Campionatul Mondial de Volei Masculin FIVB din 2022 a fost cea de-a douăzecea ediție a Campionatului Mondial de Volei Masculin organizată de FIVB. A fost găzduită de Polonia și Slovenia din 26 august până pe 11 septembrie 2022. Competiția urma să se desfășoare în aceeași perioadă în Rusia, dar a fost mutată în Polonia și Slovenia după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Alegerea gazdei Pe 15 noiembrie 2018, la Congresul FIVB de la Cancún, Mexic, FIVB a anunțat inițial că turneul va avea loc în Rusia. Turneul urma să se desfășoare în zece orașe (Moscova, Sankt Petersburg, Kaliningrad, Iaroslavl, Kazan, Ufa, Ekaterinburg, Novosibirsk, Kemerovo și Krasnoiarsk).
La 9 decembrie 2019, AMA a dat inițial Rusiei o interdicție de patru ani de la toate evenimentele sportive majore, după ce RUSADA a fost găsită neconformă pentru că a predat anchetatorilor date de laborator manipulate. Hotărârea AMA a permis sportivilor care nu au fost implicați în dopaj sau în mușamalizarea datelor să concureze, dar a interzis utilizarea steagului și imnului Rusiei la marile evenimente sportive internaționale. Cu toate acestea, echipa națională a Rusiei putea în continuare să participe la calificări, deoarece interdicția se aplică doar la turneul final pentru a decide campionii mondiali. Hotărârea a fost atacată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), care a dat dreptate RUSADA la 17 decembrie 2020, dar a redus interdicția de la patru la doi ani, expirând la 16 decembrie 2022. Hotărârea TAS a permis, de asemenea, afișarea numelui „Rusia” pe echipamente, precum și afișarea culorilor Rusiei, dacă cuvintele „Atlet neutru” sau Echipă neutră aveau o proeminență egală. Deoarece Rusia era deja calificată, jucătorii săi nu au putut folosi doar numele țării lor, steagul sau imnul la campionat, ca urmare a interdicției de doi ani de la campionatele mondiale în orice sport. Rusia a fost programată să concureze sub denumirea de Federația de Volei a Rusiei (FVR).
Din cauza invaziei rusești din 2022 în Ucraina, Țările de Jos a amenințat că va boicota campionatul dacă Rusia va rămâne gazdă. Acest lucru a fost confirmat de asociația olandeză de volei la 28 februarie 2022. Rusiei i s-a retras ulterior dreptul de organizare la 1 martie 2022 din cauza invaziei sale.
A fost deschis un proces accelerat de alegere a țării gazdă a turneului. Faza grupelor putea fi găzduită de mai multe țări, în fazele optimilor de finală și a sferturilor de finală puteau exista până la două țări-gazdă, iar pentru semifinale și finală, o singură țară.
La 15 aprilie 2022, FIVB a anunțat că Polonia și Slovenia vor găzdui Campionatul Mondial masculin din 2022.
Format Runda preliminară În prima rundă, cele 24 de echipe vor fi repartizate în șase grupe de câte patru echipe care vor juca în format fiecare cu fiecare, un singur meci. Primele două echipe din fiecare grupă și cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea se vor califica în runda finală.
Runda eliminatorie Echipele calificate din runda preliminară vor participa la faza eliminatorie. Învingătoarele din optimile de finală vor avansa în sferturile de finală, semifinale. Câștigătoarele semifinalelor se vor califica în finală, iar învinsele vor jucat meciul pentru locul al treilea.
Compunerea grupelor Cele 24 de echipe au fost distribuite în 6 grupe a câte 4 echipe. Echipele au fost înscrise pe prima poziție a fiecărei grupe, urmând sistemul serpentină, în funcție de clasamentul lor mondial FIVB la 20 septembrie 2021. FIVB și-a rezervat dreptul de a înscrie gazdele drept cap de serie în grupa A, indiferent de clasamentul mondial. Toate echipele care nu au fost cap de serie au fost trase la sorți pentru a ocupa alte poziții disponibile în liniile rămase, conform clasamentului mondial. Tragerea la sorți a avut loc la Palatul de gimnastică Irina Viner-Usmanova din Moscova, Rusia, la 30 septembrie 2021. Locurile din clasament sunt indicate în paranteze, cu excepția gazdei inițiale care s-a clasat pe locul trei.
Echipele favoriteUrna 1Urna 2Urna 3FRV Brazilia (1) Polonia (2) (Co-hosts) Franța (4) Italia (5) Argentina (6) SUA (7) Slovenia (8) (Co-gazdă) Serbia (9) Iran (10) Japonia (11) Canada (12) Cuba (13) Tunisia (14) Țările de Jos (15) Germania (16) Mexic (17) Turcia (18) Egipt (19) Qatar (20) Bulgaria (21) China (22) Puerto Rico (24) Camerun (25)
Tragerea la sorți Grupa AGrupa BGrupa CGrupa DGrupa EGrupa FFRV Ucraina* Brazilia Polonia Franța Italia Argentina Serbia Japonia SUA Slovenia Canada Iran Tunisia Cuba Mexic Germania Turcia Țările de Jos Puerto Rico Qatar Bulgaria Camerun China Egipt
(*) Înlocuită după tragerea la sorți.
