hrana.
Dieta vidrei americane poate fi dedusă analizând fie scaune colectate pe teren, fie conținutul intestinal eliminat de la vidre prinse în capcană. Peștii sunt componenta primară a dietei vidrei americane de-a lungul anului. Fiecare studiu efectuat asupra obiceiurile alimentare ale vidrei americane a identificat diverse specii de pești drept componenta primară a dietei vidrei. De exemplu, un studiu efectuat în Alberta, Canada, a implicat colectarea și analizarea a 1.191 de fecale provenite de la vidre americane și colectate în fiecare anotimp. Rămășițe de pește au fost găsite în 91,9 % din mostre. Mai mult, un studiu din vestul statului Oregon a constatat că existau rămășițe de pești în 80 % din cele 103 tracturi digestive analizate. Crustacee (cele din ), unde sunt regional disponibile, alcătuiesc a doua cea mai importantă categorie de prăzi din dieta vidrelor. Crustaceele pot fi consumate chiar și mai mult decât peștii. De exemplu, un studiu desfășurat într-o zonă mlăștinoasă din centrul Californiei a indicat că Astacoidea a alcătuit aproape 100 % din dieta vidrei americane în anumite perioade ale anului. Totuși, vidrele americane, că căutătoare de hrană, vor profita imediat de alte prăzi când pot fi obținute cu ușurință. Printre alte alimente consumate de vidrele americane se numără fructe, plante acvatice reptile, amfibieni, păsări (cel mai ales rațe care năpârlesc, ceea ce face ca rațele să nu poată zbura care la rândul său le face mai ușor de prins), insecte acvatice, mamifere mici și moluște. Vidrele americane evită consumul de hoituri.Hansen, H. (2003). Food habits of the North American river otter (Lontra canadensis). University of Wyoming. În general nu se încumetă la prăzi de dimensiuni mari relativ cu ele însele, dar există cazuri în care au fost văzute prinzând în ambuscadă și ucigând țestoase din specia în timp ce marile țestoase (greutatea corporală medie a uneia fiind aproximativ egală cu cea a unei vidre americane) hibernau. Rămășițe de castor american, care este mult mai mare, au fost găsite în fecale de vidre americane în unele regiuni, cu toate că cele mai multe studii asupra dietei din zonele unde vidrele și castorii nu arată că vidrele ar vâna regulat castori (în ciuda afirmațiilor vânătorilor care folosesc tehnica prinderii în capcană cum că vidrele vânează frecvent castori) și se poate ca de fapt vidrele să atace numai pui tineri de castori.
Impacte ecologice asupra speciilor prăzi Cu toate acestea, vidrele, când sunt lăsate nesupravegheate, pot fi prădători semnificativi în anumite condiții (de ex. în sau alte facilități de creștere a peștilor). De asemenea, impactul potențial al vidrelor ca prădători poate fi considerabil oricând peștii sunt fizic închiși (cel mai adesea în iazuri mai mici ce nu oferă foarte multe locuri pentru ascuns sau alte opțiuni de a scăpa). Pentru a proteja peștii în astfel de cazuri se poate să fie necesară relocarea sau eliminarea vidrelor. Chiar și în ape mai mari, vidrele americane pot avea parte de un avantaj disproporțional de pe urma oricărei concentrații sezoniere de pești când și acolo unde pot exista numai zone foarte limitate de habitat cu depunere a icrelor, curgere lentă a apei și iernare adecvate. Chiar și pești care înoată repede precum specii de salmonide încetinesc în apă extrem de rece, ceea ce îi lasă vulnerabili. Prin urmare, este de preferat să se considere atent orice specie de pește amenințată, pe cale de dispariție sau de interes special înaintea reintroducerii vidrelor într-un bazin hidrografic.
Comportament social Vidrele americane masculi se despart de grupurile de familie mult mai frecvent decât femelele. Atunci când femelele pleacă, obișnuiesc să se îndepărteze la distanțe mult mai mari (60–90 km) decât masculii (până la 30 km), care tind să se îndepărteze la distanțe mai mici. Vidrele americane masculi nu par să fie teritoriali, iar masculii care au plecat de curând se pot alătura unor grupuri stabilite de masculi.
O vidră americană poate avea un teritoriu de cel mult 78 km². Cu toate acestea, teritoriul lor obișnuit este de 4,8 până la 24 km². Asta se poate schimba pe durata sezoanelor de împerechere, însă acest subiect este dezbătut.
Deși vidrele americane sunt cunoscute drept animale sociale, pot supraviețui și pe cont propriu. Trupurile lor le permit să evite prădătorii destul de eficient căci își pot întoarce, răsuci, afunda și scufunda trupurile pentru tehnici de evitare, ceea ce le permite să supraviețuiască independent. Vidrele americane Este cunoscut la nivel larg faptul că vidrele americane adoră să se joace împreună, ceea ce duce la crearea de legături sociale puternice, îmbunătățirea aptitudinilor de vânătoare și marcarea teritoriului. Vidrele americane nu sunt agresiv-teritoriale, însă marchează frecvent anumite zone pentru a își face cunoscută prezența.
Reproducere și ciclu de viață Implantarea întârziată deosebește această specie de vidra de râu, care nu face asta.north american river otter . Conservenature.org. Retrieved on 2013-01-09.
Primăvara devreme, mamele însărcinate încep să caute o vizuină unde să poate naște. Vidrele femele nu își sape ele însele vizuinile, ci în schimb se bizuie pe alte animale, precum castori, să le ofere medii adecvate în care să își crească puii. După ce și-au stabilit domeniile, mamele dau naștere puilor. poate ajunge să conste în cinci pui, dar de obicei constă în unul până la trei pui. Fiecare pui de vidră cântărește câte aproximativ 141 g.