Dirayr Mardichian (în ; din botez Tigran Martikian sau, în armeana apuseană, Dikran Mardighian; ) a fost un teolog și episcop armean, care a îndeplinit funcția de șef (Aracinort) al (1960–2010).
Originar din orașul Beirut (aflat astăzi în Liban), a urmat studii la al din Ierusalim (1944–1947) și la al (1948–1952). După absolvire, a lucrat ca secretar al Seminarului Teologic din Ecimiadzin și secretar personal al catolicosului (1945–1954), apoi, în anul 1955, a fost numit preot-paroh în orașul Baku (capitala Azerbaidjanului) și secretar al . Noul catolicos Vasken I Balgian l-a ridicat în octombrie 1956 la rangul de arhimandrit (Vardapet) și l-a numit în anul 1957 în funcția de vicar al Eparhiei Armene din Azerbaidjan și Asia Centrală, iar tânărul arhimandrit Mardichian a fost ales în toamna anului 1958 în funcția de primat al Eparhiei Armene din Azerbaidjan, pe care a îndeplinit-o până în anul 1960.
Catolicosul Vasken I l-a numit pe arhimandritul Dirayr Mardichian în 10 mai 1960 ca primat (Aracinort) al Eparhiilor Armene din și , iar Congresul eparhial din România l-a confirmat în 2 octombrie 1960 ca șef al Eparhiei Armeano-Gregoriene. Tânărul prelat armean s-a confruntat la început cu mari dificultăți și a făcut eforturi pentru a-i readuce pe etnicii armeni la biserică, militând pentru păstrarea identității etnice și religioase a armenilor din România și Bulgaria prin predici care transmiteau speranța că Armenia va deveni din nou un stat independent și reușind să recupereze în 1983, după mai multe demersuri, clădirea Casei de Cultură Armene, unde a amenajat un spațiu muzeal pentru colecția de carte și de obiecte de artă a Eparhiei Armene și a deschis ulterior Biblioteca și Muzeul Eparhiei Armene. A întreținut relații cordiale cu conducătorii Bisericii Ortodoxe Române și ai altor culte religioase din România și a participat la adunări pentru pace.
Recunoscându-i meritele teologice și administrative, catolicosul Vasken I l-a hirotonit episcop în 29 noiembrie 1964 în Catedrala din Ecimiadzin și apoi l-a ridicat la rangul de arhiepiscop în 28 februarie 1980. A fost distins cu mai multe ordine și medalii, printre care Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” (1964) și Ordinul Național „Serviciul Credincios” (2000).
Biografie Formarea teologică Dirayr Mardichian s-a născut la 24 mai 1930 în orașul Beirut din Liban, într-o familie de armeni nevoiași, primind la botez numele (în armeana apuseană Dikran). Părinții săi (Hagop și Arșaluis Mardichian) au avut trei băieți, dintre care Tigran era cel mai mic. A studiat la școlile Sahaghian și Apcarian din Beirut și a fost pasionat de fotbal în timpul copilăriei, dorind să ajungă jucător la Ararat Erevan. A făcut parte, alături de frații săi, din echipele de fotbal ale comunităților armene din Liban și Ierusalim. Cu puțină vreme înainte de a da admitere la Seminarul Teologic din Ierusalim, a jucat pentru echipa Ararat Erevan în meciul cu echipa Școlii Engleze „Bishop Cabot” și a marcat un gol. A abandonat fotbalul și a ales să urmeze studiile teologice, la îndemnul patriarhului armean al Ierusalimului, dar pasiunea pentru fotbal i-a rămas, încât într-un interviu acordat în anul 1998 ziarului românesc ProSport a afirmat că atunci „cînd mă voi naște încă o dată, în mod sigur o să mă fac fotbalist”. În perioada 1944–1947 a urmat studii la (Sărpoț Hakobianț Jarangavoraț) al din Ierusalim.
