Ioana Mihăilă un politician român, medic endocrinolog și fost ministru al Sănătății.

Biografie Ioana Mihăilă s-a născut pe data de 20 noiembrie 1980, petrecându-și copilăria într-un sat din comuna Lăzăreni, județul Bihor. A urmat cursurile Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea.

În anul 1999 și-a început studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, pe care le-a finalizat în anul 2005. În anul 2008 a primit atestat de ecografie endocrină din partea Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Activitate profesională Între anii 2006 și 2010 a profesat la Spitalul Clinic Județean Cluj, în funcția de medic rezident cu specializarea endocrinologie. Din 2011 este medic specialist, iar din 2014 este coordonator medical al unei clinici private, pe care a înființat-o în 2011 împreună cu soțul ei.

Activitate politică Mihăilă a fost membră PNL între anii 2013 și 2018. Din 2018 este membră PLUS, partid pe care l-a reprezentat la alegerile locale din 2020 pentru primăria Oradea. Mihăilă a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății între 1 februarie și 21 aprilie 2021, în timpul ministeriatului lui Vlad Voiculescu. În aprilie 2021, a fost propusă de USR-PLUS pentru funcția de ministru al sănătății în Guvernul Florin Cîțu, în urma demiterii lui Vlad Voiculescu.

Ministru al Sănătății În urma revocării din funcție a lui Vlad Voiculescu, Mihăilă i-a luat locul în guvernul Florin Cîțu începând cu data de 21 aprilie 2021.

Viață personală Ioana Mihăilă este căsătorită cu Marius Mihăilă, cu care are doi copii.

Note

Vezi și Guvernul Florin Cîțu

Legături externe Curriculum Vitae

Categorie:Nașteri în 1980 Categorie:Politicieni români în viață Categorie:Miniștri ai sănătății din România Categorie:Membri ai Uniunii Salvați România Categorie:Secretari de stat ai României Categorie:Oameni din județul Bihor Categorie:Guvernul Cîțu Categorie:Medici români în viață