Arene Grupele A, C și runda eliminatorieRunda eliminatorieGrupele B, D, E, F și runda eliminatorie Katowice, Polonia Gliwice, Polonia Ljubljana, SloveniaSpodekGliwice ArenaArena StožiceCapacitate: 11.036Capacitate: 13.752Capacitate: 12.480
Faza preliminară
Calificare pentru optimile de finală
Grupa A LEchipaMVÎPSCSPRatio 1PÎPPRatio 2 1 Serbia 330990MAX2331871,246 2 Ucraina3216641,5002412111,142 3 Tunisia3123360,5001892100,900 4 Puerto Rico3030190,1111972500,788 Legendă: M= meciuri jucate, V=victorii, Î=înfrângeri, P=puncte, SC=seturi câștigate, SP=seturi pierdute, PM=puncte marcate, PP=puncte încasate
</center> </center> Dată rowspan=2 width=190px|Meci RezultatSeturi TotalPuncte1 2 3 4 527.08.2022 Tunisia - Puerto Rico 3-0 25-19 25-17 25-20 75-56 27.08.2022 Ucraina - Serbia 0-3 26-28 21-25 20-25 67-7829.08.2022 Serbia - Puerto Rico 3-0 26-24 25-21 25-16 76-6129.08.2022 Ucraina - Tunisia 3-0 25-21 25-19 25-15 75-55 31.08.2022 Serbia - Tunisia 3-0 29-27 25-15 25-17 79-5931.08.2022 Ucraina - Puerto Rico 3-1 24-26 25-19 25-16 25-19 99-80
Grupa B LEchipaMVÎPSCSPRatio 1PÎPPRatio 2 1 Brazilia 3308924,5002712221,221 2 Japonia3216641,5002262051,102 3 Cuba3124670,8572813020,930 4 Qatar3030190,1111992480,802 Legendă: M= meciuri jucate, V=victorii, Î=înfrângeri, P=puncte, SC=seturi câștigate, SP=seturi pierdute, PM=puncte marcate, PP=puncte încasate
</center> </center> Dată rowspan=2 width=180px|Meci RezultatSeturi TotalPuncte1 2 3 4 526.08.2022 Brazilia - Cuba 3-2 31-33 21-25 25-16 25-17 18-16 120-107 26.08.2022 Japonia - Qatar 3-0 25-20 25-18 25-15 75-5328.08.2022 Cuba - Qatar 3-1 25-21 25-21 22-25 25-19 97-8628.08.2022 Brazilia - Japonia 3-0 25-21 25-18 25-16 75-55 30.08.2022 Brazilia - Qatar 3-0 25-13 25-23 26-24 76-6030.08.2022 Japonia - Cuba 3-1 25-18 21-25 25-15 25-19 96-77
Grupa C LEchipaMVÎPSCSPRatio 1PÎPPRatio 2 1 Polonia 3309919,0002481881,319 2 SUA3216732,3332372151,102 3 Mexic3122380,3752112590,815 4 Bulgaria3031290,2222282620,870 Legendă: M= meciuri jucate, V=victorii, Î=înfrângeri, P=puncte, SC=seturi câștigate, SP=seturi pierdute, PM=puncte marcate, PP=puncte încasate
</center> </center> Dată rowspan=2 width=180px|Meci RezultatSeturi TotalPuncte1 2 3 4 526.08.2022 SUA - Mexic 3-0 25-18 25-20 25-12 75-50 26.08.2022 Polonia - Bulgaria 3-0 25-12 25-20 25-20 75-5228.08.2022 SUA - Bulgaria 3-0 25-20 25-23 26-24 76-6728.08.2022 Polonia - Mexic 3-0 25-17 25-14 25-19 75-50 30.08.2022 Mexic - Bulgaria 3-2 20-25 25-20 25-23 23-25 18-16 111-10930.08.2022 Polonia - SUA 3-1 23-25 25-21 25-19 25-21 98-86
Grupa D LEchipaMVÎPSCSPRatio 1PÎPPRatio 2 1 Franța 3308924,5002732421,128 2 Slovenia3217832,6672602371,097 3 Germania3123360,5002072150,963 4 Camerun 3030090,0001842300,800 Legendă: M= meciuri jucate, V=victorii, Î=înfrângeri, P=puncte, SC=seturi câștigate, SP=seturi pierdute, PM=puncte marcate, PP=puncte încasate
</center> </center> Dată rowspan=2 width=190px|Meci RezultatSeturi TotalPuncte1 2 3 4 526.08.2022 Franța - Germania 3-0 25-22 28-26 26-24 79-7226.08.2022 Slovenia - Camerun 3-0 25-19 25-23 25-21 75-6328.08.2022 Germania - Camerun 3-0 30-28 25-14 25-19 80-6128.08.2022 Franța - Slovenia 3-2 25-21 22-25 23-25 34-32 15-7 119-110 30.08.2022 Franța - Camerun 3-0 25-19 25-19 25-22 75-6030.08.2022 Slovenia - Germania 3-0 25-16 25-22 25-17 75-55
