Kallirhoe (sau Kalliroi) Parren (în ; ) a fost o jurnalistă și scriitoare elenă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Ea a lansat mișcarea feministă în Grecia.

Tinerețe Născută în Rethymnon, Creta, într-o familie din clasa de mijloc, Kallirhoe Parren și-a făcut studiile primare la școala de călugărițe din Pireu.Ahmet Ersoy, Macie J. Gorny, Vangelis Kechriotis, (eds), Modernism: The Creation of Nation States., pp. 125–130. Central European University Press, (October 28, 2010), După terminare, a studiat la cea mai bună școală de fete din Atena și în 1878 a absolvit Școala Pedagogică din Arsakeion. Ea a fost foarte inteligentă și a știut multe limbi, inclusiv rusă, franceză, italiană și engleză. A fost invitată la Odesa, unde a lucrat timp de doi ani la conducerea școlii comunitare grecești pentru fete. Ea s-a dus și la Adrianopol timp de câțiva ani pentru a conduce Școala Zapeion pentru comunitatea greacă. S-a stabilit în cele din urmă la Atena împreună cu soțul ei, un jurnalist francez pe nume Jean Parren, care a înființat agenția de presă franceză de la Constantinopol.

Jurnalul Femeilor Din Atena a lansat mișcarea feministă în Grecia odată cu înființarea unui ziar, Ephemeris ton kyrion (Jurnalul Femeilor, în 1887. Aceasta a fost o publicație condusă în întregime de femei și a apărut inițial ca un săptămânal de 8 pagini până în 1908, când s-a schimbat într-o publicație bilunară care a apărut până la începutul anului 1916. Ea a avut un mod de a comunica cu oamenii care i-a permis să convingă toate scriitoarele celebre ale vremii ei să contribuie la ziarul ei, chiar dacă acele scriitoare credeau că ele însăși sunt feministe. Ziarul a încetat în cele din urmă să apară când, în 1917, Parren a fost exilată de administrația lui Eleftherios Venizelos pe insula Hydra, deoarece s-a opus implicării Greciei în Primul Război Mondial de partea Antantei.

Inițiative Încă din Atena a lucrat îndeaproape cu mișcarea femeilor europene și americane și a reprezentat ziarul la conferințele internaționale desfășurate la Paris în anii 1888, 1889, 1896, 1900 dar și în 1893 când a avut loc la Chicago. Cu toate că Parren a luptat pentru drepturile femeilor, ea s-a concentrat mai ales pe oportunități educaționale și de angajare, spre deosebire de obținerea dreptului de vot al femeilor. Ea a procedat astfel în scopuri tactice. Parren nu a vrut să forțeze prea tare și să nu obțină nimic, ci mai degrabă să construiască o fundație puternică, astfel încât ideea ca femeile să voteze să fie mai ușor acceptată într-o zi. Până în 1908, datorită eforturilor ei imense, a fost fondat Ethnik Symvoulio ton Ellinidon (Consiliul Național al Femeilor Elene). Consiliul a fost afiliat la Consiliul Internațional al Femeilor.

Între anii 1890 și 1896, ea a fondat diverse organizații de asistență socială pentru femei, cum ar fi Școala duminicală, Azilul Sainte Catherine și Bucătăria de supe. În 1900, ea a reușit să obțină protecția statului privind condițiile de muncă ale copiilor și ale femeilor printr-un apel către ministrul .

Un raport despre emanciparea femeilor în Grecia secolului al XIX-lea susține că, pe măsură ce grecii urmăreau naționalismul, femeilor li s-a atribuit un rol civilizator, elenismul. Ei i se atribuie extinderea acestui rol pentru femei, chemându-le, prin activitatea sa, să fie mai active în ceea ce privește patriotismul.Avdela, Efi; Psarra, Angelika (2005), "Engendering 'Greekness': Women's Emancipation and Irredentist Politics in Nineteenth-Century Greece," Mediterranean Historical Review, Vol. 20, No. 1, June 2005, pp. 67–79. Retrieved February 24, 2013.

