miniatura|200x200px|Sigla Alianței Electorale România Înainte (februarie-mai 2025) Coaliția Națională pentru România (abreviat CNR; denumită inițial Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate, CRDP) a fost o coaliție politică de tip big tent din România, ce includea Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) și grupul parlamentar al minorităților etnice.

Istorie După criza politică din toamna lui 2021, PNL, PSD și UDMR au ajuns la un acord pentru a conduce țara împreună printr-o mare coaliție timp de șapte ani. Astfel, s-a convenit ca prim-ministrul României și alte câteva ministere importante să fie schimbate la fiecare an și jumătate. Prin urmare, primul prim-ministru numit a fost Nicolae Ciucă din partea PNL. Cabinetul Ciucă a depus jurământul la 25 noiembrie, ziua în care Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Marcel Ciolacu, Hunor Kelemen și Varujan Pambuccian au fondat coaliția. Până la depunerea jurământului, coaliția era denumită Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate (CRDP).

Pe 23 noiembrie 2021, Marcel Ciolacu (PSD) a fost ales președinte al Camerei Deputaților. În aceeași zi, Anca Dragu (USR) a fost demisă din funcția de președinte al Senatului României, fiind înlocuită de fostul prim-ministru Florin Cîțu (PNL). La începutul anului 2022, activitatea coaliției a fost lăudată de Iohannis, actualul președinte al României, afirmând că „clasa politică românească a dat dovadă de maturitate democratică”.

Pe 12 iunie 2023, conform protocolului CNR, Nicolae Ciucă a demisionat și a devenit președintele Senatului României pe 13 iunie 2023, înlocuind-o pe Alina Gorghiu. A doua zi, Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu următorul prim-ministru, iar președintele Camerei Deputaților a devenit Alfred Simonis. UDMR s-a retras din coaliție după ce PNL au decis să-i ia funcția de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Conform Indicelui Mondial al Libertății Presei, libertatea presei în România a scăzut în timpul mandatului de premier al lui Ciucă, de la 75,09 în 2021 la 69,04 în 2023. Iohannis a lăudat noua coaliție PSD-PNL, spunând că acest nou model implementat în politica românească, referindu-se la rotația guvernamentală, „a funcționat foarte bine până acum”. El a declarat, de asemenea, că „faptul că astăzi suntem aici pentru a oficializa rotația prim-miniștrilor arată un nou nivel de seriozitate al coaliției”.

Pe 21 februarie 2024, PNL și PSD au anunțat într-o declarație comună că vor participa împreună la alegerile pentru Parlamentul European din 2024 din România.

După alegerile parlamentare din România din 2024, cel de-al doilea cabinet al lui Marcel Ciolacu a fost învestit odată cu realăturarea UDMR pentru portofoliul de finanțe și cel de dezvoltări, lucrări publice și administrației. Pe 19 februarie 2025, marea coaliție a fost succedată de Alianța Electorală România Înainte, care a susținut președinția fostului lider PNL, Crin Antonescu. A fost o alianță electorală social-conservatoare din România, formată din Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL) și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR). Crin Antonescu a terminat pe locul trei, cu 20,07% din voturi. În urma rezultatelor, Marcel Ciolacu a anunțat că PSD va părăsi coaliția și a demisionat din funcția de prim-ministru, ceea ce a dus la prăbușirea coaliției.

Ideologie Deși au ideologii opuse, atât PSD, cât și PNL susțin că au format o alianță cu orientare reformistă. Partidele din coaliție au fost descrise în diverse moduri ca adoptând o abordare generală relativ orientată spre stat și conservatoare, principala idee comună a celor două fiind patriotismul economic.

Deși foștii rivali PSD și PNL susțin că au făcut alianța în interesul poporului, ambele partide au fost criticate vehement pentru că au promis că nu vor forma o alianță între ele. Iohannis, despre care se zvonește că este arhitectul coaliției, a fost aspru criticat pentru că, între 2018 și 2020, a criticat în repetate rânduri PSD, apoi l-a readus la guvernare.

Criticii au numit coaliția a doua coaliție monstruoasă sau USL 2.0, precum și cleptocratică, autoritară, autocratică, iliberală și coruptă. Ludovic Orban, fost președinte PNL și prim-ministru, a considerat coaliția un „pericol pentru democrația românească”. Potrivit Freedom House, România a cunoscut un „retrograd democratic” în timpul mandatului de premier al lui Ciucă, The Economist clasând-o pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește democrația, după regresul democratic din timpul mandatului lui Viktor Orbán. În Indexul Democrației The Economist din 2024, România a fost retrogradată de la democrație imperfectă la un regim hibrid, devenind singura țară din UE clasificată ca atare.

