Frații Grecu (muraliști din Țara Oltului)

Frații Grecu, cunoscuți și ca familia Grecu sau frații Grecu din Săsăuș, au făcut parte dintr-o familie de zugravi muraliști de biserici din Țara Oltului. Perioada de activitate a acestora a fost identificată, în literatura de specialitate, începând cu ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea și până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Originari din Arpașu de Jos, au pictat biserici în sudul Transilvaniei și s-au stabilit încă de la finalul secolului al XVIII-lea la Săsăuș, județul Sibiu de astăzi.Rustoiu... pag. 14

Prima generație a zugravilor din Săsăuș a fost formată din Alexandru, Ioan și Nicolae Grecu. Pictura lor murală a fost influențată de tradiția post-brâncovenească, specifică centrelor artistice aflate la sud de Munții Carpați. Ioan și Nicolae au fost ucenicii zugravului Pantel(e)imon care a venit din Argeș, Țara Românească. Împreună cu acesta, cei doi au pictat paraclisul din Zărnești. În Țara Oltului, zugravii Grecu au fost semnalați cu lucrări murale la Cârța, unde Valer Literat le-a atribuit realizarea câtorva icoanePorumb 1998... pag. 214.

Alexandru și Nicolae Grecu au pictat în anul 1804 biserica din MohuPorumb 1998... pag. 147Meteș 1929... pag. 120Literat 1996... pag. 141,Anuarul... , pag. 120 câteva icoane și o crucePorumb 1998... pag. 147. Au pictat de asemenea frescele de la biserica din Arpașu de Sus.Panait 1970... pag. 31. Panait a atribuit lucrarea de la Arpașu de Sus doar lui Nicolae Grecu în 1815. Ioan și Alexandru au pictat în perioada 1806 - 1810, Biserica Nașterea Domnului din Sărata. Nicolae a zugrăvit în 1808, naosul și pronaosul bisericii din Beclean și în 1809 pictura murală din biserica de la Streza-Cârțișoara. Ulterior a zugrăvit biserica din Viștea de Sus.

Alexandru Grecu a semnat în 1812 un epitaf (aer) la biserica din Ucea de SusAnuarul... , pag. 122Nicolae Iorga: Scrisori și inscripții ardelene și maramureșene, II, Atelierele Grafice Socec & Co, București, 1906, pag. 183 și în 1813, unul similar pentru biserica din Arpașu de Sus.Literat 1996... pag. 215

A doua generație de zugravi ai familiei a fost formată din Gheorghe și Nicolae ... a lui Niculae Grecu. Aceștia au continuat tradiția familiei și au pictat mai multe edificii de cult, așa cum sunt Biserica Sfântul Vasile din Fofeldea și cea din Colun, județul Sibiu, cea din Arpașu de Sus, unde au continuat lucrarea lui Nicolae Grecu - tatăl. În 1820 au pictat tâmpla bisericii Sfântul Nicolae din Voivodeni. În 1821, au continuat lucrarea pictând fresca de pe naosul și altarul acesteia. Cei doi au zugrăvit în 1824 biserica din Oprea-Cârțișoara.Panait 1970... pag. 31 - 32

Ultimul reprezentant al familiei a fost Vasile Grecu. În pictura acestuia prevalează elementele populare, fapt care a dus la o mai mică influență a tradițiilor post-brâncovenești și la o cromatică mai stridentă.

Cadrul istoric, politico-social Față de celelalte două mari regiuni istorice care compun astăzi România, Transilvania a avut o istorie diferită cu privire la relațiile dintre națiunile conlocuitoare. Adeseori s-a afirmat în mod ideologic și partizan că aici nu a fost vorba de conviețuire, ci de o colonizare. Cu certitudine, de-a lungul timpului, între acestea, s-a creat un echilibru fără ca să existe o relație de reciprocitate și ca urmare, românii au fost eliminați din viața politică. Din cauză că nu au ripostat violent la o asemenea stare de fapt, ei și-au asumat statutul de națiune tolerată, cu tot ce înseamnă el, inclusiv religia. Această situație a durat sute de ani până la sfârșitul secolului al XVII-lea când a fost înființată Biserica Greco-Catolică.Boicu... pag. 204

