American Psycho este un din 2000, regizat de în baza unui scenariu scris împreună cu . Filmul reprezintă o adaptare a romanului (1991) al lui Bret Easton Ellis. Acesta prezintă povestea lui (Christian Bale), un din New York, care duce o viață dublă ca ucigaș în serie. Willem Dafoe, Jared Leto, Josh Lucas, Chloë Sevigny, , , și Reese Witherspoon apar în roluri secundare. Filmul combină genul horror și comedia neagră pentru a satiriza cultura și consumerismul anilor 1980, exemplificate în personajul interpretat de Bale.
Ellis a considerat că romanul său controversat , dar producătorul era hotărât să-l adapteze și a cumpărat în 1992. Stuart Gordon, David Cronenberg și au luat în considerare regizarea filmului înainte ca Harron și Turner să înceapă să scrie scenariul în 1996. Aceștia și-au dorit să producă o dramă istorică desfășurată în anii 1980, care să scoată în evidență elementele satirice ale romanului. Perioada de a fost tumultoasă; Harron l-a ales pe Bale să-l interpreteze pe Bateman, dar pentru că distribuitorul l-a dorit pe Leonardo DiCaprio în acest rol, Harron a fost concediată și înlocuită cu Oliver Stone. După ce Stone și DiCaprio au părăsit proiectul din cauza unor neînțelegeri, Harron a fost reangajată și i s-a permis să-i ofere rolul lui Bale. Filmările au început în februarie 1999 în Toronto și New York City.
American Psycho a fost prezentat la Festivalul de Film de la Sundance pe 21 ianuarie 2000 și a fost lansat în cinematografe pe 14 aprilie 2000. Filmul a primit în mare parte recenzii pozitive, interpretarea lui Bale și scenariul fiind lăudate de critici. Proiectul a încasat 34 de milioane de dolari în comparație cu bugetul său de doar 7 milioane. În următorii ani, filmul a câștigat numeroși și este prezent în cultura contemporană a memelor. O continuare direct-to-video, , a fost lansată în 2002, însă nu are legătură cu originalul.
Rezumat
În 1987, , un tânăr bancher newyorkez, își petrece cea mai mare parte a timpului luând masa la restaurante populare, în timp ce încearcă să salveze aparențele pentru logodnica sa Evelyn Williams și cercul său de asociați bogați. În cadrul unei întâlniri, Bateman și asociații săi își prezintă . Înfuriat de superioritatea cărții de vizită a colegului său Paul Allen, Bateman atacă un om al străzii, îl înjunghie și îi ucide câinele. Bateman și Allen fac planuri pentru o cină după petrecerea de Crăciun, acesta din urmă confundându-l pe Bateman cu un alt coleg de breaslă. Bancherul este invidios pe stilul de viață al lui Allen și de faptul că poate să obțină rezervări la Dorsia, un restaurant exclusivist în care Bateman nu are acces. După ce reușește să-l îmbete, îl atrage pe acesta în apartamentul său și îl ucide cu un topor. Patrick intră în apartamentul victimei și lasă un mesaj pe robotul telefonului în care precizează că Allen este plecat la Londra cu afaceri.
După ce detectivul particular Donald Kimball îl intervievează pe Bateman cu privire la dispariția lui Allen, acesta aduce două prostituate - Christie și Sabrina - în apartamentul său, unde întreține relații sexuale, iar apoi le torturează și le alungă. Colegul lui Bateman, Luis Carruthers, îi dezvăluie noua sa carte de vizită; iritat din nou de superioritatea cărții, acesta încearcă să-l ștranguleze în toaleta unui restaurant de lux. Carruthers confundă tentativa de omor cu un avans sexual și își declară dragostea pentru Bateman, care intră în panică și fuge. După ce ucide un model, bancherul își invită secretara Jean la cină, sugerându-i să se întâlnească în apartamentul său. Bateman plănuiește să o ucidă cu un , dar renunță după ce primește un mesaj de la Williams pe robotul telefonic.
