Libertate (în limba romani Korkoro, cu sensul de Singur) este un film dramatic francez din 2009 scris și regizat de Tony Gatlif, cu actorii francezi Marc Lavoine, Marie-Josée Croze și James Thiérrée în rolurile principale. Distribuția filmului a fost formată din actori cu mai multe naționalități, cum ar fi albanezi, kosovari, georgieni, sârbi, francezi, norvegieni și nouă romi recrutați de Gatlif în Transilvania, România. Tony Gatlif (de origine rom, născut în Algeria și stabilit în Franța) și-a dezvoltat o carieră cinematografică prin realizarea unor filme care prezintă povești cu țigani, teme ale popoarelor nomade și filme care pun un accent pe muzica lor.
Bazat pe o anecdotă a istoricului Jacques Sigotde istorie a romilor despre al doilea război mondial, filmul a fost inspirat de viața reală a unui rom care a scăpat de naziști cu ajutorul sătenilor francezi. Descrie subiectul rar documentat al genocidului romilor (Poraimos). În afară de un grup de romi, filmul prezintă un personaj bazat pe Yvette Lundy (1916-2019), o profesoară de franceză care a activat în rezistența franceză și a fost deportată într-un lagăr de concentrare pentru acuzații de falsificare a datelor din pașapoartele unor romi. Gatlif a intenționat să realizeze un film documentar, dar lipsa documentelor justificative l-a determinat să îl realizeze ca pe un film dramatic de ficțiune, dar bazat pe evenimente reale. În Franța Regimului de la Vichy (perioada în care are loc filmul) a existat o legislație împotriva țiganilor și a modului lor de viață, care le-a interzis mai ales să se deplaseze prin țară. Cu proasta reputație de a fi hoți și răufăcători nomazi, ei nu au găsit prea multă compasiune din partea majorității francezilor.
Filmul a avut premiera la Festivalul Mondial de Film de la Montréal, unde a câștigat Marele Premiu al Americii, printre alte premii. A fost lansat în Franța sub numele de Liberté în februarie 2010, unde a avut încasări de 601.252 de dolari americani; iar veniturile din Belgia și Statele Unite au dus la un total de 627.088 de dolari americani.
Muzica filmului, compusă de Tony Gatlif și Delphine Mantoulet, a avut o nominalizare la categoria cea mai bună muzică scrisă pentru un film la a 36-a ediție a premiilor César (2011).
Korkoro a fost descris ca un „rar tribut cinematografic” adus romilor uciși în Porajmos. În general, a avut recenzii pozitive din partea criticilor de film, inclusiv laude pentru ritmul său neobișnuit de liniștit pentru un film care are ca subiect Holocaustul. Criticii l-au considerat ca una dintre cele mai bune lucrări ale regizorului și, împreună cu Latcho Drom (care este tot despre romi), „cel mai accesibil” dintre filmele sale. Se consideră că filmul îi prezintă pe romi într-un mod non-stereotipic, departe de reprezentările lor clișeu ca muzicieni (lăutari).
Prezentare
Filmul are loc în timpul celui de-al doilea război mondial într-o zonă rurală a Franței condusă de Regimul de la Vichy. Povestea începe cu un băiat francez de nouă ani, Claude (Mathias Laliberté), care a fugit dintr-un orfelinat. El decide să evite protecția statului și întâlnește o caravană de romi, o familie extinsă de 20 de bărbați, femei și copii, care decid să-l adopte. Romii încep să-l numească pe Claude, Korkoro, adică cel liber. Fascinat de stilul lor de viață nomad, Claude decide să rămână cu aceștia.
Caravana își așează tabăra lângă un sătuc viticol, sperând să găsească ceva sezonier de lucru în podgorii și un loc unde să își vândă mărfurile sau să repare oale. Satul, așa cum era tendința în acel moment, este împărțit în două facțiuni - una care îi întâmpină pe romi și cealaltă care îi vede ca pe niște musafiri nepoftiți. Théodore Rosier (Marc Lavoine), primarul satului și medic veterinar, și Mademoiselle Lundi (Marie-Josée Croze), profesoară și funcționară la primărie, se numără printre sătenii mai prietenoși. Jandarmeria Regimului de la Vichy se folosește de documentația din pașapoartele cetățenilor săi pentru a monitoriza mișcările acestora pentru care a fost stabilit pe timp de război un traseu maxim de parcurs, împreună cu pedeapsa cu închisoarea în caz de încălcări. Acest lucru i-a afectat negativ pe romii nomazi. Mademoiselle Lundi se folosește de funcția sa de secretară a primăriei și le falsifică pașapoartele, eliminând din ele documentația despre deplasările lor anterioare.