Disputele care au avut loc nu au avut cu precădere o motivație confesională, ele au avut mai degrabă un accent politic, social și în special, național.Ioan Lupaș: Documente istorice transilvane, I, Cluj, 1940, pag. 235-238Silviu Dragomir: Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în sec. al XVII-lea, Cluj, I, 1920, pag. 137-140; 150-243. Din punct de vedere religios, cei care au acceptat unirea cu Biserica Romei au dorit obținerea unor avantaje, precum și afirmare socială și politică. Pe de altă parte, tinerii români școliți la Roma, Viena sau Budapesta au cerut drepturi egale cu sașii, ungurii și secuii și pentru românii din Transilvania, indiferent de credință, motivând cererile lor cu argumente istorice.Romul Munteanu: Contribuția Școlii Ardelene la culturalizarea maselor, București, 1962Lucian Blaga: Gîndirea românească în Transilvania, în sec. al XVIII-lea, București, 1966Alexandru Duțu: Coordonate ale culturii românești în sec. XVIII, Bucuresti, 1968, pag. 295-305Dumitru Popovici: Studii literare 11, Cluj, 1972. La litterature roumaine a l'epoque des lumieres, Sibiu, 1945, pag. 90-95 Din aceste cauze, biserica ortodoxă s-a constituit ca cel mai important factor în lupta împotriva politicilor exercitate de conducerea de la Viena. Bisericile ridicate de voievozii munteni la Făgăraș, la Ocna Sibiului, la Turnu Roșu, la Sâmbăta sau Poiana Mărului au fost modele dorite de majoritatea românilor. Ca urmare au apărut, în opinia cercetătoarei Maria Zintz, școli și ateliere de pictură locală care au contribuit la păstrarea influențelor de tradiție bizantină și brâncovenească. Prin intermediul acestora s-au implementat formele artistice autohtone.<ref>Ștefan Meteș: Mănăstirile românești din Transilvania și Ungaria, Sibiu, 1936</ref>Ștefan Meteș: Viața bisericească a românilor din Țara Oltului, pag. 41-42Eugenia Greceanu: Țara Făgărașului, zonă de iradiație a arhitecturii de la sud de Carpați, în Buletinul Mo-numentelor Istorice, anul XXXIX, 1970, nr. 2, pag. 33-50Ioana Cristache Panait, Eugenia Greceanu: Biserici românești de zid - monumente istorice din Țara Făgărașului, în Mitropolia Ardealului, 1970, nr. 9-10 pag. 627-637Ioana Cristache Panait, Eugenia Greceanu: Biserici românești din Țara Făgărașului, în Mitropolia Ardealului, 1971, nr. 7-8, pag. 567-579Zintz... pag. 456

thumb|360px|Palatul Hofburg (Curtea de la Viena), reședința împăraților Imperiului Austriac în perioada 1804-1918

În anul 1781, ca urmare a edictului de toleranță a lui Iosif al II-lea, s-a permis tuturor locuitorilor indiferent de religie să construiască școli și biserici de zid și cu clopote, în orice localitate care avea minim 100 de familii. În 1783, prin emiterea unei diplome imperiale, s-a precizat că populația care aparținea de Biserica Greco-Orientală, era obligată să contribuie financiar pentru întreținerea bisericilor și preoților fără a primi niciun ajutor din partea statului sau a altor confesiuni religioase.Josef Heinrich Benigni: V. Mildenberg, Handbuch der Statistik und Géographie des Großfürstentums Siebenbürgen, Thierry’s Buchhandlung, vol. II, Sibiu, 1837, pag. 50-51Paul Brusanowski: Pagini din istoria bisericească a Sibiului medieval, Presa Universitară Clujeană, 2007, pag. 235 Această prevedere expresă a reprezentat o piedică adusă în calea rezolvării cerințelor românilor din Transilvania, deoarece aceștia nu au beneficiat de sprijinul familiilor vechi de nobili români deznaționalizați, din cauză că ei abandonaseră de mult timp rolul de Mecena, în ce privește crearea de opere religioase artistice.Coriolan Petranu: L’art roumain de Transylvanie, vol. I, Texte extrait de La Transylvanie, Bucarest, 1938, pag. 7, 8. Autoritățile imperiale au impus astfel opreliști la orice acțiuni de sprijin, care erau obișnuite din partea boierilor și domnitorilor din Moldova sau Țara Românească. În acest fel, Curtea de la Viena a lăsat finanțarea construcției edificiilor de cult, obștiilor sătești și târgoveților. Cum aceștia erau marginalizați, prin interzicerea participării lor în cadrul corporațiilor profesionale, s-a dovedit istoric că printre români au existat meșteri experimentați care au făcut față provocărilor de a executa lucrări complexe, ca zidirea de biserici, dar și zugravi care au avut cunoștințe aprofundate privind tehnica artei murale și a iconografiei tradiționale. Proba cea mai clară care dă valoare de adevăr acestei situații, este faptul că în termen de treizeci de ani de la edictul din 1781, în perioada 1780-1811, s-au construit în sudul Transilvaniei numeroase edificii religioase.Boicu... pag. 205

