Turneul de tenis de la Roland Garros din 2021 a fost un turneu de tenis de nivel Grand Slam care s-a jucat în aer liber pe terenuri de zgură. A fost cea de-a 120-a ediție a French Open și cel de-al doilea Grand Slam din anul 2021. A avut loc la Stade Roland Garros din Paris, Franța, în perioada 30 mai-13 iunie 2021, cuprinzând jocurile de simplu, dublu și dublu mixt. Calificările au avut loc în perioada 24 mai - 28 mai. Au avut loc și turnee pentru juniori și scaune cu rotile.

Novak Djokovic a câștigat titlul de simplu masculin, învingându-l în finală pe Stefanos Tsitsipas și marcând cel de-al 19-lea titlu al său de Grand Slam la simplu. Barbora Krejčíková a câștigat titlul de simplu feminin, învingând-o în finală pe Anastasia Pavliucenkova, câștigând primul său Grand Slam la simplu.

Proba de dublu mixt a revenit după o absență de un an, deși tragerea la sorți a inclus doar 16 echipe în loc de 32 obișnuite.

Câștigători

Numărul unu mondial, Novak Djoković, a câștigat la simplu masculin. El l-a învins pe Rafael Nadal în semifinale în patru seturi. Aceasta a marcat a doua înfrângere a lui Nadal în fața lui Djokovic (și a treia înfrângere în general) la French Open. În finală, Djokovic l-a învins pe Stefanos Tsitsipas în cinci seturi. A câștigat al nouăsprezecelea trofeu de Grand Slam, care l-a plasat pe locul trei în statistica istorică. Djoković a devenit primul om din Era Open care a câștigat un Major după ce a revenit de la 0–2 la seturi în finală. Odată cu acest titlu, Djokovic a devenit al treilea om care a câștigat toate cele patru turnee de Grand Slam de cel puțin două ori după Roy Emerson în 1967 și Rod Laver în 1969, și primul care a realizat double career Grand Slam în Open Era. Mai mult, el a devenit primul și singurul om care a câștigat fiecare Major, ATP Masters și ATP Finals de cel puțin două ori.

Jucătoarea cehă Barbora Krejčíková a triumfat la simplu feminin. Ea a devenit a șasea campioană la Roland Garros la rând care a câștigat primul ei Grand Slam la simplu feminin. Ea a câștigat și titlul la dublu feminin, devenind prima jucătoare de la Mary Pierce în 2000 care a cucerit atât titluri de simplu cât și de dublu la Paris.

Proba de dublu masculin a fost câștigat de francezii Pierre-Hugues Herbert și Nicolas Mahut, care au câștigat al cincilea trofeu de Grand Slam la dublu masculin. Au devenit primul cuplu francez de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial care au câștigat al doilea titlu la Roland Garros, după ce l-au câștigat pe primul în 2018.

Dublul feminin a fost dominat de perechea cehă Barbora Krejčíková și Kateřina Siniaková, câștigând al treilea lor Grand Slam la dublu feminin.

Competiția mixtă a fost dominată de perechea americano-britanică Desirae Krawczyk și Joe Salisbury, care au câștigat primul trofeu de Grand Slam la dublu mixt. Salisbury a devenit primul campion britanic la orice competiție pentru adulți, cu vârsta peste 39 de ani.

Galerie câștigători

Simplu masculin

Simplu feminin

Dublu masculin

Dublu feminin

Dublu mixt

Distribuirea punctelor și a premiilor în bani Puncte Mai jos sunt o serie de tabele pentru fiecare dintre competiții care arată punctele de clasare oferite pentru fiecare probă.

Seniori Probă C FSFQFRundă 16 echipeRundă 32 echipeRundă 64 echipeRundă 128 echipeQQ3Q2Q1Simplu masculin20001200720360180904510251680Dublu masculin0 13007804302401307010403020210

Juniori ProbăCFSFQFRundă 16 echipeRundă 32 echipeQQ31000600370200100453020Simplu fete75045027515075

Premii în bani Cu aproximativ o lună înainte de începerea turneului, s-a anunțat că fondul de premii va fi de 34.367.215 €, o reducere cu 10,53% față de fondul de premii pentru ediția 2020."How many Tennis Grand Slams are There? " . SportThirsty.com (in English)

ProbăSimplu1.400.000 €750.000 €375.000 €255.000 €170.000 €113.000 €84.000 €60.000 €25.600 €16.000 €10.000 €Dublu*244.295 €144.074 €84.749 €49.853 €29.325 €17.250 €11.500 €Dublu mixt*122.000 €61.000 €31.000 €17.500 €10.000 €Simplu scaun cu rotile53.000 €€€€16.000 €€€|20.000 € |€ |€

| style="background:#ededed;" |4.000 €€ *''per echipă

Note

2021 Categorie:2021 în tenis Categorie:2021 în Franța Categorie:WTA Tour 2021 Categorie:ATP Tour 2021