Teodor al II-lea Eirenikos (în ; ), cunoscut și sub numele de Teodoros Kopas sau Koupas (Κωπάς/Κουπάς),Vougiouklaki (2003), Cap. 1 a fost un funcționar bizantin de rang înalt și ministru-șef în cea mai mare parte a domniei împăratului bizantin Alexie al III-lea Angelos (1195–1203). După ocuparea Constantinopolului în timpul Cruciadei a patra, a fugit în Imperiul de la Niceea, unde s-a călugărit și a slujit ca patriarh ecumenic al Constantinopolului în exil în perioada 28 septembrie 1214 – 31 ianuarie 1216.
Biografie Cariera politică Theodoros Eirenikos provenea dintr-o familie de funcționari și de cărturari și a primit o educație înaltă. A început o carieră ca funcționar în cadrul oficiului imperial și a fost cunoscut ca un om educat și inteligent, precum și ca un bun orator. A urcat în ierarhie în toamna anului 1197 în urma intrării în dizgrație și exilării, din cauza unor intrigi, a lui Konstantinos Mesopotamitis, sfetnicul preferat al împăratului bizantin Alexie al III-lea Angelos (1195–1203). El i-a urmat lui Mesopotamitis în influentul și confidențialul post de la curtea imperială de epi tou kanikleiouΜιχαήλ Χωνιάτης, Επιστολαί, p. 101. (secretar al Cancelariei Imperiale, păstrător al sigiliului imperial) și ca ministru-șef, ceea ce i-a asigurat o influență puternică în relația cu împăratul bizantin și i-a permis să ia decizii cu privire la politica internă și externă a imperiului. A deținut, de asemenea, rangul administrativ superior de pansebastos sebastos.Brand (1968), pp. 143, 146–147. Potrivit relatării istoricului contemporan Niketas Choniates, Eirenikos se temea să nu împărtășească soarta lui Mesopotamitis și, prin urmare, și-a exercitat puterea cu o mare precauție. Se temea să nemulțumească aristocrația ereditară care domina curtea imperială și care subminase poziția lui Mespotamitis. În acest scop, el a amânat să întreprindă orice fel de reforme necesare administrației imperiale.Brand (1968), p. 147. Din cauza comportamentului său precaut, nu a putut să împiedice pregătirea și începerea Cruciadei a patra (1202-1204), îndreptată împotriva Bizanțului, și și-a pierdut postul după fuga împăratului Alexie al III-lea la 18 iulie 1203.
Exilul și cariera bisericească În aprilie 1204 Constantinopolul a fost ocupat de oștenii participanți la Cruciada a patra și, la fel ca mulți funcționari bizantini de rang înalt, Theodoros Eirenikos a fugit din oraș și s-a refugiat în Asia Mică. Acolo s-a călugărit. Teodor I Laskaris, nou-proclamatul împărat al Imperiului de la Niceea, l-a numit în 1209 în postul de chartophylax al Patriarhiei Constantinopolului, care fusese restabilită în exil la Niceea. Laskaris i-a mai acordat titlul de hypatos ton philosophon, titlu prestigios acordat conducătorului Școlii de filosofie de la Constantinopol.Kazhdan (1991), p. 964
La 28 septembrie 1214 Teodor a fost ales în scaunul vacant de patriarh al Constantinopolului de către sinodul patriarhal, ca succesor al patriarhului defunct Mihail al IV-lea. Perioada păstoririi sale a fost marcată de o confruntare deschisă cu Biserica Catolică, în special asupra legitimității Patriarhiei Latine a Constantinopolului și a exercitării autorității ecleziale catolice asupra populațiilor greco-ortodoxe, aflate sub conducerea unor prinți latini.Vougiouklaki (2003), Cap. 2 El a condus negocieri cu legatul papal Pelagius de Albano cu privire la unirea bisericilor constantinopolitane. După alegerea sa a trimis o circulară clerului orașului ocupat de catolici, informându-l despre alegerea sa și excomunicându-i pe cei care recunoșteau autoritatea Patriarhiei Latine a Constantinopolului și a papei. În timpul păstoririi sale, Arhiepiscopia de Peć și eparhiile sale au fost detașate din jurisdicția Arhiepiscopiei de Ohrida.Μανουήλ Γεδεών, Πατριαρχικοί Πίνακες, pp. 381-382.
Teodor Eirenikos a murit la 31 ianuarie 1216 și i-a succedat patriarhul Maxim al II-lea.
Notă explicativă
Note
Bibliografie
Gedeon, Manouil [Μανουήλ Γεδεών], Πατριαρχικοί Πίνακες. Ειδήσεις ιστορικαί, βιογραφικαί περί των Πατριαρχών Κωνσταντινουπόλεως από Ανδρέου του Πρωτοκλήτου μέχρις Ιωακείμ Γ΄ του από Θεσσαλονίκης 36–1884, Constantinopol [Κωνσταντινούπολη], 1885-1890, pp. 381-382. Gounadaris, Paris: „Édification du patriarcat à Nicée”, în Christian Gastgeber [ș.a.], The Patriarchate of Constantinople in Context and Comparison (Veröffentlichungen zur Byzanzforschung 41), VÖAW, Viena, 2017, pp. 25–30.
Categorie:Nașteri în secolul al XII-lea Categorie:Decese în 1216 Categorie:Arhiepiscopi din secolul al XIII-lea Categorie:Bizantini din secolul al XII-lea Categorie:Patriarhi ecumenici ai Constantinopolului