Campania antireligioasă sovietică (1921–1928)

Campania antireligioasă sovietică din anii 1921–1928 a fost o campanie de persecuție antireligioasă împotriva bisericilor și a credincioșilor creștini dusă de guvernul sovietic în continuarea campaniei antireligioase inițiale din timpul Războiului Civil Rus. Eliminarea majorității religiilor și înlocuirea lor cu deism, agnosticism și ateism, susținute de o viziune materialistă asupra lumii, a fost un obiectiv ideologic fundamental al statului.Dimitry V. Pospielovsky. "A History of Soviet Atheism in Theory, and Practice, and the Believer", vol 1: A History of Marxist-Leninist Atheism and Soviet Anti-Religious Policies, St Martin's Press, New York (1987) pg 34Vladimir Ilyich Lenin, The Attitude of the Workers' Party to Religion. Proletary, No. 45, May 13 (26), 1909. Pe: http://www.marxists.org/archive/lenin/works/1909/may/13.htm În acest scop, statul a desfășurat persecuții antireligioase împotriva credincioșilor, care aveau ca scop să rănească și să distrugă religia. Nu a fost niciodată declarat ilegal să fii credincios sau religios, astfel încât activitățile acestei campanii au fost adesea ascunse sub alte pretexte (de obicei, rezistența la regim) pe care statul le invoca sau le inventa pentru a-și justifica activitățile.Letters of Metropolitan Sergii of Vilnius http://en.wikisource.org/wiki/Letters_of_Metropolitan_Sergii_of_Vilnius

Istoric Persecuția a intrat într-o nouă fază în 1921, odată cu rezoluțiile adoptate de cel de-al X-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, care avea să stabilească atmosfera pentru restul persecuțiilor din deceniul următor. Persecuțiile antireligioase au intrat într-o nouă fază în 1929, când a fost adoptată o legislație mai dură cu privire la interzicerea activităților religioase publice.

La acest congres a fost lansată Noua Politică Economică" (NEP) a lui Lenin, ca răspuns la starea precară a economiei rusești rezultată în urma Primului Război Mondial, a războiului civil și a sistemului comunismului de război folosit în timpul acestuia din urmă. Statul s-a confruntat cu revolte populare pe scară largă ale muncitorilor, despre care Lev Davidovici Troțki credea că amenință supraviețuirea statului. NEP a introdus o liberă inițiativă limitată și a fost menită să ajungă la un compromis cu populația în general, precum și, în particular, să prezinte noul regim într-o lumină mai respectabilă în fața comunității mondiale și, astfel, să obțină un loc pe piața mondială. Pentru a dobândi o reputație mai bună, regimul a considerat că este dăunător să continue politica din timpul războiului civil de ucidere a credincioșilor fără procese sau acuzații plauzibile.Dimitry V. Pospielovsky. "A History of Soviet Atheism in Theory, and Practice, and the Believer", vol 2: Soviet Antireligious Campaigns and Persecutions, St Martin's Press, New York (1988) pg 47

Prin urmare, campania anti-religioasă trebuia să se desfășoare sub pretexte mai credibile. Cu toate acestea, eliminarea religiei a rămas un obiectiv ideologic fundamental al statului.Becker, Winfried. "Diplomats and missionaries: the role played by the German embassies in Moscow and Rome in the relations between Russia and the Vatican from 1921 to 1929." The Catholic Historical Review 92.1 (2006)

În anii 1920 au avut loc două campanii antireligioase principale: una în jurul campaniei de confiscare a obiectelor de valoare bisericească, iar cealaltă în jurul schismei renovationiste din Biserica Ortodoxă.

