Iubita locotenentului francez (în ) este un roman postmodern de ficțiune istorică, scris de John Fowles și publicat în 1969. A fost al treilea roman publicat, după Colecționarul (1963) și Magicianul (1965). Protagoniștii romanului, Charles Smithson și Sarah Woodruff, trăiesc o poveste de dragoste, într-o narațiune tipică autorității lui Fowles în literatura epocii victoriene, prin care acesta subscrie, dar și aduce critici multor reguli urmate de romanele din acea perioadă.

Revista American Libraries a inclus romanul în lista cărților reprezentative din 1969.”Notable Books of 1969". American Libraries. 1 (3): 276–277. martie 1970 După nivelul ridicat de popularitate la publicare, s-au realizat numeroase ediții, inclusiv traduceri ale romanului în diferite limbi; imediat după publicare, romanul a devenit obiect de studiu pentru mulți critici literari. În 2005, revista Time a ales romanul drept unul dintre cele mai bune 100 de romane în limba engleză de la înființarea ei în 1923 și până atunci.

Romanul este cunoscut, în mare parte, pentru calitățile literare postmoderniste, cu accente de metaficțiune, istoriografie, metaistorie, critică marxistă și feminism. Din punct de vedere stilistic și tematic, romanul a fost apreciat ca fiind metaficțiune istoriografică. Contrastul dintre independenta Sarah Woodruff și personajele masculine ce se încadrează în stereotipurile epocii aduce în prim-plan abordarea problemelor legate de gen.

În 1981 romanul a fost adaptat cinematografic în Iubita locotenentului francez, film regizat de Karel Reisz, după un scenariu adaptat de Harold Pinter, cu Meryl Streep și Jeremy Irons în rolurile principale. Filmul a fost apreciat unanim și a fost răsplătit cu mai multe premii BAFTA și Globul de Aur.

Context Înainte ca Fowles să publice The French Lieutenant's Woman în 1969, el își stabilise deja reputația literară cu romanele sale Colecționarul (1963) și Magicianul (1965). În timp ce scria Iubita locotenentului francez, el lucra la scenariul pentru adaptarea filmului The Magus (1968). Mai mult, Colecționarul (1965) fusese deja adaptat într-un film care câștigase atenția populară a lui Fowles. Fowles a descris principala sa inspirație pentru ca Iubita locotenentului francez să fie o imagine persistentă a unei „femei victoriene”, care s-a dezvoltat ulterior în personajul titular al romanului, Sarah Woodruff. Într-un eseu din 1969 intitulat „Note despre un roman neterminat”, Fowles reflectă asupra procesului său de scriere. El a spus că avea o imagine în toamna anului 1966 a: „O femeie [care] stă la capătul unui chei pustiu și privește spre mare. El a stabilit că ea aparține unei „epoci victoriene” și avea calități „misterioase” și „vag romantice”. El a făcut o notă la acea vreme despre funcția romanului: „Nu încercați să scrieți ceva care unul dintre romancierii victorieni a uitat să scrie; dar poate că unul dintre ei nu a reușit să scrie. Și: Amintiți-vă de etimologia cuvântului. Un roman este ceva nou. Trebuie să aibă relevanță pentru scriitorul de acum - așa că nu vă prefaceți niciodată că trăiți în 1867 sau asigurați-vă că cititorul știe că este o prefacere. "Într-un comentariu anexat, datat „27 octombrie 1967”, scrie că a terminat prima versiune a romanului cu aproximativ 140.000 de cuvinte. De-a lungul eseului, Fowles descrie multiple influențe și probleme importante pentru dezvoltarea romanului, inclusiv datoria sa față de alți autori, cum ar fi Thomas Hardy.  În eseu, el descrie surpriza că personajul feminin Sarah a preluat rolul principal în roman. Mai târziu, Fowles a descris alte influențe care modelează dezvoltarea personajelor, menționând că personajele și povestea femeii locotenentului francez au fost derivate vag din romanul Ourika (1823) al Claire de Duras, care prezintă o aventură tragică între o femeie africană și un militar francez. Fowles a publicat ulterior o traducere din 1977 a Ourika în engleză.