Familia sa s-a repatriat în Armenia în anul 1947, la fel ca mii de alte familii armenești care au supraviețuit genocidului și au trăit în exil, și s-a stabilit la Erevan, capitala RSS Armene. Tigran s-a înscris în același an la cursurile Institutului de Limbi Străine din Erevan, secția de limba engleză. A abandonat studiile la Institut după numai trei luni de frecvență și s-a transferat în anul următor la al . În perioada studiilor sale la Ierusalim și Ecimiadzin, a fost un student care a excelat. A fost hirotonit diacon la 1 noiembrie 1951. A absolvit cursurile Seminarului în anul 1952 ca șef de promoție, susținând teza de absolvire Ideea păcii în literatura armeană bisericească veche, distinsă cu calificativul „excepțional” După absolvire, a fost numit secretar al Seminarului Teologic din Ecimiadzin și secretar personal al catolicosului (1945–1954), al cărui protejat a devenit.
A fost hirotonit apoi ca preot celibatar (ieromonah) la 4 aprilie 1955 (Duminica Floriilor) în Biserica „Sfânta Hripsime” din Vaharșapat de către episcopul Sahag Der Hovhannisian, și i s-a dat numele preoțesc de Dirayr. În perioada următoare, proaspătul preot Dirayr Mardichian a fost numit preot-paroh în orașul Baku (capitala Azerbaidjanului) și secretar al . Hirotonirea sa ca preot a avut loc în anul alegerii ca patriarh și catolicos al tuturor armenilor a episcopului Vasken Balgian, care se născuse la București (România). Autoritățile sovietice nu i-au permis însă ieromonahului Mardichian să părăsească orașul Baku în septembrie 1955 pentru a participa la alegerea noului catolicos, deoarece se temeau că ar fi putut influența rezultatul alegerilor, prin cunoștințele sale cu privire la organizarea internă a Bisericii Apostolice Armene, pe care le dobândise în calitate de secretar personal al fostului catolicos. Cu toate acestea, ieromonahul Mardichian a participat la ședința națională de alegere a catolicosului ca reprezentant al orașului Gandja (atunci Kirovabad) din Azerbaidjan.
Noul catolicos a inițiat un proces de renaștere a Bisericii Apostolice Armene, care a dobândit o influență tot mai mare în societatea armeană în ciuda obstacolelor create de regimul sovietic prin promovarea ateismului și prin încercările de asimilare forțată a naționalităților sovietice. În acest context înnoitor, ieromonahul Mardichian a reușit în perioada imediat următoare să adune comunitatea armeană din Baku în jurul bisericii strămoșești, insuflând credința și patriotismul în sufletul armenilor locali. În octombrie 1956, după susținerea tezei de doctorat cu tema Rolul Bisericii Armene din diaspora, a fost ridicat de catolicosul Vasken I al tuturor armenilor la rangul de arhimandrit (Vardapet) în Catedrala Patriarhală din Ecimiadzin. Relația noului arhimandrit cu catolicosul a fost una apropiată, după cum o dovedește discuția purtată de cei doi în 12 decembrie 1956 pentru rezolvarea unor probleme importante legate de Eparhia Armeană din Azerbaidjan, iar Vasken I l-a prețuit mult pe tânărul prelat.
În anul 1957, după demisia episcopului Eznik Aznavurian, arhimandritul Mardichian a fost numit vicar al Eparhiei Armene din Azerbaidjan și Asia Centrală și a devenit astfel conducător interimar (locțiitor de primat) al comunității. În toamna anului 1958 a fost ales primat al Eparhiei Armene din Azerbaidjan, îndeplinind această funcție până în anul 1960. În ciuda tinereții sale, prima experiență spiritual-administrativă a prelatului Mardichian ca lider religios al armenilor din Azerbaidjan, Nagorno Karabah și Nahicevan a avut succes. Ritualul spiritual al vieții bisericești a fost complet reorganizat, numărul clericilor a sporit, au fost organizate coruri în biserici, iar numărul credincioșilor care mergeau la biserică s-a multiplicat datorită considerației Sheikh-Ul-Islam și Ministrului Afacerilor Religioase. În această perioadă, spiritul Bisericii Armene a înflorit în această regiune.
