Lola Jean Albright () a fost o cântăreață și actriță americană, cunoscută mai ales pentru interpretarea cântăreței atrăgătoare Edie Hart, iubita detectivului particular Peter Gunn, în toate cele trei sezoane ale serialului de televiziune .

Primii ani S-a născut în orașul Akron, Ohio în familia lui Marion A. (născută Harvey) și John Paul Albright, ambii cântăreți de muzică gospel. Mama Lolei era originară și ea tot din statul Ohio, dar tatăl ei provenea din Dakota de Nord; el și-a întreținut familia în anii 1930, lucrând ca inspector la o companie locală de materiale izolatoare. "The Fifteenth Census of the United States: 1930", Akron, Ohio, Ward 8, Block 136, Summit County, April 15, 1930. Bureau of the Census, United States Department of Commerce. Digital copy of original enumeration page available on , a free online genealogical database provided as a public service by The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints, Salt Lake City, Utah; retrieved July 26, 2017.

Lola a învățat la King Grammar School și a absolvit West High School din Akron în 1942.Aaker, Everett (2006). Encyclopedia of Early Television Crime Fighters. McFarland & Company, Inc. , pp. 6–8. A cântat în public încă de la o vârstă fragedă și a studiat pianul timp de 20 de ani. Începând cu vârsta de 15 ani, a lucrat după școală ca recepționeră la postul de radio WAKR din Akron. Ea a părăsit postul de radio WAKR la vârsta de 18 ani și s-a mutat la Cleveland, unde a obținut un post de stenografă la radio WTAM. Prima ei reprezentație la radio a avut loc la postul WJW din Cleveland. Lola Albright s-a mutat apoi la Chicago, a lucrat ca fotomodel și a fost descoperită de un căutător de talente, care a convins-o să se mute la Hollywood la vârsta de 23 de ani.

Cariera cinematografică Lola Albright și-a făcut debutul în film cu un mic rol în comedia muzicală The Unfinished Dance (1947), iar apoi a apărut în anul următor în două filme cu Judy Garland: The Pirate și Easter Parade. Ea a intrat pentru prima oară în atenția studiourilor și publicului în filmul noir Champion (1949), în care a jucat rolul soției unui manager de box manipulator; ea se îndrăgostește de un boxer interpretat de Kirk Douglas. În următorii câțiva ani, ea a apărut în roluri secundare în peste 20 de filme, inclusiv în câteva westernuri de categoria B și în comedia slapstick The Good Humor Man (1950), în care a jucat alături de viitorul ei soț, Jack Carson.

Printre filmele în care a apărut Lola Albright au fost (1949), cu Susan Hayward, (1953), în care a jucat rolul iubitei personajului interpretat de , și The Tender Trap (1955), în care a fost una dintre cele câteva femei care încercau să convingă un burlac, interpretat de Frank Sinatra, să se căsătorească.

La începutul anilor 1950, Albright a fost, de asemenea, un model frecvent al pictorului pinup .

A Cold Wind in August În 1961 a jucat în filmul al lui  – un film independent, alb-negru și cu buget redus – în rolul unei stripteuze divorțate de vreo 30 de ani, care joacă într-un spectacol burlesc și trăiește o poveste fierbinte de dragoste cu un băiat de 17 ani. Critica Pauline Kael a lăudat cu entuziasm interpretarea Lolei Albright. Interpretarea actriței a fost lăudată, de asemenea, într-un articol publicat în 1985 în ziarul The New York Times.Thompson, Howard. (October 5, 1985). „CRITICS' CHOICE; CABLE TV”, The New York Times Lola Albright a evaluat acest rol într-un interviu publicat în 1961, în care a afirmat: „Unii oameni vin la mine și îmi spun: «Lola, nu ar trebui să joci acest rol. Nu ești tu.» Ei bine, număr până la 10, îmi mușc limba și apoi le spun că sunt actriță: nu vreau să mă joc pe mine.”.

Filme ulterioare Rolul jucat în filmul A Cold Wind in August a dat un nou impuls carierei sale cinematografice, făcând-o să obțină roluri în muzicalul (1962) al lui Elvis Presley, în care a interpretat-o pe iubita de multă vreme a unui promotor de box cinic (Gig Young), și în thrillerul al regizorului francez René Clément, în care a interpretat o văduvă bogată, care avea pasiunea de a împărți mâncare săracilor (deși cu un motiv ascuns). În (1966) a interpretat o chelneriță nefericită care se gândește să se sinucidă atunci când ajunge să creadă că i-a ruinat viața fiicei sale (Tuesday Weld). În anul următor ea a jucat în westernul The Way West.

Lola Albright a renunțat la cariera de actriță de cinema în 1968, după încheierea filmărilor la , o farsă inspirată de conflictul între generații, în care a jucat rolul lui Alice Kingsley, soția deznădăjduită a unui profesor de psihiatrie interpretat de David Niven și mama a două fete adolescente.

Cariera de televiziune stanga|miniatura| Cu Craig Stevens în (1960) dreapta|miniatura| și în Rawhide (1964) Spre deosebire de alți actori de film care au amânat apariția în producțiile de televiziune, Albright a colaborat activ în acest mediu încă din 1951. A apărut în episodul „Inside Story” din serialul antologie . Mai târziu, a avut un rol periodic în în anii 1950 și a apărut în diverse roluri în unele seriale de televiziune precum Alfred Hitchcock Presents, The Thin Man, Gunsmoke, Rawhide, Laredo, Burke's Law, The Dick Van Dyke Show, My Three Sons, The Beverly Hillbillies, Bonanza (două episoade), The Man from UNCLE, Medical Center, Kojak, Columbo, McMillan & Wife, Quincy, M.E., Starsky & Hutch, The Incredible Hulk și Branded.

