Folclorul Rusiei cuprinde folclorul rușilor și al altor grupuri etnice din Rusia.
Folclorul rus își are rădăcinile în credințele păgâne ale vechilor slavi, fiind reprezentat în basmele rusești. Bîlinele epice rusești sunt și ele o parte importantă a păgânismului slav. Cele mai vechi bîline ale ciclului Kievean au fost create în nordul Rusiei, în special în Karelia, unde a luat naștere și cea mai mare parte a epopeei naționale finlandeze, Kalevala.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, a debutat traducerea în engleză a basmelor rusești, precum Povești populare rusești (1873) de William Ralston și Povești și legende din țara țarului (1890) de Edith Hodgetts.
Multe basme și povestiri rusești au fost adaptate pentru filme de animație sau pentru lungmetraje ale unor regizori importanți, precum Aleksandr Ptușko (Ivan și balaurul, Sadko) și Aleksandr Rou (Morozko Gerul, Preafrumoasa Vasilisa).
Unii poeți ruși, printre care Piotr Ierșov și Leonid Filatov, au realizat o serie de interpretări poetice binecunoscute ale basmelor clasice rusești și în unele cazuri, precum cel al lui Aleksandr Pușkin, au creat și basme în versuri complet originale, de mare popularitate.
Istorie
Tradiția populară a Rusiei precreștine (înainte de 987 d.Hr.) Organizarea societății slave timpurii pare să fi pornit în principal din orașe mici conduse de un grup de oameni și nu de un lider unic, fiind pregnantă noțiunea de unitate a familiei. Zona considerată patrie a popoarelor slave este situată aproximativ în jurul țărilor moderne ale Europei de Est. Slavii de Est locuiau în jurul bazinului Volga-Nipru. Râul Oka a reprezentat patria triburilor slave din care s-a dezvoltat cultura rusă. Cultura slavă de sud s-a dezvoltat în regiunea Balcanică. Popoarele slave de vest s-au dezvoltat cel mai mult în estul Poloniei. Natura a avut un rol esențial în cultura slavă timpurie.
Un obiect de cult timpuriu din Rusia a fost „Fertila Mamă Pământ” și o zeitate ulterioară, posibil înrudită, numită Mokosh, al cărei nume înseamnă „umed” și poate avea origini finlandeze. Mokosh era zeița femeilor, copiilor și animalelor și era venerată pentru legătura ei cu fertilitatea. Solul rusesc este, în general, prea fin pentru o agricultură robustă, precipitațiile sunt rare și la timpul nepotrivit în mare parte din zonă, iar sezonul de recoltă este relativ scurt. Prin urmare, fertilitatea și umiditatea sunt extrem de importante pentru succesul agriculturii rusești. Deoarece încă din timpuri străvechi rușii se bazau mai mult pe agricultură decât pe vânătoare sau păstorit pentru a-și procura hrana și nici nu se aflau în relații bune cu popoarele învecinate, viitorul societății ruse depindea în mare măsură de evoluția agriculturii sale.
În plus, se crede că a fost un accent notabil asupra elementului feminin în cultura slavă timpurie, cu o trecere ulterioară către o societate mai patriarhală, pe măsură ce creștinismul a luat un punct de sprijin în zonă. Închinarea strămoșilor a fost un alt aspect central al vieții tribale și a servit ca o legătură între generațiile trecute și viitoare. Animismul era, de asemenea, o credință comună, iar natura și spiritele casei au jucat un rol central în viața tribală de zi cu zi.