Această etapă a campaniei religioase a statului s-a încheiat în 1929, când Iosif Vissarionovici Stalin a început să pună în aplicare o campanie mult mai dură, care avea să aibă loc în următorul deceniu. Măsuri legislative Congresul al X-lea al Partidului Comunist Rus (bolșevic) s-a întrunit la începutul anului 1921 și a emis rezoluția „Cu privire la Glavpolitprosvet (Comitetului Central al Republicii pentru Educație Politică) și la agitație: Probleme de propagandă ale partidului”. Această rezoluție cerea „organizarea, conducerea și cooperarea pe scară largă în sarcina agitației și propagandei antireligioase în rândul maselor largi de muncitori, folosind mijloacele de comunicare în masă, filmele, cărțile, conferințele și alte dispozitive”.David E. Powell, Antireligious Propaganda in the Soviet Union: A Study of Mass Persuasion (Cambridge, Mass.: MIT Press, 1975) p. 34;

În luna august a aceluiași an, o ședință plenară a Comitetului Central a adoptat o instrucțiune în 11 puncte privind interpretarea și aplicarea articolului 13 (menționat mai sus). Instrucțiunea făcea o diferențiere între credincioșii educați și credincioșii needucați și interzicea apartenența la partid a oricărui credincios care era membru al clerului, sau care avea studii, dar credincioșilor needucați li se permitea apartenența la partid pe bază individuală, dacă își dovedeau devotamentul față de comunism.Kolarz, Walter. Religion in the Soviet Union. St Martin's Press, New York (1961) pp 4 Cu toate acestea, a fost decretat ca astfel de membri să fie supuși unei „munci speciale de reeducare” pentru a-i face atei. Instrucțiunea avertiza împotriva acțiunilor pripite de propagandă antireligioasă, împotriva acordării unei publicități prea mari „agitației antireligioase” și sublinia necesitatea unei munci „serioase de iluminare culturală științifică, construind o bază științifică naturală pentru o analiză istorică adecvată a problemei religiei”. Acest lucru însemna că campania antireligioasă trebuia să fie îndreptată spre construirea unei culturi și a unui sistem educațional nereligios, mai degrabă decât spre ridiculizarea și atacarea religiei. Acesta a ordonat Departamentului de Agitație al Comitetului Central, revistei Revoluția și Biserica și Glavpolitprosvet să se conformeze acestei cerințe. Instrucțiunea sublinia, de asemenea, că statul lupta împotriva tuturor formelor de credință religioasă și nu doar împotriva unor religii inanumitedividuale (biserica ortodoxă, de exemplu).Dimitry V. Pospielovsky. A History of Soviet Atheism in Theory, and Practice, and the Believer, vol 1: A History of Marxist-Leninist Atheism and Soviet Anti-Religious Policies, St Martin's Press, New York (1987) pg 30

După Congresul al X-lea, autoritățile au început să ia măsuri împotriva dezbaterilor publice, care au fost în cele din urmă suspendate în mod oficial în 1929 și înlocuite cu prelegeri publice susținute de atei. Motivul invocat pentru încetarea lor a fost că nu satisfăceau cererea publicului și că oamenii preferau să-și consolideze ateismul prin studiu. Marținkovski a fost arestat și trimis în exil în 1922 din cauza predicilor sale religioase, care atrăgeau numeroși oamenii și i s-a spus că se va putea întoarce peste câțiva ani, după ce muncitorii vor deveni mai înțelepți. De fapt, nu i s-a permis niciodată să se întoarcă.Dimitry V. Pospielovsky. A History of Soviet Atheism in Theory, and Practice, and the Believer, vol 1: A History of Marxist-Leninist Atheism and Soviet Anti-Religious Policies, St Martin's Press, New York (1987) pg 40

Persecuțiile împotriva Bisericii Ortodoxe

În ciuda părții din instrucțiunea din august 1921 referitoare la combaterea tuturor religiilor, statul a adoptat o poziție deosebit de dură față de biserica ortodoxă sub pretextul că era o moștenire a trecutului țarist.Joan Delaney Grossman, 'The Origins of Soviet Antireligious Organizations', in Richard H. Marshall, Jr (ed.), Aspects of Religion in the Soviet Union, 1917-1967, (Chicago: University of Chicago Press, 1971) p. 114 Este posibil ca acest lucru să fi fost, de asemenea, un considerent pragmatic, în ideea că statul nu era încă suficient de puternic pentru a-și extinde activitățile antireligioase dincolo de biserica ortodoxă.

