Cidul (în ) este un film istoric dramatic epic din 1961, regizat de Anthony Mann și produs de Samuel Bronston. Filmul este inspirat în mod liber din viața războinicului castilian din secolul al XI-lea Rodrigo Díaz de Vivar, numit „El Cid” (din arabă as-sidi, adică „Lordul”). Distribuția principală este formată din Charlton Heston în rolul titular și Sophia Loren în rolul . Scenariul este atribuit pe generic lui , și , cu contribuții nemenționate ale lui Bernard Gordon.

Cidul a avut premiera pe 6 decembrie 1961 la Teatrul Metropole din Londra și a fost lansat pe 14 decembrie în Statele Unite ale Americii. Filmul a avut parte de recenzii în mare parte pozitive, fiind lăudate interpretările lui Heston și Loren, imaginea și muzica. A obținut încasări de 26,6 milioane de dolari în timpul difuzării sale în rețeaua de cinematografe. A fost nominalizat la trei premii Oscar pentru cele mai bune decoruri, cea mai bună muzică într-un film dramatic sau de comedie și cea mai bună melodie originală.

Rezumat

Generalul Ben Yusuf din dinastia Almoravid i-a chemat pe toți emirii din Al-Andalus în Africa de Nord. El îi pedepsește pentru că au trăit pașnic cu vecinii lor creștini, ceea ce contravine visului său de a domina lumea islamică. Emirii se întorc în Spania cu ordin să reia ostilitățile cu creștinii, în timp ce Ben Yusuf își pregătește armata pentru o invazie pe scară largă.

Don Rodrigo Díaz de Vivar, aflat pe drum către nunta lui cu , salvează un oraș spaniol de o armată maură invadatoare. Doi dintre emiri, din Zaragoza și Al-Kadir din Valencia, sunt capturați. Mai interesat de pace decât de răzbunare, Rodrigo își escortează prizonierii la Vivar și îi eliberează cu condiția să nu mai atace niciodată ținuturile aparținând regelui Ferdinand al Castiliei. Emirii îl proclamă „El Cid” (echivalentul spaniol castilian pentru cuvântul arab „Al Sidi”, care înseamnă lord) și îi jură credință.

Distribuție

Charlton Heston – Don Rodrigo Díaz de Vivar, El Cid Sophia Loren – Herbert Lom – Raf Vallone – Geneviève Page – Doña Urraca (sora lui Alfonso al VI-lea) – Alfonso al VI-lea (regele Castiliei) Douglas Wilmer – (emirul Zaragozei) – (emirul Valenciei) – Don Diego (tatăl lui Rodrigo) – contele Gormaz (tatăl Ximenei) Gary Raymond – prințul Sancho, primul fiu al regelui Ferdinand – regele Ferdinand Massimo Serato – (nepotul lui Rodrigo) – Arias Tullio Carminati – Al-Jarifi Fausto Tozzi – Dolfos – Don Martín Carlo Giustini – Bermúdez Gérard Tichy – regele Ramiro – maica superioară Nerio Bernardi – soldat (menționat Nelio Bernardi) Franco Fantasia – soldat

Producție dreapta|miniatura| Filmări lângă Castelul Belmonte din provincia Cuenca

Filmări dreapta|miniatura| Bătălia de la Valencia a fost filmată pe plajele din Peñíscola. Filmările au început pe 14 noiembrie 1960 la Studiourile Sevilla din Madrid (Spania). S-a raportat că au avut loc cel puțin patru luni de filmări exterioare în Spania, care au fost urmate de o ultimă lună de filmări interioare la Studiourile Cinecittà din Roma.

Lansare Cidul a avut premiera mondială la Teatrul Metropole din Victoria, Londra, pe 6 decembrie 1961. Pe 14 decembrie 1961 filmul a avut premiera la Warner Theatre din New York, iar o altă premieră a avut loc la Carthay Circle Theatre din Los Angeles pe 18 decembrie Pentru lansarea internațională a filmului, distribuitorii au folosit Rank Organisation în Marea Britanie, Dear Film în Italia, Astoria Filmes în Portugalia, Filmayer în Spania și Melior în Belgia.

Recepție

Box office Până în ianuarie 1963, filmul a încasat 8 milioane de dolari în rețelele de cinematografie din Statele Unite ale Americii și Canada. Filmul și-a încheiat difuzarea, câștigând 26,6 milioane de dolari în Statele Unite ale Americii și Canada. În total, a adus încasări nete de 12 milioane de dolari la box office (partea distribuitorului din veniturile brute de la box office).

Premii + Premii Premii Data ceremoniei Categorie Destinatari Rezultat Premiile Oscar 9 aprilie 1962 Cele mai bune decoruri , rowspan="3" Cea mai bună muzică dintr-un film dramatic sau de comedie Miklós Rózsa Cea mai bună melodie originală „Tema de dragoste din El Cid (Șoimul și porumbelul)” – Miklós Rózsa și Paul Francis Webster Premiile Globul de Aur 5 martie 1962 Cel mai bun film – dramă Cidul rowspan="3" Cel mai bun regizor Anthony Mann Cea mai bună muzică originală Miklós Rózsa Directors Guild of America 1962 Regie remarcabilă – lungmetraj Anthony Mann British Society of Cinematographers 1962 Premiul pentru cea mai bună imagine Robert Krasker

Note

Bibliografie

Legături externe

El Cid, recenzie realizată de dr. Jonathan Phillips, lector superior de istorie medievală la Royal Holloway, University din Londra

Categorie:Filme americane din 1961 Categorie:Filme regizate de Anthony Mann Categorie:Filme italiene în limba engleză Categorie:Filme italiene din 1961 Categorie:Filme în limba engleză din 1961 Categorie:Filme istorice din 1961 Categorie:Filme istorice americane Categorie:Filme istorice italiene Categorie:Filme Allied Artists Categorie:Filme cu acțiunea în secolul al XI-lea Categorie:Filme cu acțiunea în Africa de Nord Categorie:Filme biografice din 1961 Categorie:Filme din 1961 Categorie:Filme biografice americane Categorie:Filme biografice italiene