Treisprezece la cinăProgram TV, în Magazin, anul LIII, nr. 17, 29 aprilie 2010, p. 14. (în ) este un film polițist de televiziune britanico-american din 1985, cu detectivul belgian Hercule Poirot. Scott Palmer, The Films of Agatha Christie, Batsford, Londra, 1993, p. 110. Geoff Mayer, Historical dictionary of crime films, Scarecrow Press, Lanham, Md., 2012, p. 305. Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 424. Acest film a adaptat romanul 13 la cină (Lord Edgware Dies, 1933) al Agathei Christie, Michael R. Pitts, RKO radio pictures horror, science fiction and fantasy films, 1929-1956, McFarland & Company, Inc., Publishers, Jefferson, North Carolina, 2015, p. 179. pe baza scenariului scris de Rod Browning, a fost regizat de Lou Antonio și i-a avut în rolurile principale pe Peter Ustinov, Faye Dunaway, Jonathan Cecil, Diane Keen, Bill Nighy și David Suchet. O primă ecranizare a acestui roman a fost realizată în 1934, cu Austin Trevor în rolul lui Poirot. Dick Riley, Pam McAllister, Bruce Cassiday, The New Bedside, Bathtub & Armchair Companion to Agatha Christie, Frederick Ungar, New York, 1986, p. 320. Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 86.

Subiectul filmului îl constituie uciderea unui lord englez, Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 152. în același timp în care principalul suspect, soția sa înstrăinată, participa la un dineu alături de alte douăsprezece persoane. Misterul săvârșirii crimei este rezolvat abia la sfârșit, la fel ca în majoritatea cazurilor investigate de Poirot, prin dezvăluirea adevărului în fața persoanelor implicate.

Treisprezece la cină este a treia ecranizare a unui roman al Agathei Christie în care Peter Ustinov l-a interpretat pe Poirot, după filmele de cinema Moarte pe Nil (1978) și Crimă sub soare (1982). Ustinov a reluat acest rol în trei filme ulterioare: două filme de televiziune lansate în 1986 (Moartea joacă murdar și Crimă în trei acte) și un film de cinema lansat în 1988 (Întâlnire cu moartea). Actorul britanic David Suchet, interpretul inspectorului Japp, a jucat ulterior rolul lui Poirot în serialul de televiziune Agatha Christie's Poirot (1989–2013). Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 398 și 441. Scott Palmer, The Films of Agatha Christie, Batsford, Londra, 1993, p. 111.

Rezumat

Cu prilejul unui talk-show găzduit de David Frost, Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 153. J. C. Bernthal, Agatha Christie: A Companion to the Mystery Fiction, McFarland & Company, Inc., Publishers, Jefferson, North Carolina, 2022, p. 109. detectivul belgian Hercule Poirot îi cunoaște pe actorul Bryan Martin și pe viitoarea sa parteneră de film, Jane Wilkinson, care se dovedește în realitate a fi imitatoarea profesionistă Carlotta Adams. James Robert Parish, Michael R. Pitts, The Great Detective Pictures, Scarecrow Press, Lanham, Md., 1990, p. 16. Peter Haining, Agatha Christie: Murder in Four Acts : a Centenary Celebration of ʻThe Queen of Crimeʼ on Stage, Film, Radio & TV, Virgin Books, Londra, 1990, p. 111. Impresionată de talentul tinerei imitatoare, adevărata Jane Wilkinson îi invită la cină pe toți trei. Diva îi mărturisește lui Poirot că vrea să se despartă de bătrânul ei soț, lordul Edgware, pentru a se căsători cu ducele de Merton și îl roagă pe detectiv să intervină în favoarea ei pentru a obține divorțul. Poirot acceptă cu destulă reticență rolul de mediator și se deplasează la reședința lordului Edgware, dar lordul îi spune că își dăduse deja consimțământul într-o scrisoare pe care i-o trimisese soției sale cu șase luni în urmă. Anunțată mai târziu de Poirot, Jane Wilkinson susține că nu a primit niciodată această scrisoare.

În dimineața următoare lordul Edgware este găsit înjunghiat, iar inspectorul Japp îl vizitează pe Poirot pentru a-l informa. Principalul suspect al poliției este Jane Wilkinson, Steven H. Scheuer, Robert J. Pardi, Movies on TV, 1988–1989, Bantam Books, Toronto–New York, 1987, p. 10. care, potrivit servitorilor, fusese văzută intrând în casa lordului în seara anterioară. Cu toate acestea, celebra actriță susține că a participat în acea noapte la un dineu organizat pentru treisprezece persoane în casa lui Sir Montague Corner din suburbia Chiswick, iar acest alibi este confirmat de ceilalți doisprezece invitați. În aceeași dimineață, imitatoarea Carlotta Adams este găsită moartă în propria locuință din cauza unei supradoze de Veronal, iar detectivul bănuiește că există o legătură între moartea Carlottei și uciderea lordului Edgware ca urmare a faptului că în apartamentul Carlottei au fost găsite o perucă blondă, o rochie neagră și o pălărie neagră asemănătoare cu cele descrise de majordomul și secretara lordului.