Atunci când liderii bisericii au cerut libertatea religioasă conform constituției, comuniștii au răspuns cu teroare. L-au asasinat pe mitropolitul Kievului și au executat 28 de episcopi și 6.775 de preoți. Represiunea a intimidat numeroși lideri ecleziastici și i-a făcut să se supună.

Patriarhul Tihon al Moscovei a elaborat o enciclică privind neutralitatea politică și dezangajarea Bisericii din politica lumească, iar propaganda oficială a descris-o ca pe o formă de camuflaj pentru a ascunde adevăratul său scop de susținere a burghezo-aristocrației autocratice. Tihon a subliniat libertatea Bisericii în ceea ce privește separarea Bisericii de Stat și datoria credincioșilor de a fi loiali statului în chestiuni civice, în măsura în care acest lucru nu contrazicea loialitatea primară a creștinului față de Dumnezeu. El a produs trei declarații de loialitate față de statul sovietic, în 1919, 1923 și în ultimul său testament din 1925.

Începând din martie 1922, presa sovietică a publicat relatări defăimătoare despre comportamentul clerului și al credincioșilor. Acest lucru a fost urmat de arestări și procese ale persoanelor atacate.

Credincioșii puteau fi arestați și în legătură cu invocarea sau cinstirea miracolelor. Miracolele trebuiau să fie suprimate din punctul de vedere al oficilităților din cauza faptului că acestea contraziceau ateismul ideologiei oficiale a statului. Cu toate acestea, nu era încă legală urmărirea penală a oamenilor doar pentru că făceau astfel de afirmații (acest lucru avea să devină legal în 1929), astfel că invocarea miracolelor a fost urmărită în schimb sub pretextul că erau acte de opoziție menite să îi întărească pe credincioși în mișcarea de rezistență pentru păstrarea obiectele de valoare ale bisericii. În Tula, episcopul local a fost condamnat la zece ani de închisoare după ce populația locală a pretins că a avut loc un miracol. Mai mulți credincioși au fost închiși împreună cu el.

Credința trebuia transformată într-o afacere personală și făcută cât mai puțin vizibilă posibil. Regimul nu putea tolera o credință dinamică sau lideri religioși populari, care să inspire și să conducă milioane de oameni.Dimitry V. Pospielovsky. A History of Soviet Atheism in Theory, and Practice, and the Believer, vol 2: Soviet Anti-Religious Campaigns and Persecution, St Martin's Press, New York (1988) pg 58

În acest sens, doctrina lui Lenin, conform căreia statul ar trebui să fie mult mai tolerant față de preoții imorali sau chiar criminali decât față de cei cu o bună reputație morală, a fost interpretată astfel încât clericii populari au fost îndepărtați, închiși sau uciși ori de câte ori s-a considerat că este cazul.Dimitry V. Pospielovsky. A History of Soviet Atheism in Theory, and Practice, and the Believer, vol 2: Soviet Anti-Religious Campaigns and Persecution, St Martin's Press, New York (1988) pg 57 Adesea au fost inventate acuzații împotriva acestor clerici populari pentru a justifica arestarea, întemnițarea sau executarea lor. Această metodă a fost deosebit de dură în zonele rurale, departe de observatorii străini, unde o campanie sistematică a lichidat cei mai populari călugări și a închis mănăstirile cu cea mai mare autoritate. Prin aceasta, celebra mănăstire Optina a fost închisă în 1922 și transformată în muzeu de stat, iar unul dintre conducătorii călăgurilor a fost arestat. Toate cele șapte biserici locale au fost închise, de asemenea, până în 1929 (lăsând populația religioasă locală fără nicio clădire în care să se închine). Muzeul avea să fie închis mai târziu, în 1928, iar până în 1930 călugării care au slujit în el se ascundeau în mare parte sau fuseseră trimiși în lagăre de muncă.