Episcop în România Începerea revitalizării comunității Eparhiile armene din România și din Bulgaria au rămas fără conducător spiritual în septembrie 1955, după alegerea episcopului Vasken Balgian ca patriarh suprem de Ecimiadzin și . Pentru a cunoaște starea actuală a celor două eparhii, catolicosul Vasken I l-a trimis în anul 1958 pe arhimandritul Dirayr Mardichian, tânărul vicar al Eparhiei Armene din Azerbaidjan, într-o vizită pastorală la comunitățile armene din România și Bulgaria. Prelatul armean a călătorit acolo, a oficiat slujbele de Paști în bisericile armene din România și Bulgaria și a efectuat în 22 aprilie 1958, însoțit de președintele și membrii Consiliului Eparhial al Bisericii Armene din România, o vizită de prezentare la patriarhul Justinian Marina al României, mărturisindu-i amintirea frumoasă păstrată de catolicosul Vasken I poporului român, României și Bisericii Ortodoxe Române, informându-l cu privire la vizita catolicosului la Moscova în mai 1958, cu prilejul aniversării a 40 de ani de la reînființarea Patriarhiei Ruse, și exprimându-și bucuria pentru ocazia de a călători în România și Bulgaria și de a cunoaște astfel realitățile politice din cele două țări și pe conducătorii celor două patriarhii ortodoxe. Patriarhul Justinian a evocat bunele relații pe care le-a avut cu catolicosul Vasken și i-a dăruit oaspetelui câteva cărți. În ciuda acestei bune primiri, prelatul vizitator a constatat că lipsa unui episcop permanent la București și politica ateistă a regimului comunist din cele două țări au contribuit la diminuarea semnificativă a numărului credincioșilor armeni. O parte din bisericile armenești au fost închise, în timp ce clădirile unor alte instituții armenești (precum reședința episcopală, Școala Armeană sau Casa de Cultură Armeană) au fost naționalizate. În același timp, conducătorii comuniști ai României și Bulgariei manifestau o ostilitate față de Biserica Apostolică Armeană.
Doi ani mai târziu, la 10 mai 1960, arhimandritul Dirayr Mardichian a fost numit primat (Aracinort) al Eparhiilor Armene din și , prin gontag-ul (decretul) catolicosal nr. 173/1960, și a preluat astfel conducerea spirituală a celei mai vechi comunități armene din diaspora, ca al 41-lea prelat de pe scaunul episcopal înființat în anul 1401 de domnul Alexandru cel Bun al Moldovei. A sosit în 10 iunie 1960 la București pentru a-și ocupa noul post. Congresul eparhial al Eparhiei Armeano-Gregoriene din România l-a ales în 2 octombrie 1960 pe arhimandritul Dirayr Mardichian ca șef al Eparhiei Armeano-Gregoriene din Republica Populară Romînă, iar această alegere a fost recunoscută de Consiliul de Stat al Republicii Populare Romîne în 14 octombrie 1961. Tânărul prelat armean s-a confruntat la început cu mari dificultăți și a făcut eforturi pentru a-i readuce pe etnicii armeni la biserică. În activitatea desfășurată în România și Bulgaria a dovedit o inteligență nativă, un înalt simț al datoriei și un mare curaj, care l-au întărit și l-au determinat să nu-și abandoneze misiunea spirituală, așa cum o dovedește evocarea adesea în predicile sale a eroului național Andranik Ozanian (1865–1927), o figură cheie a mișcării armene de eliberare națională. Recunoscându-i meritele teologice și administrative, catolicosul Vasken I l-a hirotonit episcop de Dirayr Mardichian în 29 noiembrie 1964 în Catedrala din Ecimiadzin și apoi l-a ridicat la rangul de arhiepiscop în 28 februarie 1980, printr-un gontag pontifical. După schimbarea regimului politic în urma Revoluției din decembrie 1989, noul președinte al României, Ion Iliescu, l-a recunoscut în 17 ianuarie 1991 pe episcopul Mardichian în funcția de arhiepiscop, șef al Eparhiei Armeano-Grigoriene din România (Aracinort).