În 1894, Parren a fondat Uniunea pentru Emanciparea Femeilor. În 1896, a fondat Uniunea Femeilor Elene. A existat o implicare activă a Uniunii în strângerea de fonduri, cusutul uniformelor soldaților și pregătirea personalului medical pentru războiul greco-turc, de scurtă durată, din 1897.

Printre celelalte realizări ale ei se numără: înființarea Clubului Liceului Femeilor Elene în 1911 pentru a lupta împotriva diferitelor forme de nedreptate în societatea greacă și campania cu succes de susținere a admiterii femeilor la Universitatea din Atena. Parren a scris și O istorie a femeilor elene de la 1650 până la 1860 (în limba greacă).

Parren a fost unul dintre membrii fondatori ai așa-zisei Antanta Mică a Femeilor, care a fost creată în 1923 pentru a uni femeile din întreaga Peninsula Balcanică. Ea a fost, de asemenea, președinte al Capitolului Elen al Ligii Internaționale a Femeilor pentru Pace și Libertate (Women's International League for Peace and Freedom, WILPF) în perioada interbelică.

Salon literar Pe lângă toate aceste inițiative, ea a condus și un salon literar cunoscut sub numele de „Sâmbetele literare”. A fost prietenă cu , , Jules Simon, și poetul . Palamas a scris chiar și o poezie celebră despre ea. Ea a fost o bună prietenă atât cu femeile, cât și cu bărbații din cercurile ei literare, dar dacă ar fi simțit vreodată că cineva i-ar fi amenințat interesele ei feministe, atunci l-ar fi atacat înfricoșător. Un astfel de episod s-a întâmplat cu Roldis, părintele criticii literare grecești, care a provocat faimoasa „ querelae asupra scriitoarelor” în 1893. Subiectul a alimentat presa din Atena luni de zile.

Romane Pe lângă publicarea ziarului Jurnalul Femeilor și conducerea salonului Sâmbetele literare”, ea a scris și câteva romane. Au fost publicate pentru prima dată în ziarul ei pentru femei sub pseudonimul Maia. Reacția din partea publicului feminin a fost foarte entuziastă. Primele ei romane au fost publicate în trei volume ulterioare: I Hirafetimeni (1900; Femeia emancipată), I Mayissa (1901; Vrăjitoarea) și To Neon Symvoleon (1902; Noul contract). Împreună, aceste cărți formează o trilogie numită Ta Vivlia tis Avyis (Cărțile zorilor) și au avut ca subiect lupta femeilor elenilor pentru a avea succes și pentru emancipare. Trilogia a fost bine primită, iar criticii Grigorios Xenopoulos și Kostis Palamas au vorbit despre ea ca una care a adus o contribuție generoasă la dezvoltarea romanului social elen. În 1907, această trilogie a atins un nou nivel de popularitate atunci când a fost adaptată într-o piesă de teatru denumită Nea Yineka (Femeia nouă) în care a a jucat Marika Kotopouli, care a fost una dintre cele mai faimoase actrițe dramatice ale secolului al XX-lea. Pe lângă această faimoasă trilogie, Parren a mai publicat To Maramenon Krinon (Crinul șters) și Horis Onoma (Fără nume), care, din păcate, s-au pierdut încă de la crearea lor inițială.

Deces miniatura| Bustul ei de la Réthymnon Parren a decedat la Atena la 15 ianuarie 1940.

Note

Lectură suplimentară Stefanidou, Xenia (2007). "Greek Women in Positions of Power." Paper presented at the Hellenic American Professional Society Annual Meeting. November 4.

Vezi și Feminismul în Grecia

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1861 Categorie:Decese în 1940 Categorie:Greci din secolul al XIX-lea Categorie:Scriitoare grece Categorie:Scriitoare din secolul al XIX-lea Categorie:Decese pe 15 ianuarie Categorie:Scriitoare din secolul al XX-lea