Scrisoarea trimisă de Carlotta Adams surorii ei din America dezvăluie faptul că imitatoarea fusese angajată să joace rolul lui Jane Wilkinson. Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 162. Inspectorul Japp bănuiește că angajatorul misterios al Carlottei este Ronald Marsh, nepotul lordului, care urma să moștenească titlul nobiliar și cea mai mare parte a averii, și îl arestează după ce descoperă că tânărul fusese văzut în noaptea crimei în preajma casei lordului. Între timp, cu prilejul unei petreceri în casa familiei Wildburn, tânărul actor Donald Ross, care participase la dineul din seara crimei, îl roagă pe căpitanul Hastings să-i transmită lui Poirot că are niște informații importante să-i comunice. Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 336 și 370. Ross îi telefonează mai târziu detectivului, dar întrerupe convorbirea pentru a răspunde cuiva care suna la ușa locuinței sale și nu mai revine la telefon. Poirot și Hastings pornesc în grabă spre locuința tânărului actor și îl găsesc înjunghiat mortal în spate. Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 336.

Câtva timp mai târziu detectivul îi adună în sala de teatru pe toți cei implicați în acele evenimente tragice și dezvăluie că Jane Wilkinson o angajase pe Carlotta Adams să o înlocuiască la dineul din casa lui Sir Montague Corner, timp în care ea își ucisese soțul pentru a se putea căsători cu ducele de Merton, care nu ar fi acceptat niciodată un mariaj cu o femeie divorțată. Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 295. Diva o ucisese apoi pe Carlotta, strecurându-i o doză fatală de Veronal în trusa de machiaj, și mai târziu îl înjunghiase mortal pe actorul Donald Ross care își dăduse seama că Jane Wilkinson de la petrecerea familiei Wildburn nu era aceeași cu Jane Wilkinson de la dineu. În urma acestor dezvăluiri, inspectorul Japp o arestează pe actriță și o conduce la închisoare.

Distribuție

Peter Ustinov — detectivul belgian Hercule Poirot Michael R. Pitts, Famous Movie Detectives II, Scarecrow Press, Lanham, Md., 1991, p. 19. Faye Dunaway — actrița americană Jane Wilkinson (Lady Edgware) / imitatoarea Carlotta Adams David Suchet — inspectorul de poliție James Japp Jonathan Cecil — cpt. Arthur Hastings, prietenul și asistentul lui Poirot Bill Nighy — Ronald Marsh, nepotul lordului Edgware Diane Keen — Jenny Driver, creatoare de modă, prietena lui Bryan Martin John Stride — Kapland, regizor de film Benedict Taylor — Donald Ross, tânăr actor Michael R. Pitts, Famous Movie Detectives II, Scarecrow Press, Lanham, Md., 1991, pp. 19–20. Lee Horsley — Bryan Martin, actor american Allan Cuthbertson — Sir Montague Corner, gazda dineului Michael R. Pitts, Famous Movie Detectives II, Scarecrow Press, Lanham, Md., 1991, p. 20. Glyn Baker — majordomul lordului Edgware John Barron — lordul George Edgware, soțul lui Jane Wilkinson Peter Clapham — dl Wildburn, un invitat la dineul lui Sir Montague Corner Lesley Dunlop — Alice Bennett, camerista Carlottei Avril Elgar — dra Carroll, secretara lordului Edgware Oriane Grieve — actrița serioasă de la banchetul fam. Wildburn (menționată Orianne Grieve) Alvin H. Marill, Movies Made for Television: The Telefeature and the Mini-series, 1964–1986, New York Zoetrope, New York, 1987, p. 16. Russell Keith-Grant — Moxon, avocatul lui Jane Wilkinson Roger Milner — valetul ducelui de Merton David Neville — tânărul care-l abordează pe Hastings la banchetul fam. Wildburn Amanda Pays — Geraldine Marsh, fiica lordului Edgware John Quarmby — majordomul lui Sir Montague Geoffrey Rose — ducele de Merton, iubitul lui Jane Wilkinson Pamela Salem — dna Wildburn, soția dlui Wildburn Jean Sincere — Ellis, menajera lui Jane Wilkinson David Frost — gazda talk-show-ului de televiziune (nemenționat) Lou Antonio — producătorul de film Mickey „The G” (nemenționat) Tony Hawks — bărbat în fundal la petrecere (nemenționat) Sue Lloyd — femeie vorbind în fundal la o întâlnire (nemenționată)

Producție Proiecte anterioare thumb|200 px|Actorul Peter Ustinov, interpretând rolul lui Poirot în filmul Întâlnire cu moartea (1988). Compania EMI Films a avut un mare succes cu filmul Crima din Orient Express (1974), care a fost nominalizat la șase premii Oscar și a câștigat unul (premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar – Ingrid Bergman). Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 381 și 388. Directorul de producție Nat Cohen a anunțat în 1975 că aceiași producători vor adapta romanul Răul sub soare (Evil Under the Sun, 1941) ca parte a unei serii de șase filme cu un buget total de 6 milioane de lire sterline. ***, „Boost for studios”, în The Guardian, 9 iulie 1975, p. 5. EMI a realizat doar cinci din cele șase filme propuse: Spanish Fly (1976), Aces High (1976), Seven Nights in Japan (1976), The Likely Lads (1976) și Sweeney! (1977), Paul Moody, EMI films and the limites of British Cinema reviews, Palgrave Macmillan, Cham, 2018, p. 138. fără filmul Crimă sub soare. Moartea Agathei Christie la 12 ianuarie 1976 a schimbat însă cursul evenimentelor, înlesnind mult obținerea unei noi înțelegeri. Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 141. În mai 1977 reprezentanții companiei EMI au anunțat că vor realiza nu una, ci două adaptări după Agatha Christie: Moarte pe Nil (1978) și Crimă sub soare (1982).