Vicariatul Greco-Catolic al Ținutului Secuiesc (în ) a fost o unitate bisericească administrativă înființată în anul 1915 în cadrul Episcopiei de Hajdúdorog, cu jurisdicție asupra credincioșilor greco-catolici din Ținutul Secuiesc. Înființarea acestui vicariat a fost precedată de un atentat cu bombă comis de agentul Ilie Cătărău la Debrețin, în care au murit vicarul episcopal și doi funcționari. Scoaterea parohiilor din Secuime de sub jurisdicția Mitropoliei Blajului a stârnit nemulțumirea mitropolitului Victor Mihaly de Apșa. Mitropolitul Vasile Suciu a obținut în 1934 rearondarea oficială a parohiilor fostului vicariat, după ce activitatea sa fusese suspendată prin ordinul Nunțiaturii Apostolice din 19 iunie 1919.
Istoric La propunerea episcopului de Hajdúdorog, István Miklósy, împăratul Franz Joseph a înființat în data de 6 septembrie 1915 Vicariatul Greco-Catolic al Ținutului Secuiesc, cu sediul în Târgu Mureș. Din unitatea bisericească administrativă au făcut parte 35 parohii cedate de Arhiepiscopia de Făgăraș, care s-au aflat sub conducerea vicarului Gyula Hubán.Arhiepiscopia de Hajdúdorog, Enciclopedia Catolică Maghiară (accesat în data de 09.11.2020) Prin decretul Apostolica sedes din 9 aprilie 1934Decretul Apostolica sedes din 9 aprilie 1934, în: Acta Apostolicae Sedis (AAS), vol. XXVI (1934), pp. 436-439. Congregația pentru Bisericile Orientale a readus sub jurisdicția Arhiepiscopiei de Făgăraș și Alba Iulia cele 35 de parohii unite din Ținutul Secuiesc, care fuseseră subordonate Eparhiei de Hajdúdorog.
Parohii
Arcuș Boroșneu Mare Imper Ciucsângiorgiu, Lăzărești Ghelința Ilieni Lemnia Lisnău Poian Turia Aldea Bodogaia Bezidu Nou Sărățeni Aita Seacă Eliseni Odorheiu Secuiesc Jacodu Joseni Sândominic Frumoasa Ghimeș-Făget Gheorgheni Voșlăbeni Sântandrei Bolintineni Boteni Crăciunești Ivănești Târgu Mureș Șardu Nirajului Troița Lăureni Tirimioara
Note
Legături externe
A Hajdúdorogi Egyházmegye története a kezdetektők 1920-ig , Viktor Szantner (accesat în 11 martie 2021)
Categorie:Biserica Greco-Catolică Maghiară Categorie:Fondări în 1915 Categorie:Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Categorie:Ținutul Secuiesc