Jurnalul unui nimeni este un roman comic englezesc, scris de frații George Grossmith și Weedon Grossmith, cu ilustrații aparținându-i celui din urmă. A debutat ca un serial intermitent în cadrul revistei "Punch" între 1888-1889, abia în 1892 apărând sub formă de carte cu un text mai vast și mai multe ilustrații. Jurnalul înregistrează evenimentele zilnice din viața funcționarului londonez, Charles Pooter, a soției sale, Carrie, a fiului său, William Lupin, și cea a numeroșilor prieteni și cunoștințe, pe o perioadă de 15 luni.
Înainte să înceapă să colaboreze la scrierea Jurnalulului, ambii frați au avut cariere de succes pe scenă. George a creat, pe parcursul a 12 ani (1877-1889), nouă dintre principalele roluri de comediant în operele partenerilor Gilbert și Sullivan. De asemenea, a devenit cunoscut la nivel național ca fiind un om al spectacolelor comice la pian, totodată scriind numeroase piese comice și cântece. Înainte de a se avânta în cariera sa pe scenă, Weedon a lucrat ca artist și ilustrator. Astfel, se poate afirma că Jurnalul este singura lucrare matură a celor doi frați. În cea mai mare parte, umorul provine din simțul oarecum inconștient și nejustificat al lui Charles Potter cu privire la propria importanță, dar și din frecvența cu care această iluzie este oarecum scrutată de gafe și umilințe sociale minore. Într-o eră în care cresc așteptările micii burghezii, rutina zilnică și ambițiile modeste descrise în Jurnal au fost instantaneu recunoscute de către cititorii săi contemporani, oferindu-le astfel generațiilor viitoare o privire asupra trecutului pe care era "la modă" să-l imiți.
Chiar dacă reacția inițială a publicului cu privire la Jurnal nu a fost una foarte puternic exprimată, în cele din urmă acesta a ajuns să fie recunoscut de critici ca fiind o operă clasică umoristică, cu un stoc inepuizabil. A pus bazele unui gen de ficțiune populară bazată pe aspirațiile claselor de jos și mijlocii, fiind premergătorul numeroaselor romane-jurnal de la sfârșitul secolului XX. De asemenea, Jurnalul a fost punctul central al mai multor adaptări pe scenă și chiar ecranizări, cum sunt, de exemplu: filmul “mut” din 1964 , aparținându-i lui Ken Russell, filmul TV în patru părți, după scenariul lui Andrew Davies din 2007, și o versiune pe scenă mult-lăudată, din anul 2011, în care o distribuție formată din trei bărbați a jucat toate rolurile.
Autor și origine 280px|left|thumb|George și Weedon Grossmith
Jurnalul unui nimeni reprezintă, așadar, creația fraților George și Weedon Grossmith, fiii unui grefier și totodată animator de scenă cu jumătate de normă, numit la rândul său George. Tânărul George a urmat cariera tatălui său, mai întâi ca reporter, iar mai apoi pe scenă; Weedon, (care era cu șapte ani mai mic decât George), a studiat la West London School of Art, având succes și în calitate de pictor de portrete, asta înainte de a deveni comediant. Încă de mici, frații au fost fascinați de scenă.În 1864, pe când aveau 17, respectiv 10 ani, cei doi au organizat un complex program de divertisment atât muzical, cât și dramatic, în grădina părinților lor din Haverstock Hill. Acest program a inclus o versiune burlescă ,de 20 de minute a piesei Hamlet, în care George era personajul principal, iar Weedon o juca pe Ofelia.