Mai târziu, când Rosier este mușcat grav în afara satului de un cal pe care voia să-l îngrijească, este salvat de romi, care îl vindecă pe primar cu practicile lor tradiționale (aceștia pun balegă de vacă pe rana acestuia). El le vinde casa tatălui său pentru doar 10 franci pentru a-i proteja de politica fascistă de trimitere la închisoare a persoanelor fără adăpost. Lundi îi înscrie pe copii la clasa ei. Romii iubitori de libertate își dau seama că acești francezi încearcă să-i ajute, dar ei nu se împacă cu viața într-un loc fix și cu regulile educației formale.
Când sosesc naziștii, este dezvăluit că Rosier și Lundi sunt membri ai Rezistenței franceze; ei sunt arestați și torturați în timpul interogatoriului. Naziștii îi înconjoară pe romi și îi trimit în lagărele de concentrare. Claude, care a fost îngrijit de Rosier, alege să plece cu romii.
Producție Context În timpul celui de-al doilea război mondial, Porajmos a fost încercarea Germaniei naziste, a Statului Independent al Croației, a Ungariei lui Horthy și a aliaților lor de a extermina romii din Europa. Sub conducerea lui Hitler, atât romii, cât și evreii au fost definiți prin legile de la Nürnberg ca „dușmani ai statului german” bazat pe o ideologia rasistă și antisemită; cele două grupuri au fost vizate de politici și persecuții similare, culminând cu anihilarea aproape în întregime a ambelor populații din țările ocupate de naziști. Estimările numărului de decese ale romilor în cel de-al doilea război mondial variază de la 220.000 la 1.500.000 de persoane.
Deoarece comunitățile de romi din Europa de Est erau mai puțin organizate decât comunitățile evreiești, Porajmos nu a fost bine documentat. A existat, de asemenea, o tendință de minimizare a cifrelor reale, potrivit lui Ian Hancock, director al Programului de studii rome de la Universitatea Texas din Austin. Tony Gatlif, ale cărui filme au în principal subiecți romi, a dorit de mult timp să realizeze un documentar despre acest subiect mai puțin cunoscut, dar lipsa unor dovezi suficient documentate, coroborată cu absența cifrelor exacte ale unui recensământ interbelic al romilor, a făcut dificilă realizarea unui astfel de documentar.
Dezvoltare Cercetarea lui Gatlif a început în 1970 când a făcut cunoștință cu Matéo Maximoff, un scriitor francez de etnie romă. Cei doi s-au dus la Montreuil pentru a-i intervieva pe romi care inițial nu au discutat despre Porajmos. Gatlif a căutat informații și despre francezii care au încercat să-i protejeze pe romi de persecuții. În urma eforturilor fostului președinte francez Jacques Chirac de a onora Dreptul între popoare (Justes) (prin acordarea Legiunii de Onoare în grad de Mare Ofițer), Gatlif a descoperit-o pe Yvette Lundy, o fostă profesoară din Gionges, La Marne, care a fost deportată la Ravensbrück deoarece a falsificat documente pentru evrei și romi. De asemenea, Gatlif a descoperit o anecdotă a lui Jacques Sigot, un istoric care a documentat Porajmos-ul, anecdotă care ar ajuta ulterior la dezvoltarea scenariului. Anecdota este despre o familie de romi care a fost salvată de la a fi trimisă în lagărul de la Montreuil-Bellay de către un avocat francez care le-a vândut casa părinților doar pentru un franc. Incapabilă să se adapteze la un stil de viață staționar, familia a ieșit din nou pe drumuri, ceea ce a dus la arestarea lor în nordul Franței și eventuala încarcerare în lagărul de concentrare Auschwitz.
Personajele din Korkoro sunt extrase din anecdota lui Sigot. Filmul urmărește viața unei familii rome în timpul războiului, de la necredința lor că le-ar fi interzis să călătorească, respingerea lor de către alții atunci când stau într-un singur loc, la arestarea, încarcerarea, eliberarea lor cu ajutorul unui primar francez local și a unui notar, încercarea lor zadarnică de a nu mai trăi într-un stil nomad și apoi arestarea lor finală înainte de a fi trimiși în lagărele morții. Personajul Théodore Rosier se bazează pe notarul din anecdotă. Celălalt personaj Juste, Lise Lundi, se bazează pe Yvette Lundy și pe o bătrână profesoară a lui Gatlif din Belcourt, Algeria, care a fost comunistă și a oferit ajutor Frontului de Liberare Națională al Algeriei.