Partide membre Partid Lider Poziție Ideologie Camera Deputaților Senat Partidul Social Democrat (PSD) Președintele partidului: Marcel Ciolacu (prim-ministru)Reprezentant în Guvern: Marian Neacșu (viceprim-ministru) Centru-stânga Social democrație, Conservatorism social Partidul Național Liberal (PNL) Președintele partidului: Cătălin Predoiu (interimar, viceprim-ministru și ministru al afacerilor interne)Reprezentant în Guvern: Sebastian Burduja (ministrul energiei) Centru-dreapta Liberalism conservator, Pro-europenism Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR/RMDSZ) Președintele partidului: Hunor Kelemen Reprezentant în guvern: Tanczos Barna (viceprim-ministru și ministru al finanțelor Centru spre centru-dreapta Drepturile minorității maghiare, Conservatorism liberal

Legi controversate

Legea 357/2022 În contextul creșterilor accelerate ale prețurilor energiei electrice, Parlamentul României a aprobat și modificat OUG 119/2022. Astfel, s-au introdus niște plafoane pentru diferențierea tarifelor suportate de clienții finali, cu scopul de a scădea prețurile plătite de aceștia.

Articolul 9 (10) a stârnit multe controverse deoarece specifica faptul că un client poate beneficia de tarif plafonat doar pentru un loc de consum, cel de domiciliu sau de reședință. Astfel, s-a creat obligativitatea ca fiecare client care are mai multe locuri de consum să dea o declarație pe propria răspundere la compania care îi furnizează energie electrică pentru specificarea locului de consum la care dorește tariful plafonat.

Legea a fost adoptată la 13 decembrie, urmând să intre în vigoare după doar 18 zile, de la 1 ianuarie 2023, ceea ce a făcut multă lume să se îngrijoreze și chiar să înceapă să facă drumuri la furnizorii de energie pentru clarificări, creându-se chiar și cozi.

Legile siguranței naționale Legile siguranței naționale sunt un pachet de 10 legi (încă în dezbatere) care privesc sporirea atribuțiilor structurilor de forță din România (servicii secrete, armată etc). Site-ul G4Media a publicat pachetul celor 10 legi ale siguranței naționale într-un articol de pe site după cum urmează:

Proiect de lege privind activitatea de informații și contrainformații; Proiect de lege CSAT; Proiect de lege organizare MAI; Proiect de lege SIE; Proiect de lege SPP; Proiect de lege SRI; Proiect de lege STS; Proiect legea apărării naționale; Proiect de lege pentru Sistemul Integral al Situațiilor de Criză; Proiect pentru legea securității și apărării cibernetice.

Pachetul de legi a iscat o controversă deoarece în cazul serviciilor secrete, legea sporește extrem de mult atribuțiile acestora și nu se supun vreunui control parlamentar sau instituțional, lucru ce le-ar face periculos de puternice în opinia unor analiști.

În urma publicării pe surse a pachetelor legilor siguranței naționale, președintele de atunci al României, Klaus Iohannis, a ieșit într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni pentru a lămuri opinia publică cu privire la aceste legi:

În final, drafturile legilor siguranței naționale au fost amânate și nu au fost adoptate.

Rezultate electorale miniatura|297x297px|Câștigul Coaliția Națională pentru România pe localități

Alegeri pentru Parlamentul European +AnVoturiProcenteMandatePoziție2024 4.304.937 48,55%

Alegeri locale La alegerile locale din 2024, PSD și PNL au participat în mare parte separat la alegeri. Cu toate acestea, au fost locuri unde cele două partide au convenit să candideze împreună, inclusiv în ceea ce privește consiliul județean Timiș și Ilfov. AnPreședinții Consiliului Județean (PCJ)Consilieri Județeni (CJ)PrimariConsilieri Locali (CL)PozițieVoturiProcenteMandateVoturiProcenteMandateVoturiProcenteMandateVoturiProcenteMandate2024 258.490 3,25% 258.7413,28%149.7503,65%429.7284,94%

Alegeri prezidențiale

Cele trei partide constituente ale coaliției au căzut la un acord prin care să participe cu un candidat comun la alegerile prezidențiale din mai 2025, în acest scop înregistrând la Biroul Electoral Central (BEC), pe data de 22 februarie 2025, Alianța Electorală România Înainte.

Note

Vezi și Politica României Uniunea Social-Liberală (USL) - o alianță politică și electorală similară, activă între 2011 și 2014 Forța Dreptei (FD), partid liberal-conservator și creștin democrat scindat din PNL la sfârșitul anului 2021 Alianța Electorală România Înainte (A.RO) Marea coaliție

Categorie:Alianțe politice din România Categorie:Fondări în 2021 Categorie:Partidul Național Liberal Categorie:Partidul Social Democrat Categorie:Corupție politică Categorie:Partide conservatoare din România Categorie:Regresiunea democratică în România