Până în anul 1877, tânărul George Grossmith deja s-a impus ca om al spectacolelor comice la pian, în diverse instituții provinciale și societăți literare. În acel an, el a fost văzut de către Arthur Sullivan și W.S. Gilbert în diferite reprezentații ale operei lor comice, dintr-un act, Trial by Jury. Impresionați de acesta, ei i-au oferit posibilitatea de a juca rolul principal în noua lor creație de lung-metraj, The SorcererBailey, pp. 116–117. Ulterior, Grossmith a creat principalele roluri de comediant în fiecare dintre operele comice de lungă durată ale lui Gilbert și Sullivan, până la The Yeomen of the Guard, care s-a încheiat în 1889. În paralel cu apariția sa în aceste opere, Grossmith a continuat și cariera sa de artist la pian, la diverse petreceri private și matinee, totodată scriind și compunând propriul său material. Astfel, a devenit cel mai de succes comediant din acea perioadă ,scriind numeroase operete, în jur de 100 de schițe de pian, aproximativ 600 de cântece și piese scurte pentru pian, dar și trei cărți. Pentru revista Punch, în 1884, el a furnizat o serie de schițe scurte bazate pe experiențele sale de grefier la Curtea Magistraților Bow Street. În 1889, Grossmith a încheiat legătura sa profesională cu Gilbert și Sullivan, pentru a se putea concentra în totalitate pe cariera sa de animator la pian, continuând-o până în 1908. Se stinge din viață în 1912. Introduction, The Diary of a Nobody (1969), pp. 7–10
În calitate de artist, Weedon Grossmith a expus creațiile sale la Royal Academy și la Galeria Grosvenor. De asemenea, a contribuit cu ilustrații la revista Punch și la prestigiosul Art JournalIntroduction, The Diary of a Nobody (1969), pp. 7–10.Cu toate acestea, nemaifiind mulțumit de perspectivele financiare ale meseriei de artist, până în 1885 reușește să urmeze o nouă carieră, cea de actor.Cariera sa pe scenă a fost astfel continuată până în 1918, bucurându-se de un succes considerabil și de un renume datorat interpretării unor roluri pe care el însuși le descria ca aparținând unor oameni “lași, mitocani și snobi”, dar și a unor bărbați lipsiți de importanță, intimidați, aflați sub controlul autorității. A scris mai multe piese, dintre care The Night of the Party (1901) a fost cea mai de succes, urmând ca mai apoi, în 1894, să fie responsabil cu gestionarea a doua teatre din West End. Acesta se stinge din viață în 1919. Savantul literar Peter Morton ( care a publicat în 2009 o ediție adnotată a Jurnalului) sugerează că multe dintre evenimentele descrise în Jurnal provin din propriile experiențele ale celor doi frați, și că Weedon, “care era un neascultător în comparație cu fratele său perfecționist”, a fost de fapt modelul pentru Lupin.Morton, Peter (Spring 2005). ""The Funniest Book in the World": Waugh and The Diary of a Nobody". The Evelyn Waugh Newsletter and Studies. Leicester: University of Leicester
Rezumat 220px|right|thumb|"The Laurels" ,o frumoasă reședință de 6 camere,fără a include subsolul Jurnalul începe pe data de 3 Aprilie a unui an nedeclarat , și durează aproximativ 15 luni. Într-un scurt prolog , cititorii sunt informați că Charles Pooter și soția sa, Caroline (Carrie), tocmai s-au mutat la o nouă casă, "The Laurels ", în Brickfield Terrace, Holloway . Domnul Pooter este un funcționar la City of London la Perkupps , posibil o firmă privată de contabilitate (deși afacerea nu este menționată în mod explicit ). Fiul cuplului, de 20 de ani, William, lucrează ca funcționar bancar în Oldham. Primele introduceri descriu trăirile familiei Pooters de zi cu zi și introduc prietenii lor particulari, cum ar fi vecinul lor, Gowing, entuziastul biciclist Cummings, și Jameses din Sutton. De la început este setat un model, potrivit căruia micile șicane din viața de zi cu zi a familiei Pooters sunt povestite , multe din ele rezultate din incostiența familiei și infatuarea acesteia. Problemele cu servitorii, negustorii și ofițerii tineri apar regulat de-a lungul încurcăturilor sociale și a umilințelor.