Cercetătorul Dragoș Boicu a precizat că, o dovadă suplimentară care certifică nivelul profesional al meșteșugarilor din rândul românilor din sudul Ardealului, este unitatea stilistică a tuturor construcțiilor ridicate în această perioadă. Se vede cu claritate că, s-a urmat în edificarea lăcașurilor de cult un tip planimetric și structural care conține elemente ale arhitecturii din Muntenia, influențe care s-au împământenit aici încă de pe vremea când, domnitorii și boierii din sudul Carpaților și-au ridicat ctitoriile din secolul al XVII-lea și începutul celui următor. Astfel, se vede nava de formă dreptunghiulară terminată la răsărit cu o absidă decroșată, poligonală la exterior și semicirculară la interior. Este evidentă influența și în sistemul de boltire al naosului ce se sprijină pe patru arce, cu o calotă semisferică. O altă caracteristică cvasigenerală a construcțiilor religioase din această perioadă este și generalizarea ridicării unui turn clopotniță, în partea de vest a edificiilor.Ioan Abrudan: Un ansamblu iconografic inedit: pictura lui Ioan Grigorievici și a zugravilor familiei Grecu din biserica satului Cornățel, în Revista Teologică, nr. 2/2009, pag. 295

Istorici, care au activat în secolul al XX-lea, au identificat un număr semnificativ de iconari și zugravi ardeleni de biserici, care, și-au desfășurat activitatea în această epocă. Este de remarcat faptul că, în această perioadă a existat o influență a stilurilor occidentale în arta religioasă românească, cu toate că pictorii transilvăneni păstrau o strânsă legătură cu iconografia tradițională răsăriteană. De aceea, este de notorietate că zugravii din sudul Transilvaniei erau foarte apreciați în Țara Românească, datorită atașamentului lor față de valorile și spiritualitatea Bizanțului. Așa se explică situația, în care, zugravi transilvăneni au fost solicitați în Oltenia de către ctitori deranjați de influența curentelor apusene, în arta meșterilor de acolo.Boicu... pag. 206

Pictura bisericească din Ardeal Școala Ardeleană s-a înscris în contextul iluminismului german (Aufklärung), susținut în plan politic de împăratul Iosif al II-lea. Diferența față de iluminismul francez este dată de faptul că Școala Ardeleană nu a constituit un curent anticlerical, mișcarea culturală transilvăneană pornind tocmai din sânul Bisericii Române Unite cu Roma. Membrii acestei mișcări „... au asigurat superioritatea propagandei greco-catolice prin cuvânt scris și tipărit”, în timp ce comunitățile românilor ortodocși de abia reușeau să se coaguleze sub conducerea episcopilor sârbi. De aceea, mesajul acestora din urmă a trebuit transmis prin intermediul picturii murale din edificiile de cult.

Istoria Țării Făgărașului a devenit la sfârșitul secolului al XVII-lea deosebit de frământată, odată cu trecerea ei sub ocupație austriacă. Prin constrângeri, prin promisiuni și chiar cu represalii, Curtea de la Viena a trecut la politica de catolicizare a românilor. Inițial, totul a fost gândit ca un instrument prin care s-a vrut o întărire a dominației, dar efectele au fost contrare din cauza locuitorilor care au oferit o rezistență înverșunată.Din istoria Transilvaniei, vol. 1, București, 1961, pag. 225-226, 230-250Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu: Istoria românilor din cele mai vechi timpuri pînă astăzi, București, 1975, pag. 476-480Ștefan Meteș: Contribuție nouă la istoria românilor din Țara Făgărașului în veacul al XVIII, București, 1942