Rezumat

Acțiunea romanului se petrece la mijlocul secolului al XIX-lea, iar protagonista este Sarah Woodruff, femeia la care se face referire în titlu, alte variante fiind și „Tragedie” sau „Târfa locotenentului francez”. Sarah locuiește în orașul de coastă Lyme Regis ca o femeie în dizgrație, despre care se presupune că ar fi fost abandonată de un ofițer francez pe nume Varguennes, care se întorsese în Franța și se căsătorise acolo. Angajată ca servitoare în gospodăria evlavioasei doamne Poulteney, ea își petrece o parte din puținul timp liber pe care îl are pe The Cobb, un debarcader de piatră, de unde privește spre mare.

Într-o zi, Charles Smithson, un gentleman orfan, și Ernestina Freeman, logodnica lui și fiica unui comerciant bogat, o văd pe Sarah mergând de-a lungul stâncii. Ernestina începe să-i povestească lui Charles despre Sarah, iar el devine tot mai curios. Deși continuă să o curteze pe Ernestina, Charles se întâlnește de trei ori cu Sarah, iar ea îi povestește trecutul ei și îl roagă să o sprijine emoțional și social. Totodată, el află că și-ar putea pierde poziția de moștenitor al unchiului său bătrân, care se logodise cu o femeie destul de tânără pentru a-i face un copil. Între timp, servitorul lui Charles, Sam, se îndrăgostește de Mary, servitoarea mătușii Ernestinei.

De fapt, Charles s-a îndrăgostit treptat de Sarah și o sfătuiește să plece din Lyme în Exeter. Întorcându-se dintr-o călătorie pentru a-l avertiza pe tatăl Ernestinei despre moștenirea sa incertă, Charles se oprește în Exeter ca și cum ar fi vrut să o viziteze pe Sarah. În acest punct, naratorul, care intervine de-a lungul romanului și devine ulterior el însuși un personaj, oferă trei variante diferite pentru finalul romanului:

Primul final: Charles nu o vizitează pe Sarah, ci se întoarce imediat la Lyme pentru a-și reafirma dragostea pentru Ernestina. Cei doi se căsătoresc, deși nu vor fi niciodată cu adevărat fericiți, iar Charles se apucă de comerț sub patronajul tatălui Ernestinei, domnul Freeman. Naratorul sesizează lipsa informațiilor despre soarta Sarei. Charles îi povestește Ernestinei despre o presupusă întâlnire a sa cu „târfa locotenentului francez”, dar omite detaliile sordide și totul se încheie aici. Naratorul respinge acest final drept o fabulație a lui Charles, înainte ca evenimentele alternative ale întâlnirii ulterioare cu Ernestina să fie descrise. Criticul Michelle Phillips Buchberger descrie acest prim final ca fiind „o aparență de verosimilitate în stilul tradiționalului sfârșit fericit” din romanele victoriene autentice.

Înainte de al doilea și al treilea final, naratorul apare ca un personaj care împarte un compartiment de tren cu Charles. El aruncă o monedă pentru a determina ordinea în care va portretiza celelalte două finaluri posibile și subliniază plauzibilitatea lor egală. Acestea sunt după cum urmează:

Al doilea final: Charles și Sarah întrețin o relație intimă, în urma căreia Charles își dă seama că era virgină. Apoi, el pune capăt logodnei cu Ernestina și o cere în căsătorie pe Sarah printr-o scrisoare. Sam, servitorul lui Charles, nu reușește să livreze scrisoarea, iar după ce Charles rupe logodna, este dezonorat de tatăl Ernestinei. Unchiul lui se căsătorește, iar soția acestuia este însărcinată cu viitorul moștenitor, garantând astfel pierderea moștenirii așteptate. Pentru a scăpa de marginalizarea socială și de depresia cauzate de logodna ruptă, Charles pleacă în călătorie în Europa și America. Neștiind nimic despre cererea în căsătorie din partea lui Charles, Sarah fuge la Londra fără să-i spună iubitului ei. În timpul călătoriilor lui Charles în străinătate, avocatul său o caută pe Sarah și o găsește doi ani mai târziu, locuind în casa din Chelsea a pictorului și poetului Dante Gabriel Rossetti, pe strada Cheyne Walk, unde se bucură de o viață boemă, creativă. Sarah îi arată lui Charles copilul care s-a născut din relația lor, lăsându-i speranța că vor putea fi împreună toți trei. Al treilea final: Naratorul reapare în fața casei de pe Cheyne Walk și dă înapoi ceasul de buzunar cu cincisprezece minute. Evenimentele sunt aceleași ca în versiunea a doua, însă reîntâlnirea dintre Charles și Sarah este una nefericită. Noul final nu explică în mod clar filiația copilului și Sarah nu își exprimă interesul de a reînnoda relația. Charles părăsește casa, cu intenția de a se întoarce în Statele Unite, întrebându-se dacă nu cumva Sarah este o femeie mincinoasă, care l-a manipulat și a profitat de el.