Evenimentele sociale formale rare din viețile familiei Pooters sunt destinate ghinionului. Ei primesc o invitație de la Lordul Mayor al Londrei să participe la balul de la Mansion House, pentru "Reprezentanții Negoțului și Comerțului". După câteva zile de așteptare în agonie, ei sunt consternați când ajung să afle că adunarea este, de fapt, mediocră. Pooter, snob fiind, este deranjat, dat fiind faptul că a fost întâmpinat de fierarul său local, cu atât mai mult acest fierar pare să fie implicat în relații sociale cu câțiva dintre musafirii mai importanți. Pooter își varsă amarul în șampanie și o umilește pe Carrie pe ringul de dans.
Vara, fiul lor ajunge din Oldham și îi informază pe părinții săi că își dorește ca de acum înainte să fie numit după cel de al doilea prenume al său, "Lupin". El a fost demis din postul său bancar din cauza trândăviei ; deși consternat, Pooter vede aceasta ca o șansă de a-și băga fiul în Perkupps. Lupin li se alătură cuplului în vacanța lor anuală de o săptămână în Broadstairs, dar relațiile sunt tensionate din cauza obiceiurilor necioplite ale lui Lupin. La întoarcere, eforturile lui Pooter de a-i găsi lui Lupin un loc de muncă par inițial fără rezultat. Băiatul este interesat de dramatismul amator și se alătură unei organizații numite " Comedienii Holloway". Cu ajutorul angajatorului lui Pooter, Mr Perkupp, într-un final Lupin își asigură o poziție la birou, la firma unor agenți de bursă, în Noiembrie. Apoi își șochează părinții anunțându-și logodna.
240px|left|thumb|Daisy Mutlar Logodnica lui Lupin, Daisy Mutlar, este sora unuia dintre prietenii săi de teatru, și spune despre ea că este „cea mai drăguță și cea mai desăvârșită fată pe care a cunoscut-o vreodată. "Pooter este dezamăgit când o cunoaște: "Ea este o femeie tânără și corpolentă... cu opt ani mai în vârstă decât Lupin . Nu m-am gândit vreodată că ea are un aspect frumos." Cu toate acestea, în cinstea ei , membrii Pooters dau o petrecere la cină la care îl invită pe domnul Perkupp. Pooter crede că petrecerea a eșuat și este dezamăgit , deși Carrie o consideră un succes. Cu toate acestea, în termen de câteva zile, Lupin îi informează că logodna a luat sfârșit.
În următoarele săptămâni, Lupin aduce adesea trupa Holloway înapoi la „The Laurels”. Aceste ocazii sunt grație prezenței inexplicabile a unui străin , domnul Padge, care ocupă în mod regulat cel mai bun „scaun”, ca un loc de drept al său. Lupin renunță să participe la petrecerea de Crăciun a părinților săi, iar apoi anunță, spre surprinderea tuturor, că logodna cu Daisy este din nou valabilă. Crăciunul trece destul de frumos , în ciuda unui eveniment care degenerează într-o luptă „cu mâncare” instigată de Daisy.
În Anul Nou, Pooter este promovat ca funcționar superior la Perkupp's, și salariul lui crește până la 100 de lire pe an, dar reușita să este umbrită de anunțul lui Lupin ,care tocmai a avut un câștig de 200 de lire sterline printr-o speculație în timp util asupra acțiunilor. Lupin îl convinge pe tatăl său, ca și pe Gowing și Cummings, să investească o sumă mică în Parachikka Chlorates, sursa câștigurilor sale. Membrii Pooter fac cunoștință cu un nou prieten al lui Lupin, domnul Murray Posh, despre care Pooter crede că este oarecum prea familiar cu Daisy și ar putea fi un adversar la mâna fetei, îl avertizează pe Lupin. Lupin a respins această idee. Mai târziu, Pooter descoperă că el și prietenii săi și-au pierdut investiția; într-adevăr, acțiunile firmei lui Lupin s-au prăbușit în întregime și directorul său a fugit. Lupin este astfel șomer, mai rău, în aceeași zi este anunțată logodna lui Daisy Mutlar cu Murray Posh. Singura consolare a lui Lupin, îi spune el tatălui său, este că l-a forțat pe Posh să investească 600 de lire sterline în Parachikka Chlorates. Cu toatea acestea, în ochii lui Pooter, situația este răscumpărată când domnul Perkupp îi oferă lui Lupin stagiatura.