Tradiția populară în Rusia creștină (987 - 1917/1922 d.Hr.) Vladimir I (sau „Vladimir cel Mare”, „Sfântul Vladimir”) s-a convertit la creștinism în 987 d.Hr., care ulterior a devenit religia oficială în Rusia Kieveană. Chiar înainte de asta, el promovase slăvirea unui panteon păgân care nu avea legătură cu poporul rus, dar fără succes. Întrucât creștinismul era deja prezent în zonă, a prins mai ușor decât tradiția păgână străină. Idolii au fost distruși în Kiev și Novgorod, două orașe în care Vladimir I se străduise să înființeze un panteon păgân. În ciuda eradicării superficiale a credinței păgâne, animismul și venerarea strămoșilor au supraviețuit prin ritualuri, povești, farmece și practici în viața de la țară. Anumite zeități păgâne și obiecte de cult au fost asimilate sfinților creștini. Alteori, s-au păstrat sărbătorile păgâne, dar sub denumiri noi, cum ar fi Ziua Treimii, când fetele de la țară preamăresc spiritul naturii rusalka, îi comemorează pe strămoși și practică ritualuri de divinație. O altă sărbătoare de acest fel este ziua Sfântului Ioan, dedicată „despărțirii de primăvară” și îndeplinirii ritualurilor pentru a încuraja primăvara să revină în curând. Coexistența credințelor păgâne și creștine în cultura rusă se numește „religie duală” sau „credință duală” și a fost evidențiată în mare parte din cultura rusă populară.
Anumite ritualuri și credințe păgâne au fost tolerate și chiar susținute de Biserică. În aceste cazuri, riturile au fost reinterpretate ca fiind esențial creștine. De exemplu, ritualul de iarnă de împrăștiere a fânului pe podea a fost asociat cu sărbătorirea nașterii lui Isus de Crăciun. Când Biserica condamna o practică, de obicei nu o respingea ca fiind inventată, ci îi recunoștea puterea și o atribuia diavolului.
Folclorul rus în Rusia sovietică (1917/1922 - 1991) stanga|miniatura| Rusia are o istorie muzicală lungă și variată Folcloriștii contemporani consideră anii 1920 drept epoca de aur a folclorului în Uniunea Sovietică. Noul guvern care se lupta cu vechea orânduire, care trebuia să stabilească un nou sistem administrativ și să reconstruiască economia înapoiată a națiunii, nu putea fi preocupat de cenzura literaturii, astfel că studiile despre folclor au prosperat. În acel deceniu, au existat două tendințe principale de studiu folcloristic: școlile formaliste și școlile finlandeze. Formalismul s-a concentrat pe forma artistică a povestirilor antice și a basmelor, în special pe utilizarea structurilor distinctive și a mecanismelor poetice. Școala finlandeză a fost preocupată de conexiunile dintre legendele asemănătoare ale diferitelor regiuni est-europene. Savanții finlandezi au adunat povești comparabile din mai multe locații și le-au analizat asemănările și diferențele, sperând să stabilească rutele de migrație ale acestor povești epice.
După ce Iosif Stalin a ajuns la putere și a demarat primul său plan cincinal în 1928, guvernul sovietic a început să critice și să cenzureze studiile despre folclor. Stalin și regimul sovietic au reprimat Folclorul, afirmând că sprijină vechiul sistem țarist și o economie capitalistă. L-au considerat o rămășiță a societății ruse înapoiate pe care bolșevicii se străduiau să o depășească. Pentru a ține sub control studiile folclorice și a preveni răspândirea ideilor nepotrivite în rândul maselor, guvernul a creat RAPP – Asociația Scriitorilor Proletari din Rusia (ASPR). Aceasta s-a concentrat în mod special pe cenzurarea basmelor și a literaturii pentru copii, considerând că fanteziile și „prostiile burgheze” dăunează dezvoltării cetățenilor sovietici în formare. Basmele au fost scoase de pe rafturi, iar copiii au fost încurajați să citească doar cărți axate pe natură și știință. Până la urmă, RAPP a crescut nivelul de cenzură, devenind Uniunea Scriitorilor Sovietici în 1932.