Kimball îl întâlnește pe Bateman la prânz și îi spune că nu este suspect în dispariția lui Allen. Acesta îi dezvăluie că unul dintre colegii lui Bateman a declarat că l-a văzut pe Allen în Londra, punând sub semnul întrebării investigația. Bateman este ușurat, dar ulterior devine tulburat și începe să se îndoiască de sine. Acesta o aduce pe Christie în apartamentul lui Allen, locuință în care o droghează și pe prietena sa Elizabeth, iar apoi întreține relații sexuale cu amândouă. După ce o ucide pe Elizabeth, Christie, speriată, încearcă să scape și descoperă mai multe cadavre feminine, în timp ce caută o ieșire. Bateman o urmărește și aruncă o drujbă peste ea, în timp ce coboară scările. După acest eveniment, Bateman anulează logodna cu Williams.
În timp ce Bateman folosește un bancomat, zărește o pisică. Bancomatul afișează textul „hrănește-ma cu o pisică maidaneză”, iar acesta se pregătește să o împuște. Când o femeie îl confruntă, decide să o împuște pe ea. Este urmărit de o mașina de poliție, dar Bateman reușește să-i ucidă pe cei doi ofițeri de poliție și să distrugă mașina celor doi. Acesta mai ucide încă două persoane înainte să se ascundă în biroul său. Îl contactează pe avocatul Harold Carnes și îi mărturisește frenetic că a ucis 20-40 de oameni. În dimineața următoare, bancherul vizitează apartamentul lui Allen pentru a îndepărta cadavrele, dar descoperă că este neocupat și pus la vânzare. îi spune că apartamentul nu îi aparține lui Allen, iar apoi îi ordonă să părăsească clădirea.
În timp ce Bateman se îndreaptă către o întâlnire cu colegii săi la prânz, Jean găsește desene detaliate ale crimelor în jurnalul de birou al acestuia. Bancherul îl vede pe Carnes și menționează despre mesajul telefonic. Carnes îl confundă pe Bateman cu un alt coleg și consideră mărturisirea drept o glumă. Acesta își clarifică identitatea și mărturisește din nou crimele, dar Carnes susține că afirmațiile sale sunt false, deoarece a luat recent cina cu Allen la Londra. Un Bateman confuz se întoarce la prietenii săi; aceștia se întreabă dacă Ronald Reagan este doar un bătrân inofensiv sau un psihopat înainte de a discuta despre rezervările lor pentru cină. Bateman, neștiind dacă crimele sale au fost imaginare, realizează că nu va primi niciodată pedeapsa pe care și-o dorește.
Distribuție
Christian Bale – Patrick Bateman: un bancher de investiții din New York, care duce o viață dublă ca ucigaș în serie. Willem Dafoe – Donald Kimball: un detectiv paricular; însărcinat cu investigarea dispariției lui Paul Allen. Jared Leto – Paul Allen: un bancher pe care Bateman îl ucide. Josh Lucas – Craig McDermott: coleg cu Bateman. Samantha Mathis – Courtney Rawlinson: logodnica lui Luis Carruthers, care are o aventură cu Bateman. Matt Ross – Luis Carruthers Bill Sage – David Van Patten Cara Seymour – Christie Chloë Sevigny – Jean: secretara lui Bateman Guinevere Turner – Elizabeth Justin Theroux – Timothy Bryce Reese Witherspoon – Evelyn Williams: logodnica lui Bateman
Alți membri ai distribuției sunt Stephen Bogaert în rolul lui Harold Carnes, avocatul lui Bateman; ca Al, un om fără adăpost; Krista Sutton în rolul Sabrinei, o prostituată; în rolul lui Vandenei, verișoara lui Williams; în rolul doamnei Wolfe, un agent imobiliar și în rolul lui Marcus Halberstram, colegul lui Bateman. Scene din arhivă cu fostul președinte al SUA Ronald Reagan sunt utilizate în film.
Producție
Dezvoltare Filmul reprezintă o adaptare a romanului satiric de Bret Easton Ellis. Publicat în 1991, acesta a devenit controversat din cauza modului în care prezenta violența împotriva femeilor. Ellis a fost dezamăgit de primului său roman (1985) în 1987 și nu se aștepta ca cineva să fie interesat de ecranizarea romanului American Psycho, autorul considerându-l drept . Cu toate acestea, dezvoltarea unui scenariu a început în 1992, după ce Johnny Depp a dezvăluit că este interesat de proiect, iar producătorul a achiziționat . Pressman, spre surprinderea lui Ellis, era „obsedat” de turnarea unui film inspirat de romanul American Psycho. Ellis a discutat cu regizorul Stuart Gordon despre realizarea filmului, însă nu l-a considerat potrivit pentru proiect.