În 1958 Albright a fost distribuită în Peter Gunn, serialul polițist de televiziune produs de Blake Edwards și cu o coloană sonoră compusă de Henry Mancini. Ea a interpretat rolul atrăgătoarei Edie Hart, o cântăreață dintr-un club de noapte și iubita detectivului Peter Gunn (Craig Stevens). „Ea a fost distribuită perfect în acel rol, pentru că avea un timbru vocal de jazz care era foarte greu de găsit”, a spus Mancini în 1992. „Suficient cât să cred că ea ar trebui să cânte în acel club și că nu ar trebui să fie pe Broadway sau să facă filme”. Lola Albright a cântat în 38 dintre cele 114 episoade ale serialului Peter Gunn, interpretând melodii clasice de jazz precum „How High the Moon”, „A Good Man Is Hard to Find”, „Easy Street” și „Day In, Day Out".

Când actrița Dorothy Malone a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență, Albright a înlocuit-o în rolul personajului Constance MacKenzie din telenovela Peyton Place. La acea vreme, Albright a numit acel rolul drept „una dintre cele mai mari provocări ale carierei mele teatrale”. Ea a continuat să joace în filme și să apară în producții de televiziune până în anul 1984, când s-a retras din activitate.

Cariera muzicală dreapta|miniatura|Albright cântând la (1962) Compania Columbia Records a semnat un contract cu Lola Albright ca vocalistă, ceea ce a condus la lansarea unui prim album intitulat Lola Wants You în 1957. Rolul ulterior al Lolei Albright în Peter Gunn și interpretările ei muzicale în acel serial au determinat lansarea unui al doilea album, intitulat Dreamsville (1959), care a fost adaptat muzical de Henry Mancini și acompaniat de orchestra lui. Lola Albright este unul dintre puținii cântăreți ale căror cântece nu au apărut pe coloana sonoră a niciunui film pentru care Mancini a realizat aranjamentul muzical.

Aprecieri Lola Albright a fost nominalizată în 1959 la premiul Emmy pentru cea mai bună actriță în rol secundar (personaj permanent) într-un serial dramatic pentru rolul ei din serialul Peter Gunn. Ea a câștigat în 1966 premiul Ursul de Argint pentru cea mai bună actriță la ediția a XVI-a a Festivalului Internațional de Film de la Berlin pentru rolul ei din filmul .

Viața personală Albright s-a căsătorit de trei ori: mai întâi cu crainicul radiofonic Warren Dean din Cleveland în 1944, de care a divorțat în 1949, apoi cu actorul Jack Carson în 1951 (o altă sursă afirmă că s-au căsătorit la 1 august 1952), de care a divorțat în 10 noiembrie 1958, și în cele din urmă cu Bill Chadney, interpretul lui Emmett, pianistul din serialul de televiziune Peter Gunn pe 19 mai 1961, de care a divorțat în 1975.

După ce s-a retras din actorie, Albright și-a petrecut ultimii ei ani de viață în cartierul Toluca Lake al orașului Los Angeles. În 2014 a căzut și și-a fracturat coloana, iar această leziune a contribuit la o deteriorare generală a sănătății ei în următorii trei ani.

Lola Albright a murit în casa ei pe 23 martie 2017 din cauze naturale, la vârsta de 92 de ani.McNary, Dave (2017). Peter Gunn Star Lola Albright Dies at 92, Variety.com, March 26, 2017; retrieved July 26, 2017.

Filmografie Filme de cinema AnTitluRolObservații1947The Unfinished DanceColaboratoare a casei de modăNemenționată1948The PiratePrietena ManueleiNemenționatăEaster ParadeModel de pălăriiNemenționatăJulia MisbehavesManechinNemenționată1949ChampionPalmerTulsaCandy WilliamsThe Girl from Jones BeachVickieNemenționatăBodyholdMary Simmons1950The Good Humor ManMargie BellewBeauty on ParadeKay WoodstockWhen You're SmilingPeggy MartinHe's a Cockeyed WonderActrița din filmul de la cinematograful Drive-InNemenționatăThe Killer That Stalked New YorkFrancie BennetSierra PassageAnn Walker1952Arctic FlightMartha Raymond1953The Silver WhipWaco1955Treasure of Ruby HillsMayThe Magnificent MatadorMona WiltonThe Tender TrapPoppy Masters1957PawneeMeg AldenThe Monolith MonstersCathy BarrettOregon PassageSylvia Dane1958Seven Guns to MesaJulie Westcott1961A Cold Wind in AugustIris Hartford1962Kid GalahadDolly Fletcher1964Joy HouseBarbara1966Lord Love a DuckMarie Greene1967The Way WestRebecca „Becky” EvansThe Money JunglePeggy Lido1968Where Were You When the Lights Went Out?Roberta LaneThe Impossible YearsAlice KingsleyThe Helicopter SpiesAzalea

Scurtmetraje

The Soundman (1950) Capturi de ecran: Hollywood Cowboy Stars (1955) Realizarea de filme pe Riviera (1964)

Filme de televiziune