Pentru a continua cercetarea și analiza folclorului, intelectualii trebuiau să-i justifice valoarea în fața regimului comunist. Altfel, colecțiile de folclor, împreună cu orice altă literatură considerată inutilă pentru Planului cincinal al lui Stalin, ar fi reprezentat un domeniu de studiu inacceptabil. În 1934, Maxim Gorki a ținut un discurs în fața Uniunii Scriitorilor Sovietici, susținând că folclorul ar putea fi, de fapt, folosit în mod conștient pentru a promova valorile comuniste. Pe lângă a expune valoarea artistică a folclorului, el a subliniat că legendele tradiționale și basmele au conturat personaje ideale, orientate spre comunitate, care exemplificau perfect modelul de cetățean sovietic. Folclorul, cu multe dintre intrigile sale bazate pe dificultățile unui stil de viață orientat spre muncă, a fost relevant pentru comunism, deoarece acesta nu ar fi putut exista fără contribuția directă a clasei muncitoare. De asemenea, Gorki a explicat că personajele din folclor transmiteau un nivel ridicat de optimism și, prin urmare, ar putea încuraja cititorii să mențină o gândire pozitivă, mai ales că viața lor începuse să se schimbe odată cu dezvoltarea comunismului.
Iurii Sokolov, șeful secției de folclor a Uniunii Scriitorilor Sovietici, a promovat, de asemenea, studiul folclorului, argumentând că folclorul a reprezentat inițial tradiția orală a oamenilor muncii și, în consecință, ar putea fi folosit pentru a motiva și inspira proiecte colective în rândul proletariatului de azi. De multe ori, personajele din poveștile populare rusești se află într-o călătorie de auto-descoperire, un proces care îi determină să se evalueze pe ei înșiși nu ca indivizi, ci mai degrabă ca o parte necesară a unui întreg comun. Atitudinile unor astfel de personaje legendare erau în concordanță cu mentalitatea pe care guvernul sovietic dorea să o insufle cetățenilor săi. El a subliniat, de asemenea, existența multor povești care au arătat că membrii clasei muncitoare își întrec stăpânii cruzi, străduindu-se din nou să dovedească valoarea folclorului pentru ideologia sovietică și societatea națională în general.
Convinși de argumentele lui Gorki și Sokolov, guvernul sovietic și Uniunea Scriitorilor Sovietici au început să culeagă și să evalueze folclor din toată țara. Uniunea a ales și a înregistrat anumite povești care, în ochii lor, au promovat îndeajuns spiritul colectivist și au demonstrat beneficiile și progresul regimului sovietic. Apoi a redistribuit copii ale poveștilor aprobate în rândul populație. Între timp, în toate orașele mari au apărut centre de folclor local. Responsabile de promovarea unui sentiment de naționalism sovietic, aceste organizații s-au asigurat că mass-media publica versiuni adecvate ale poveștilor populare rusești în mod sistematic. miniatura|250x250px| Baba Iaga În afară de difuzarea basmelor aprobate de guvern și a poveștilor care existau deja, în timpul domniei lui Stalin autorii care susțineau ideologiile sovietice au scris povești populare comuniste și le-au prezentat poporului. Aceste basme populare contemporane combinau structurile și motivele vechii bâline cu viața contemporană din Uniunea Sovietică. Denumite noviny, aceste povești noi au fost considerate renașterea epopeei rusești. Folcloriștilor le-a revenit sarcina de a-i învăța pe cântăreții populari moderni stilul și structura convențională a bâlinei tradiționale. De asemenea, interpreților li s-a explicat ce tipuri de ideologie comunistă ar trebui să fie reprezentate în noile povești și cântece.
Întrucât interpreții zilei deseori aveau mari carențe în educație, trebuia să li se explice foarte clar semnificația și implicațiile ideologiei marxiste, pentru ca ei să poată transmite publicului povești populare într-o manieră favorabilă guvernului sovietic. Pe lângă o educație adecvată, mulți artiști populari au călătorit în toată țara pentru a obține o perspectivă asupra stilului de viață al clasei muncitoare și, astfel, a comunica poveștile lor mai eficient. Datorită rolului lor crucial în răspândirea idealurilor comuniste în întreaga Uniune Sovietică, în cele din urmă unii dintre acești interpreți au devenit membri foarte apreciați ai societății sovietice. Mulți dintre ei, în ciuda analfabetismului lor evident, au fost aleși membri ai Uniunii Scriitorilor Sovietici.