David Cronenberg și Brad Pitt au fost selectați pentru regie și distribuție, iar Ellis a fost însărcinat cu redactarea scenariului. Procesul a ridicat dificultăți pentru autor; Cronenberg nu a dorit să utilizeze scenele din restaurant și din clubul de noapte prezente în roman (considerându-le plictisitoare), a vrut să elimine scenele violente și a cerut ca scenariul să aibă 65-70 de pagini. Ellis a considerat cererile lui Cronenberg „nesăbuite” și le-a ignorat. Prima variantă a scenariului lui Ellis era foarte diferită de carte, deoarece se plictisise de poveste și a decis să inventeze câteva scene În această variantă, filmul se încheie cu o scenă muzicală pe versurile melodiei „” de desfășurată pe acoperișul World Trade Center, o modificare care denotă cât de plictisit era Ellis. miniatura|243x243px|Bret Easton Ellis, autorul lucrării și a primelor versiuni ale scenariului, în 2010. Conform Variety, perioada de dezvoltarea a proiectului a fost prelungită din cauza „complexității literare” a romanului. Cronenberg a fost nemulțumit de scenariul lui Ellis și în martie 1994 i-a cerut scenaristului un nou scenariu; Dezamăgit și de materialul redactat de Snider, Cronenberg a părăsit proiectul. Ellis a redactat un alt scenariu pentru în 1995, însă proiectul a rămas doar pe hârtie. Pressman nu și-a dorit să producă un film care să insulte publicul și a caracterizat scenariul lui Ellis ca fiind „absolut pornografic”. Regizorul a fost prezent la pentru a promova drepturile de distribuție, însă fără niciun rezultat.
Mary Harron După ce filmul său - - a avut premiera la cea de- în ianuarie 1996, a fost contactată de Roberta Hanley, directorul companiei de producție care deținea drepturile lucrării American Psycho, pentru a-i oferi șansa de a regiza ecranizarea. Harron a încercat să citească romanul după ce a fost publicat, dar l-a considerat prea violent. Totuși, după ce l-a citit, a realizat că „a trecut suficient de mult timp” pentru a produce un film de epocă desfășurat în anii 1980 cu scopul de „a scoate în evidență elementele de satiră”. Harron privea cu ambivalență celelalte oferte primite după regizarea filmului Eu l-am împușcat pe Andy Warhol și a decis să producă American Psycho datorită naturii sale „riscante”.
Harron a citit toate scenariile existente. Deși i-a plăcut materialul lui Ellis, a simțit că majoritatea erau prea moraliste și nu prezentau la fel de precis ca romanul. Harron i-a transmis lui Presmann că este dispusă să se alăture proiectului doar dacă poate să redacteze propriul scenariu. Acesta a susținut că dintre toți regizorii asociați cu proiectul American Psycho, Harron a fost „singura persoană care s-a implicat cu adevărat în găsirea unei soluții cu privire la cum urmează să fie realizat filmul”. Harron a recrutat-o pe , iar cele două au scris împreună scenariul. Turner nu era un fan al genului horror și nu a auzit niciodată de American Psycho, dar Harron a convins-o că proiectul merită realizat. Deși a detestat romanul, Turner a apreciat combinația de umor și elemente horror, ajungând la concluzia că „dacă este privit dintr-o anumită perspectivă, acesta ar putea fi un film feminist cu adevărat subversiv”.
Harron și Turner au eliminat majoritatea scenelor violente ale romanului, cu excepția a patru secvențe cu crimele comise de Bateman. Abordarea narațiunii și a personalității lui Bateman a fost influențată de filmul giallo (1970) regizat de Mario Bava, istoricul remarcând că ambele filme prezintă protagoniști motivați de dorința de . Harron menționează că a fost criticată pentru prezentarea lui Bateman ca homofob - o critică pe care a considerat-o ciudată, deoarece nu au existat discuții cu privire la crimele sale. De asemenea, i s-a cerut să abordeze psihologia lui Bateman, însă a declarat că prezența „unei explicații psihologie clare nu a reprezentat un mare interes pentru mine”, conceptul fiind considerat generic, superficial și nerealist. Harron a refuzat să exploreze familia și trecutul lui Bateman; a considerat că nu este necesare, protagonistul fiind pur și simplu „un monstru”.