Grupa E LEchipaMVÎPSCSPRatio 1PÎPPRatio 2 1 Italia 330990MAX2391661,440 2 Turcia3216632,0002101861,129 3 Canada3123360,5002062310,892 4 China3030090,0001532250,680 Legendă: M= meciuri jucate, V=victorii, Î=înfrângeri, P=puncte, SC=seturi câștigate, SP=seturi pierdute, PM=puncte marcate, PP=puncte încasate
</center> </center> Dată rowspan=2 width=190px|Meci RezultatSeturi TotalPuncte1 2 3 4 527.08.2022 Turcia - China 3-0 25-15 25-19 25-14 75-48 27.08.2022 Italia - Canada 3-0 25-13 25-18 39-37 89-6829.08.2022 Canada - China 3-0 25-23 25-21 25-23 75-6729.08.2022 Italia - Turcia 3-0 25-18 25-20 25-22 75-60 31.08.2022 Canada - Turcia 0-3 23-25 23-25 17-25 63-7531.08.2022 Italia - China 3-0 25-14 25-10 25-14 3-0
Grupa F LEchipaMVÎPSCSPRatio 1PÎPPRatio 2 1 Țările de Jos3308933,0002862501,144 2 Iran 3215761,1673133021,036 3 Argentina3124780,8753513471,012 4 Egipt3031390,3332392900,824 Legendă: M= meciuri jucate, V=victorii, Î=înfrângeri, P=puncte, SC=seturi câștigate, SP=seturi pierdute, PM=puncte marcate, PP=puncte încasate
</center> </center> Dată rowspan=2 width=210px|Meci RezultatSeturi TotalPuncte1 2 3 4 527.08.2022 Țările de Jos - Egipt 3-0 25-17 25-22 25-16 75-55 27.08.2022 Argentina - Iran 2-3 25-22 28-30 18-25 34-32 19-21 124-13029.08.2022 Argentina - Țările de Jos 2-3 30-28 25-20 21-25 25-27 9-15 110-11529.08.2022 Iran - Egipt 3-1 25-14 25-19 22-25 26-24 98-82 31.08.2022 Argentina - Egipt 3-2 27-25 26-28 24-26 25-17 15-6 117-10231.08.2022 Iran - Țările de Jos 1-3 22-25 25-21 20-25 18-25 85-96
Runda eliminatorie
Optimi de finală Dată rowspan=2 width=200px|Meci RezultatSeturi TotalPuncte1 2 3 4 503.09.2022 Slovenia - Germania 3-1 25-18 25-19 21-25 25-22 - 96-84 03.09.2022 Italia - Cuba 3-1 25-21 21-25 26-24 25-18 - 97-88 04.09.2022 SUA - Turcia 3-2 25-21 25-17 22-25 19-25 15-12 106-100 04.09.2022 Polonia - Tunisia 3-0 25-20 25-15 25-20 - - 75-55 05.09.2022 ' Țările de Jos - Ucraina 0-3 16-25 19-25 18-25 - - 53-75 05.09.2022 Franța - Japonia 3-2 25-17 21-25 26-24 22-25 18-16 112-107 06.09.2022 Serbia - Argentina 0-3 23-25 21-25 23-25 - - 67-75 06.09.2022 Brazilia - Iran 3-0 25-17 25-22 25-23 - - 75-62
Sferturi de finală Dată rowspan=2 width=200px|Meci RezultatSeturi TotalPuncte1 2 3 4 507.09.2022 Italia - Franța 3-2 24-26 25-21 23-25 25-22 15-12 112-10607.09.2022 Slovenia - Ucraina 3-1 18-25 26-24 25-19 25-23 - 94-9108.09.2022 Argentina - Brazilia 1-3 16-25 25-23 22-25 21-25 - 84-9808.09.2022 Polonia - SUA 3-2 25-20 27-25 21-25 22-25 15-12 110-107
Semifinale Dată rowspan=2 width=200px|Meci RezultatSeturi TotalPuncte1 2 3 4 510.09.2022 Polonia - Brazilia 3-2 23-25 25-18 25-20 21-25 15-12 109-10010.09.2022 Italia - Slovenia 3-0 25-21 25-22 25-21 75-64
Meciul pentru locul 3 Dată rowspan=2 width=200px|Meci RezultatSeturi TotalPuncte1 2 3 4 511.09.2022 Brazilia - Slovenia 3-1 25-18 25-18 22-25 25-18 97-79
Finala Dată rowspan=2 width=200px|Meci RezultatSeturi TotalPuncte1 2 3 4 511.09.2022 Polonia - Italia 1-3 25-22 21-25 18-25 20-25 84-97
Referințe
Legături externe Site web oficial
Categorie:Campionatul Mondial de Volei Categorie:2022 în sport Categorie:2022 în Europa Categorie:Competiții sportive internaționale găzduite de Polonia Categorie:Competiții sportive internaționale găzduite de Slovenia