Personaje

Naratorul – ca și în alte lucrări de metaficțiune, vocea naratorului intervine frecvent în poveste cu o personalitate proprie. Deși vocea pare a fi cea a lui Fowles, Magali Cornier Michael notează că în capitolul 13, în care se discută rolul autorului și al naratorului în ficțiune, se face distincție între rolul autorului în text și cel al naratorului. Alice Ferrebe descrie naratorul ca fiind atât o lentilă pentru criticarea rolurilor tradiționale de gen, cât și o perpetuare a perspectivelor asupra identității de gen perpetuate de perspectiva masculină. Sarah Woodruff – protagonista principală, conform naratorului. Fostă guvernantă, ea cade în dizgrație după o relație amoroasă ilicită, dar neconsumată, cu un locotenent naval francez rănit, care ajunsese la țărm. Criticul feminist Magali Cornier Michael susține că Sarah este mai degrabă un dispozitiv pentru a crea intriga, nu poate fi privită ca personaj principal, deoarece gândurile și motivațiile ei sunt interpretate doar din perspectiva personajelor masculine din exterior. Sarah oferă o reprezentare a mitului sau simbolului într-o perspectivă masculină asupra femeilor. Charles Smithson – personajul principal masculin. Deși s-a născut într-o familie cu legături strânse cu nobilimea, Smithson nu deține un titlu, dar are un venit considerabil și o educație adecvată. La începutul romanului, el este descris atât ca naturalist ocazional, cât și ca darwinist. Deși se străduiește să devină un om emancipat, cu mentalitate liberă, naratorul subliniază adesea, prin comentarii asupra acțiunilor și situației lui Smithson, că identitatea sa este puternic înrădăcinată în sistemul social tradițional. Mai mult, identificarea conflictuală cu forțele sociale, cum ar fi știința și religia, îl aruncă pe Smithson într-o criză existențială. Ernestina Freeman – logodnica lui Smithson și fiica unui proprietar de magazine universale din Londra. Spre deosebire de Sarah, temperamentul Ernestinei este mult mai puțin complex și mult mai simplist. Sam Farrow – servitorul lui Charles din Hackney, cu aspirații de a deveni neguțător de mercerie. De-a lungul romanului, Sam devine modelul naratorului pentru oamenii din clasa muncitoare din Marea Britanie victoriană, comparând identitatea lui Sam cu ignoranța lui Charles în această privință. Potrivit criticului David Landrum, tensiunea dintre Sam și Charles Smithson demonstrează lupta de clasă marxistă, deși acest aspect al romanului este adesea ignorat de criticile care subliniază relația lui Charles cu Sarah. Dr. Grogan – un medic irlandez din orașul Lyme Regis, care tratează diversele familii de vază din oraș și devine și medicul lui Charles. Educația și pasiunea lui pentru Darwin și alte teorii asemănătoare îl fac un bun partener pentru Charles. Domnul Freeman – tatăl Ernestinei, și-a câștigat averea ca proprietar al unui lanț de magazine de draperii și haine. El „reprezintă clasa antreprenorială în creștere din Anglia”, în contrast puternic cu familiile de origine nobilă din care provine Smithson. Doamna Tranter – un membru proeminent al societății locale, care este prietenă cu dr. Grogan și, ca mătușă maternă, o găzduiește pe Ernestina în timpul șederii ei. Doamna Poulteney – o văduvă bogată și, la începutul romanului, patroana Sarei Woodruff. Ipocrită și hipersensibilă, ea întruchipează arhetipul ticăloșiei din înalta societate. Mary – servitoarea doamnei Tranter și viitoarea soție a lui Sam Farrow, este un personaj tipic clasei inferioare din societatea victoriană.