Destinat să fie un documentar, Korkoro a devenit o dramă din cauza lipsei unor documente justificative suficiente. Gatlif a scris scenariul inițial într-o lună; ulterior au apărut modificări care au transformat filmul într-o narațiune cu personajele Rosier și Lundi. Gatlif a folosit ajutorul oferit de Lundy pentru a scrie scenele legate de ea, la care și-a adăugat propriile experiențe cu profesoara sa. Prima apariție a romilor în film este inspirată de modul în care romii nomazi au apărut în mijlocul pustietății după ce Gatlif a lucrat la caracterizarea lor mai mult de un an. Un alt an a fost investit în dezvoltarea personajului lui Taloche.
Distribuție
Marc Lavoine ... Théodore Rosier Marie-Josée Croze ... Mademoiselle Lundi James Thierrée ... Félix Lavil dit Taloche (ca James Thiérrée) Mathias Laliberté ... P'tit Claude Carlo Brandt ... Pierre Pentecôte Rufus ... Fernand Arben Bajraktaraj ... Darko George Babluani ... Kako (ca Georges Babluani) Ilir Selmoski ... Chavo (ca Iljir Selimoski) Kevyn Diana ... Zanko Bojana Panic ... Tina Raya Bielenberg ... Puri Dai Thomas Baumgartner ... Tatane Francisc 'Csangalo' Mezei ... Tchangalo Tincuța-Anita Mezei ... Marina Călin-Alin Mezei ... Calin Lena Goman ... Mandra Gabriel Goman ... Calo Frunza Goman ... Cali Narcissa Stănescu ... Piripi Jacques Sotty ... Lucien, le notaire Josiane Carle ... Mère Radet Raphaël Simonet ... Milicien 1 Bernard Villanueva ... Milicien 2 Jade Teyssier ... Jeanne Radet Alain Besset ... Emile Radet Flavien Tassart ... Pierre Lebel Arno Feffer ... Anatole Lebel Mickaël Furnon ... Sătean Léonard Bardotti ... Sătean Robert Perrichon ... Jandarm Pascal Carré ... Jandarm Franck Adrien ... Jandarm Alain Blazquez ... Jandarm(ca Alain Blasquez) Philippe Spader ... Jandarm Franck Contentin ... Jandarm călare Thierry Marteau ... Jandarm călare Jochen Hägele ... Soldat german (ca Jochen Hagele) Cédric Weber ... Soldat allemand Wieland Amand ... Soldat allemand puits Jan Oliver Schroeder ... Officier allemand puits (ca Jan-Olivier Schroeder) Eric Supply ... Soldat allemand puits Rolf Kasteleiner ... Officier Gestapo bal Jan Peters ... Officier Gestapo Jürgen Ellinghaus ... Officier Gestapo Pierre-Marie Rochefort-Schneider ... Officier Gestapo Andreas Simma ... Officier Gestapo Pierre Pessel ... Officier Gestapo Anthony Crozet ... Résistant Gatlif a dorit să reprezinte întreaga comunitate romă în naivitatea și puritatea lui Félix Lavil dit Taloche. Ca exemplu, Taloche este arătat că se teme de fantome. Pentru rolul lui Taloche, Gatlif avea nevoie de un muzician cu abilități acrobatice; ceea ce s-a dovedit a fi foarte greu de găsit. La Paris, la Théâtre de la Ville, a fost impresionat de James Thiérrée, un nepot al lui Charlie Chaplin. Nefiind rom, (deși bunica lui Chaplin era romă), Thiérrée a învățat limba romani și muzică swing romani în șase luni.
Pentru rolul Théodore Rosier, Gatlif dorea pe cineva care să arate ca un francez tipic al vremii, cu o „voce și o față puțin asemănătoare cu cea a lui Pierre Fresnay, Maurice Ronet, Jacques Charrier sau Gérard Philippe”, astfel l-a găsit pe Marc Lavoine. Marie-Josée Croze a fost alegerea evidentă pentru Mademoiselle Lise Lundi. Gatlif și-a imaginat-o pe Lundi ca pe un „personaj [din filmele lui] Hitchcock: fragilă, misterioasă și puternică”.